”Cu ce să trăim în Sat ?”

      Mai mulți cititori mă întreabă, ca un reproș la opiniile mele ferme despre salvarea, nu doar a fiecăruia, ci a întregului Popor, prin Sat, ”cu ce să trăim în Sat ?”. Doar faptul că multe milioane dintre noi au părăsit Satul -pentru orașele din țară sau pentru satele altor țări, unde Contrarevoluția ne-a obligat să slugărim- a făcut posibilă o asemenea nedumerire, care a avut ca precedent propria dezvoltare explozivă din  timpul regimului democrat, frîntă brusc în decembrie 1989…

      Este un simplu exercițiu de repetabilă rostire să răspundem întrebării dureroase, căci nu există nici un ins care să nu știe, vorba lui Geo Bogza, că ”țara noastră a fost o țară de sate”. Vreme de mii, zeci de mii, sute de mii de ani, toate comunitățile -și nu numai la noi- trăiau în sate, chiar și conducătorii comunităților. Cu ce au trăit ? Cultivau pămîntul cu tot ce știau din practică și le trebuia, creșteau vite, practicau vînătoarea și pescuitul, iar treptat-treptat au apărut, în fiecare comunitate, meseriașii: dulgheri, tîmplari, dogari, fierari, croitori, cizmari… și, în fiecare familie, se produceau obiectele gospodărești și agricole, materialul de îmbrăcăminte și încălțăminte, produsele pentru hrana proprie și a animalelor…

      Cred că ar fi foarte bine să abandonăm iluzia unui trai mai bun asigurat prin mijlocirea Banului obținut cu greu de la bogații care și-au oprit pentru sine, din munca noastră, partea cea mai mare, iar din ce bruma ni se dă, restituim lor marea parte pentru obiecte de lux (automobile, mobilă și îmbrăcăminte sofisticate…) sau otrăvuri introduse, prin mijlocirea științei și tehnologiei în tot ce există: alimentație, medicamente, îngrășăminte pentru pămînt și animale, detergenți și ingrediente, toate transformate în sisteme și mijloace de degradare și control, în interesul unor (con)ducători necunoscuți, neștiuți, nealeși, fără vreo responsabilitate față de comunitate; ne-am transformat în simple unelte, din lașitate și pierderea simțului de solidaritate, așteptînd ”să ne dea” cei care ne iau tot ceea ce producem prin Munca noastră… Nu mai știm să vorbim limba maternă (matca Neamului Dac, de zeci de mii de ani), inclusiv cînd ne aflăm în poziții oficiale ale Statului și Poporului –ceea ce este absolut impardonabil și inadmisibil !- înlocuind-o cu scălîmbăieli hîrîitoare și scriem semne specializate pentru anumite sunete, dar pronunțăm altele, după modelul limbilor blocate în retard…

      Am fost, vreme infinită, o clasă socială fundamentală, Țărănimea, chiar confundată cu Poporul, acum nici dreptul la nume nu mai avem; infractorii și lichelele de toate tipurile ne-au șters din uz cuvintele cele mai scumpe, formînd esența existenței noastre: Țăran, Țărănime, Țară, iar Satul a devenit ”localitate”, cu ”străzi” pe toate ulițele și pîraiele, Comuna este poreclită U.A.P., statul este ”administrația regională sau locală”, Țăranul, Sfîntul Țăran, nu mai există; tîlharii îi zic ”fermier” care începe să chițăie, să grohăie, să miaune, să behăie, să mugească, să necheze, să latre și chiar să muște dacă ”administratorii” nu îi mai distribuie ”fonduri nerambursabile” care să-i asigure rotunjimile, poleiala, sclipiciul și finețea mîinilor ne-țărănești, care nu pot face nimic fără trucuri și tertipuri sau mașinării sofisticate…

      De vreo sută și cincizeci de ani s-a format cealaltă clasă socială fundamentală – Muncitorimea, care a dezvoltat orașele cu zeci de mii de fabrici și uzine, toate distruse, chiar rase din temelii, după pofta acelui himalaia de ticăloșie care ne-a rostit pieirea: ”un morman de fiare vechi”…

      Cele două clase sociale trebuie să-și reia locul propriu în Vatra multidecamilenară: Patria. Reveniți în oaza împlinirilor, Satul, Țăranii pot avea absolut totul prin Munca proprie: fiecare familie are pămînt suficient pentru culturile necesare, inclusiv pentru surplusuri, și pentru a crește 10-20 de oi, 5-10 capre, 2-3 vaci, un cal, încă mai știm să preparăm materia primă sau reînvățăm de la ”părinții din părinți”, cum ne-a spus Geniul nostru tutelar, Mihai Eminescu; nu ne trebuie nimic de la nimeni, colaborarea ori schimbul dintre cele două clase rezolvă totul, iar Viermierii –care n-au nimic în comun cu Țăranii- să asude dacă vor să-și rotunjească osînzile, cefele, crupele, fesele, foalele…

      Veniți, Țărani și Muncitori, și resfințiți locurile părăsite, Vatra însăși; aveți cadrul politic necesar, Partidul dv, prin care să vă ocupați imediat, chiar în acest an al dezmățului ducătorilor necunoscuți și nealeși de dv, locurile cuvenite de drept în Putere: 80-90 %. Veți readuce Belșugul și Lumina în casele dv, în viața copiilor, a părinților și bunicilor. Succes !

22 mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu