Ați
văzut, stimați tovarăși ? N-a fost nevoie decît de vreo trei-patru săptămîni de
”cotețare” și ne-am limitat toate activitățile, toate modalitățile de
împlinire, cele mai multe dacă nu toate libertățile, chiar și pe cea mai
nevinovată de-a parcurge în grabă scurtul drum pînă la cofetărie la o cafea…
Ne-am
obișnuit cu claustrarea, cu pachețelul adus la ușă, cu ideea că sîntem bătrîni
de la 65 de ani (pe cînd noi lungeam mereu gîndul la peste 80), iar cei care
scriem, lucrăm febril ca să finalizăm cît mai multe proiecte pînă la o adică…
Sîntem
protejați prin noi înșine de rezultatul Muncii, pensia, din timpul regimului
politic democrat cînd aveam toți loc de muncă asigurat de prețuirea oficială a
Muncii libere în propria Țară și, cei mai mulți dintre noi, de respectul și
atenția tradiționale pe care ni le dovedesc zi de zi copiii noștri, ei dîndu-ne
prima garanție și satisfacție că noi, Oamenii Muncii, sîntem ”bogați” de
adevărat, aceasta sporindu-ne și mîndria de-a spune că avem o Țară Mare, oricum
mijlocie, ci nu mică; ajunseserăm lîngă 25 de milioane, iar acum citim în statisticile
oficiale numere care încep cu 19…
La
anii de meritată glorie, cînd ai avea dreptul, ca Moș al lor, să-ți strîngi
alături și la piept pe mulții nepoți spre a le înșira poveștile frumoaselor
imaginații folclorice naționale, nu poți să-i vezi decît prin ușa întredeschisă
și să vorbiți antifonați cu botniță, doar în momentele permise de
Fratele-mai-Mare, așa cum ați citit în cartea lui Orwell, care intuise perfect
cum va arăta ”socengul” social-democrației în 1984, producător de Proli; autorul avea, desigur, la
finalul deceniului al cincilea, informații dinspre forțele secrete care
fabricau virusurile viitorului, pentru tocarea măruntă a omenirii; spre a nu
mai pierde vremea cu războaie, boli obișnuite, chimicale, înfometare și
medicamente-otrăvuri, care sînt prea puțin eficente, iar aghiotanții
Fratelui-mai-Mare nu mai pot avea atîta răbdare…
Omenirea
se prăvălește în Hău, specia este în pericol, prin voința și acțiunea
iresponsabilă a unor mutanți lăsați liberi să-și vîre coada și degetele în
viața noastră, a fiecăruia și a comunităților, culegînd nectarul produs de
Munca noastră, transformată de trîntori în averi incomensurabile, prin
Exploatare, Asuprire și Înrobire, averi pe care și-au pus ghearele și de pe
muntele cărora dictează că nu ne mai pot suferi fiindcă ne-am înmulțit prea
mult, iar ei nu ne mai pot (h)răni pe atîția, motiv pentru care și-au propus să
ne decimeze, să ne sfertuiască, să ne înjumătățească, dispunînd pînă la urmă și
de cadavrele noastre…
Căci
pandemia este, fără îndoială, lucrare
diavolească, venită de la oameni-neoameni; natura, de la sine, nu produce
asemenea dezastre universale fără să se surpe ea însăși…
Guvernele,
devenite simple administrații de fonduri și materiale, trebuie să cumpere izolete și mortete; cine mai gîndește la drepturi și libertăți ? Cine mai
întreabă cîte sute de miliarde se adună la datoriile Țării total liberă în 1989
și deținînd atunci averi imense și teancuri de bani necheltuiți, orientați
pentru mari proiecte viitoare ? N-au rămas nici măcar pentru zilele noastre
negre; s-au scurs ca să le albească pe-ale infractorilor…
Mai
avem vreo ultimă șansă ? Da, rapida organizare politică proprie a claselor
sociale fundamentale, Muncitorimea și Țărănimea, spre a ajunge în Putere, fără
de care ne sinucidem.
2 Mai 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu