luni, 29 ianuarie 2018

Nicolae Ceaușescu

Eroul-Martir Național Nicolae Ceaușescu -o prezentare critică subiectivă, la 100 de ani de la naștere, 26 Ianuarie 2018- Ar fi necesar ca, măcar după 28 de ani de la măcelul din decembrie 1989, cu prilejul centenarului nașterii marelui om politic, structura de stat pe care a condus-o și care își zicea, absolut inadmisibil, ”partid”, să facă o analiză a evenimentelor din decembrie, să explice pregătirea, punerea în practică și succesul puciului militar și apoi predarea puterii către conducătorii Contrarevoluției anti-socialiste, anti-populare și anti-naționale, care a evoluat fără nicio opoziție din partea Nămolului de peceriști care își ziceau comuniști. 3.831.000 reprezintă cifra certă a peceriștilor, toți dovediți dușmani ai Președintelui Nicolae Ceaușescu, șeful lor de partid (în calitate de Prim-secretar și Secretar General), Comandant Suprem al Armatei, asasinat chiar de ei la 25 decembrie 73 e.d. (1989, după calendarul iudeo-masonic), în urma puciului militar din 22 decembrie. Dintre ceilalți 21.000.000 de Romîni existenți la 22 decembrie-cel-negru nu am aflat nici unu care să se ridice în apărarea sa în perioada 22 – 26 decembrie cît s-a mai aflat în viață (răpit, sechestrat, apoi ucis mișelește) și cît nu se știa încă, după 25 decembrie, că a fost asasinat. Foarte contrariat de modul în care se prezentau la televiziune evenimentele de după 17 decembrie –în totală contradicție față de comportamentul impus de Doctrina Comunistă- am condamnat nu atît ieșirea în stradă a zurbagiilor, cît mai ales reacția conducerii, a Președintelui în primul rînd, sub aspectul ineficienței măsurilor ordonate și puse în practică, dar mai ales absoluta și impardonabila ucidere a pretinselor 63.000 de victime, care treceau de adevărate de vreme ce autoritățile -și personal Președintele Republicii- nu dădeau nicio explicație. Ba, culmea, Președintele a fost îndepărtat din țară și transportat în Iran, aceasta fiind, probabil, o variantă a începerii Zurbei, adică o ”primăvară de la... Praga”. Era dovada modului anti-democrat de reacție sau chiar a esenței anti-democrate a Puterii politice. Totuși, chiar dacă represaliile erau la asemenea dimensiuni, Președintele trebuia salvat, mai ales pentru ca poporul să înțeleagă, pentru prezent și pentru viitor, ce anume s-a petrecut în mod real (căci nu se punea problema de a fi menținut în fruntea statului). În scopul acesta, am încercat în 22 decembrie, imediat după ora 15, să găsesc două mașini și cîțiva colaboratori pentru a-l scoate pe Președinte din ghearele criminalilor puciști, dar nu am găsit decît un ARO și mi-a fost imposibil să găsesc măcar șofer (proprietarul s-a scuzat: ”nu, nu pot, așa ar trebui, dar sînt membru de partid, ce m-aș face ?” ”Dar, invers ?” am încercat. ”Ar fi grozav, dar... nu sînt ca dv; sînt un om slab...” Puhoiul de militari străini (cei 80.000 confirmați de Petre Neulander Roman, Criminalul nr. 2, după Ion Iliescu), la care s-au adăugat gunoaiele proprii, chiar și Adrian Păunescu, autorul moral principal al Contrarevoluției, ajutat de cei doi Măscărici, mari beneficiari ai regimului democrat, poetul Mircea Dinescu și actorul Ion Caramitru (ca să nu vorbim de licheaua Brateș), au fost de nestăvilit în condițiile în care un număr dublu de militari proprii, plus cei de la Securitate și Miliție, făceau corp comun pentru înlăturarea regimului democrat, pentru asasinarea Președintelui și a soției sale, Generalul Milea era deja asasinat. Eu am fost singurul cetățean Romîn care m-am îmbrăcat în negru, în semn de doliu, rămînînd astfel pînă în ziua de 3 ianuarie 73 e.d./ 1990 și l-am cinstit pe Eroul Martir asasinat cu lacrimi reale și nu-mi păsa că idioții, în primul rînd peceriștii, mă satirizau (și mă exprim elegant, față de vorbele lor porcoase, cum știu ei să se exprime de regulă), pe considerentul că nu am fost membru al PCR și, mai mult, i-am chemat în judecată pe Președinte și pe Primul-ministru (dosar nr. 2065/ 1974) și că, în numele lor, în fața cărora eram permanent ponegrit -pentru criticile juste- și pentru care am fost de trei ori condamnat politic și de nenumărate ori victima tuturor felurilor posibile și imposibile de represalii, inclusiv ”asasinarea” din 20 septembrie 1974 (însă, din întîmplare, victimă a fost altă persoană)... În urmă cu cîțiva ani un alt cetățean mi-a spus că a plîns în decembrie 73 e.d. cînd s-a anunțat asasinarea Președintelui (este de reținut). În cursul anului 73 e.d./ 1990 am fost de mai multe ori la Cimitirul Ghencea și m-am documentat în amănunt, chiar în timpul iernii și al primăverii, observînd toate locașurile de morminte proaspete, le-am ”monitorizat” și, treptat, am primit confirmări de la personalul din cimitir că în decembrie au fost acolo două înmormîntări, iar acele locuri le-am desemnat ca morminte ale Președintelui și soției sale. Deși, în ziua începerii procesului Zoiei la instanța din strada Știrbei Vodă, o persoană, care s-a prezentat a fi din Tîrgoviște, mi-a spus, la inițiativa dumneaei, că a fost martor ocular la ”îngroparea” celor două cadavre într-o rîpă de lîngă Tîrgoviște. În 26 ianuarie viitor m-am dus la cimitir, am cumpărat de la intrare trei legături mici de flori și trei lumînări pe care le-am fixat la ”mormîntul Președintelui”, aprinzînd lumînările, sub privirile speriate și ascunse ale unor ”paznici” care se deplasau pe-alături de alee, dincolo de cruci și morminte (ca să nu-i observ). La 26 ianuarie 75 e.d./ 1992 am fost la cimitir cu doi tovarăși (tot de la Curtea de Argeș, un consătean, rudă și elev de-al meu, inginerul Nicolae N. Bobic și colegul, tovarăș de partid, în Partidul Comuniștilor, inițiat de mine în 22 decembrie, învățătorul Vasile Gh. Alexoiu), am pus flori și lumînări, am instalat o stea roșie și o pancartă cu un text de cinstire a memoriei celui mai de seamă conducător al Statului nostru și al Poporului Dac din întreaga sa istorie multidecamilenară. De atunci au mai venit alți oameni ai muncii, unii organizați, cu flori, jerbe, coroane, pancarte, fotografii și alte însemne, cu steaguri ale Țării și Partidelor, la care se adăugau ziariști, inclusiv de la televiziuni; deseori mi s-au luat interviuri, niciodată nu se difuzau ale mele, ci numai ale celor care spuneau ceva care putea fi motiv de batjocură. Într-un singur an m-a contactat, chiar la mormînt, fratele Președintelui, Ion, care m-a felicitat, mi-a mulțumit, mai ales pentru că am anunțat înființarea Comitetului Național pentru Cinstirea Memoriei Președintelui-cel-Mare, Nicolae Ceaușescu, mi-a spus că vrea să colaborăm, dar niciodată nu ne-am mai întîlnit... Puțini peceriști vin la mormînt, cred că doar o sută-două, cei mulți sînt oameni ai muncii (Țărani și Muncitori, mai ales) nepeceriști care vin din respect să-i cinstească memoria și să-i hulească pe criminalii care ne-au devastat țara, în special pe Ion Iliescu și camarila lui, cei mai aprigi inamici fiind organizați în marele ”partid” de dreapta FSN-PDS-PSDR-PSD... În cei peste 28 de ani din Ziua Dezastrului Național, 22 decembrie, cînd a început Noaptea Neamului Dac, nici un pecerist din cei 3.831.000 nu s-a recunoscut pînă astăzi vinovat pentru degradarea și trădarea Socialismului, pentru asasinarea celor trei Eroi, Președintele, soția sa și Generalul Milea, ori pentru construirea Capitalismului, pentru îmbrîncirea noastră în Imperiul Cotroman Romano-German de la Strasbourg și al U.S.A., pentru intrarea în blocul militar de tip fascist NATO... Dv le puteți spune celor din marele nămol pecerist cum vreți, eu știu că, toți, sînt cum le spun eu: anti-comuniști; accept să-i exceptăm de la ocară pe cei care s-au exprimat în public în favoarea Președintelui și a Socialismului între 22 și 26 decembrie 73 e.d./ 1989. Orice am adăuga nu poate decît să confirme cele de mai sus. Cei care, după acea dată, mai ales în ultimii doi-trei ani, se declară comuniști și laudă ”PCR”, fără să-și înceapă exprimarea cu autocritica pentru cultul deșănțat al personalității, pentru degradarea și trădarea Socialismului, pentru organizarea contrarevoluției, pentru construirea Capitalismului, Imperialismului și Fascismului, inclusiv prin participarea la războaie împotriva statelor și popoarelor prietene, aceștia, toți aceștia demonstrează, în mod constant, din 22 decembrie-cel-negru și pînă astăzi, că n-au înțeles esențialul din Doctrina Comunistă, că nu pot defini cele patru noțiuni fundamentale pentru organizarea și conducerea societății: Politica, Partidul, Democrația, Puterea Democrată. Iar exprimarea respectului pentru memoria Eroului-Marir Național, asasinat mișelește de către P.C.R. este intenția de ieșire din motivația generală a culpabilizării, apoi recunoașterea pierderilor imense pentru sine, pentru familie, pentru societate, mai ales pentru tineri și copii, care au început să aibă două cetățenii, apoi numai una -nu a Romîniei- și gravissime rerum să nu mai știe și să nu mai poată spune Mamă și Tată și nici Romîn, în limba părinților și bunicilor, căci sunetele fundamentale ale Limbii Dace –Î, ă, ș, ț, ce, ci, ge, gi, che chi, ghe, ghi nu pot fi rostite de Occidentul anti-civilizat... (Am scris despre acestea îndelung în cărțile și articolele mele). L-am declarat pe Președintele asasinat Erou-Martir Național și Sfînt al Daciei și al Poporului Dac, subliniind că a fost cea mai mare personalitate din întreaga noastră istorie cunoscută, de trei-patru zeci de mii de ani, cu motivarea foarte simplă, raportată la alte mari personalități deosebite (și am putea cita vrea 20 de nume celebre, începînd cu Regina Tomiris și Generalul Alexandru Macedon și pînă la ultimul mare asasinat, Tudor Vladimirescu sau alte două mari victime din urmă Avram Iancu și Alexandru Ioan Cuza) ) Fiu de țăran dintr-o familie numeroasă, născut în anul cînd ne-am făurit Unirea Națională, numită acum cea Mare (dar nu a egalat-o pe cea făurită de Regele Vlad la 1064 dăinuind pînă la 1102 sub numele Dacia Unită și nici pe cea a marelui Rege Burebista, nici nu mai putem bîigui despre Tomiris și Alexandru sau de cei doi Împărați Galeriu ori de Ioniță Caloianu...), Nicolae (unul din cei doi Nicolae ai familiei din Scornicești) a plecat de copil la București, s-a angajat ca ucenic și a ajuns bun cizmar, dar și luptător Comunist, trecînd victorios prin mai multe procese în care, cu exemplar curaj, înțelepciune și inteligență, se transformă, în instanțe, din acuzat în acuzator, caracteristică pe care a păstrat-o și a înnobilat-o toată viața, inclusiv în fața asasinilor puciști. Știm că a fost de o ținută umană deosebită, exagerată uneori; era, dincolo de criticile aspre pe care le formula în public, înțelegător și milos, diminuînd pedepsele aplicate de justiție unor trădători, supunînd opiniile sale colectivului în care avea rol conducător, dar care, la rîndul său, era nevolnic, lipsit de personalitate, și de simțul răspunderii, ipocrit; nu au urmat exemplul tovarășilor din nucleul superior de conducere al bolșevicilor sovietici, mai ales al celor din jurul lui V.I. Lenin, care aveau curajul să-l contrazică și să argumenteze, să voteze contra, să-i infirme opțiunile și propunerile. Prin puterea gîndirii și a acțiunilor proprii de organizare și conducere, în calitatea sa de Președinte al Republicii și de conducător al PCR, Eroul-Martir Național a determinat în mod hotărîtor o evoluție spectaculoasă a țării, fără egal în cele peste jumătate din statele lumii care au cunoscut regimul politic democrat, Romînia fiind, istoricește, al doilea stat din lume liber economic –în primul rînd prin meritele de excepție ale Eroului-Martir din Scornicești- cu cel mai ridicat nivel de trai al întregului popor, după Liban, devenit precedesor pentru următoarele două state: Libia și Norvegia, prima fiind măcelărită de imperialismul fascist, cea de-a doua o va urma ori își va ceda, de bună voie, averile și spațiul... Peceriștii, în special telectualii, inclusiv cei din imediata apropiere, nu au înțeles și nu au apreciat niciodată, nici chiar înainte de 22 decembrie, cînd i se adresau cu minciuna poleită ”Mult iubite și stimate”, în ce constă capacitatea intelectuală și morală a celui care îi ocrotea, deși nu meritau: el reprezenta în mod curat și sincer, exprima și apăra interesele de clasă ale claselor sociale fundamentale, Muncitorimea și Țărănimea; din această conștiință înaltă de Revoluționar Comunist ieșeau vorbele de miere ”Minunata Clasă Muncitoare”, sintagmă pe care nimeni nu o repeta, deoarece peceriștii nu puteau suferi nici această clasă și nici aprecierile la adresa ei... Drept răsplată, conducătorii acestei clase și ai ”detașamentului de avangardă” al clasei muncitoare, P.C.R. –care avea doar nume și doctrină comuniste, dar nu și Comuniști în afara celor trei asasinați- l-au dăruit, entuziasmați, cu peste 700 de gloanțe, în timp ce el prohodea textul poetic cel mai sălbatic și anti-național, care va deveni imnul de stat ”decretat” chiar de Eroul-Martir Național: ”Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină decît să fim sclavi iarăși pe vechiul nost pămînt” ! Asasinii peceriști și marea gloată de milioane, pretinsă comunistă, continuă să-l hulească pretinzînd că era ”analfabet” cu doar... patru clase, înlăturînd cu bună știință adevărul că Eroul era licențiat, pe locul ÎNTÎI al Academiei Militare ”Frunze” din Uniunea Sovietică, precum și că obținuse licența la ASE în București cu nota maximă, pe care niciodată nu a dezonorat-o (cum o fac foarte mulți telectuali licențiați, doctorați, docentați și cademicienizați), ba ar fi obținut, dacă ar fi vrut, o distinsă licență și în domeniul umanist, literar și folcloric... Căci, se știe, avea o memorie bună și o fire sensibilă de poet și iubitor de folclor muzical. Cînd și de ce s-a putut întîmpla Dezastrul, unic pentru persoana și familia sa, infernal pentru Poporul nostru, devastator pentru Țară ? Am răspuns deseori în articolele și cărțile mele, dar puțini citesc, nimeni nu pricepe, căci toți au gîndirea și simțirea în altă parte, chiar în cea opusă, cum ne-au demonstrat-o mulți și aș cita pe doi din vîrful ideologic al PCR: Dumitru Popescu ”dumnezeu” și Ștefan Andrei; nu-l putem adăuga, pentru neghinirea sa din închisoare, pe Ion Dincă. Scurgerea întregului secol al Socialismului, de-o vîrstă cu Eroul-Martir Național Nicolae Ceaușescu, ne demonstrează că, începînd cu Marx și Engels –care au conceptat Socialismul în așa fel ca să fie util Burgheziei și Moșierimii, cum vor defini minuțios și abil Plehanov și Troțki și, cu abilitatea sa genială, va pune în practică însuși V.I. Lenin- în toate cele peste jumătate din țările lumii în care s-a instaurat vreo guvernare socialistă în acest secol, nu s-a definit Doctrina Comunistă și, mai ales, Democrația și Puterea Democrată, nu s-a definit clar Politica și nici Partidul, deși un început rațional l-a făcut Marx. Toți conducătorii partidelor ”comuniste” de la Vladimir Ilici Lenin la Mihail Sergheevici Gorbaciov au vorbit, repetat și insistent despre bolșevism, Lenin chiar și-a numit, explicativ, partidul bolșevic, dar n-au făcut absolut nimic pentru satisfacerea țelurilor politice ale bolșinstvo, ci pentru a le încîlci cărările înțelegerii, dîndu-i mulțimii doar diferite satisfacții, în raport de condiții, îndepărtînd-o însă de la Putere. Astfel, în cei o sută de ani nu s-a instaurat în nicio țară Puterea Democrată, singura care ar fi asigurat și ar fi salvat Democrația, dînd Cezarului –Poporul- ce este al Cezarului: Puterea și numai astfel s-ar fi împlinit idealurile esențiale ale minunatei clase muncitoare. În lipsa Puterii Democrate, Socialismul a rămas, în diferite limite, simplă vorbărie cu măsuri represive împotriva populației, pe care se pretindea că o reprezintă și o apără (Uniunea Sovietică, Polonia ș.a.), împrejurare care a determinat pierderea conducerii chiar și în cazurile cînd Puterea a fost dobîndită prin alegeri (Spania, Grecia, Germania, Republica Moldova, Catalonia) sau nu i-a revenit datorită inconsecvenței ideologice a partidelor ”comuniste” (Franța ca și Albania de după măcelul NATO care a urmat reinstaurării regimului democrat după contrarevoluția din 1989) ori separării în nuanțe a ”comuniștilor” (Italia) ș.a., ș.a. Ba, PCR, care a fost cel mai mare partid ”comunist” din lume (procentual, față de populația țărilor) a ajuns la o formulă -antinomică față de definirea științifică a partidului- prezentată de Eroul-Martir Național, cu conștiința împăcată, subînțeleasă, ca o concretizare a bolșevismului, drept partid al întregului popor. Această formulă a făcut ca și astăzi, după 28 de ani de la Dezastrul Național produs la noi sau la 100 de ani de la cel mai important eveniment al Omenirii din întreaga sa istorie cunoscută, M.R.S.O., nici un om conștient să nu știe ce este Partidul, toate ”partidele” de la noi, spre exemplu, chiar dacă s-au înregistrat multe sute, să fie considerate, fiecare, ”partid al întregului popor”... Și astfel, toate găștile (exclusiv peceriste) sînt votate și ajung în Putere prin voința (întunecată) a cetățenilor care cred mereu că participă la... alegeri, dar nu fac altceva decît că, de fiecare dată, confirmă jugul menșevic, social-democrat, generalizat în cazul Europei prin Imperiul Cotroman Romano-German de la Strasbourg-Bruxelles. De cînd ”tovarășul” Gorbaciov își scrie memoriile, avem deja confirmarea totală a lichidatorului de vîrf al Socialismului, chiar din Vatra lui, Moscova, de unde a fost lichidată și Internaționala Comunistă, încă de la sfîrșitul anilor 20, finalizată în 1943, cu un apendice formal pînă în 1948. Iată, vă citez din textul său ce dorea părintele ”perestroikăi”: ”reformarea P.C.U.S. în sensul trasformării lui într-un partid modern” pentru care ”a fost elaborat și trebuia prezentat la congres un nou program de orientare social-democrată” care să fie orientat ”spre o sinteză a trăsăturilor pozitive ale socialismului și capitalismului” ) Vedeți ce aberații anti-comuniste, esențial anti-democrate gîndea și poate să scrie conducătorul Partidului bolșevic condus de Lenin, fiind la fel ca Lenin, licențiat în Drept, dar, la fel ca el, neputînd defini esențele noțiunilor fundamentale, cerință sine qua non pentru un om politic: Politica, Partidul, Democrația, Puterea Democrată. Nu există îndoială că, prin studiile și activitatea practică a lui Gorbaciov sau prin studii și genialitatea lui Lenin, aceștia n-ar fi știut să definească științific aceste noțiuni, dar ei, fiind social-democrați, adică menșevici, nu au vrut să dezvăluie maselor populare adevărul despre lupta și țelul lor, așa cum, la noi, asasinul Eroului-Martir Național, spunea zîmbrind că ”vom avea un regim politic democrat, de tip suedez” ! Din șirul de lălăieli gorbacioviste vă mai pun în față cîteva mici fragmente: ”perestroika a fost o victorie istorică: societatea sovietică (...) a deschis drumul către libertate și democrație” și că ”Pînă la 70-80 % dintre cetățenii Rusiei împărtășesc și susțin într-o măsură sau alta valorile democratice esențiale introduse în epoca perestroikăi” ), în plus, internaționalist, cum se consideră, tovarășul Gorbaciov conchide că ”e nevoie de o ordine internațională cu adevărat democratică”. ) Cu succesele remarcabile obținute pînă în 1989, în ciuda degradărilor, denaturărilor, abuzurilor și ilegalităților mărunte pe care mă consider îndreptățit să le pun în seama peceriștilor –dar și de esență privind elementele deja prezentate (Politica, Partidul, Democrația, Puterea Democrată)- Poporul nostru avea cea mai mare șansă ca, în cei 28 de ani scurși, chiar mai devreme, să realizăm cea mai înfloritoare țară ca acum, în anul Centenarului pentru Erou și pentru Unirea cea Mare să putem obține și refacerea acestei Uniri, aspect pe care, însă, îl alungăm din gîndurile, visurile și proiectele noastre, Dezideratul Național fiind temă interzisă, deși de jur-împrejur pămîntul țării este ciopîrțit... Singura cale care ne-ar readuce în preocupări și la posibile izbînzi ar fi refacerea relațiilor cu cei din spațiul ”sovietic”, în primul rînd cu Rusia, ei fiind din același izvor cu noi, Neamul Dacic. Dar oficialitățile noastre nu au curajul să vorbească despre aceasta, deși au jalonul de valoare istorică: vizita Președintelui la Chișinău, al doilea oraș romînesc, chiar la mijlocul epocii socialiste. Acum, după 2004 și 2007, prin îmbrîncirea țării în NATO și imperiul european, se pune cel mai acut și grav problema relațiilor cu vecinii și în primul rînd cu Federația Rusă și cu țările în care trăiesc multe milioane de Romîni, Romînia fiind, practic, o parte din teritoriul locuit compact de Romîni, mai întins în afara decît în interiorul țării. Președintele asasinat, de la a cărui naștere cinstim împlinirea unui secol, crease premize pentru ca acest miez al Daciei străvechi să devină atractiv și seducător pentru toți Dacii: toată populația avea locuri de muncă asigurate de stat, învățămînt și sănătate gratuite și în plină dezvoltare, locuințele asigurate prin grija statului, noi fiind și astăzi cu cel mai mare nivel procentual de proprietari, cu mult deasupra tuturor statelor, mai ales față de cele anti-civilizate din Occident, aveam cel mai sigur sistem de ordine și liniște publică, toate acestea prevăzute și asigurate, prin planuri cincinale, cu proiecte și mijloace pentru perfecționare. Fiecare și toate la un loc reprezentau grave pericole la adresa statelor capitaliste și imperialiste anti-civilizate din Occident (și nu numai), intrate în agonie din care nu mai puteau ieși decît prin distrugerea sistemului socialist din Europa (și apoi din celelalte continente). Președintele, a cărui memorie încercăm să o onorăm, lansase teze istorice pentru o evoluție deosebită a țării și menținerea independenței și suveranității, cum ar fi războiul întregului popor, pentru care aveam pregătite sau în curs de pregătire, în linii generale, armele necesare (în sensul cel mai general), dar toate forțele, al căror Comandant Suprem era, s-au năpustit ca o tornadă împotriva dumnealui și împotriva realizărilor Socialismului, realizări care, practic, au fost exterminate sau dăruite inamicilor imperialiști ori ciocoilor peceriști trădători... În această situație, timp de 28 de ani nu s-au găsit nici 25.000 de membri, nici 250 de membri și nici măcar trei, care să refacă P.C.R., cu cel puțin o singură îndatorire: să explice trădarea și să obțină iertarea de la memoria Președintelui pe care l-au asasinat și de la Poporul Romîn, nimicit prin trădare și prin asasinarea Conducătorului. Deși avea toate prerogativele Puterii de stat ca să impună măsuri administrative și juridice corespunzătoare, Președintele nu a făcut nimic, în toți cei 25 de ani cît s-a aflat la conducere, pentru înlăturarea fenomenelor negative și mai ales pentru prevenirea și înăbușirea puciului militar și a Contrarevoluției, ceea ce s-a întîmplat în toate țările socialiste din Europa, dar și din alte continente. Cu titlul de inventariere sugestivă, consemnez concluziile mele privind greșelile tehnice precum și cele politice care au făcut posibilă asasinarea Președintelui și distrugerea statului democrat. Dintre marile greșeli tehnice imediate sînt de reținut: convocarea mitingului din 21 decembrie, neconvocarea niciunui organ de conducere politică sau de stat de la 17 decembrie, plecarea în vizită în Iran, neschimbarea structurii și titularilor din guvern, neprezentarea în fața răsculaților din Timișoara, ținerea la sediul lui, chiar la ușa biroului de lucru a șefilor militari (Armată și Securitate), în loc să-i fi dispersat la marginile țării... Aceste nesoluționări tehnice au făcut posibil puciul militar și apoi apariția unor coordonatori ai Contrarevoluției, probabil pregătiți din timp de serviciile speciale străine și interne. Dar degradarea Socialismului s-a produs pe coordonate politice și ideologice, începutul reprezentîndu-l Conferința Națională din 1967, urmată de ședința CC din aprilie 1968 și, cel mai grav, mitingul din august 1968 cu poziția față de evenimentele din Cehoslovacia. Între alte cauze importante –ca în toate țările socialiste- un rol decisiv l-a avut lipsa organizării politice potrivit esenței ei științifice și revoluționare, respectîndu-se caracterul de clasă a partidelor. De la aceasta a decurs nedefinirea și nerealizarea Puterii Democrate, cu consecința neacceptării în politică a claselor sociale fundamentale prin partide politice proprii, fapt concretizat prin neapropierea de Putere a Muncitorilor și Țăranilor, singurii care ar fi apărat țara și l-ar fi salvat pe Președinte. Nici un om din gărzile patriotice, toate fiind comandate exclusiv de către peceriști, n-a ridicat glasul sau arma pentru apărarea regimului democrat și a Președintelui. În toate cele peste 15.000 de localități din țară –cu excepția celor două în care a acționat subsemnatul, Comuna Cicănești și Orașul Curtea de Argeș- niciun glas nu s-a ridicat în favoarea apărării Socialismului... Din exterior nu venea și nu putea să vină vreun cuvînt de încurajare, căci toate țările socialiste din Europa dispăruseră, partidele care își ziceau ”comuniste” s-au redenumit imediat social-democrate, cum erau în realitate dintotdeauna, deci esențial anti-comuniste, iar Internaționala Comunistă nu mai exista, toți conducătorii comuniști, inclusiv cei Romîni, fiind împotriva ei, chiar din deceniul al treilea al secolului trecut, în condițiile în care, însă, social-democrații, adică anti-comuniștii și-au menținut Internaționala lor anti-comunistă. Toate aceste împrejurări, de importanță majoră, trebuie clarificate spre a oferi poporului posibilitatea organizării conștiente a vieții politice reale, de clasă, puternica personalitate complexă a Președintelui putînd fi, prin realizările social-economice și prin suprema sa jertfă, un far călăuzitor. Întru aceasta ne aflăm în locul sfînt în care s-a născut ori în cel care a fost cufundat în pămîntul țării pentru care s-a jertfit și de unde –nu avem nicio îndoială- va renaște și va străluci peste secole și milenii, devenind și oficial, așa cum l-am desemnat noi, Cel mai mare între Sfinții Daciei. Am fost prigonit de către peceriști, care o făceau, ipocriți, în numele șefului lor, am fost îmbrîncit de zeci de ori la beci și în închisoare politică, mi s-au răpit abuziv apartamentul, pămîntul, pușca și muniția de vînătoare, manuscrise literare și politice –toate nerestituite pînă în prezent- dar am fost și am rămas devotat în Verticalitate și Demnitate Cauzei celor mulți, Crezului de nestrămutat de slujire a Patriei, după conduita exemplară a marelui ucis care trăiește luminos în mintea și inimile noastre, a celor contemporani și, prin noi, a urmașilor care vor ști, sperăm, să-l onoreze cum se cuvinte unui Sfînt. Noi, în starea în care am ajuns, nu o putem face decît prin cuvînt. Iar cuvîntul nostru este Glorie Eroului Martir care a căzut pentru ca noi să rămînem și să dăinuim pentru a-i rosti, luminați de lumina pe care o răsfrînge peste noi: iertare, că n-am fost în stare să te apărăm ! 17 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu, Președintele Partidului Comuniștilor

miercuri, 24 ianuarie 2018

COMUNICAT

Privind centenarul nașterii lui Nicolae Ceaușescu, Eroul-Martir Național La 26 Ianuarie 2018, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, Președintele Republicii Socialiste Romînia, Prim-secretar și Secretar General al Partidului Comunist Romîn, Comandant Suprem al Forțelor Armate, va avea loc în localitatea natală, azi Orașul Scornicești din județul Olt, o acțiune de cinstire a memoriei sale, fiind așteptați să participe și membri ai familiei, rude și alți localnici. Apreciem că, fiind prezente personalități și organizații de stînga (comuniste), cu ocazia Centenarului Președintelui ar putea avea loc o întrunire pentru un schimb de opinii cu privire la unele aspecte de interes comun, pentru care, la sugestia unor colaboratori, noi am pregătit un proiect special. Comitetul Național al Partidului Comuniștilor și Comitetul Național pentru Cinstirea Memoriei Președintelui-cel-Mare, Nicolae Ceaușescu, Erou-Martir al Poporului apreciază că tot mai puțini sînt susținătorii asasinatului mișelesc din decembrie, inclusiv dintre cei care formau ciocoimea peceristă, astfel încît s-au creat baze largi pentru mulțimea de organizații, care se prezintă în public a fi de stînga, să se poată vărsa într-un fluviu puternic care să-i cuprindă pe toți Comuniștii, realizîndu-se competența politică de a înlătura Contrarevoluția și a prelua acțiunea complexă de lichidare a urmărilor ei dezastruoase și, pe această bază, să se treacă la reluarea construirii Socialismului pentru refacerea marilor realizări din perioada regimului democrat: locuri de muncă pentru fiecare, locuințe asigurate de către stat pentru toate familiile, sănătate și învățămînt gratuite, ordine și liniște publică și, bineînțeles, ieșirea țării din mocirla pestilențială în care a fost îmbrîncită – NATO și Imperiul European. Pentru toate acestea este necesară o analiză critică a fostului PCR și a rolului său constituțional în timpul Socialismului, cu istoria încheiată subit, prin dispariția tuturor celor 3.831.000 de membri într-o secundă, aceasta fiind datoria tuturor forțelor politice, în primul rînd ale claselor sociale fundamentale –Muncitorimea și Țărănimea, dar înainte de toate a acelui partid însuși. Avînd în oglinda minților și inimilor personalitatea luminoasă a Președintelui-cel-Mare, o asemenea grea misiune istorică o considerăm posibilă, dar ea nu se poate împlini decît pe o singură cale – organizarea politică, adică în Partid propriu, a fiecărei clase sociale; un conglomerat pe deasupra claselor sociale nu este, nu poate fi partid, ci șmecherie, realizată de regulă de infractori în folosul trîntorilor care se îmbogățesc: burghezii, moșierii și bancherii.. Întru acest triumf, să ne apropiem cu respect de locul natal, în Ziua Luminoasă în care s-a născut Nicolae Ceaușescu, Președintele Republicii Socialiste Romînia, conducător de frunte, alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej și Gheorghe Apostol, al Partidului care a condus evoluția spectaculoasă a Poporului timp de 45 de ani... Lumina personalității Președintelui, aruncat în bezna Nopții decembriste credem și sperăm că va călăuzi pe fiecare pecerist la primul gest public absolut și imperios necesar, pentru a descifra tainele Dezastrului Național din decembrie: să ceară iertare pentru degradarea Socialismului, pentru asasinarea Conducătorului, pentru uciderea Partidului propriu; așa ne-am pregăti pentru izbăvire. Doresc tuturor să-și refacă Iubirea pentru cel care ne-a iubit cel mai mult, căci din iubire pentru noi, Popor și Patrie, s-a jertfit ! 23 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

marți, 23 ianuarie 2018

Informație

Am transmis Primarului din Orașul Scornicești, județul Olt o solicitare cu următorul text: Subsemnatul, Ungureanu I. Gheorghe, Președintele „Comitetului Național pentru Cinstirea Memoriei Președintelui-cel-Mare Nicolae Ceaușescu” și Președinte al Partidului Comuniștilor, vă rog să aprobați -cu titlul gratuit- o sală la Primărie ori la o școală sau la Casa de Cultură pentru întrunirea de cinstire a Președintelui Nicolae Ceaușescu, la 100 de ani de la nașterea sa. Întrunirea va avea loc în ziua de 26 Ianuarie 2018, între orele 9,30-13,00, Sperăm să nu existe vreun impediment, pentru a putea să-l cinstim pe cel mai de seamă fiu al Orașului Scornicești și al Poporului Romîn; nu ne incomodează dacă faceți publică întrunirea noastră. Dacă totuși, din diferite motive -pe care nu trebuie să ni le comunicați- nu ne veți putea pune la dispoziție o sală, vă rugăm să luați act că ne vom întruni la casa părintească a Președintelui și, în raport de eventuala adunare (la locul întrunirii) a cetățenilor din Orașul dv., să dispuneți măsurile necesare pentru a putea participa la manifestările noastre, cu exprimare vizuală și sonoră. Vă mulțumim ! Subsemnatul, pot fi contactat la nr. de telefon 0745.056752 și vă rog să-mi comunicați răspunsul dv. la acest număr de telefon și la adresa electronică daciapcn@yahoo.com 23 ianuarie 2018 Prof. Gheorghe Ungureanu tel.: 0745.056752

duminică, 21 ianuarie 2018

Revenire la o precizare importantă

Am deja liste întregi de persoane care solicită să fie înscriși în ”Comuniști înscriși în Partidul Comuniștilor” despre care dumnealor cred -și spun aceasta- că este un ”Grup” format din cei care scriu diverse lucruri pe aici... Nu este așa ! Lista aceasta o complectez eu (personal și direct) după ce primesc adeziunile celor care se înscriu în Partid. Pînă acum, din toate listele de care vă scriu aici NICIO PERSOANĂ NU S-A ÎNSCRIS ÎN PARTID. Pentru a vă înscrie în Partidul Comuniștilor, vă repet, trebuie să ne trimiteți o CERERE (dacă nu aveți Adeziunea tip) cu toate datele de stare civilă, domiciliu stabil și cel flotant, studii, CNP, BI/CI, copie xerox a BI/CI, studii, loc de muncă, telefon, adresa poștală și electronică ș.a. Pentru cei din străinătate scrieți complect adresa (comună/oraș, sat/stradă, nr. bloc, scară, etaj, apart. județ/provincie, regiune, țară, ci nu doar...Monzin ! (căci eu nu vă pot contacta acolo !). Dacă nu vă este greu (și nu costă mult), telefonați-mi la tel/fax 0248.722546, mobil 0745.056752, ori scrieți la adresa electronică (cel mai simplu): daciapcn@yahoo.com Cu cele mai bune urări de sănătate și împliniri pentru dv, familie și tovarăși ! 21 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu, Președintele Partidului Comuniștilor.

luni, 15 ianuarie 2018

Eminescu și Ovidiu

Ipoteștii și Sulmona Au dat lumii două genii, Daciei i-au dat timona De-nălțări peste milenii. Reuniți la malul mării, Chiar la Pontul Euxin, Ei sting poftele ocării, Pată vomitînd venin. Iar cînd Cyrus se arată, Vrînd să-nfulece Regina, Îl scurtăm de cap îndată, Căci Tomiris e Stăpîna ! Cu Ovidiu, Eminescu Face-a geniului pereche, Și duios ne-ncîntă-ades cu Graiul Dacăi cea străveche. Plopul nostru fără soț, Cu Ovidiu e-mpreună; Ei doinesc de dor la toți, Lîngă mare și sub lună... 14 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

La centenarul Președintelui. O sugestie

Peste două săptămîni ne vom întîlni la Mormîntul Sfînt al Președintelui, în cimitirul Ghencea. Vom avea ocazia să retrăim și să ne exprimăm sentimentele de recunoștință față de marele patriot și în același timp să condamnăm fapta mișelească a asasinilor săi odioși. Dar nu numai atît: cred și sper ca, măcar după 28 de ani de complect și complicat dezastru național, să înțelegem necesitatea obiectivă de organizare a maselor populare pentru a-și putea apăra propriile interese de clasă, dar, mai întîi, pentru susținerea intereselor fundamentale ale Poporului și ale Neamului Dac, aflate într-o evidentă cădere liberă, cu pericolul dispariției noastre din Istorie. Știm toți că în țară există o majoritate zdrobitoare care condamnă contrarevoluția din 22 decembrie, iar cea mai mare parte din această majoritate dorește și chiar militează psihic, moral, intelectual (dar nu și politic, oraganizatoric și cetățenesc) pentru înlăturarea guvernării contrarevoluționare și reluarea construirii Socialismului, ceea ce reprezintă un pas important. Însă el nu va produce niciun efect, niciodată, dacă nu se organizează politic clasele sociale fundamentale –Muncitorimea și Țărănimea- cu alte cuvinte dacă partidul propriu, care există, anume Partidul Comuniștilor, nu va avea liste de candidați, în primul rînd pentru Putere, în fiecare județ, în fiecare localitate. La alegerile trecute (2016), din lipsă de candidați proprii, am fost nevoiți să acceptăm ademeniri mincinoase –care au avut drept scop să ne înlăture de la eventualitatea pătrunderii în parlament- și astfel am consumat energie, timp, sume importante pentru starea noastră precară, am acordat gir unor co-echipieri anti-comuniști... și listele cu semnăturile susținătorilor, plătite de noi, n-au ajuns la Biroul Electoral Central. Ceea ce nu se va mai întîmpla. Dar ca să putem candida în nume propriu, sub semnul nostru cel mai drag, Secera și Ciocanul, avem nevoie numai pentru Parlament de vreo 700 de candidați, iar anul acesta, 101 e.d./ 2018, este hotărîtor, motiv pentru care sugerăm ca în Ziua cea Mare a nașterii Președintelui în urmă cu 100 de ani, cei care se consideră Comuniști și doresc să ajungă parlamentari Comuniști, să se înscrie în Partidul Comuniștilor și vor primi carnet de membru cu data de 26 Ianuarie 101 e.d. Pentru marcarea acestei importante zile și a gestului sărbătoresc, în numele Comitetului Național (provizoriu), al Biroului Permanent și al meu personal, asigur operativitatea acestor înscrieri, iar primul înscris din fiecare județ va fi desemnat conducător provizoriu al organizației din acel județ. Să facem în așa fel ca în seara zilei de 26 decembrie să avem reprezentate în Comitetul Național toate cele 42 de județe. Vă așteptăm cu încredere. Glorie eternă Președintelui-cel-Mare, Eroul Martir Național, Nicolae Ceaușescu ! 13 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

Deznaționalizare 2. Național și Internațional în Doctrina Comunistă

Cineva îmi face observația că, în esență, naționaliștii nu sînt comuniști, iar comuniștii nu sînt naționaliști, întemeindu-și punctul de vedere pe textul lui Marx și Engels, care afirmă în ”Manifestul Partidului Comunist” cel mai catastrofal enunț anti-comunist: ”Muncitorii nu au patrie”. Astfel, marii ideologi marxist-leniniști (am adăugat pe V.I. Lenin, putem adăuga pe I.V. Stalin), care au fost și organizatori-conducători ai mișcării comuniste, au direcționat -și le-au fost preluate eronat- principiul internaționalismului proletar și deviza ”Proletari din toate țările, uniți-vă !”. Primii trei clasici ai ”marxism-leninismului” –care nu este același lucru cu Doctrina Comunistă- nici nu erau comuniști (ba, chiar nici nu puteau fi, decît dacă renunțau la condiția genetică și social-materială de burghezi și moșieri), iar Stalin se simțea încorsetat de conducerea paralelă a Internaționalei Comuniste, motiv pentru care i-a risipit și nimicit șefia acesteia încă de la sfîrșitul anilor 20, iar din anul 1943 a desființat-o pur și simplu. Internaționalismul proletar, pus în practică pe baza conceptului dat de Marx și Engels ca reacție simetrică față de ”internaționalismul burghez”, a adus și aduce multe deservicii Partidelor Comuniștilor din diferite țări. El este ”vinovat”, fără niciun temei și cu ofensarea forțelor comuniste proprii, de succesul revoluțiilor socialiste, imediat după 7 Noiembrie, din Bielorusia, Moldova, Ucraina, Finlanda, Letonia, Cehoslovacia, Austria, Lituania, Ungaria, Bașchiria, Germania. La acestea se pot adăuga ”acuzele”, la fel de neîntemeiate privind revoluțiile de după al doilea război mondial și, mai ales cele din zecile de state de după anii 50 din toate continentele lumii, care ar fi fost, chipurile, exportate din Uniunea Sovietică și, ulterior, din sistemul democrat (-socialist). Nimeni (în afară de noi) nu observă însă că de multe zeci de ani fac ravagii în zeci de state ”primăverile” iernilor revolute (numite, în batjocură ”revoluții”) care distrug zeci de state sub efigia și comanda lui El Comandante Che Guevara, pervertit de capitalismul imperialist din Comunist în Contrarevoluționar, iar molima s-a întins din Bolivia anilor 60 pînă la Soci și Maidanul Kievean... Toate aceste ”primăveri” sînt realizări în sensul de succese nenumite ale menșevicilor, adică pretinșii comuniști care au aplicat principiile esențial anti-comuniste, criticate formal de Marx și Engels, apoi de Lenin și Stalin, susținute in terminis ori deghizat de social-democrații din vremea lui Marx, trecînd prin jaloanele-reper Plehanov, Troțki, Zinoviev, Kamenev, Buharin, Hrușciov, Brejnev, Elțîn (mai ales) și toți conducătorii sovietici și nesovietici pînă la trădătorul infernal Gorbaciov, cu două notabile excepții parțiale: Enver Hodgea și Nicolae Ceaușescu, între ei poziția cea mai avansată avînd-o conducătorul Albaniei Socialiste care s-a și materializat (fiind singurul caz din anul măcelului anti-comunist internațional, 1989) prin victoria revoluției socialiste de după contrarevoluția din 1989, înlăturată manu militari de către blocul militar fascist NATO. Pe de altă parte, spre a clarifica referirile dese care se fac la apariția și răspîndirea revoluțiilor socialiste (acestea sînt exclusiv cele organizate și conduse de Comuniști naționali), nicăieri în lume nu a existat o revoluție exportată, dar, în peste jumătate din statele lumii, au avut loc -și au ieșit victorioase- contrarevoluții, fie violente (d.ex. Chile, Yemen, Cambodgia, Romînia, Iugoslavia, Libia, Egipt) sau războaie internaționale (Spania, Grecia, Coreea, Vietnam) fie pașnice (d.ex. Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria)... În unele state transferul de la stînga la dreapta s-a făcut prin alegeri (d. ex. Norvegia), ca și de la dreapta la stînga, rarisim dar adevărat (d. ex. Republica Moldova). Apreciem că este nesemnificativă importanța acțiunilor unor etnii ne-naționale în promovarea ori succesul revoluțiilor sau contrarevoluțiilor; de exemplu revoluțiile sovietice din Ungaria sau Germania (1919) ca și contrarevoluțiile din Ungaria (cele două) și Romînia (1989). În legătură cu aceasta, rămîne un deziderat fundamental ca țările suverane să nu mai admită intrarea pe pămîntul lor a străinilor și, în orice caz, a activității politice a acestora. Vom continua să prezentăm multele acțiuni de deznaționalizare împotriva Poporului și Neamului Dac, din punctul de vedere al Comuniștilor (definit științific), fiind iubitori de Patrie, în gradul cel mai înalt și autentic. 13 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

vineri, 12 ianuarie 2018

Deznaționalizare

Sînt vreo 10-12 persoane care apar deseori, am putea spune permanent, în internet cu diferite opinii –expuse de regulă bivolește- despre teme de interes public, fie în general vorbind, fie privind doar Poporul și Neamul nostru. Notez că eu voi utiliza permanent termenul Dac, iar despre Romîn voi preciza, de fiecare dată că este, conform adevărului istoric, poreclă. Prin ceea ce voi scrie sub titlul de mai sus (l-am proiectat a fi al unei viitoare cărți), voi încerca să vă arăt, ca un bun patriot, că există o preocupare multilaterală pentru deznaționalizarea Poporului nostru, fenomen care se adîncește pas-cu-pas (cum ar zice și o face entitatea de la Cotroceni) și se extinde de vreo trei secole, în scopul de a se șterge din memoria nu numai a noastră, dar și a întregii lumi, faptul istoric proeminent al existenței marelui Popor Dac și al marii Țări Dacia, totul în scopul reliefării unora dintre urmașii degradați ai noștri, în primul rînd Romanii. Ne vom referi în ceea ce vom prezenta, poate de-a lungul unui an, poate mai mult, la aspecte din crîmpeiul din Dacia mare care este astăzi recunoscut oficial ca locuit de Romîni, adică din statele Romînia, Republica Moldova și Transnistria (peste 30 de milioane), dar nu-i vom uita pe cei peste 100.000.000 din zecile de mii de sate Dacice din jurul celor de mai sus, dar și din spații depărtate, inclusiv din Imperiul European unde, în ultimii 28 de ani, s-au pulverizat, deznaționalizîndu-se, vreo 10-15 milioane de Daci, alungați din Patrie de guvernarea post-decembristă, împreună cu urmașii lor și urmașii acestora, mulți ne-mai-avînd cetățenia patriei și neutilizînd, chiar necunoscînd, Limba Dacă, marca dintîi a scrierii planetare. Tragismul acestei crunte constatări este prezent în aproape toate satele noastre pline de jale dată de golul imens care a devenit pecete a pămîntului pustiit, înțelenit ori transformat în rîpi și mărăciniș, cu fostele case devenite mogîldețe în amestec inform de artefacte, vegetație și pămînt, iar pe unde mai apar sfioși bătrîni bolnavi și nevoiași cu puținele lor vite, le înfulecă, zi și noapte, lupii și urșii înmulțiți generos de guvernanții trădători, a căror bestialitate întrece demult pe cea a fiarelor pădurii, stăpîne deja peste ulițele și curțile satelor altădată înfloritoare. Deznaționalizarea a început mai demult cu introducerea primei forme de subjugare fascistă – religia, aceasta venind dinspre Romani, mai ales prin intermediul Grecilor care s-au așezat anterior pe o parte a pămîntului Daciei și care au utilizat, între alte multe forme, pentru a-și extinde prezența, și pe cea a religiei. Aceasta s-a izbit însă de rezistența surdă a Poporului Dac, esențialmente ne- și anti-religios, rămas astfel chiar și după intervențiile dinspre centrul Europei (Moravia Mare), pînă în ziua-cea-neagră, 22 decembrie, cînd a început să ne acopere Întunericul, acesta extinzîndu-se cu repeziciune și cu violență, datorită atitudinii trădătoare a telectualității, toată de dreapta și antinațională, atotstăpînitoare peste fostul P.C.R., mamutul incomensurabil, trecut in corpore în fruntea inamicilor țării, noi fiind singura țară din lume unde nu poate funcționa un partid democrat. Iată baza politico-ideologică pe care s-a vîrît viermele deznaționalizării chiar din timpul regimului democrat, cînd a început să ni se surpe din cuvinte Stîlpul rezistenței Naționale, Î, de care a fost lipsită mai întîi porecla țării, pentru ca nimeni să n-o mai rostească în respect cu ștampila Neamului Dac, Romînia, ci alterat, cu trimitere la mocirla Romei, Romania. După intervenția teroristă anti-națională din 1993 a Cademiei, nu mai există nimeni, în afară de noi, care să scrie numele țării cu Î, Stîlpul Rostirii Dacice, ceea ce a atras imediat îndepărtarea și a celorlalte semne ale particularității și dăinuirii noastre: ă, ș, ț, ce, ci ge, gi, che, chi, ghe, ghi; fără ele limba noastră nu mai există. Am scris deseori, în articolele și cărțile mele, despre acest asasinat mîrșav, dar brutala Tîmpitizare oficială cuprinde mai repede, prin infinitatea mijloacelor de care dispune, pe Dacul poreclit Romîn, alungat și huiduit din Vatra și belșugul propriu, să cerșească, flămînd, biciuit, hărțuit, ponegrit, sclavizat și chiar ucis pe cărările ”binefacerilor” din imperiile european și american... 12 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

miercuri, 10 ianuarie 2018

Reacție tipic peceristă

Am publicat uneori diferite texte în spații deținute de către peceriști –numite absolut impropriu, căci sînt scrise de anti-comuniști, în primul rînd peceriștii telectuali, spre exemplu ”Comunism” sau ”Comunistul”- intervenții care sînt imediat eliminate de către cenzura lor, așa cum au făcut de 72 de ani, cu deosebirea că, atunci cînd vorbeau în numele neascuns al Partidului propriu, și în calitate de peceriști (dumnealor își zic -și nu în batjocură sau glumă- Comuniști), ne duceau la beci și închisoare, deși au acest gînd permanent și acum (unii, șefi de pecereuri mă amenință și acum, eu fiind Deținut Politic); gîndiți-vă la dorințele acelei entități incalificabile, toxice, de la Cotroceni care ne-ar vrea pe toți exterminați dacă am exprima aprecieri (favorabile, desigur) la adresa Președintelui-cel-Mare, Eroul-Martir Național Nicolae Ceaușescu. V-am făcut această introducere pentru a vă semnala un fapt, deseori, zilnic petrecut, cel puțin în două ipostaze: 1. fie că cenzura -care ne urmărește, înveninată, permanent- vă bălăcărește utilizînd toate cuvintele, expresiile și sintagmele preluate din bordelul lexical, în raport de care cei astfel porciți, fiind și ei peceriști și stăpînind perfect tehnicile nimicirii dușmanului de clasă și politico-ideologic, nu se lasă mai prejos, plătind cu vîrf și îndesat ofensele, fie că 2. vigilentul cenzor șterge imediat contribuția onestă exprimată din spirit de solidaritate de clasă. Cu o zi în urmă am citit o opinie a tovarășei Cristea Florica, în care își exprima unele grave abuzuri împotriva dumisale și propunea ca toți nemulțumiții să avem întîlniri publice pentru discuții și să adoptăm hotărîri pentru acțiuni comune, să acționăm împotriva ”sistemului” (o sugestie foarte periculoasă care dă apă la moară găștilor de zurbagii) și să promovăm... elitele. Pentru că ne cunoaștem și am încercat să-i dau un îndemn ori o sugestie de alinare, am scris replica următoare: ”Tovarășă Florica, (scuze că) am să repet ceea ce v-am mai spus și personal: 1. Cum să facem întîlniri publice cînd noi nu sîntem în niciun județ mai mult de vreo cinci persoane ! Vorbesc despre cei înscriși în Partid, cu adeziune, căci aceia care sînt scrietori pe fese-și-buci nu au nicio treabă cu Lupta-de-clasă. Când vom fi cel puțin 100, vom putea cere Primarilor săli pentru întîlniri. 2. Cît despre elite, vă propun să nu le mai invocați; nu trebuie să le ”descoperim”, ele sînt la vedere în fruntea tuturor găștilor anti-naționale, anti-democrate (deci esențial anti-comuniste) și -foarte important- anti-politice. Este foarte simplu să observați că ”elitele” sînt autorii și susținătorii celor mai retrograde și reacționare idei și concepții, chiar concepte, precum: nihilism, anarhism, s.f.p., meritocrație, globalizare, monarhie, tehnocrație (amintiți-vă de... Cocoloș !), gagademie... Cu cele mai bune urări ! 9 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu”. În fața mea, imediat textul a fost șters; știu cenzorii bine cine le este dușmanul... de clasă ! Văzînd, i-am transmis tovarășei Florica un scurt mesaj: ”Ați observat, tovarășă Florica ? Nici n-am scris bine și un pecerist a șers imediat textul meu. Cu aceștia vrei să faceți întîlniri publice ? 9 ian. 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu”. Domeniul este patronat de către peceriști care și-au păstrat lipsa de bun simț și, de la o vreme, pretind din nou, după o pauză de vreo 27 de ani, că sînt... Comuniști ! Eu le recunosc dreptul, deși ar trebui să înceapă altfel... I-am explicat tovarășei Florica și o fac din nou aici pentru alți cititori interesați: un Comunist și, obligatoriu, Partidul Comuniștilor –care este, trebuie să fie, esențialmente Democrat- nu poate să nege, decît dacă se autoanulează, dreptul celorlalți actanți politici (partide politice, dar și persoane fizice) să-și apere în special drepturile de clasă prin solidaritate politică, în care scop, în țările democrate există organizare politică (autentică, sinceră și oficială). Trebuie să știți că Romînia este singura țară din lume în care nu poate funcționa un partid democrat (Partidul Comuniștilor), întreg spațiul politic fiind ocupat de multele sute de partide toate peceriste, deci toate de dreapta și, mai ales, pentru că nu există lege a organizării politice (astfel de cazuri mai sînt în lume), iar toate așa-zisele partide sînt găști de interese egoiste de grup care nu se definesc și nu sînt ”partide”, ci părți ale mamutului PCR, cel mai mare din lume (procentual) format din 3.831.000 de partizi, toți trădători și asasini ai șefului lor. 10 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

”La noi în sat e un Țăran pe drum !”

Am fost azi în sat (de fapt, în comuna mea, Cicănești) la înmormîntarea unei verișoare primare care, pînă la 87 de ani s-a ținut bine și, rămasă văduvă de aproape 50 de ani, a muncit din greu, ca să-și crească fiul și nepoții. Era maestră în cusături populare (=naționale, căci poporul nostru, Dac, a fost de zeci de mii de ani, format din Țărani, nu viermieri, cum sînt bălăcăriți cu iz folcloric acum, din impulsuri burghezo-moșierești-bancherești); ea, distinsa femeie, la al cărei ultim drum am participat, permanent bine dispusă și optimistă, mereu zicînd ”nu mă doare nimic, decît sufletul !”, cu mîinile ei de aur, mi-a cusut, în urmă cu 61 de ani cămașa mea de ginere, excepțională realizare artistică pe pînza de in cu chenar în cinci linii albastre, înnobilată cu poale și șabac în verde, culoare de simbol al Eternizării Tinereții, care fusese țesută de Mamița, cu ajutorul meu în fazele de trebuință, de la semănarea inului și pînă la urzire, năvădire, trecere prin spată, ițe și vătală, cuplarea iepelor și –cum să-și refuze Mama pe fiul ei dornic de încercare pentru creație de Frumos ?- țesutul propriu-zis, aiuritor de încîntător, cu trecerea suveicii dintr-o parte în alta și încătușarea firului prin ingenioasa mișcare a iepelor în dansul jocului de tip FGMA al picioarelor, devenite din străbuni unelte de producție... Astfel de crîmpeie de imagini, reunite în florilegiu de cinstire pentru verișoară, îmi treceau prin memoria sensibilizată, la întoarcere de la pomană, parcurgînd drumul lung (peste 10 km) pînă în comuna vecină la o stație de autobuz, cînd m-a apelat la telefon (iată specificul vremilor actuale pentru cei mulți, aflați în cădere prin treptele sărăcirii și epuizării: mersul pe jos și telemobilul !) un coleg de școală primară și ”elementară” care mi-a spus întrebîndu-mă: ”Bă, Gheorghe, m-a sunat Cutare și mi-a spus că la noi în sat e un țăran pe drum; nu cumva ești tu ?”. Toate veștile din comună, bune sau rele, mi le dă acest coleg, Aurel, de fapt rudă din străbuni, amîndoi venind din neamul legendar, dar adevărat, al oamenilor de bază pentru Voievodul Țepeș. A adăugat, justificîndu-și apelul, că nu mai poate fi nimeni altcineva căci Cutare, și Cutare, și Cutare, nu mai sînt; plecaseră înaintea verișoarei mele... Cutremur mi-a produs această deducție deoarece, în adevăr, de multe ori am evocat în discuții cu consăteni, mai ales cu ultimii purtători permanenți ai costumului Dacic, tema dispariției treptate a bravilor noștri, eu rămînînd (încă) să le țin locul... Ce sau Cine roade, îmi zic, și o scriu și pentru dv, cititorii, Rădăcinile sau Florile existenței noastre, de ne risipim esențele ? Limba ne-am îmbăloșat-o, Munca ne-o vindem pe sîmbrii simbolice pentru îmbogățirea Asupritorilor, Exploatatorilor și Înrobitorilor noștri, Glia străveche nu ne mai este Patrie, Credința pentru aceasta ne este desconsiderare, ură, dispreț și furie, Părinții îi lăsăm să se tînguiască și să plece singuri, nu mai avem Rude care să ne cheme la nașteri, căsătorii, moarte, ci, pentru toate acestea, Prieteni –ce cuvînt ciudat atribuit străinilor !- iar portul Dacic specific ni-l mai arătăm doar pe scenă, unde îl ducem în sacoșă, pentru spectacole devenite circ și fandosire, în vreme ce –verificați, vă rog, ca să vă convingeți- în tot spațiul Daciei străvechi, popoarele actuale din Neamul Dac păstrează portul lor strămoșesc (de care noi, Dacii din Centrul Daciei, mai zicem doar că este al nostru). Mai există cineva de această părere ? Veniți să facem un Club al Dacilor în port național permanent, cu întîlniri publice periodice (zilnic la o cafea sau ceai, săptămînal, lunar, anual...) și să organizăm ateliere de cusături tradiționale (nu contrafaceri artizanale). Întru aceasta, Dacul care sînt, vă urez sănătate și împliniri pentru dv, familii și tovarăși ! 4 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

marți, 2 ianuarie 2018

Plugușorul

Aho, aho ! Mai știți îndemnul Care ne-aducea consemnul ”Mîine anul se-nnoiește, Plugușorul se pornește Și începe-a colinda Pe la case a ura” ? Mînați, măi ! Și sunați din zurgălăi ! Aho, aho, copii de-argați, Plini de dor, abandonați, Cu părinți înstrăinați, Și bunici înlăcrimați, Încălzind Vatra cu visul Că i-a potopit abisul Și urgia îi cuprinde: Pămîntul țării se vinde; B.O.R. și Monarhia Devastează Romînia, Rîvnită de toți vecinii, (Mînca-le-ar inima cîinii !) Ia, mînați și nu mai stați Viermuind, vă ridicați Și, luptînd, nu mai uitați: Sîntem Țară de bărbați, Ca ai noștri Munți Carpați, Nu popor de-abanadonați ! În lupte grele-ncercați Mai pocniți, flăcăi, din bici, Că e loc destul pe-aici ! Mînați, măi ! Am venit cu Plugușor, Cum fu datina-n popor, Însă, știți, optzeci și nouă Ne-a adus ordine nouă, Cu dezordini, se-nțelege, Reglementate prin lege Și-acum plugu-i jucărie Sau o schiță pe hîrtie Și-o să facem arătură Ca-n Comuna Primitivă: Cu cleancuri trăgînd copacul Cîte un berbec, săracul ! Mînați, măi, hăi, hăi ! Behăind prin orănjăi ! Am venit ca să vă-ndemn S-arați cu pluguri de lemn, Dacă mai aveți păstrate Din vremile-ndepărtate, Iar la jug, în loc de boi Să trageți acuma voi, Fiindcă boi, nici de prăsilă Nu mai găsim prin comună, Ba, mai nou, n-aveți nici vaci, Cum aveau doar cei săraci Și-o să vă ducă năpasta Să vă înjugați nevasta, Cum făcut-a Pavlicioiu, Pe cînd îi murise bou'... Mînați boii năzdrăvani, De vreți să puneți hîldani ! Să vă faceți iar cămașă Cum aveau Bunii, de groasă Și tureci, și călțunași, Ismene ca la oraș, Lîna n-o mai aruncați, Rîpa ca să o blindați, Faceți cioarici cu peleș, Cum aveați la fedeleș, Laibăr, vestă și fular, Cu cheotori mînicar, Fote, bete, ii și brîul, Să văd Neica trecînd rîul... Și mai zornăiți orinju, Că ne prinde pe drum prînzu ! Și ne-aduce lapte... mînzu ' Noi venim din nou la anu ', Cu ”Plugul” lui Ungureanu. Mînați, măi 1 Hăi, hăi 1 31 decembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

luni, 1 ianuarie 2018

Sorcova

Sorcova, Morcova, Veselă a fost cîndva, Cînd lumina răsărea La noi dinspre Moscova, Cum ai cam uitat mata Și-o aștepți din Uașinton, În rachete cu trombon, De la cei spurcați yankei, Cu ouau și cu o chei, Să ne provoace măcelu' Din cîmpii la Deveselu, În ținutul nostru drag, Ba și de la Babadag, Cotropind tot cu arcanu' Pămîntu-n Kogălniceanu, Căci ei vor să joace țurca Și-n cîmpie pe la Turda Și ne sting, curată, slova În Bănie, la Craiova. Ne mai spurcă în venin Pe la Turnu Severin, La Arad și Timișoara, (Mîine chiar în toată țara), Din Carei și pîn' la Prut Vrînd ca să ni-l soarbă Trump, Ca să-l treacă pe uscate Liftele din Vest spurcate... Nu va fi –sperăm- așa, Sorcova s-o libera Iar yancheii or crăpa... Și s-ajungă, pe jăratic Arși, în Vestul lor Sălbatic. Și astfel vor învăța: Estul este alt ceva ! Care nu se lasă frînt Pe pămîntul lui cel sfînt Sorcova, Morcova, Se întinde otova Peste toată țara mea- Vai și-amar va fi de ea ! Sorcova Morcova, Sorcova, Porcova... 1 ianuarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu
Moș Gerilă Moș Gerilă, Moș Gerilă, Tu nu vii la noi din milă, Ci din dragoste curată, Dăruită și-așteptată... Că tu, Moș Gerilă, ești Chiar din munții mei Dăcești Și-ai plecat acolo-n Nord La odihnă în fiord, Apoi, întremat, din nou Tu revii de Anul Nou Și speranțe-aduci în zori Dacilor Nemuritori... Moș Gerilă, dragul nostru, Nu-ți uitarăm nicicum rostu'; Te-așteptăm, ca-n orice an, Cu sacul de năzdrăvan, Să ne-aduci daruri frumoase Intrînd pe la noi prin case, Ca să-i bucuri pe copii Cu dulciuri și jucării, Să-i vedem zîmbind cum rar Se întîmplă de-un amar De timp (28 de ani), De cînd ne conduc golani, Bogătani și infractori, Criminali și trădători... Să ne-aduci, drag Moș Gerilă, Fiere pentru Camarilă, Otravă pentru spurcați Să-i vedem în Iad plecați, Iar pentru popor de jos Să ne-aduci pe Făt-Frumos, Să-i stîrpească pe bandiți, Ca să fim iar fericiți, Reluînd viața cea nouă (Patrușcinci-optzeci și nouă) 31 decembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu