duminică, 26 aprilie 2015

Risipirea Stîngii



 
Fese-buci este locul unde își vîră deștele și-și îmbăloșează gîndurile și însăilările, din proprie inițiativă ori plătiți, fel de fel de zdrențăitori cu scopul de a bloca organizarea politică a maselor populare. Sub diferite denumiri, cei care se prezintă, prin formule zornăitoare, a fi ”de stînga” au adunat, uneori, grupuri, în permanentă grupare-regrupare și unire-dezunire –fiindcă nu există respectul pentru preopinent- în care se pot înșira cîteva zeci de nume, între care mulți sînt prezenți cu pseudonime (unele pozitive, dar multe negative sau antivalorice) și fără adresă, fenomen absolut firesc pentru dreapta, dar inadmisibil și impardonabil pentru stînga.
Eu știu că toți peceriștii care, după 25 de ani de cînd au trădat și au distrus regimul democrat, ne cheamă la ”unire” mai ales în stradă, sînt anti-comuniști și, deci, nu li se cuvine dreptul de a vorbi în numele Stîngii, dar ei, parcă în stil de frondă, se lamentează formal în favoarea ei, dar fac totul pentru a o nimici chiar din fașă.
Una din formule este chemarea la prezență în public și organizează întîlniri, manifestații, mitinguri, ceremonii aniversare sau comemorative la care participăm cîte șase-șapte inși, uneori mai puțini; cuvîntăm și ne audiem reciproc, după care, în raport de relații sau de ”subvenții”, publicăm comunicate și apeluri mobilizatoare…
Așa se întămplă și cu apropiatul 1 Mai pentru care fese-buciștii ne cheamă la miting cu care ocazie să arătăm burghezo-moșierimii ce vrem noi, Comuniștii, și cît de tare este clasa muncitoare în frunte cu nenumăratele grupări, de regulă opuse, ale ”detașamentului de avangardă”, tăria noastră fiind certă fiindcă, la numai șase zile de pînă la Ziua Oamenilor Muncii, s-au înscris deja pentru miting… 12 persoane !
Voi fi, poate, al 13-lea prezent și o voi face pentru a le aminti tovarășilor ceea ce le spun de 25 de ani, anume:
-singura preocupare a Oamenilor Muncii trebuie să fie  organizarea politică, prima mișcare a fiecăruia fiind înscrierea în Partidul Comuniștilor,
   - Strada ucide, în primul rînd metaforic, dar nu numai; organizarea politică se face în birou, în sedii, acasă, în cîrciumă, la muncire și numai după organizare se poate utiliza Strada, dar nu se poate obține eficiență decît de la o cifră care să impresioneze și astfel să se facă ascultată; aș avansa pentru aceasta o posibilă treaptă de pornire: 10.000.
            În afara acestor condiții, pe care le consider sine qua non, chemările în stradă din partea celor care ”se păruiesc” prin fese-buci, nu poate avea decît o singură consecință foarte dragă ciocoimii peceriste contrarevoluționare: risipirea Stîngii, ca să poată apoi spune întrebînd retoric, tot cu triumfala-i specifică mîndrie: ”Clasă muncitoare ? Țărănime ? Nu mai există așa ceva !”…
            Asta vreți, stimați tovarăși ?!?
26 aprilie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU

vineri, 24 aprilie 2015

Condoleanțe, Popor Romîn !




            Camera Rebutaților, în care sînt întrunite toate găștile de interese din țară autonumite ”partide”, a hotărît uluitor de rapid imediat după ”consultările cu Președintele tuturor Romînilor”, secret și majoritar, desființarea Zilei Naționale a Unirii, decisă în urmă cu 24 de ani în favoarea Unirii din 1918; toate găștile clisei politice au votat cu o unanimitate devastatoare (UN VOT împotrivă, arătîndu-ne, încă o dată, cum o fac de 25 de ani, că sînt toți o apă și-un pămînt  !), ca un aviz de avertisment de tip kosovo pentru Dacii din jurul țării. Sau pentru cei din  interiorul actual al ei ?!?
            Poporul, afionat prin tîmpitizare, nu pare a pricepe ceva, motiv pentru care mă simt dator să-i prezint condoleanțe, iar celor de dincolo de hotare să le cer iertare pentru că încă mai respirăm, încovrigați..., impunîndu-ni-se adio pentru Dezideratul nostru Național
Chiar dacă era nedreaptă despărțirea de 23 August, cantonarea  (după cum vedem, vremelnică) a sărbătorii naționale la 1 Decembrie bloca multe dureri sau resentimente, căci cel mai important eveniment din viața unui popor este Unirea, iar noi, Dacii, nu am mai fost reuniți într-o singură Țară de la 1101, cînd s-a încheiat domnia lui Vlad, Regele Daciei Unite, începută la 1064, răstimp în care acest viteaz și eroic Rege a ținut la respect pe toți inamicii care nu au reușit niciodată să treacă granițele pe care marele Rege scrises, cu sabia oștenilor săi, inscripția preoituzică ”Pe aici nu se trece !”, toate hotarele rămînînd nepîngărite: Dunărea cu Dobrogea întreagă, Marea Neagră, Nistru, Carpații Păduroși, Tisa, Dunărea…
            Urmașul său cel mai destonic, Alexandru Ioan Cuza, după strălucita încercare a lui Mihai Viteazul, a fost, la puțini dar glorioși ani de la începutul domniei, îndepărtat de la tron și din Patrie de către o clică de interese meschine și trădătoare, spre grea durere a Poporului care l-a iubit fără seamăn între conducătorii cunoscuți de pînă la el și după el. Totul  pentru a pune în locul sfințit de Domnul Unirii pe un figurant care ne-a înfeudat Patria țării lui de origine, unde era un Nimeni.
            Acest Nimeni (care în 1883 ne-a făcut colonie a Germaniei și apoi ne-a ucis Poetul Național, după care ne-a mitraliat 24.000 de Țărani ai Țării în fruntea căreia fusese cocoțat să ne croncăne), a sosit pe pămîntul nostru sfințit de istorie într-o zi de 10 mai, la trei luni de la pîngărirea și izgonirea banditească a lui Cuza, iar Ziua Nefericirii noastre s-a transformat, la propunerea lingușitoare și trădătoare a Rebutaților de atunci, în ziua națională a Romîniei.
            Țară și Popor cu nume de împrumut, cu potcap străin pe grumaz, am suportat gunoiul asfixiant pînă la 30 Decembrie 1947, cînd, grație instaurării Republicii, am scăpat de hopînțolii importați și, spre luminarea noastră, ne-am ales conducători dintre noi. Însă, acum, sub despotismul contrarevoluționar, după consultarea Taciturnului care scrijelește pe fesebuci, aproape instantaneu, fără nicio pregătire sau discuție în public, toți ”aleșii” din Camera Rebutaților au dovedit că nu mai suportă unirea cu cei de-o fire.
            Gest de mare trădare… Alba Iulia, înnegrită, tremură...
23 aprilie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU

marți, 21 aprilie 2015

Nici un Pas pentru Păsul nostru !




 
            Jo Hannis, Președintele, se consultă cu multele prezențe ale micilor minorități sociale și politice ale Poporului votant și nevotant: găștile peceriste care formează ridicola clică politică autonumită ”clasă”, evident…  nesocială (ciocoimea peceristă, constructoare a Capitalismului și Imperialismului nu mai suportă sintagma ”clasă socială !).
            Au vorbit despre orice care ar putea să mai distrugă ceva din ce biata a mai rămas pe pămîntul permanent și spumos hulit al străvechii Dacii… Cea mai mare preocupare a fost acordată setei de fonduri bugetare pentru ”alegeri” a găștilor, acestea  reprezentîndu-i exclusiv pe infractori Dar nici o vorbă despre Problema-problemelor: organizarea politică a claselor sociale, adică nevoia de partide politice reprezentînd fiecare clasă socială, Romînia fiind singura țară din lume unde nu există partide ân sensul adevărat, motiv pentru care, în cei 25 de ani ai Contrarevoluției, nu a putut funcționa un partid democrat, în ciuda condamnării Statului de către CEDO.
            Deși a promis, chiar înainte de a-și prelua mandatul, Jo Hannis nu a făcut nici un pas pentru Păsul nostru cel mare – nevoia de Partidul maselor populare. Pentru că stăpînii dumnealui nu sînt votanții, ci păcălitorii acestora, Burghezii, Moșierii, Bancherii, care ocupă 100 % din scena politică post-decembristă, iar dacă ar exista și Partidul claselor sociale fundamentale, Țărănimea și Muncitorimea, găștile și-ar reduce prezența la spațiul lor social: cam 1-2 % (toate la un loc).
            Acest Pas i l-am cerut Președintelui ”ales”, iar d-lui se preface că nu mai înțelege (sau chiar nu poate să înțeleagă), deși chiar acest Păs ial nostru -a fost prima promisiune.
21 aprilie 98.
Prof. Gheorghe UNGUREANU

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Scutul... agresiv !



 
          În urmă cu peste 50 de ani, cînd Uniunea Sovietică își apăra interesele sale, dar și pe cele ale Cubei și ale sistemului mondial socialist, conducători ai USA, inclusiv Președintele, afirmau că –deși tocmai ei nu aveau dreptul moral, militar și politic s-o facă- interesele proprii și ale aliaților nu se apără cu rachetele instalate lîngă inamicii posibili sau reali.
          Din fericire, ”criza rachetelor” s-a rezolvat cu bine, final datorat spiritului conciliant și înțelepciunii (aproape uluitoare) ale celor doi conducători ai superputerilor: N.S. Hrușciov și J.F. Kennedy.
          Acum, cînd conducători ai Federației Ruse, una din succesoarele de drept ale Uniunii Sovietice, atrag atenția asupra pericolului evident și iminent reprezentat de ”scutul de apărare” al NATO instalat în țările vecine, vinovații pentru tensionarea maximă a relațiilor și amenințarea cu războiul, în primul rînd conducătorii Romîniei, Poloniei și ai țărilor baltice, se fac a nu pricepe prevestirile sumbre ale aglomerării de forțe în apropierea granițelor rusești.
          Ceea ce surprinde cel mai mult este naivitatea fără nicio acoperire a conducătorilor iresponsabili ai Romîniei care, fără nicio aprobare a Poporului –pe care în mod ridicol îl declară ”suveran”- au transformat țara într-o guantanamă în care se mișcă liberi, mai liberi ca la ei acasă, unde-i cenzurează propriul popor, agresorii înarmați pînă în dinți, pregătiți să provoace ararea țării cu bombe, declarînd, în același timp, că chiar poporul dorește aceasta și că se simte în siguranță…
          Exprimînd sentimentele, convingerile, suferințele și temerile maselor populare, opiniile și atitudinea acestora în fața gravului pericol creat de prezența în Romînia a trupelor de ocupație ale USA și NATO, considerăm că guvernarea post-decembristă –cea mai antipopulară din istoria multidecamilenară a pămîntului Dacic- săvîrșește cea mai periculoasă faptă de trădare națională și considerăm extrem de utilă și urgentă consultarea populară asupra măsurilor care periclitează existența însăși a țării, a statului și a poporului nostru.
          Apreciem că cel puțin 85-90 % din cetățenii cu drept de vot s-ar opune încadrării țării în acțiunile agresive ale ”scutului de apărare”, condamnînd prezența noastră în NATO și frontul acestuia împotriva țărilor vecine nouă, colaboratoare și prietene tradiționale, mai ales că sînt în același profund pericol, pămînturile și populația aparținînd poporului nostru din aceste țări vecine.
          Se impune ca măsură înțeleaptă urgenta izgonire din țară a trupelor de ocupație; forțele armate care tind să apere pămîntul fiecărei țări, trebuie să fie cantonate exclusiv în teritoriul propriu !
          Orice militar înarmat existent pe pămînt străin este semn cert de război de agresiune…
18 aprilie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU

joi, 9 aprilie 2015

100 de Pași cu... nepăsări


 
            Jo Hannis a pășit impasibil de 100 de ori ca Președinte pe fruntea țării producînd tot atîtea im-pasuri pentru poporul care a început, deja demult, să-l simtă că nu este de-al lui, cum citim într-un loc de Lălăiri, Fese-buci
            Preluînd poziția jucătorului Băsescu, a devenit vîrf al Dreptei, dar, neștiind cu ce se mănîncă Politica, nu i-a spus nimeni, iar singur nu a băgat de seamă, că aria dreptei în Romînia nu cuprinde mai mult de 1-2 % din populație, iar toți reprezentanții ei umplu Puterea, Administrația și in-Justiția, practic toate modulele sistemului de stat.
            Din acest sistem, vîrfurile sînt, în cvasitotalitatea lor, pușcăriași ori pușcăriabili: un prim-ministru, un șef național al procurorilor, judecători în CCR, mari Senatori și Deputați, miniștri, președinți CJ și mari primari, baroni și saltimbanci, toată cloaca politică apolitică
            Pregătit în America să-și preia funcția (tot de pe-acolo dăruită ?), și-a însușit unele ticuri specifice poltronilor: își numără în public zilele puterii, își arborează (cu greu, încă stîngaci) un zîmbet-rînjet ca o grimasă de actor debutant, citește rar, cu pauze prelungi textele pregătite și antepuse pe pupitru (O Bamă scoate, în văzul asistenței, hîrtia din buzunar, șefei de la Berlin nu i se dă țidulă, căci s-a instruit la ”Ștefan Gheorghiu”)…
            Răspunde ultra-sec ofensînd păsurile celor 24 de milioane de Daci –care nu sînt Șarli- și nu înțeleg de ce vin la noi hoardele fasciste înarmate și privind furios înveninate la Răsăritul nostru luminos, unde multe milioane multe de-ai noștri se gîndesc tremurînd cu groază la rachete și bombe cu care li s-au burdușit hotarele, la marea noastră Negrită de fierătaie sofisticate și de gemete plutind și forfăind în ea, prin ea, și peste ea…
            Nici o dată, niciodată, în zeci de mii de ani, pe crîmpeiul de Dacie cît ne-a mai rămas nu a fost atîta prevestire de Jale și de Moarte, iar primul ne-Păsător al țării rînjește între generali străini ornați cu fireturi, cărora le permite să ne facă Patria o guantanamă
            S-a dus Jo Hannis, repetat, ca un Han, cu pași sumbri să ne pregătească sfîrșitul, la Paris și Berlin, la Chișinău și Kiev, unde bat inimi care așteptau de la București solidaritate de lumină Dacică, nu hoarde barbare ale NATO…
Poate citi cu mîndrie în bilanț că a pus țării bi lanțuri drept cătușe sinucigașe pentru prăpăstuirea în Hău a Neamului Dac: Imperiul european și NATO ne-au înlănțuit pe noi, Dacii cei Liberi și Eterni, pentru libertatea lor…
O sută de zile, o sută de Pași negri; apăruse o luminiță, pe care și noi (apoi și Monica) i-am sugerat-o Șoltuzului: cea privind prima necesitate a țării – organizarea politică, inexistentă la noi de 70 de ani, dar după un gest firav de Pas -eliminarea numărului astronomic de semnături pentru înscrierea partidelor- a urmat Nimic, deșertul.
I-am pregătit Mai-marelui și un acrostih ca sugerare de răspuns, cum ne apare nouă, la Păsurile noastre:
20 martie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU