Noi vom fi... strămoși ?

 

Noi vom fi… Strămoși ? 

            Am văzut, timp de cîteva secunde, o persoană sau personaj (Julia ?) la un post TV –care trăise o vreme îndelungată într-un copac- spunînd ceva pe această temă și am pus-o în discuția unor parteneri de dialog, după ce i-am atenționat asupra epocii actuale, caracterizată prin formarea certă a Statului Global Fascist Marxist. Nimeni nu a fost ”pesimist”; ba, un coleg de liceu a făcut glume grosiere pe tema dezvoltată de un autor francez, Jacques Attli, în cartea ”Scurtă istorie a Viitorului”.

            Dacă am vorbi cu oameni simpli, Țărani și Muncitori, fără citeala alienantă a cărților, aceștia ar fi, fără îndoială îngrijorați sau chiar disperați de viitorul poporului și al Lumii, dar Telectualii –cum mi-a dovedit-o o colegă de profesie, specialitatea Istorie, căreia i-am propus să reflecteze și să scrie, dacă vrea, un răspuns la întrebarea ”Noi vom fi… străbuni ?”- nu sesizează nimic, nu presimt nici un dezastru; unii chiar așteaptă ca popoarele să intre într-o etapă a fericirii, în care entități –nevăzute, necunoscute, nenumite, nealese, necomentate, necertate și necenzurate- le asigură, dintr-un spațiu necunoscut, aflat în umbră, tot necesarul pentru trai.

            Spre confirmarea bănuielilor și afirmațiilor mele, a apărut imediat un nene, care-și scrie numele precedat de ”dr.” și declarîndu-și numele real, Fendrihan, care, într-un text scurt, specific oficialilor din Socialism, a ridicat în slăvi fericirea Oamenilor Muncii din viitoarea societate globalistă; mai devastatoare îmi apare această opinie decît existența viitoare a ”popoarelor” și ”statelor” –care nu vor mai exista- și a întregii Omeniri, în gravă și deplină degradare, alunecînd pe panta finală, a dispariției…

            Iată de ce îmi apare sigur răspunsul că noi, adulții de astăzi, nu vom ajunge să fim străbuni, căci nu vor mai fi Copii, Familii și Popoare; Marxiștii fasciști vor extermina tot ce a existat pozitiv în istoria de milioane de ani a Lumii.

            Posibil însă (și încă, dar pentru puțin timp !) un alt demers: evitarea cufundării în Haos, dacă imediat, cel puțin în cîteva popoare, vom începe să ne organizăm partide politice și să alungăm conducerile fasciste ”locale” adică ”naționale” -cu rol de Arendaș al Stăpînilor Globalizanți, atîrnînd agățați tot mai strîns de barba lui Marx, cum zice un Cademician- reinstaurînd, în disprețul lor, Patriile și Statele independente și suverane, făcînd ineficient Statul Marxist Fascist Globalizant.  

19 aprilie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

O Uniune a Statelor Daciei

• comentariu la Jokerul virtual 
  

Respectuoase salutări prietenești Președintelui Federației Ruse ! Sugestia dumnealui de colaborare între Rusia, Romînia și Republica Moldova este de foarte mare interes pentru ambele popoare. Și mai ales are o maximă importanță istorică, aspect pe care îl voi concretiza cu două momente cu valoare de unicat, absolut necunoscute și nepuse în valoare de către autoritățile din cele trei state. 1. Am avut în mule și lungi perioade un stat comun, din care făceau parte și alte teritorii ale Daciei: pe vremea Marii Regine Tomiris cînd statul condus de ea cuprindea și pe Masageți (ai căror urmași sînt Rușii și Ucrainenii) și pe Geți (Dacii porecliți Romîni din Romînia, Republica Moldova și alte teritorii ale Daciei, astăzi aflate în alte state), iar Capitala se afla la Tomis (actuala Constanța), oraș care avea atunci -cu 2.500 de ani în urmă- 600.000 de locuitori. Cu toți Dacii sub ascultarea ei, cea mai faimoasă Regină de pe întreaga planetă, Tomiris, cu o oștire inferioară numeric dar net superioară pe cîmpul de luptă, a învins uriașa oaste a lui Cirus iar acesta a sfîrșit tragic fiind decapitat; de atunci Regina apare în toate țările și muzeele Lumii întregi (exceptînd Romînia, ingrata îngratelor) în sculpturi, picturi, desene, fotografii etc ținînd în mînă capul înfumuratului Rege persan care rîvnea nu numai la teritoriul Dacilor, ci și la nurii Reginei al cărei soț murise eroic în luptă. 2. La aceeași înălțime eroică se află contribuția decisivă a Rușilor la salvarea statelor Dacice -din cuprinsul actual al Romîniei, Republicii Moldova, Ucraina și altele- de asfixierea mortală pentru noi pe care ne-o impunea un stat barbar instalat, pentru mai multe secole, pe pămîntul nostru, acel stat fiind Khazaria. Războinici, violenți, cu comportament barbar, necruțători cu localnicii. Khazarii reprezentau un grav pericol catastrofal, fiind pregătită dispariția noastră iminentă. Salvarea ne-a venit de la cel mai mare și statornic prieten, Poporul Rus, urcat într-o ascensiune viguroasă spre jumătatea mileniului trecut și angajat în multe și necruțătoare lupte cu Khazarii pe care, în final, i-a zdrobit și i-a spulberat fără a-și mai putea reveni. Astfel noi le datorăm Rușilor minunăția istorică a existenței noastre. Din păcate, nu doar conducătorii nelegitimi ai noștri, dar nici savanții și nici Președintele Rusiei nu cunosc aceste episoade; aș primi cu interes și bucurie șansa unei întîlniri cu Președintele Putin, căruia să-i expun proiectul unei Uniuni a Statelor Daciei. 19 mai 104 e.d. Prof. Gheorghe I. Ungureanu

10 mai, Ziua Crimei Naționale

 

10 mai, Ziua Crimei Naționale 

10 mai este ziua celei mai mari crime naționale, constînd în aceea că a fost pus, de către proprii reprezentanți, antipatrioți, șef peste țară un străin (și încă evreu !), fără știința și fără voia Poporului care, în plenul său, își alesese liber pe Domnul Unirii…          

O gașcă de criminali burghezo-moșieri l-a înlăturat pe cel mai iubit Domn, Alexandru Ioan Cuza, simbol de împlinire și speranțe, care fusese ales, în ambele Principate ale Daciei, în condițiile de efervescență democratică ale singurei perioade din istorie cu participarea legală și oficială în Putere sau influențarea ei de către Țărani și alte categorii din Elita Poporului nostru, fiind prima dată (la 1859) cînd se realizează statornic Unirea, după multe secole de la dezmembrarea Regatului Dacia Unită de sub Regele Vlad (1064-1100).

            Această gașcă, în care strălucește cel mai hidos dintre oamenii politici moșieri, Ion Brătianu, a fost cea care ne-a pricopsit, pentru 80 de ani, cu pecetea Hopînțolilor, dinastie străină, evreiască, găsită prin noroiul Prusiei, pusă în Scaunul lui Cuza la 10 mai 1866, Ziua Crimei Naționale, mișcare dezastruoasă care avea menirea să implice în existența statului nostru tăvălugul anti-civilizator al Occidentului, care ne-a cuprins cu totul în mocirla sa asfixiantă în anii de acum, după marasmul tragediei din 1989 (2004 și 2007).

Regimul politic Otoman, mult hulit în ultimii 150 de ani, a fost totuși, în realitate, cel mai blînd din întreaga istorie a Poporului Dac din Romînia, așa cum s-a stabilit și s-a respectat, cu rigurozitate, în vestitele necunostute ”Capitulații”. Dacă revedem evoluția ”suzeranității” Porții Otomane de la 1418 și pînă la 1877, putem constata că Împăratul Turcilor își respecta firmanul dat pentru Domnul din Muntenia sau Moldova, toate tulburările perioadei de patru secole și jumătate fiind cerute și impuse de grupuri de boieri certați cu ordinea stabilită și poftitori ai Scaunului.

            Chiar și declararea Independenței, la 9 Mai 1877, n-ar fi fost cenzurată crunt de Împărat –dovadă că n-a întreprins nimic împotriva noastră în lunga perioadă 1959-1877- iar Războiul pentru Confirmarea Independenței ne-a atras mai mult la intervențiile străine, cu propriile ambiții anti-otomane cunoscute.

            Ca să fie și mai monstruoasă Crima Națională, niște smintiți au declarat Ziua Crimei drept zi națională și i-au însăilat un imn regelui străin; halal să ne fie…

10 mai 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

9 mai, Ziua Înfrîngerii

 

9 mai, Ziua Înfrîngerii

 

            De multă vreme suspectam ca ciudată, ba chiar neverosimilă, neparticiparea lui I.V. Stalin la parada Victoriei din 24 iunie 1945 și chiar am pus semne de întrebare pe exprimări și texte scrise privind acest eveniment, pînă la apariția cărților lui Victor Suvorov [1] care mi-au dat certitudinea: I.V. Stalin, cu cea mai mare și mai blindată armată a lumii din toate timpurile, a pierdut… cel de-al ”doilea” război mondial (care a fost, în realitate, al Treilea, ceea ce eu am afirmat, am argumentat și am probat cu prisosință în articolele și cărțile mele), pierderea războiului neavînd nicio justificare în fața datelor certe: Armata Roșie dispunea de efective și dotare de circa zece ori mai mari decît prea-lăudata armată hitleristă, comandată direct de un soldat… fruntaș !.

            Să ne explicăm (în fața troglodiților, mai ales Istorici, care nu vor pricepe niciodată nimic, rămînînd cimentați în ceea ce i-au îndoctrinat dascălii lor, Marxiștii Fasciști: Războiul a fost pierdut de Stalin și de Hitler și cîștigat de inamicii înverșunați ai Socialismului Comunist reprezentat de I.V. Stalin, Amata Roșie și Statul Sovietic, între pierzătorii colaterali aflîndu-se și smintitul de soldat fruntaș, austriacul Hitler, cuibărit în Germania, pe care și-a subordonat-o în totalitate, în ciuda faptului că era total lipsit de orice fel de calități –cum îl caracterizează, cu certitudine, toți biografii- exceptînd flecăreala paranoică în fața unor mulțimi, inclusiv de milioane, care tocmai flecăreli de acest gen așteptau (nefiind meritul lui, ci abominabila sete de palavre a mulțimilor); fără îndoială însă că în mulțimile adulatoare și în serviciile secrete ale hitleriștilor erau plantate insule  (diverse) de mobilizare pro-fascistă în favoarea Fasciștilor de rang înalt: guvernanții din USA, Marea Britanie, Franța, scopul tuturor fiind exterminarea Statului Sovietic…

            Aceștia sînt cei care l-au împins în sus pe Fruntaș, operațiune la care o mînă de ajutor a dat însuși Stalin, și el avînd un mare și temeinic interes în nimicirea cumpliților adversari care voiau să instaureze, de atunci, Fascismul Global, dar le sta în coaste I.V. Stalin: USA, Marea Brtitanie, Franța și, lînă ei, Germania; am alăturat Franța, pentru că, lîngă ceilalți inamici ai Uniunii Sovietice, ea, ca orice titirez, prindea coajă și curaj… Astăzi nu mai este nimeni care să nu știe că înarmarea și instruirea specialiștilor micului Fruntaș fascist, fost conducător ”comunist” în republica socialistă din 1919, au fost asigurate de țările numite mai sus, din ambele tabere, aparent opuse, fiecare însă, avînd scop diferit, esențial opus: Fasciștii voiau instalarea Statului Mondial Unic Fascist, în vreme ce Comunistul Stalin avea ca finalitate crearea unei Realități Planetare a Statelor Socialiste Suverane, cu existența Independentă a Patriilor. Pentru aceasta se pregătise intens de Război ofensiv, exclusiv ofensiv, neacceptînd (gluma sau zvonul, care îi veneau și de la surse extrem de devotate și calificate, cum era Sorge) că micul Fruntaș ar avea îndrăzneala unui atac, căci doar un dement putea să facă o asemenea încercare mortală în fața colosului militar faimos: Armata Roșie, dar, pentru succesul rapid și zdrobitor, Stalin stabilise ziua declanșării la două săptămîni după Hitler: 6 august 1941.

            Aceasta i-a creat handicapul, marile pierderi în bătăliile anilor 1941-1943 și pierderea războiului în 1945, cînd, la 9 mai, parte însemnată din Germania era ocupată de marii lui inamici, colaboratorii fățarnici (și victorioși), cu serviciile hitleriste speciale salvate în întregime și recuperate (în USA, Barea Britanie, Franța, America Latină) pentru viitoarea organizare și victorie a Statului Global Fascist: exact ceea ce se înfăptuiește după 1989-1993, acesta fiind argumentul suprem și cert că I.V. Stalin a pierdut războiul, ceea ce el știa înainte de 9 mai 1945, anume la data deschiderii celui de-al doilea front anti-german de către principalii inamici ai Armatei Roșii (nu la Salonic, ci în… Franța, lîngă Germania !), motiv pentru care nu a vrut să primească parada… Victoriei (și nici să-ți asume titlurile și însemnele acesteia, pe care i le acordau autoritățile de stat și de partid).

            Pentru limpezirea Trecutului și proiectarea Viitorului ar fi necesar ca ideologii, politologii, oamenii de stat, istoricii, inclusiv cei militari, să-și asume acest adevăr neîndoielnic: cel de-al treilea război mondial (cunoscut ca fiind al doilea) s-a purtat între marii fasciști, în final cîștigători –USA, Marea Brtitanie, Franța), care s-au îmbogățit prin prestațiile pentru Hitler- și Uniunea Sovietică, aceasta decimîndu-și Armata, Populația, Economia, așa cum s-a întîmplat întotdeauna cu cei înfrînți…

           

9 mai 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

---

[1] . Victor Suvorov – Ultima Republică, Editura Polirom, Iași, 2010-2011

8 Mai

  

            Nici măcar o persoană nu a fost interesată de propunerea mea de-a reorganiza Partidul înființat la 8 Mai 1921 prin desprinderea din Partidul Socialist (care era social-democrat, deci anti-comunist) a celor care se considerau Comuniști și doreau să instaureze un stat al Muncitorilor și Țăranilor, după modelul dat Omenirii de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie.

            Acest Partid, în ciuda unor erori de interpretare și orientare, de organizare și conducere –în condițiile existenței unor Internaționale opuse, în care predominau (în ambele !) anti-comuniștii marxiști- chiar a fost un Partid real, declarat al Clasei Muncitoare, adept al Democrației în sensul propriu al termenului, caracteristici pe care le-a pierdut treptat după 23 August 1944 și le-a abandonat după asfixierea în PSDR (1948). Acesta, cînd i-a venit rîndul, după 1989, și-a eliminat complet partenerul din 1948-1989 iar în decembrie 1989 s-a dovedit că în stuful de 3.431.000 nu mai exista nici un Comunist, după ce acest colos imens și-a ucis conducătorul…

            Pînă în prezent nu a apărut, în cei 32 de ani ai Contrarevoluției, nici măcar un ins din interiorul acelui colos care să fie și să se declare în public a fi Comunist, deși au apărut grupuri mai mici sau mai mari care își spun ”comuniști” și lălăie, ca toți marxiștii globaliști ce bine le este ori le-ar fi ca partid comunist în interiorul imperiilor obișnuite sau a celui Globalizant lăudîndu-l pe Marx și făurind Fascismul unificator, agățați de barba lui, cum zice un cademician…

            Din marele colos, trecut în negură într-o secundă, nu a rămas nici o luminiță: unii s-au dovedit, cum erau, tîmpiți și profitori și înainte și după, alții s-au tîmpitizat sub loviturile ”tămăduitoare” ale Marxismului Fascist, acționînd cu pricererea dată de înaltele studii la ”Ștefan Gheorghiu” sau ȘNSPA, devenind formatori talentați, pricepuți și devotați în Cauza cea mare a Marxismului Globalizant – tîmpitizarea maselor populare, ceea ce, observăm, s-a realizat cu mult succes; auzim, chiar astăzi, că o ”judecătoare celebră” este agasată de organizarea… neomarxiștilor…

            Probabil, contaminată de tîmpitizare, ea crede că neomarxiștii ar fi… comuniști și i-ar pune în pericol ”fieful”; stai liniștită, cumătră, în cei 174 de ani de la Manifestul Partidului Comunist, nu a existat nici un Comunist între Marxiști !

            Așadar, 8 Mai 1921 rămîne o dată memorabilă, uitată, trădată și abandonată de toți pretinșii comuniști. Noi o ținem la înaltă valoare, atît în lucrările noastre cît și în partidul –a cărui organizare am început-o în 22 decembrie 1989- numit, cum firesc devine ”Comuniștii (Anti-Marxiști)”.

8 Mai 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Comuniștii - la un SECOL

 

            Cu excepția anului 1996, cînd am obținut un post de Primar Comunist și doi Consilieri Comuniști (în județul Argeș), în ciuda faptului că există, mai ales în ultimii 10-15 ani, multe asocieri ale unor peceriști, care se pretind comuniști, niciodată nu am mai putut candida cu Partidul Comuniștilor, deși înscris oficial, căci toți peceriștii, aflați în diferite găști pretins comuniste sau în funcții ale Statului, s-au străduit din răsputeri să ne împiedice de la candidatură, ei toți fiind absolut anti-comuniști (și nici nu știu ce înseamnă a fi Comunist). Astfel nu am putut să ne împlinim plenar misiunea pe care ne-am asumat-o pentru a exprima, reprezenta și apăra interesele claselor sociale fundamentale -Țărănimea și Muncitorimea, elita societății noastre- în vreme ce peceriștii, după ce și-au ucis Conducătorul, au înlăturat societatea umană și democrată -Socialismul- și construiesc, în elan optimist și cu pricepere, experiență și talent, Capitalismul, imperialismul și, în fapt, Imperiul Global Unic Fascist, împlinind previziunile și proiectele lui Marx și Engels și utilizînd practica Violenței și sclavizării Oamenilor Muncii, după formulele geniale ale lui V.I. Lenin, toți punînd în practică teoriile fasciste ale evreilor.

            Idiotizați complect prin tot felul de școli și universități, precum și prin învățămîntul politico-ideologic, adăpat din izvorul tulbure al clasicilor menționați, peceriștii –care încă mai zic a fi comuniști- și s-au organizat în comitete, comisii, grupuri ori găști poreclite ”partide” își dezvăluie goliciunea plină de promiscuități pe spațiul ”fese-și-buci” care le primește cu mare satisfacție, acesta îndeplinindu-și sarcina lui otrăvitoare, cu scopul neutralizării oricărei acțiuni comuniste și sprijinirii cu devotament a imperialismului, în special a celui Globalist Fascist Marxist, acesta avînd numai precepte negative, din care menționez: 1. Muncitorii nu au Patrie; 2. Violența este singura cale de a ajunge la Putere; 3. ”Partidul” muncitorilor este unul singur, la fel Stattul, pe întreaga planetă, iar conducătorii, intelectuali desigur, profesioniști…

            Partidul de la noi, unul dintre primele din Europa, încă din secolul (evreiesc) al 19-lea, grupînd Muncitori și intelectuali devotați clasei muncitoare, chiar a fost Partid între 1921 și 1946, desființîndu-se în fapt în 1948, cînd s-a unit cu fasciștii marxiști, dar realizările excepționale din timpul regimului politic democrat (1948-1989) au fost posibile datorită conducătorilor din vîrf (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu), muncitori, cu rădăcini de țărani, dedicați Cauzei (în ciuda unor abateri și erori esențiale).

            Opinii asemănătoare, identice ori opuse –după cum știm sau bănuim- au toți ceilalți care se prezintă a fi comuniști. Pe această bază, la împlinirea unui secol de la transformarea PSR în Partid Comunist și avînd în vedere glorioasa și eroica luptă dintre 1921 și 1944, sugerez ca pînă la 8 Mai, în acest an jubiliar, al 104-lea de la Victoria MRSO, să abordăm pe cei cu care colaborăm și în acea zi, 8 Mai 2021, în fiecare localitate unde există unul dintre cei care se pretind comuniști și, cu un minim de trei persoane, să înființeze –fiecare pentru unul dintre partidele înscrise oficial-  organizație locală (a Comunei sau Orașului respectiv) și să trimită procesul-verbal de constituire la partidul ales. Apoi, în curs de o săptămînă, conducătorii partidelor legal înscrise să sintetizeze rezultatul, să constituie (provizoriu) organizațiile județene și să dea publicității situația.

            Cred că nici un județ nu ar rămîne fără organizație, iar în următoarea săptămînă, conducătorii partidelor care au primit documentele de organizare locală și județeană, să se întrunească și să hotărască, după cuvința lor politică; cine va nesocoti înscrierea oamenilor muncii la partidul său, fie și numai într-un singur județ, să-și asume imediat demisia din funcție.

            Ce ziceți, tovarăși ?

            Trăiască 8 Mai 1921 !  

20 aprilie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

 

Recuperarea Patriei

          Unul dintre cititorii cărții publicată recent (”Contra Globalizării”) mă contactează aproape indignat și, amintindu-mi că a citit mereu tabletele mele  din ziarele electronice (”Pentru Socialism !” și ”Partidul Comuniștilor”) mă întreabă, mai mult retoric, așa cum o fac mulți, ”Cum naiba să ne recuperăm Patria ? Dv. nu vedeți că nu mai avem nimic ?!?”; de aceea îi răspund lui și viitorilor cititori, repetînd, de fapt, ceea ce am menționat nu de puține ori.

            Tocmai de aceea –că nu mai avem nimic din ceea ce definește Patria și sîntem sclavii unor bestii de o violență incredibilă- se impune recuperarea ei, iar cum s-o facem, este foarte simplu, dacă mai păstrăm în minți vreo informație despre rădăcinile noastre multidecamilenare, iar în suflete licăriri din marea lumină a dragostei dominante, Patriotismul.

            Cei care credem că ne-am alinia la un asemenea șuvoi înălțător, ne putem rapid să ne hotărîm  pentru revenirea la Vatră, apoi imediat, după cîteva zile, să ne întoarcem la casele părăsite, la Părinți, Bunici, Copii și Nepoți sau la locul amintirilor despre ei; am putea spori, în cîteva luni, populația Patriei cu circa 15 milioane (poate fără vreo mie de inși, cei îmbogățiți, care nu-și mai pot imagina Patria, căci Bogații nu au Patrie, locul acesteia ocupîndu-l Banul…).

            ”Păi, ce să facem aici, ce să lucrăm, în concret ?” m-a împuns cu năduf preopinentul. Iată ce: fiecare aveți de la părinți –oricît de puțin, fie și numai un pogon- pămînt de arătură, de fînețe, pădure și izlaz; sapă, hîrlete, lopată mai găsiți prin grajdurile și magaziile părăsite, semințe (nemodificate genetic) împrumutați de la vecinii care au rezistat și, fiindcă sîntem încă în aprilie sau mai (cînd veți reveni) asigurați recolta pentru la toamnă…

            Niște bănuți poate aveți pentru mălai ”negru, zguruit/ și uscat și mucezit” și pîine, spre a vă putea aminti pe Coșbuc din ”Noi vrem pămînt”; drămuiți totul pînă la recolta nouă, vă ajută și pămîntul fiindcă vă e Mamă bună și vă dăruiește fără plată și fără sgîrcenie: urzici, șteviuță, foi din varză de anțărț, lobodă, scăișor, bănișor, untișor, știr și pir, usturoaie și cepoaie, lăptuci, măcriș, leurdă, apoi vor apărea tecile, dovleceii, cartofii, au mai rămas pe-alocuri napii, treptat vă refaceți cotețele cu găini, purceii, căprițele, oițele, vacile, iar rîpile și păduricile, apărute între timp, vor recăpăta, prin iubirea și sudoarea dv, farmecul de odinioară, îmbrîncindu-vă la înlănțuiri de foc în sîrbe, brîuri și de-doiuri, iar pe copii și nepoți îi veți iniția, din amintiri cu umbre și penumbre, la farmecul fără pereche numit țurca, purcica, icul, de-a v-ați ascunsa… În timp vă veți aminti vorbele Bunilor și Străbunilor, deja verificate cu sînge de dv: Fie pîinea cît de rea, tot mai bine-n Țara mea…

            Punînd voință lîngă voință, impletind interes cu interes, iubirea cu iubire și ura cu ură, vă veți organiza imediat Partidul propriu (fără Bogați și fără trădători), reinstituind Puterea Muncii, vă veți dobîndi locurile de drept în Putere, veți organiza o Bancă (una singură în toată Patria) numai a Muncii, fără bogați și infractori, cu un ecart de maximum 1 %...

            Iată calea recuperării Patriei; Fasciștii Marxiști vor rămîne cu gura căscată…

            Eu, ca Țăran și pensionar, trăind la limită, vă ajut cu ce pot; veniți, Patria plînge și va pieri !

18 aprilie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Contrarevoluția s-o... uat !

  

            Toate ticăloșiile imaginate și neimaginate de lichelele peceriste care guvernează țara de 32 de ani au fost concepute și materializate astfel încît Poporul nostru Dac (încă îi mai spunem ”popor” !) să nu mai aibă nici un element, oricît de mic, prin care să-și evidențiere identitatea la care avem deplin dreptul istoric, fiind cel mai vechi și cel mai mare popor cel puțin din Europa, cu cea mai veche și înaltă civilizație.

            Enunțasem în tableta anterioară această idee și acum o concretizez cu o barbarie incredibilă: bestiile contrarevoluționare nu mai pot suferi nici numele celei mai însemnate noțiuni care desemnează celula fundamentală a organizării societății, COMUNA, care subsumează pe cele embrionare: Satul, Cătunul și Obștea. În disprețul profund și plenar pe care îl au fasciștii față de Constituție (chiar așa invalidă cum este măsluită de contrarevoluția peceriștilor) ei au radiat de curînd din funcție una din cele două entități administrative prevăzute de art. 3 Teritoriul alineatul 3: ”Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe” , înlocuid-o cu o… uat ”unitate administrativ teritorială”. Nu-i scuipă nimeni pe bestiile fasciste ? N-o fi aflat tovarășa Sosoaca și ocărîtorul ei șef ? Ce ziceți votanților de spurcați (cei 3.831.000 de peceriști) ?

10 aprilie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

 

Jupuirea de identitate

  

            Am asistat la un spectacol sinistru prezentat la un post de televiziune în noaptea de șase spre șapte aprilie a.c. pe tema batjocoririi poporului nostru -și a fiecăruia dintre noi- de către proprii guvernanți, din voința lor sau din porunca stăpînilor din afară care le dau ordine, fără ca poporul să fi îngăduit aceasta, dar o parte  a lui (cca 33 %) și-a desemnat conducătorii prin mascarada numită, fără nicio justificare, ”alegere”.

            Amfitrionul dezbaterii și o invitată au făcut mare tapaj pe situația reală a batjocoririi persoanelor contaminate de virusul ”Covid” și care, neavînd șansa de a supraviețui, devin obiecte manipulate cu profund și total dispreț de către autorități, înlăturînd de la orice manifestare normală pe membrii familiei ”aparținătorului”. Justificata și violenta indignare verbală a celor doi a degenerat în deșănțată susținere tocmai a inamicilor care ne jupoaie de esențele identității noastre naționale și de specie, punîndu-ne sub patrafirul chiar a robiei religioase, izvorîte din centrul necunoscut dar știut al izvodirii textelor macabre adunate sub numele scabros ”biblia”; invocarea constituției, în favoarea Libertății, adîncește marasmul, căci textul legii fundamentale ne impune ”libertatea” de a fi robi.

            În cercul acesta strîmt și întunecos s-au purtat pledoariile de-a lungul multor ore, dar jurnalistul vehement, pînă la deplinătatea condamnărilor și ocărilor, n-a schițat niciodată, de 30 de ani, vreun reproș sau fapt de respingere a condamnării la desființarea esenței naționale, spre exemplu scriindu-și numele ”gadea” și titlurile în rostiri străine, iar în cuprins abia mai respiră unele cuvinte și propoziții în Limba Națională, mocirlite în termeni, sintagme și expresii impuse de Barbarii (care îl și plătesc pentru serviciul prestat); de reținut că în toate mijloacele de comunicare în masă –ziare și reviste, televiziuni, filme, radio, internetul (cu rizibila ”fese-și-buci”), pretutindeni și permanent este prezent acest fenomen al degradării totale.

            Într-o carte viitoare voi preernta toate elementele identității noastre naționale de care am fost jupuiți în cei 32 de ani ai contrarevoluției, spre a servi măcar pentru viitor, penru o eventuală istorie –chiar scrisă de Fasciștii Marxiști care și-au asumat –în public de o vreme- responsabilitatea constituirii Statului Global Unic și Fascist, aspect confirmat de marii Savanți, Scriitori, Jurnaliști, Ideologi și Politicieni din întreaga Lume, inclusiv din țările foste democrate pînî în anii 1989-1993; pentru exemplificare citez pe un Jurnalist american ( e adevărat, însă, de etnie evreu): Noam Chomski cu cartea întitulată în batjocură (căci Lumea se tîrăște în groapa pieirii) ”Cum merge Lumea”, Editura Curtea Veche, București, 2020

7 aprilie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Vreți Prietenie ?

 

            De foarte mulți ani, cred că nu este zi cînd să nu primesc un cîrnat de solicitări pentru a accepta… prietenia lor. Chiar de la început am bănuit că acei care au formulat șmecheria (țintind la înmulțirea bîțîitorilor din internet) nu pot fi decît slujitori ai imperialiștilor, în concret cei care manevrează această excepțională realizare tehnică în scopuri meschine care, prin formula de adresare, dezvăluie… analfabetismul.

            Orice om întreg la minte, fără nicio clasă de școală, știe că prietenia este ceva superb în relațiile dintre oameni, rezultat al unei colaborări (corecte și fructuoase) de îndelungă durată (mulți ani sau zeci de ani) și că, deci, ea nu poate face obiect de înțelegere, convenție, contractare, proiectare, programare, planificare, înscriere într-un grup, într-o asociație, într-un cerc… Apoi numai Năvlegii cred că au și se laudă demențial cu mulți, zeci, sute, ba chiar mii de… prieteni !

            Măi, oamenilor, nu mai batjocoriți cuvintele; ele au o proprietate, un sens propriu, care trebuie să fie respectat (pentru a ne înțelege). Nu sper -și nici nu vreau- să mă luați etalon, dar, în ceea ce mă privește, nu am avut niciodată mai mult de unu-doi prieteni într-o etapă istorică de ani mulți sau zeci de ani; de fapt prietenia adevărată, sinceră și profundă, durează toată viața; ea este identică în esență cu căsătoria.

            Introducerea are menirea să asigurăm, prin colaborare, o eventuală viitoare… prietenie. Vă propun celor interesați de știință în general și în special de Politică, Filologie, Filozofie, Istorie, Societate (puteți adăuga, în raport de propriile concepții) o colaborare foarte utilă și interesantă, pentru realizarea unei lucrări de politică într-o viziune diacronică și fără frontiere (de nici un fel). Lucrarea de care mă ocup -și care ar deveni deosebit de valoroasă prin contribuții ale multor specialiști, din orice țară și orice limbă- se întitulează (deocamdată) ”Marii analfabeți ai Lumii: Savanții”.

Ea va prezenta, în citate scurte și puține (numai esențiale), definițiile și definirile (date în orice fel de lucrări ale oricăror autori la care ar avea acces viitorii colaboratori) unui singur termen: Democrația, prezentat și discutat singur sau în sintagme, cum ar fi: Puterea Democrată, Partid Democrat, Stat Democrat ș.a.

Toți colaboratorii sînt rugați să menționeze toate datele privind locul de unde au luat citatele, după caz și traducerile, fără comentarii proprii (căci eu tocmai de aceea realizez lucrarea ca să prezint comentarii și concluzii, prin care să justific titlul. În lucrarea pe care o voi publica, voi trece numele, cu toate datele de identificare, pentru toți colaboratorii.

E un drum frumos care poate duce la alte colaborări și, poate, la vreo… prietenie !

1 aprilie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

 

Direcția greșită

  

            Televiziunile anunță că un sondaj de opinie stabilește (în procent de 86, exact cel cu care mulțimea l-a votat în 20 mai 1990 pe Criminalul șef din decembrie 1989) că direcția în care merge țara (de fapt alunecă fiind împinsă energic și special) este greșită. Rezultatul sondajului nu este greșit, dar foarte tardiv; intervievații și, în esență, poporul întreg trebuia să știe din 22 decembrie ora 12,00 că direcția nimicirii țării este total eronată. Ba, chiar mai devreme, de la ora 8,15 știam ce va urma din momentul difuzării, de către Latrina Europei, a comunicatului despre destituirea autoritărilor plănuită de stat, dar, în loc de îngrijorare și măsuri corespunzătoare pentru a ne putea apăra în fața taifunului dezlănțuit, începînd cu puciul militar, de forțele armate, populația și-a schimbat doar direcția decibelilor, punînd în locul deșănțatului cult al personalității și osanalelor penibile, tocmai orăcăielile și ocările împotriva ”mult iubitului și sti(g)matului…

            Mîrșăvia despre virus și ”tratarea” lui, dublate de atragerea dezorientaților în stradă, spre a fi măcelăriți, constituie doar preteste pentru mocirlirea mai profundă și mai rapidă a unui popor care și-a pierdut Verticalitatea și Demnitatea, și-a lăsat izgoniți din Patrie multele milioane de oameni ai muncii și a urcat pe grumazul propriu, altădată rezistent și eroic, ciurucurile însetate de averi și de sîngele nostru…

            Ciudățenia cea mare stă în faptul că, deși sîntem cel mai vechi și cel mai mare Popor și Neam din Europa, ne lăsăm păcăliți și vînturați de scursurile de mizerii prelinse pe pămîntul nostru de nomazii care ne-au călcat glia străbună de-a lungul mileniilor, împrumutînd de la ei mucilagiile cu care ne-au acoperit Lumina: nume ale neamului, poporului și limbii, comportamentul de sclavi, idealuri de autonimicire, noi înșine, din proprie inițiativă, trecînd la proslăvirea inamicilor în propriul imn și, mai ales, le vindem glia și le-o lăsăm lor, abandonată chiar de noi, cei care am înnobilat-o milenii multe cu sînge eroic și cu Sfînta Muncă; ne ducem la ei, ca slugi rătăcite, să ne sfîrșim viața și istoria încovrigați și înstrăinați…

            Aceasta în vreme ce Lălăitorii din televiziuni abia reușesc să-și ascundă zîmbetele și satisfacțiile de fericire că străzile se umplu de buimaci ca sacii în care își fac exercițiile de box alții dintre noi, plătiți bine, ca să ne ciomăgească, așa cum ar trebui s-o facă pe spinarea fiarelor sălbatice care ne golesc țarcurile, tîrlele și oboarele de sărmanele noastre animale, din ce în ce mai puține și cu greu crescute de bătrîneii care au mai rămas prin casele și curțile dărăpănate, aceleași care străluceau, în timpul Socialismului, de împliniri, jocuri și rîsete ale cetelor de copii, curgînd în șiruri spre școlile, grădinițele și creșele existente pretutindeni, pe care le mai putem încă identifica prin grămezile de vechituri dărăpănate…

            Cum să nu fie greșită direcția, sondatorilor de opinii și lălăitorilor ?!?

30 martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

 

E Timpul !

”E timpul, slugă veche și robul celui rău,

Tu, Omule și Frate, să fii stăpînul tău !” 

            Am pus ca moto versurile lui Arghezi și cred că se potrivesc deplin cu momentul și starea de dezastru în care a intrat deja Omenirea, jocul fiind făcut de ”învățătura marxist-leninistă” care, prin idei și teze între 1847-1917, apoi prin practici social-politice între 1917-prezent ne-a proiectat și realizat aplicații ale ”noii societăți”, numită în general Socialism în care s-a instaurat un regim politic democrat (dar nu Democrație), cu Puterea exercitată în numele clasei muncitoare de către o organizație pretinsă ”partid”, care însă nu a existat nicăieri și niciodată.

            După știința mea, neverificată exhaustiv, nici ca sămînță nu au fost Muncitori și Țărani în vreo Putere din cele peste jumătate din țările lumii în care s-a instituit Socialsmul, cu excepția primului organ de Putere (Revoluționară, nealeasă) care a ținut o zi și o noapte, după victoria M.R.S.O. Încă o excepție a licărit tot în Rusia, Sovietică de acum, în care, la alegerile din noiembrie 1917, programate anterior de MRSO, de către Guvernul Provizoriu de la Leningrad, au participat toate partidele existente pentru Constituantă și cele mai multe voturi le-au obținut Socialiștii Revoluționari (S.R., scris în limba rusă C.P. și rostit Eserii, de la eS.,eR.).

            În ianuarie 1918 s-a întrunit Constituanta, în care Bolșevicii erau minoritari, iar Eserii se uitau în două direcții (opuse), motiv pentru care Lenin a fost profund nemulțumit și a ”dizolvat” Adunarea, în stil peceristic, după puține minute și, bineînțeles, s-au organizat alte ”alegeri” după care, treptat, au rămas numai… bolșevicii, dar fără Muncitori, Țărani și Soldați, ca în toate țările lumii.

            Nu dispun de cercetări privindu-i pe Eseri, dar, din informațiile sumare, aș aprecia că ei, numai ei în toată perioada 1847-2021, au fost Comuniștii reali, anti-Marxiști, adică ne-violenți, cu principiile organizării partidelor pe criteriul clasei sociale (conform proclamației din 1847 a Partidului Comunist din Germania), cu trimiterea în Parlament nu a sintagmei ”clasa muncitoare”, ci a Muncitorilor înșiși, ca persoane fizice. Mai precizez că în tot timpul vieții lor, Marx și Engels, deși votanți ai Proclamației Partidului Comunist din Germania –nu aveau încotro:majoritatea Comitetului erau Muncitori- nu au pus-o în valoare și nici măcar nu au discutat-o vreodată, iar Lenin nu-i putea suferi în conducere pe ne-profesioniști, în timp ce singurul diferit față de cei trei, dar nu ne-a lăsat texte cu însemnări personale, a fost I.V. Stalin (care a murit sărac, acoperit, la moarte, cu vechea manta de soldat dinainte de Primul Război Mondial).

            Încă un element, după care concluzia: Musolini, Hitler, Horty (și alții ca ei din Ucraina) au început ca militanți comuniști, Hitler fiind chiar în Conducerea Republicii Socialiste, toți adepți ai Violenței marxist-leniniste, au devenit Fasciști; ei, cu sprijin masiv de la Capitaliști și Imperialiști, mai ales, USA și Anglia, au cîștigat, în realitate Războiul Mondial 1939-1945 (Al Treilea), iar aceasta a permis Globalizarea Fascismului din acești ani (cu prima victorie elocventă împotriva USA în 3 noiembrie 2020).

            Iată datele esențiale pentru orice Muncitor și Țăran care să priceapă încotro să se îndrepte, fie spre Fascism -prin Marx-Engels-Lenin, prin Violență și cu găști de ”profesioniști” ne și anti-muncitori- fie Socialism -cu regim democrat, apoi Democrație, pentru care este necesar Partidul clasei sociale proprii și recuperarea Patriilor-  prin respect total pentru fiecare clasă socială și partidul ei, dar mai ales cu intrarea efectivă în parlament a Muncitorilor și Țăranilor, ci nu doar a vorbelor despre ei.

            E timpul ! Care nu așteaptă; Fasciștii sînt în galop…

18martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Criminalii se dezlănțuie

            Aud că în parlament s-a depus un proiect de lege pentru vaccinarea obligatorie a populației; deci, acolo există și funcționează niște minorități (infime în societate) ale fasciștilor, stare de maximă gravitate explozivă, care ar justifica o profundă insurecție națională pentru destituirea din funcții a tuturor fasciștilor și a susținătorilor lor, judecarea urgentă și excluderea definitivă din viața politică a poporului.

            Din păcate, nu există nici un parlamentar, nici măcar UNU, exponent real al majorității covîrșitoare a Poporului (care este, de 31 de ani, în adormire finală, și-a abandonat toate drepturile, de toate categoriile), motiv pentru care, chiar în locurile publice importante, lălăie nestingheriți, ”împotriva” criminalilor fasciști tocmai cei mai reprezentativi fasciști anti-politici, marca poziționării lor în fruntea fasciștilor fiind dată de chemările turbate la scoaterea populației în stradă, cu scopul, evident, de a fi decimată și de a ”justifica” guvernanților fasciști, cu șefii lor, mari specialiști, care au învățat și au perfecționat nimicirea și decimarea ”răzvrătiților”, a altor găști și mai bestiale.

            Împotriva acestei dezlănțuiri ar trebui să se ridice Zidul Inexpugnabil al Majorității, dar acesta nu există, pentru că cei 85 % Oameni ai Muncii au fost supuși unui proces profund și rafinat de Tîmpitizare a cărui esență este îndepărtarea de Regina Vieții Sociale, Politica…

            În numele acestei Regine, vă chem pe toți care aspirați la recucerirea demnității de Om, în primul rînd referindu-mă la clasele sociale fundamentale, Muncitorimea și Țărănimea, elita societății noastre, să reacționăm rapid și total pentru desființarea acelui proiect de lege, dar și a celor care l-au propus, cu desființarea mlaștinii ucigătoare: parlamentul. Pentru aceasta, să întocmim Liste nominale pe care să le anexăm unui Memoriu pentru dizolvarea parlamentului și organizarea Partidelor Politice.

            Apreciez că toate organizațiile înscrise legal ca ”partide” ar putea să colaboreze, exceptîndu-i pe fasciști. Pentru aceasta, neuitînd că Strada ucide, îi aștept pe susținătorii proiectului să mă contacteze, trimițîndu-mi adresa complectă poștală și electronică, cu precizarea nivelului la care dorește fiecare să colaboreze (local, județean, național).

9 martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Două sinonime antonimice

Hitler și Stalin – două sinonime antonimice

-o explicație pentru Pucări- 

            Sînt deja teancuri de lucrări, inclusiv volume masive în care apologeții imperialismului fascist, deveniți foarte agresivi în ultimele trei decenii, îi caracterizează triumfător, ca mari descoperitori, în portrete asemănătoare pe cei doi conducători de state, neuitînd să menționeze, pentru trăsăturile negative, rădăcinile comune ale ideologiei lor și ale ”partidelor” pe care le-au organizat și le-au condus: învățătura marxist-leninistă.

Unul născut în Georgia (1879) a devenit ”cel mai bun Rus” după o definire a lui Lenin și conducător al Uniunii Sovietice, celălalt, născut cu zece ani mai tîrziu (1889), în Austria, cetățean austriac, ajuns conducător al Germaniei, au intrat de tineri în mișcarea revoluționară spre care i-a îndrumat starea materială precară și ura împotriva Burgheziei și a conducerii imperiale, ambii dorind îndepărtarea acestora, prin Violență, pentru că așa le dicta ”învățătura”, primul avînd ca exemplu de urmat pe V.I. Lenin, cel de-al doilea, cu dispreț pentru carte și studiu, și-a luat modele din zurbele Străzii.

Amîndoi au suferit rigorile pedepselor venite de la autorități pentru acțiunile anti-guvernamentale, amîndoi au fost perseverenți și stăruitori, ajungînd astfel conducători pe partid și de stat -pentru care Hitler a fost sprijinit masiv de Stalin- și a folosit și vicleșuguri și talentul oratoric. Avînd în mînă conducerea, fiecare și-a urmat calea pentru făurirea Statului Unic, pentru care doar Hitler ne-a lăsat proiectul global în ”Mein Kampf”, în vreme ce Stalin, echilibrat și studios, devenit genial, introvertit ca și Hitler (”de la tinerețe pînă la bătrînețe !”), nu ne-a lăsat propriul proiect înspre care arunca unele raze de lumină în discursuri publice, menționînd că doar Războiul va crea situația necesară pentru victoria altor revoluții socialiste, explicînd în rest bazele teoretice și practice ale modelului: V.I. Lenin.

Niciunul n-a definit științific și n-a dat contur juridic și politic pentru noțiunile esențiale ale construirii societății visate: Politica, Partidul, Puterea și Democrația, neputînd ieși din carapacea turnată în betonul Violenței și Lălăielilor despre clasa muncitoare din Manifestul Partidului Comunist de către Marx și Engels; de aceea clasa muncitoare n-a intrat niciodată și nicăieri în Putere (cu excepția primei nopți a Revoluției Bolșevice, dar era Putere Revoluționară spontană, ci nu aleasă).

Dar este clar că, deși ambii urmăreau realizarea Statului Mondial, între proiectele lor exista o mare deosebire antonimică: Hitler voia un stat în care să nu mai existe Patrii și nici Popoare, toți oamenii să fie sclavi, uniți într-un glas în proslăvirea Fuhrerului și a Germaniei, în vreme ce I.V. Stalin dorea o Uniune Sovietică a tuturor Republicilor din Lume, devenite Socialiste, unite în construirea Socialismului Planetar, în regim politic democrat -cu păstrarea specificului național, inclusiv a Limbilor Naționale- și apoi a Comunismului, prin înfăptuirea de facto a Puterii Democrate, cu ridicarea necontenită a nivelului de trai al tuturor popoarelor, în timp ce Conducătorul, retras în modestia vieții proprii, în dacea lui sărăcăcioasă unde avea pentru sine, ca bogăție, doar mantaua de soldat de dinaintea Primului Război Mondial, pe care arbora (dintre multele decorații, unele neacceptate) exclusiv mica steluță de ”Erou al Muncii Socialiste”.

Personalități-fenomene rarisime, cei doi colectează zeci și zeci de caracteristici negative (Hitler, de la un autor italian, Hedwig Gusto) sau pozitive la superlativ (Stalin, de la un mare adversar rus, ofițer de informații, stabilit în Occident, Victor Suvorov). Puși în antinomie, micul caporal impulsiv -incapabil să gîndească și să proiecteze operații militare de anvergură ori să-și doteze propria armată, ros de ambiții delirante și de frustări- a deschis nenumărate fronturi în toate continentele și a dat buzna, la 22 iunie 1941, peste Marea Uniune Sovietică, deși avea în dotare forțe infinit inferioare, sprijinit în secret de Anglia și USA (care doreau nimicirea între ei a celor doi beligeranți) în vreme ce Stalin, Mare Mareșal, cu imensă experiență și dotare, a fost surprins catastrofal, cu doar două săptămîni înainte de propriul atac proiectat pentru 6 iulie 1941, asigurîndu-și devastatorul succes final, datorită superiorității absolute, dar cîștigătorii celui de-al Doilea Război Mondial (de fapt era Al Treilea, fiindcă cel De-al Doilea a rulat între 1918-1922 !) au fost Sforarii din umbră, aceștia atacîndu-i și sprijinindu-i pe amîndoi, înlăturînd cuprinderea Socialismului (democrat)…

Consecința este evidentă, pentru cine înțelege: Patriile au început să dispară, prin tușul final al anti-comunistului Mihail Sergheevici Gorbaciov, idealul Socialismului (democrat) planetar este în ceață, în vreme ce Globalismul planetar anti-democrat, fascist prinde contur administrativ, militar și de Putere ocultă, sub doctrina Marxismului fascist, cu un prim succes vizibil în USA, 2020.

Ieșiți în față, Globaliștii fasciști se declară deschis, socialiști, adepți ai învățăturii lui Marx și Engels, iar unii dintre SuperPucări scriu delirînd: ”…insusi Marx a prevazut acest lucru, o lume globala inseamana prietenie si solidaritate intre proletari din toata lumea fara granite si deosebiri intre rase etnii , chiar si in Biblie se spune vom fi o turma si un Pastor. Desigur ca nu va fi chiar asa, deoarece daca la noi Pastorul e Hristos la alte natii si culturi pot fi altii.”

Dacă n-ar fi de cumplită jale, am rîde hulind cu Grigore Vieru: ”Huideo, Potaie !”, iluminați, totuși, că există și un superlativ absolut al SuperPucărului…

1 martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Nu-mi trebuie ”prieteni” !

 

Partidul Comuniştilor

9h  ·

Nu-mi trebuie ”prieteni” !

Mii și mii de scrietori de prin internet (care nu au nimic de spus Omenirii) solicită sau oferă ”prietenie”, inclusiv în alte limbi decît în cea națională proprie... Foarte mulți mi s-au adresat și mie de-a lungul anilor și continuă să apară cu astfel de solicitări, deși am refuzat constant această mascaradă. De aceea repet din nou: NU-MI TREBUIE ”prieteni” (de regulă cei care-și spun așa sînt ori devin, în realitate, inamici, cu împroșcarea celor mai reprobabile vorbe). Internetul s-a transformat de multă vreme în teatru de război, la dispoziția Pucărilor și, mai ales, a stăpînilor acestora, în scopul Globalizării, cu finalizarea țintei: o Turmă și un Păstor, pe prima linie a frontului situîndu-se, cum era de așteptat, peceriștii. Ba, chiar este unul, ca SuperPucăr care se și laudă cu binefacerile imense pe care le-ar aduce Omenirii Globalizarea; m-am lămurit de idioțenia și ticăloșia lui desăvîrșite, cînd am remarcat că își prefațează numele cu ”dr.” Nici nu se putea altfel; nu mai are de urcat decît două trepte spre desăvîrșire: ”acad” și ”președinte acad.” spre a-l putea detesta deplin și la infinit...

Eu NU AM NEVOIE de ”prieteni” de acest fel, ci doar de colaboratori aliniați cu mine pentru lupta împotriva Globalizării și pentru salvarea Patriilor.

26 februarie 104 e.d. Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Sfîrșitul Omeniei și al Omenirii

Sfîrșitul Omeniei și al Omenirii

 

            Globalizarea, ca fenomen care va realiza, în esență, distrugerea statelor și a comunităților naționale, desființarea independenței, inclusiv ca persoană și a oricărei libertăți, va scoate din uz Omenia, adică va dispărea Respectul, care nici nu s-ar mai justifica între bestialul Păstor fascist și Turma de ovine care vom deveni noi, prostimea tîmpitizată.

            Sfîrșitul Omeniei va determina regresul drastic și galopant al existenței Omului ca specie, cu implicarea într-un parcurs relativ scurt a dispariției Omenirii, căci pleava netrebnică, cea care și-a asumat și a impus sclavizarea Turmei, se va depărta tot mai mult și nu va mai cunoaște nici recunoaște esența definitorie a speciei, Munca, de unde prăpăstuirea.

            ”A cui e vina ?” sînt întrebat adesea, iar răspunsul meu, mereu același, de zeci și zeci de ani, este acceptat formal de cei mulți care, însă, nu fac nimic niciodată pentru a stopa dezastrul, adăugînd de regulă replica idiotului: ”N-avem ce face; noi sîntem mici…”.  Așa i-au dresat Pucării telectuali că ei, cei mari, sînt mici și nimeni nu poate face nimic de unul singur… Turma nu vede, nu aude, nu pricepe, nu înțelege că cei care i-au făcut sclavi, deși foarte, foarte puțini, spun că sînt ”marele partid liberal” sau ”cel mai mare partid al Stîngii”, formula găștii celei mai de dreapta, PSD, și tot așa mai departe, în vreme ce tocmai cei mulți sînt dresați să se simtă că sînt puțin și slabi…

            Așa i-au învățat Marx și Engels spunîndu-le că ”Muncitorii nu au patrie” și îndemnîndu-i să fie violenți, ca să determine împotrivă-le represalii și exterminări, practicate apoi cu maximă dăruire de către toți Leniniști, astfel încît aceștia pun în operă, chiar în aceste zile, fascizarea complectă a Omenirii prin înfăptuirea Globalizării, adică desființarea Patriilor și transformarea Oamenilor Muncii de pretutindeni în sclavi, ajunși la cheremul despoților îmbogățiți prin furt și violență.; iată Turma Și Păstorul.

    Ne-am putea salva numai prin organizare politică a fiecărei clase sociale... 

19 februarie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

N. CEaușescu în alb și negru (2)

Ceaușescu în alb și negru   (2) 

Am fost și am rămas un adept, nu doar de natură psihică, al lui Gheorghe Apostul, care era conducătorul PCR cînd m-am pregătit și am devenit utemist (1955) în organizația comunei Oești din raionul Curtea de Argeș și eram întrebat –inclusiv de Prim-secretarul raional al UTM, Gheorghe Caravan- dacă știu cine este Prim-secretar al PCR; sigur că știam și răspundeam cu mîndrie. La fel am răspuns și în zilele lui martie 1965 -după ce s-a anunțat public starea de sănătate a lui Gheorghiu-Dej- cînd colegii m-au consultat ca pe un cunoscător: ”Cine ar fi potrivit să-i urmeze lui Dej ?” și am răspuns fără nicio ezitare: ”Bineînțeles, Gheorghe Apostol !”. Intervine un coleg mai în vîrstă, membru de partid, desigur, care era mereu cu semnul… îndoielii: ”Și va fi așa ?!?” Nu știu, am răspuns căci mai sînt doi pretendenți, unul egal, Chivu Stoica, iar altul… ambițios și, deși mai tînăr, are vechime în Secretariat…

M-au felicitat toți colegii (deseori se repeta fenomenul privitor la diferite evenimente al căror demers în prevesteam) cînd am aflat că cel nominalizat de însuși Gheorghiu-Dej (cu limbă de moarte, cum se spune) este Apostol și acceptat fără opoziții de către Secretariat și Biroul Politic, ceea ce nu s-a schimbat nici imediat după 19 martie 1965, ora 17,43 cînd s-a consumat decesul lui Dej, conducător profund iubit de mine, resimțit, chiar în clipa respectivă, printr-o reacție neuro-psihică ciudată, spunîndu-le colegilor ”acum a murit”. Însă după aceea totul s-a răsturnat prin rolul de cutriță al lui Maurer (pe care nu-l puteam suferi, pentru ținuta lui de burghez), în condițiile în care Gheorghe Apostol, deja stabilit ca succesor, nu a schițat nici un gest, din delicatețe, deși avea aversiuni și argumente puternice împotriva ”cîștigătorului”, cum aflăm apoi din mărturiile celor implicați și ale cercetătorilor, inclusiv din cartea lui Gheorghe Apostol.[1])

Pe Apostol îl simpatizam, pe Gheorghiu-Dej îl iubeam, pe Chivu Stoica îl respectam, de Ceaușescu ne îngrijoram, iar unii chiar se temeau și, fără să știm de întîmplările legate de colectivizare, mai ales din Moldova, de exemplu la Vadu-Roșca, depărtîndu-mă mereu începînd din decembrie 1967 de la Conferința Națională a PCR, trecînd prin momentele profund acuzatoare (la adresa unora) din aprilie 1968 fără să cuprindă și analiza autocritică, cu finalul neinaugurării statuii lui Gheorghiu-Dej care era gata lîngă Sala Palatului și mai ales din 21 august 1968 cînd, prin atitudinea adoptată, Ceaușescu a inaugurat cavalcada degradării țării și a propriei pierzări. Aprecierea privind poziția lui Dubcek și a neafectării Socialismului prin aceasta, urmate de atitudinea zgomotoasă a Romîniei față de intervenția din Cehoslovacia au constituit începutul ferm al rătăcirii noastre în cadrul sistemului țărilor socialiste, finalizat cu dezastrul total din 1989.

Aldădată voi reveni la perioada anterioară, dar acum voi puncta degradările de substanță care au urmat din martie 1965 și au pregătit dezastrul din decembrie 1989. Nu voi face istorie; s-au scris așa de multe cărți cu osanale pînă în 1989 și cu ocări după 22 decembrie, încît toate ar trebui aruncate la gunoi ori utilizate la focuri de tabără. Nimeni nu l-a prezentat corect pe Ceaușescu, deși avea trăsături evidente, ușor de observat: plin de energie, patriot nativ, ca țăran, rezistent la suferințe ca muncitor greu încercat dar înaripat de idealuri înalte, asumate și explicate în public, cu spirit de sacrificiu, inteligent ca orice țăran, dur în replici față de exploatatori, cu un pronunțat respect pentru ceilalți și cuviincios, cum mi l-a descris un consătean, tovarăș din vremea copilăriei din Scornicești (profesorul Constantin Georgescu, acesta avînd sentimente și opinii pozitive pentru întreaga familie a viitorului Președinte).

Dornic de cunoaștere și de solidarizare, adolescentul și tînărul, devenit luptător comunist, și-a format de timpuriu aptitudini de organizator și chiar de conducător, cum a dovedit-o în cadrul organizației tinerilor comuniști, dar, devenit conducătorul din vîrf, în condițiile în care PCR nu era, în realitate, partid –pentru a impune forța colectivului- și cu atît mai mult partid comunist –pentru a-și echilibra asperitățile și ieșirile prin cenzura Democrației- nu a mai avut cine-l realinia și a-l readuce la linia de plutire cum o făcea, înțelept și înțelegător Gheorghiu-Dej, ajungînd să se pună la dispoziția Capitalismului de la care, în mișcarea lui centrifugă față de Moscova și Varșovia, a acceptat împrumuturi bănești și recunoașteri insultătoare prin onoruri compromițătoare, urmate de inițiative politice mult lăudate de inamicii Socialismului (de ex. relațiile cu Germania Federală și Israel).

Prof. Gheorghe I. Ungureanu                                                                      7 februarie 104 e.d

---

[1]). Eu și Gheorghiu-Dej, Editura Paco, București, 2011