vineri, 27 februarie 2015

Partid politic, nu partidă a găștilor !




Felicitări Curții Constituționale ! Legea nr. 14/2003 privind partidele politice a constituit un abuz grosolan de tip terorist introdus de găștile peceriste pentru fixarea despotismului contrarevoluționar, astfel ca ei, cu mîna pe cîrmă de la 6 martie 1945, să nu mai poată fi niciodată trimiși la gunoi. Decizia Curții Constituționale (desemnată tot de găști peceriste) reprezintă o excepție incredibilă care poate produce revirimentul mult dorit de masele populare în toată perioada 1948-2015.
Noi am propus de multă vreme și am transmis și noului Președinte al Republicii, încă în 16 noiembrie 2014, textul unei necesare legi a partidelor, care să se poată organiza cu un minim de zece membri, ceea ce este acum realizabil în baza deciziei CCR, dar aceasta se va izbi de cerbicia retrogradă și reacționară a ciocoimii peceriste prezentă exclusiv în parlament.
Dar legea partidelor trebuie desființată în totalitate; CCR a făcut primul pas important. Sînt însă urgent necesare alte modificări privind: simplificarea întregului text, care poate fi redus la trei-patru articole, consfințindu-se libertatea constituțională de asociere și de activitate; locul înregistrării (care nu trebuie să fie, în nici un caz, la justiție, ci, de exemplu, la Finanțe, Primărie, Poliție, Notariat); să fie eliminată prevederea teroristă a pragului electoral, precum și finanțarea de la buget a partidelor, dar cea mai importantă prevedere trebuie să fie OBLIGAȚIA  PARTIDULUI DE A MENȚIONA ÎN PRIMA FRAZĂ A STATUTULUI CE CLASĂ/CATEGORIE SOCIALĂ REPREZINTĂ PARTIDUL.
Numai cu precizarea clasei/categoriei sociale pe care o reprezintă, organizația devine Partid, total diferită, opusă găștilor de interese nepolitice, care caracterizează toată fauna ”partidelor” post-decembriste, în realitate nefiind altceva decît diferite forme de organizare întru ghiftuire ale peceriștilor.
Cu această ocazie, reiterez chemarea către Oamenii Muncii –adresată, în primul rînd, Țăranilor și Muncitorilor- de a ne contacta pentru organizare politică, în care scop avem pregătită reorganizarea Partidului Comuniștilor; pentru înregistrare, dorim să avem în liste cîte un reprezentant din fiecare județ.
Am putea spera, astfel, să începem reluarea drumului lung spre democratizarea țării, blocat la 22 decembrie 1989: intrarea în parlament -și în celelalte verigi ale Puterii- a reprezentanților aleși ai tuturor claselor și categoriilor sociale și, în primul rînd, ai claselor sociale fundamentale – Muncitorimea și Țărănimea.
27 februarie 2015

Prof. Gheorghe UNGUREANU,
Președintele Partidului Comuniștilor

sâmbătă, 7 februarie 2015

Elena Udrea - la a doua... sinucidere !




Toți cei 14 candidați la președinție fiind de dreapta, nu mi-au trezit nici un interes și am deplîns soarta maselor populare, a Poporului Dac, în întregul său. Totuși, unul dintre candidați putea să dezvăluie o mică rază de speranță: Elena Udrea care părea interesantă prin originea sa socială și prin localizarea etnică, ea fiind, după informații care par sigure, Rudăreasă, făcînd astfel parte din cea mai numeroasă minoritate etnică din țară.
Dar drumul ascendent strălucitor, de la Bordeiul din Pleșcoi pînă la Palatul prezidențial este deja fenomenal, incredibil și uluitor; putea fi chiar finalizat, dacă secretul originii sociale și etnice ar fi fost dezvăluit, cunoscute fiind simpatia proverbială principială a Poporului Dac pentru oamenii săraci și harnici, împletită în coloană de susținere cu disprețul fundamentalist pentru bogătași, premiza constituindu-se în conștiența eternă, adevăr absolut, mereu și evident confirmat, că bogăția insulară într-o mare de sărăcie nu poate avea decît un singur izvor – Hoția
În acest punct cercul drumului nefiresc și sinuos se închide, căci Elena s-a dovedit a face parte din dreapta socială și politică; în ciuda plecării timpurii de la Cotroceni, a vehiculat în zona dreptei, prin căsătorie, prin averea manifestă, infestată de fostul soț, prin demersul politic de partid, parlamentar și guvernamental.
Căderea în gol a început cu Mișcarea Populară inițiată,. formată și condusă de ciocoi peceriști arborînd, ca toți peceriștii, blazonul dreptei, ceea ce i-a făcut pe toți simpatizanții să se întrebe: Cuma naiba să fie Populară o Mișcare de dreapta ?!?
Lipitura de alianță cu gunoiul istoric PNȚ i-a provocat Elenei prima sinucidere, nemairămînîndu-i alături decît cei confuzi, iar minoritatea majoritară a etnicilor Rudari nu știa că Elena este de-a lor și astfel a dispărut pericolul ca Ponta să fie învins (nimeni nu acorda vreo șansă candidatului ciudat și inexpresiv de la Sibiu, aruncat de vreun vînt extern în vîrful celuilalt gunoi istoric, devenit isteric prin Crin Antonescu: PNL…)
Am încercat, fără succes, deși o cunoscusem în urmă cu mai mulți ani, s-o contactez și s-o orientez – era singurul candidat cu șanse la masele populare și cu simpatia noastră. Dar s-a întîmplat un miracol cutremurător, în două faze, care a electrizat negativ pe cei mulți. Mai întîi lipiturile cu forme și oameni de stînga erau prinse în mastic aparent sau real de bogăție și chiar de lux, pus în chenar de critici ascuțite și exagerate la adresa lui Ponta, plusînd cu mîngîieri pentru Iohannis, climat în care simtatiile pentru ea au alunecat la acesta.
Apoi, comportamentul adolescentin de țîfnă, ifose și impertinență al lui Ponta față cu Statuia Necunoscutului mucalit, aproape limbut a sibianului, a împins masa voturilor (dacă au fost reale) înspre Calul Troian care a urcat pe locul al doilea, rîvnit și cuvenit Elenei.
Ceea ce a urmat a fost un cazacioc pe cioburi de străchini încheiat cu cea de-a doua… sinucidere: denunțul împotriva unor personaje-cheie care va finaliza cutremurul eșafodajului încă numit Stat; mă tem că rugul în care îl va transforma focul unor forțe care nu vor mai putea fi stăvălite, o va învălui în diademă de jar și pe ea nimicindu-o…
Păsul nostru, al celor mulți, rămași simpli spectatori cu spinări încovoiate, lipsiți de glas și cu brațe împietrite, este că nu vom putea striga ura, nici aplauda și nici a exprima ura, cînd Taciturnul va ordona parlamentului cine-știe-ce priorități, uitînd mereu de prima: organizarea politică a țării, aceasta rămînînd în ghearele găștilor peceriste cărora purtătorul de harabpic le va spune,el însuși, partide.
1 februarie 98 
Prof. Gheorghe UNGUREANU