luni, 30 decembrie 2019

Republica


            Au trecut 30 de ani de cînd a fost izgonit din vorbirea și textele oficiale ale celui mai vechi și mai încercat popor din lume, termenul de maximă importanță din existența unui popor: Republica, iar guvernarea ilegală și ilegitimă, instaurată de puciul militar și contrarevoluția din decembrie 1989, a pus în locul unei Patrii plină de frumuseți și de bogății o Romînie goaaaală, de unde s-au evaporat toate valorile, rămînînd (deocamdată) conturul gooool…
            În cele trei decenii nu s-a rostit și nu s-a scris niciodată, de către autoritățile Statului, Ziua Republicii, care nu s-a cinstit în niciun fel, iar Republica nu are nici măcar o hodăiță unde Poporul cel Mult, pentru care Republica înseamnă cel mai mare lucru, să-și oprească în admirație mersul, să-și clătească în lumină privirile, să-și reaprindă în seninătate optimismul, să-și înflorească în zîmbet încrederea și dragostea de viață, auzindu-și, măcar în memoria afectivă, mîngîierea cea mult așteptată: ”Din izbînzi în izbînzi mergi Popor Luptător”, cu ecoul împlinirii celei mari: ”Republică, măreață Vatră, născută-n foc de bătălii”…
            În Noaptea de 30 de ani strălucesc în lumină doar palatele dăruite paiațelor evreio-prusace care timp de 80 de ani ne-au înnegurat traiul, ne-au stins luminile avîntului patriotic, ne-au împușcat speranțele și ne-au șters proiectele pe care cei Mulți nu le mai pot îmbina nici măcar într-o iluminare de amintiri înaripate, avînd în fundal de purpură, proiectat pentru un viitor de milenii pe întîiul nostru Președinte, numit tradițional Domn, Alexandru Ioan Cuza
            Dar palatele sărbătoresc –pe cheltuiala Poporului- cu numiri, însemne și efigii sfidătoare, urîte din străfunduri de un Neam care, de zeci de milenii, și-a ales conducătorii, ci nu i-a primit, pleașcă pe lumina ochilor, cum s-a întîmplat în cei 80 de ani, pentru care vinovații, în loc de condamnări eterne, sînt declarați eroi, eternizați prin parcuri, șosele, instituții, cărți și manuale întru nimicirea Stăpînilor de drept ai acestui Pămînt Eroic: Patria ca Republică.
            Fariseii și saltimbancii care se află cu fundul pe Republică și cu ghearele în gîtul nostru au declarat libere zeci de zile în onoarea și respectul unor spîrci străini, cei mai mulți inventați, dar ne țin apăsată cu cizma pe grumaz, ca lucrătoare, între șiraguri de libere, ziua cea mare a Libertății noastre pierdute: Ziua Republicii Lucrătoare, 30 Decembrie
            Pînă cînd mai poți suferi, Popor obidit ?
30 Decembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

miercuri, 25 decembrie 2019

Inamicul Sinelui


                 De 30 de ani, de cînd orbecăim în Noaptea Contrarevoluției, ne-am pierdut, într-o măsură periculoasă, la scară națională, Demnitatea de popor liber și Verticalitatea Sinelui specific, păstrat cu greu de-a lungul multelor decamilenii de existență, răstimp în care au pierit, chiar fără nume, zeci și zeci de Barbari care ”au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă”, în timp ce noi, noi înșine, Dacii de demult și din prezent, conjugăm la prezent și la viitor, verbul Firii: sînt, sîntem, sînteți, sînt; vom fi...
             Cu greu, deja, le conjugăm, deoarece unii -care au pus ghearele pe esența noastră- ne sugrumă din viu rostit ori scris pe Î, Împăratul rostirii și scrierii noastre. Iată, eu scriu sînt, sîntem, sînteți, sînt, dar, automat (z)vîrcolacii îmi papă pe Împărat și-mi vîră în loc semnul sunetului pe care noi nu-l rostim și nici nu-l putem rosti de zeci de mii de ani, deși avem licența și doctoratul primatului absolut al Scrisului, pe întreaga planetă. Dar cademia –anti-științifică, anti-națională, anti-patriotică- ne-a sugrumat abuziv, cu de la sine putere, esența scrierii și rostirii noastre, ca să se împlinească, desigur, înfricoșata previziune a Poetului Național, Grigore Vieru, perechea Geniului tutelar nepereche, Mihai Eminescu: ”Cine-ntîi îți fură scrisul,/ Celelalte-ți ia apoi”…
            Sinele nostru, al fiecăruia și al Poporului, este deja întunecat și difuz, necercetat și nedorit de cei mai mulți dintre noi, semn al prăpăstuirii fără-ntoarceri: nu doar oficialii anti-patrioți, dar și cei mulți dintre noi utilizăm de un secol și jumătate o poreclă pentru a ne numi Țara și Poporul cu numele Barbarilor care ne-au degradat și ne-au jefuit, iar de 30 de ani am început să cîntăm și să sporovăim, în public și-n case, în toate televiziunile, să scriem în toate cărțile, numindu-l ”al nostru” pe Inamicul Sinelui nostru –care nu a existat și nu s-a născut în niciunul din peste 15.000 de sate ale țării și nici în alte zeci de mii de sate ale imensului spațiu propriu al Daciei Mari…
Dar nu spunem nicio vorbă sau nu știm nicio iotă despre Sfinții noștri, martirii supraviețuirii peste vitregii și milenii: de la Tomiris, cea mai mare Regină a Dacilor pe vremea Daciei Mari, cu sediul la Tomis, cunoscută și recunoscută în și pentru toată lumea ca cea mai faimoasă; Alexandru, cel mai mare General, Rege, Împărat și Faraon, făuritorul celui mai mare stat Dac, format nu prioritar cu armele, ci cu Știință, Artă, Constructori, Medicină, Cultură; Burebista, rege peste mai mult de jumătate din Europa; Vlad, Regele Daciei Unite, cu sediul la Ineu și Ștei, cînd nici un inamic nu ne putea atinge frontierele; Nicolae Ceaușescu, titularul independenței depline a țării, pe care în cor îl hulesc toți depravații (și avem să enumerăm sute și sute)…
Iată de ce pericolul stingerii noastre îl avem în noi: proslăvim pe niște spîrci și am uitat de Sinele nostru, semn cert al sinuciderii (al uciderii Sinelui). Reveniți-vă, Dacilor; uitați-vă în Istoria noastră glorioasă; n-o putem abandona lamentabil, în lașitate…
25 decembrie  103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

duminică, 22 decembrie 2019

Noaptea de 30 de ani


            Ciumeții care au pus la cale și au înfăptuit asasinatele din decembrie-cel-negru (1989) au reușit în acest răstimp istoric să distrugă absolut tot ceea ce forma bogăția și frumusețea Patriei noastre, noi aflîndu-ne acum într-o stare de marasm general, ca după un cumplit război sau și mai rău; dezastrul cel mare îl reprezintă însă domeniul demografiei: peste jumătate din forța productivă a poporului a fost izgonită din țară de guvernarea contrarevoluționară și s-au pus bazele disoluției totale a Statului și a Poporului care, în plus, este pe cale să abandoneze utilizarea limbii naționale, înlocuită cu hîrîiala anglo-americană. Nici nu există repulsie mai mare decît cea provocată de persoanele oficiale care se exprimă, în public, în limba Barbarilor…
            Găștile de infractori care-și zic ”partide” sau ”clasă politică” și-au adjudecat conducerea țării, prin violență și minciuni, prin sărăcirea populației și blocarea organizării politice a maselor populare, și, deși sînt exponentele a cca 1-2 % din societate, vorbesc cu nerușinare despre Democrație și Libertate, despre o… Romînie normală, în ciuda faptului că totul este anormal, așa cum niciodată nu a existat vreo perioadă istorică în existența Poporului nostru; în 1989 aveam teancuri de valori în vistieria țării, eram o țară liberă inclusiv economic, iar astăzi avem peste 100 de miliarde de euro, poate peste 200, datorii la hapsînii cei mari ai lumii care ne-au distrus milioanele de locuri de muncă pentru ca să devenim sclavii lor și să-i salvăm din iminenta prăbușire în care se aflau în anul dezastrului pe care ni l-au impus.
            Răspunderea pentru asasinatele politice din decembrie-cel-negru, pentru desființarea în fapt a Statului și lichidarea tuturor marilor realizări anterioare, pentru nimicirea populației și devastarea pămîntului, predat infractorilor proprii și străinilor, cu toate consecințele pe care le impune stăpînirea țării de forțe străine, imperialiste și globaliste, o poartă imensa structură de stat a pretinsului ”partid” PCR care, nici după 30 de ani, nu și-a scos în față măcar un mic grup de cîteva persoane capabile să inițieze o analiză complectă și rațională a dezastrului pe care l-a produs și să propună țării o formulă reală de evitare a devastării și ruinării totale. Astfel, PCR s-a dovedit cea mai iresponsabilă turmă trădătoare
            Revenirea ne-o putem asigura numai prin organizarea politică a maselor populare și alungarea străinilor care ne-au ocupat Patria prin practicile lor coloniale, inclusiv cele militare.
22 decembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

marți, 17 decembrie 2019

Aniversăm... comemorarea ?!?

             30 de ani de Noapte ! În urmă cu 30 de ani a început pregătirea în fapt a distrugerii statului democrat, finalizată la 22 decembrie prin puciul militar concretizat în cele mai criminale acte: asasinarea Generalului Vasile Milea, Ministrul Apărării Naționale, răpirea și sechestrarea Președintelui Republicii și a soției acestuia, precum și a unui masiv lot din conducerea statului, urmate de constituirea unui grup banditesc de ciocoi peceriști care a trecut -prin ocrotirea forțelor armate, în care a fost integrată și Securitatea- la instaurarea unui regim politic reacționar și retrograd, de esență contrarevoluționară bestială și fascistă, care și-a început dezastrele cele mari, inegalabile în istoria  cuprinsului național, cu asasinarea mișelească a Președintelui cel Mare, devenit Erou-Martir Național.
            Subit, în 22 decembrie 1989, la ora 12, cînd măscăricii Ion Caramitru și Mircea Dinescu au apărut la televizor, nămolul imens de peceriști, 3.831.000, aproape un sfert din populația activă a țării, s-a topit fără a-și reveni vreodată, pulverizîndu-se apoi, strategic în multe sute de găști numite abuziv și ironic ”partide”, așa cum își zicea și ”partidul”-stat PCR.
            Inventariate de nenumărate ori în cei 30 de ani trecuți, crimele din decembrie, ridicate la cifra de cca 1.600, din care cca 400 din rîndul forțelor militare străine, stau mărturie a măcelului pregătit din timp în interiorul țării –unde se aflau deja, consemnate de trei-patru luni, efective de cca 80.000 de militari-turiști, în majoritate de etnie Romînă din țările vecine, dar și în exterior, prin multiple forme, inclusiv prin masarea, la granițele țării, de trupe regulate ale unor state ”prietene”: Uniunea Sovietică, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Cehoslovacia și, desigur… Franța, statornica noastră ”prietenă”.
            Incapacitatea Președintelui și a conducerii statului și ”partidului”, format din groși și grași slugarnici, de a detensiona situația provocată de incitări grosolane în zonele cel mai ușor penetrabile, ca Timișoara, precum și nesoluționarea din timp a diversiunilor (ca cea avîndu-l în centru pe popa-măscărici din Timișoara), ca și alte pretexte asemănătoare, au deschis hățașuri libere pentru huligani ca să înceapă debandada în anumite centre urbane, unde erau concentrați provocatorii străini, formînd treptat, dar într-o evoluție galopantă, grupuri de protestatari, inițial motivați prin plată (cu 50 și 100 de lei pe zi sau noapte), grosul provenit din rîndurile studențimii, totul transformat în spectacol sumbru, favorizat de o generală degradare vizibilă a condițiilor de viață din ultimii ani ai Socialismului,  asigurată, în mod cert, și prin contribuții specifice ale unor persoane oficiale plasate din timp în poziții cheie, inclusiv în conducerea unor ministere și servicii speciale.
            Măcelul a început la Timișoara prin provocarea armatei, trăgîndu-se focuri de armă împotriva unor militari, din afara unității, ceea ce a făcut ca, pînă la 22 decembrie, să apară cca 60 de morți, inclusiv cadavrele pregătite din timp și aduse din țările ”prietene” Ungaria, Cehoslovacia și Iugoslavia, cărora li s-a dat foc spre a produce reacții de panică și revoltă…
            Președintele a fost plasat, strategic, în vizită în Iran, unde i-a fost sugerat să rămînă, iar după revenire, neinformat cu aspectele esențiale ale războiului mondial ”prietenesc” împotriva Romîniei și incapabil să ia toate măsurile necesare pentru apărarea țării și mai ales a sa, a ținut la ușa biroului propriu pe cei care l-au lichidat: conducătorii armatei și ai securității.
            În condițiile puciului militar al Generalului Stănculescu (și, poate, Iulian Vlad) -care a deținut puterea în 22 decembrie între ora 9,45 și 18,30, răstimp în care s-au distribuit arme de foc, la discreție și fără nicio evidență- urmat de ”hunta” peceristă dirijată de grohăitorul din Dămăroaia, în fruntea căreia a fost plasat criminalul șef, maimuțăroiul Ion Iliescu, la cei 60 de morți s-au adăugat peste 1.500, inclusiv morții străini. Prin victoria forțelor retrograde și reacționare, care au instaurat Contrarevoluția anti-socialistă, anti-populară și anti-națională, s-a asigurat imposibilitatea de a se cunoaște adevărul, iar ceea ce a urmat se știe: abandonarea Socialismului și a regimului politic democrat, distrugerea economiei naționale în toate aspectele ei, desființarea în fapt a Statului, îmbrîncirea țării în ghearele blocului militar fascist NATO și apoi ale imperiului european, izgonirea din țară a cvasitotalității generațiilor tinere, devenite slugi în țările anti-civilizate ale Occidentului…
            În această stare, incredibilă pentru cel mai vechi și mai mare popor din Europa, stare în care niciodată nu ne-am aflat de mii și mii de ani, gunoaiele dintre noi, Pucării, ori străinii, cocoțate în găști conducătoare, sărbătoresc împlinirea dezastrului și devastării, avînd și nerușinarea să vorbească despre Libertate și Democrație, vocalizînd că ar fi normaaaală, biata noastră țară goaaaală
16 decembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

sâmbătă, 14 decembrie 2019

Nu admitem dizidențe !


Nu admitem dizidențe

Este aberant ce îmi cer unii să acceptăm în viitorul Partid unit al Comuniștilor, mai ales că dizidențele sînt entități clandestine -ascunse, de tip anti-comunist- absolut ne-necesare (din punctul de vedere ale inamicilor unității interioare) atîta vreme cît orice variantă de Program, susținută de un grup notabil, are drept la existență oficială, dacă se încadrează în Doctrina Comunistă, adică urmărind: cucerirea Puterii de către reprezentanții autentici ai claselor sociale fundamentale, Muncitorimea și Țărănimea, în procent care să asigure regim politic democrat sau în majoritate pentru a asigura înlăturarea capitalismului (societatea bazată pe Hoție) și revenirea la Socialism (societatea bazată pe Muncă).
În aceasta constă esența Bolșevismului, principiul suprem al Democrației. Acesta înseamnă altceva decît a gîndit și a făcut V.I. Lenin, ceea ce a degradat pînă la golire ”învățătura marxist-leninistă” (care avea, declarativ, și aspecte pozitive) și construirea Socialismului. Amintiți-vă înlăturarea abuzivă a eserilor (comuniștii autentici ai maselor de revoluționari) și dizolvarea brutală, produsă hoțește, imediat după întrunire, a Constituționalei aleasă sub puterea guvernului revoluționar condus de Lenin, dar în care acesta avea 15 procente, în vreme ce eserii aveau 60.
Viitorul Parti unit al Comuniștilor, în accepțiunea Doctrinei Comuniste, chiar cînd va avea peste 85 de procente în Putere, nu va înlătura pe nici un reprezentant al adversarilor politici, fără să mai vorbim de cei din spațiul Stîngii, inclusiv inamicii din acest spațiu – menșevicii, adică social-democrații.
            Reprezentanții autentici ai Muncitorimii și Țărănimii desemnați și aleși în Putere (Legislativ) sînt, indiscutabil, Muncitorii și Țăranii care trebuie să fie prezenți, ei înșiși, în Putere în procentul real din societate, adică 80-85 %. Aceștia pot avea variante diferite ale proiectelor de construire a Socialismului, ale căror curente le expun și le susțin în partid, dar în Putere vor susține exclusiv poziția oficială a Partidului.
            Revenind la prima frază: nu sînt autorizat să primesc și nici nu aș accepta o dizidență dintr-un alt partid, parte a viitorului Partid unit al Comuniștilor; de fapt nu mai contează: te consideri Comunist și ai venit cu unul din Părțile componente, te grupezi, în interior, cu acel curent oficial care te satisface. Ce să mai rostogolim dovleacul ? Vă interesează să luptăm împreună pentru Cauza mare ori să lălăim ? Dacă m-ați fi sunat cu numărul la vedere, aș fi comunicat aici numerele dv. de telefon…
            Unirea organizatorică a tuturor Comuniștilor este maxima urgență; ea ar trebui înfăptuită încă în acest an, astfel ca, începînd cu 1 ianuarie viitor să întocmim liste de candidați pentru parlament și aceștia, în fiecare județ să coordoneze, concomitent cu organizarea partidului, alcătuirea listelșor de candidați pentru localități (comune și orașe) și județe. Să ne concentrăm pe deviza: Nicio Putere fără Comuniști  !
14 decembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

joi, 12 decembrie 2019


PARTIDUL COMUNIŞTILOR

Proletari, nu acceptaţi                                                                                                                                              Să mai fiţi exploataţi !

Comitetul Național

                                                                     11 decembrie 2019

          COMUNICAT
privind unirea fără condiții a Partidelor Comuniștilor

          Toți știm că Poporul nostru dispune de o mare pondere socială a Stîngii (cca 85 %), dar niciunul dintre partidele Comuniștilor nu poate avansa în organizare, pregătire a alegerilor și obținerea unor procente corespunzătoare, între cauze fiind la loc de frunte existența mai multor partide, ceea ce este nefiresc, mai ales că între ele sau, mai bine zis, între unii membri ai lor, lipsiți de înțelegerea necesară a Politicii, se aruncă deseori cu vorbe lipsite de respect, dovadă că respectivii nu înțeleg și nu respectă disciplina de partid care este de maximă importanță pentru realizarea solidarității de clasă în scopul reprezentării, exprimării și apărării intereselor de clasă ale claselor sociale fundamentale – Muncitorimea și Țărănimea.
           Nevoia de un Partid al Comuniștilor se poate deduce foarte simplu din numărul imens de voturi obținute de ”partidul” PSD de fiecare dată, inclusiv la ultimele alegeri prezidențiale (peste 34 %, în condițiile în care cca 50 % dintre votanți nu s-au prezentat, știind că PSD nu este al lor, ci al Dreptei), absenții fiind, în mod cert, de stînga.
          În condițiile ascensiunii nejustificate și periculoase a ”partidelor” dreptei nominale, inclusiv a celor extremiste, toate eforturile noastre din cei 30 de ani se vor pierde zadarnic, dacă în anul următor nu vom fi prezenți și nu ne vom ocupa locul corespunzător în organele Puterii.
          Pentru aceasta, propun Partidelor Comuniștilor, care sînt înregistrate oficial, să ne unim de urgență încă în acest an și să începem, din prima zi a unirii, adoptarea măsurilor necesare pentru a depune candidați în fiecare localitate și în fiecare județ, pentru Consiliile locale și județene, pentru Senat și Camera Deputaților.
          Apreciez că fiecare Partid actual poate să-și mențină specificul său, ca un curent în interiorul Partidului, iar fiecare component să aducă pentru Partidul unit ceea ce i se pare esențial pozitiv. În acest spirit, eu ofer în numele Partidului Comuniștilor, fără condiții, următoarele: numele Partidului unit, simbolul, deviza, Doctrina Comunistă, ca bază a ideologiei, politicii, organizării statale și de drept viitoare, capabilă să asigure reluarea și construirea Socialismului.


PREȘEDINTE,
Prof. Gheorghe Ungureanu
Adresa noastră:
* poștală: Oraș Curtea de Argeș, strada Elena Cuza, bloc B 3, scara D, apart. 62 parter, județul                Argeș; tel/ fax: 0248.722546, telemobil: 0745.056752;
* electronică: daciapcn@yahoo.com                                                * ziar electronic: Pentru Socialism !  * domeniu electronic: Partidul Comuniștilor       

miercuri, 11 decembrie 2019

Conferința Națională a Partidului Comuniștilor


            Biroul Permanent al Comitetului Național al Partidului Comuniștilor convoacă o Conferință Națională a partidului pentru data de 21 decembrie 103 e.d./2019, care va avea loc la Curtea de Argeș cu următoarea ordine-de-zi:
1. Raport și hotărîri privind Starea Partidului
2. Măsuri privind alegerile generale din 2020
2 decembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu,
Președinte

duminică, 1 decembrie 2019

La Mulți Ani !


La Mulți Ani !
-de Ziua Națională-

            La Mulți Ani ! La Mulți Ani întregului Popor, Patriei noastre și Statului nostru ! Toate ale Daciei, dar poreclite cu numele Barbarilor Romani, deși doar PATRU Romani ne-au călcat pămîntul străbunei Dacii, pe unul (Cornelius Fuscus) l-am… fuscuit în luptă.
            Să nu uităm că datorăm împlinirea cea mare de la 1 Decembrie 1918 (anul 2 al Erei Democrate) Țăranilor Daci, Muncitorilor Daci, Intelectualilor Daci –toți atunci fiind de Stînga- din întreg cuprinsul Dacic din actualele țări Romînia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Slovacia, Cehia, Polonia și altele.
            Să nu uităm că, din toate zonele Dacice menționate au venit la Alba Iulia (și au putut veni) Delegații Dacilor –cu delegație scrisă- sub ocrotirea Marii Oștiri de Soldați Daci din toate spațiile respective, reorganizată rapid sub comanda ofițerilor Patrioți, animați de spiritul european revoluționar, în condițiile în care Războiul cel Mare ne lăsase doar cu CINCI DIVIZII, și acestea ocupate cu cocoloșirea Regelui în micul spațiu din jurul Iașului, special neatacat nici de Nemți și nici de Ruși, deveniți Sovietici, pentru ca Regele și ai lui, cu bagajele făcute, să poată trece în Rusia…
            Să nu uităm că Unirea cea Mare a Dacilor a fost opera AUTORULUI MORAL Vladimir Ilici LENIN care a dat Omenirii Decretul asupra Autodeterminării popoarelor, a eliberat în liniște Basarabia unde, chiar în noiembrie 1917 a fost proclamată prima Republică Socialistă de pe pămîntul Daciei, s-a format Marea Armată Eliberatoare și Unificatoare și, după patru luni, s-a proclamat UNIREA CU ȚARA a Basarabiei Eroice =în condițiile în care Țara nu mai era decît ca nume != iată Marele Eroism al Poporului Dac !
            Apoi, sub aceleași auspicii istorice favorabile, s-a mărit Armata Națională cu Dacii din Bucovina, continuînd eliberarea acestei provincii, a Pocuției, Subcarpației, Maramureșului întreg și a întregului spațiu Dacic pînă-n Tatra, cu Panonia și tot Banatul, susținînd Unirea Transilvaniei întregi la 1 Deceembrie și apoi a Banatului cu Țara Mamă, Romînia.
            Revenit din starea psihică și morală –de esență iepurească- Regele a înăbușit și Republica Sovietică din Ungaria, condusă de un clujean, după cea de la Chișinău, apoi și Republica Socialistă din Banat, acest Rege avînd astfel trei asemenea crime naționale antidemocrate la activ și a așteptat pînă în 1922 să-și retragă armatele și administrația din Centrul Europei și să se proclame Rege al Unirii, după încheierea păcii.
            Cred că atunci cînd vorbim de Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918, trebuie să nu uităm pe celelalte și mai ales pe cea MAI MARE decît cea mare dintre ele împlinită la 27 martie 1918 a Țării Libere Basarabia cu numele Mamei, Romînia.
            Să trăiască peste veacuri și milenii aceste Uniri ale Poporului Dac ! Să trăiască Dacii toți -și din Dacia și din afara ei- ca aceste uniri să nu fie doar în amintiri și în texte pitulate de către specialiști și conducători retrograzi, reacționari și anti-patrioți !
            Noi, Dacii cei Mulți, să-i obligăm pe anti-patrioți să se retragă de la cîrma Puterii și a Cunoașterii; avem pentru aceasta o mare pîrghie care ne aparține: alegerile din 2020, care pot fi Alegeri, dacă vrem =căci deținem calitatea cea mare în Politică, Numărul= ci nu doar Votări sinucigașe. Succes !
1 Decembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Veniți, Dacilor, la Alba !


Veniți, Dacilor, la Alba,
Să ne punem cu toți salba,
Reunirii drept cunună-
Și să cîntăm împreună
”Veniți, Dacilor, la Alba,
Să ne-ncununăm cu salba !”

S-au unit aici părinții,
Tot aici domnit-au Sfinții,
În frumosul drag Ardeal:
Burebista, Decebal
”Veniți, Dacilor, la Alba
Să ne-ncununăm cu salba !”

După ani de zbucium sumbru,
Am avut un Rege mîndru:
Vlad, un soare între zei,
Domnind la Ineu și Ștei;
”Veniți, Dacilor, la Alba,
Să ne-ncununăm cu salba !”

Au venit ades străinii,
Să ne-nfulece, hapsînii,
Dar le-au pregătit mormînt
Gelu, Glad și Menumorut,
”Veniți, Dacilor, la Alba,
Să ne-ncununăm cu salba !”

Cinșpe veacuri mai nainte
Perși învățat-am minte
Că la Daci nu pot să vină
Să o ceară pe Regină;
”Veniți, Dacilor, la Alba,
Să ne-ncununăm cu salba !”

Că Tomiris, știe-oricine,
Cea mai mare-ntre Regine,
La palatul lui a trimis
Capul lui Cyrus învins;
”Veniți, Dacilor, la Alba,
Să ne-ncununăm cu salba !”

Tot faimos, fără egal,
Cel mai mare General,
Alexandru, Dacul nostru,
Ne-a fixat pe Terra rostu.
”Veniți, Dacilor, la Alba,
Să ne-ncununăm cu salba !”

Au aflat, sub el, străinii:
Aici NOI sîntem stăpînii,
Cei care am dus în lume
Scrisul și faimoase nume;
”Veniți, Dacilor, la Alba,
Să ne-ncununăm cu salba !”

joi, 28 noiembrie 2019

De acord cu promovarea


            Am mai răspuns uneori la desele propunei și sugestii de ”promovare” a tabletelor, în sensul că sînt de acord, dînd libertate oricui să le promoveze, pentru ca astfel să poată fi citite de căt mai mulți membri ai noștri ori simpatizanți; eu nici nu mă pricep și nici nu am cont (cum observ că se cere). Rețineți, vă rog, că nu ne interesează dacă citesc și ce opinii au inamicii, mai ales că ei se exprimă scabros.
            Cu adversarii sînt de acord să dialogăm, dar numai dacă declară ce clasă socială reprezintă  și  utilizează limbajul de adversar politic (respectuos și în deplină cunoștiență de cauză), pe principii, teze, devize și proiecte politice.
28 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

marți, 26 noiembrie 2019

DA, PRIMIM !

Răspund unor întrebări: Da, primim în partid cetățeni romîni indiferent unde își au domiciliul, condiția fiind să-și mențină cetățenia, chiar dacă, unii, au primit, între timp, și altă cetățenie. De altfel, avem membri ai Partidului în diferite țări: Germania, Franța, Italia...
Ne bucurăm în mod deosebit de înscrierea Romînilor alungați din țară de Contrarevoluție, pentru că ei sînt cei mai nefericiți (din toate punctele de vedere), această nefericire fiind încununată la maximum negativ posibil prin cunoscuta deviere a comportamentului lor politic, materializat prin aceea că își votează pe principalii adversari; intrați în Partidul Comuniștilor, vor afla care le sînt adversarii.
Vă așteptăm, alungaților din țară (nepotrivit porecliți ”diaspora”), să ne contactați cît mai mulți și urgent pentru a vă propune candidați pentru parlament cîte 10-15 din fiecare țară.
Cu cele mai bune urări de sănătate și împliniri pentru dv, familie și tovarăși !
Luptăm pentru revenirea la Socialism (dar cu Partid adevărat, democrat și netrădător) !.
26 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Pentru ocrotirea Stîngii sociale !


            Indiferent dacă vor fi anticipate sau normale, alegerile din anul viitor pot reprezenta actul cel mai important după 30 de ani de dezastru total și complex produs de puciul militar din 22 decembrie 1989 și apoi de Contrarevoluție.
            Sperăm și gîndim aceasta prin spargerea celei mai periculoase găști a PCR -anume PSD, care nu se va lăsa ușor, căci mai au multe milioane de votanți rătăciți, oamenii muncii care cred că această gașcă este ”partid comunist”, la care se adaugă cel puțin cîte 1.000 de bogătași din fiecare județ, profitorii din jafuri și abuzuri operate în dauna Statului și a cetățenilor- spargerea  fiind impusă de marii magnați, nemulțumiți că au pierdut guvernarea, tot prin votul trădătorilor de la ei, precum și funcția de Președinte al Republicii, revenită paradoxal tocmai celui mai neavenit, mai retrograd și mai reacționar dintre candidați.
            În condițiile acestea, Stînga socială –cca 85-90 % din populația țării- va fi în mare pericol, cu dreapta flancată de fasciști și de menșevici, reformați sau nu, iar Stînga politică, reprezentată de Partidul Comuniștilor, nu există –din cauza bestialității peceriștilor- decît în evidența Tribunalului București.
            Vreți sau nu, trebuie să recunoașteți starea de fapt, dar există multe grupuri și grupări, unele își zic chiar ”partide” dintre care sînt și înregistrate oficial, ceea ce ar asigura o bază de colaborare în toate județele și în foarte multe localități, chiar între 50 și 85 %, suport excepțional pentru o victorie sigură la alegerile locale, județene și parlamentare.
            În considerarea acestei situații, îi chem pe toți conducătorii sau reprezentanții organizațiilor la care m-am referit și pe membrii ori simpatizanții Stîngii politice să vină sub drapelul nostru cel mai drag –Secera și Ciocanul- pentru a întocmi imediat, pînă la 1 ianuarie, liste cu colaboratorii județeni, apoi, urgent, cu cei din localități și, bineînțeles, cu candidații comuni, cu prioritate pentru Țărani și Muncitori, singurii care au competența politică maximă de reprezentare calificată în Putere a Stîngii sociale.
            Propun ca toți conducătorii partidelor și grupărilor la care m-am referit să accepte acest text ca pe un acord total și necondiționat, urmînd ca, după alegeri cu succes, să încheiem documente de colaborare politică sau și organizatorică. Fără această colaborare, infima Dreaptă socială ne va asfixia prin Dreapta ei politică atotcuprinzătoare.
26 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

duminică, 24 noiembrie 2019

Romînia își finalizează SINUCIDEREA



            Cu jumătate din voturile obținute (dacă rezultatele și știrile sînt corecte) de candidatul dreptei extremiste și teroriste, gașca pesedistă, pretins de stînga, și-a finalizat sinuciderea, ceea ce este un lucru pozitiv, întru iluminarea căii Întunericului deschisă în istorie la 22 decembrie 1989 de criminalul șef, Ion Iliescu, în preluarea și finalizarea puciului militar…
            Pe această iluminare este posibil ca Stînga socială, imensa majoritate muncitoare a poporului nostru eroic, batjocorită intens și multiplu în cei 30 de ani ai Contrarevoluției antisocialiste, anti-populare și anti-democrate, să se cutremure de farsa pe care și-a jucat-o -prin menținerea la Președinția Republicii a imposturii, extremismului și devastării țării- și astfel să se organizeze politic, urgent și pretutindeni, pentru a putea produce un reviriment absolut necesar în anul viitor, la alegerile generale.
            Se cuvine însă, ca gașca de dreapta ascunsă, anume PSD, devoratoare a tuturor realizărilor pozitive din timpul regimului politic democrat și a celor din întreaga Istorie a Poporului, să se dizolve de urgență și să fie ștearsă din memoria neamului, cu șeful ei cu tot; doar astfel se va putea organiza Stînga politică, reprezentată de Partidul Comuniștilor, în numele Stîngii sociale, evitînd iminenta dispariție a Patriei noastre și chiar a Poporului, pulverizat de găștile postdecembriste PCR-PSD în lumea întreagă.
            Muncitori și Țărani, grupați-vă în organizații ale Comuniștilor, chiar din această noapte, ca să puteți reaprinde lumina zilelor și anilor viitori ! Succes !
24 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

vineri, 22 noiembrie 2019

La Tîrgul de carte, astă-aseară, la București, Generalul Rogojan a dezvăluit enigma din decembrie 1989


            La sala ”V. Madgearu” din cadrul Tîrgului de carte organizat la Romexpo, unde a fost prezentată cartea ”Puterea Umbrei” publicată de Editura Proema, Baia Mare, 2019, s-au adunat cei mai mulți participanți în raport cu toate celelalte săli (și edituri), ceea ce era de așteptat, date fiind tema cărții și personalitatea autorului (de fapt autorilor, căci este vorba de un amplu dialog între General Aurel I. Rogojan și Dan Andronic), la care se adaugă prezența în prezidiu a lui Ion Cristoiu, pe care eu l-am numit (de 30 de ani) șeful anti-presei din Romînia (deși sînt unii care l-au surclasat).
            După jumătatea timpului scurs (75 de minute) în cadrul prezentării și dezbaterii, s-a produs un cutremur incredibil, neașteptat și uluitor, de cel puțin 10 grade pe scara fulminant: Generalul Rogojan, răspunzînd la o intervenție, a declarat că (citez aproximativ, dar există multe înregistrări ale jurnaliștilor): ”Generalul Iulian Vlad nu și-a călcat jurămîntul –depus față de Popor, ci nu față de Conducător- și nu și-a trădat Poporul; atunci cînd Conducătorul devine tiran, Poporul are dreptul să-l înlăture”.
            Total surprins, ca și mine (dar eu aveam deja de 30 de ani suspiciuni, asupra unor momente enigmatice, anume: discuția secretă de două ore între Generalii Vasile Milea și Iulian Vlad din noaptea de 21 spre 22 decembrie, cu sugestia Generalului Vlad de a-l ”izola” pe Președinte, asasinarea Generalului Milea, dispariția celei mai importante informații venită din străintate la Ministerul de Interne, privind iminenta intervenție ”manu militari” împotriva Romîniei din partea a cinci state socialiste plus Franța, declarațiile Generalului Vlad la instanță, una sub prestare de jurămînt ca martor, că nu i-a raportat Președintelui situația reală de la Timișoara), Ion Cristoiu și-a exprimat în sală uluirea, repetînd și punctînd unicatul momentului și l-a invitat pe Generalul Rogojină să repete și dumnealui, acesta a repetat, iar jurnalistul a notat textul rostit și repetat de către General.
            Tînărul de la tribună (nu-l cunosc, dar era probabil Dan Andronic) s-a ridicat și s-a spart dezbaterea, eu nemaiputînd să adresez Autorului cele trei întrebări pregătite în timpul dezbaterii; i-am comunicat însă că le voi transmite prin mesaj electronic. Întrebările se refereau chiar la aspectele din alineatul precedent.
            După lectura cărții, voi reveni.
21 noiembrie 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. UNGUREANU

”Ce SLOGAN ar trebui să aibă Stînga ?”




            Pentru a răspunde la întrebarea reprodusă în titlu, pentru care am fost apelat la telefon, precizez mai întîi, tot pentru că am fost întrebat telefonic, că formula ”Luptăm pentru fiecare roman” este născută din intenția păcălirii; mai întîi: ce treabă avem noi cu ”romanii” ? Ei nu mai există de un mileniu și jumătate ! Este cazul să repet: neutilizarea elementelor proprii Limbii Naționale este semn al slugărniciei, al asupririi, al robiei. Reamintesc și ce ne-a spus Grigore Vieru: ”Cine-ntîi îți fură scrisul,/ Celelalte-ți ia apoi”; la noi nici jumătate din scrisul în public nu mai apare în Limba Națională…
            Apoi, ca observație generală, ”slogan” are un sens negativ și este utilizat numai de găști de dreapta, dar, cum știm, deși nu este real, PSD vrea, de vreo 30 de ani, să se declare de stînga, pentru care s-au consumat kilotone de cerneală și părți însemnate din bugetul țării; partidele de stînga au deviză, revendicări, principii, teze… Unele formulate pentru a induce în eroare, precum ”Proletari din toate țările, uniți-vă !”, pentru a-i strînge, în viziunea lui Marx și Engels, într-o singură organizație, sub un singur drapel (cum am văzut menșevic, adică favorabil politicienilor de dreapta ”profesioniști”, anti-naționali, anti-patrioți și anti-democrați), sub o singură comandă, spre a fi zdrobiți cu o singură măciucă; așa a fost prefigurat globalismul mișcării muncitorești, la baza căruia primii doi mari dascăli au pus sloganul ”Muncitorii nu au patrie” !!! Cu totul, absolut cu totul, altceva este internaționalismul proletar !!!
            O deviză a Stîngii (adevărate) –care i-ar aduce candidatei Dăncilă cam 85-90 % din voturi- ar putea să fie formulată cam așa: ”Luptăm pentru clasele muncitoare !” sau ”Luptăm pentru CEI MULȚI !”. Abia după ce va ajunge Președinte va putea spune: ”Mulțumesc Celor Mulți că au știut să-și apere interesele de clasă !”, ”Îi asigur pe cei care nu m-au votat că nu-i voi nedreptăți și le garantez dreptul de a-și apăra interesele de clasă”; anti-politicienii noștri post-decembriști nu știu că Președintele nu se ocupă de ”fiecare romîn”; pentru aceasta există Constituție, legi organice, legi speciale ș.a.
            Așadar, Cei Mulți, o știți pe tovarășa Dăncilă de stînga, dați-i 85-90 % voturile dv. !  Dreapta, pentru anti-președinte, nu poate colecta, împreună cu toți trădătorii, decît cel mult 10-12 procente.
Nu uitați că ar fi monstruos ca și Guvernul și Președinția Republicii să se afle în mîinile aceluiași… monarh extremist.
22 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU

miercuri, 20 noiembrie 2019

Dreptele paralele: niciun cuvînt despre Politică !


            Cei doi candidați Prezidențiabili, ambii de Dreapta, nu au rostit nici un cuvînt despre Politică, deși cea mai înaltă funcție dintr-o țară (dacă Romînia mai e țară) are, ca esență a preocupării, medierea, dar nici un candidat la funcția de Președinte al Republicii, din cei 14 inițiali, n-a înțeles ce impune art. 80 din Constituția Republicii; de altfel toți au uitat că Țara noastră este Republică și au tratat-o ca pe… tabachere.
            Articolul invocat impune Președintelui ca, ”pentru buna funcționare a autorităților publice” –termenul este rău plasat, este vorba de autoritățile de stat- ”Președintele exercită funcția de mediere între (scot de aici idioțenia cu ”puterile” la plural, corect desemnate mai sus cu termenul adecvat: autoritățile !) stat și societate”.
            Cum votanții autorităților de stat la nivel național (numai două se aleg: legislativul și Președintele) sînt de regulă o minoritate socială (între 1/3 și ½), mult sporită în sensul minoritar raportat la întreaga populație a țării, rezultă că această misiune fundamentală este de maximă importanță, Președintele Republicii fiind responsabil de cunoașterea și antrenarea la viața publică (aici s-a utilizat corect termenul) a societății, căci, după ”alegeri” –care sînt doar votare- rămîn în afara preocupărilor statului pînă la 63 % din votanții înscriși în liste și, raportat la întreaga populație- circa 73 %.
            Pentru acești 73 % trebuie să lucreze Președintele Republicii, dar candidații, toți cei 14, inclusiv cei doi finaliști, nici măcar n-au conștientizat aceasta, iar dintre ”ziariști” nimeni nu le-a pus problema, pentru că, la rîndul lor, toți fiind de dreapta, nu au nici cel mai mic interes ca să se lumineze cu sensurile proprii ale cuvintelor.
            Am scris deseori, dar intervin mereu Pucării cu diluări și batjocură, iar de stînga nimeni nu este în internet spre a prelua corect mesajele: noi avem nevoie –singura trebuință cu 100 % interes național- de organizarea politică a societății, adică de o lege a partidelor politice și aceasta este treaba prioritară și majoritar cuprinzătoare (ca timp și efort) pentru Președintele Republicii. Dar Bubuitorul de la Cotroceni (cum ne demonstrează în cele două cărți ale dumisale și în bubuirile curente) nu are cum să priceapă acest mic și atotcuprinzător adevăr politic, iar contracandidata, care se apropie destul de des de temă, nu este stimulată de presă ori preopinenți (toți analfabeți politici).
            De aceea noi, Comuniștii, nu avem pe cine vota, iar drumul la urne ar fi total ineficient, ba chiar dăunător.
20 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU

joi, 14 noiembrie 2019

Ne scufundăm !


            De 30 de ani plutim în derivă, cu cîrma otîncită, de către ciocoimea peceristă asasină, spre Hăul cel mare, iar de-acum ne scufundăm, fără nicio șansă de salvare, căci victimele cele mari și multe vor să ajungă în genunea istoriei, dizolvîndu-și Patria și Neamul…
            Cei mulți nici nu înțeleg că această catastrofă –care poate duce la radierea din Istorie a celui mai vechi și mai brav dintre popoare, topit în puzderia de state ale lumii- este opera PCR, realizată prin osanalele lor demențiale, chiar în vremea înfăptuirii celor mai mari edificii, îmbăloșate apoi cu ocările cele mai spurcate, pornite de la ei înșiși; v-amintiți cînd ni se cerea să aruncăm în aer Casa Republicii, bijuterie fără seamăn a Poporului, existentă ca dovadă certă a înaltelor calități de măiestrie și eroism a singurului Popor și Neam prezent azi după zeci de mii de ani de existență în rezistență ?
            De ce, oare, Țăranii, Muncitorii, Micii Funcționari, Întreprinzători, Elevii și Studenții, Pensionarii și Intelectualii cei Mulți, Săracii pretinselor etnii se duc și votează pe exponentul inamicilor lor și ai Țării ? Pentru că ei nu și-au auzit interesele de clasă (care tind la regim democrat, ci nu la despotism catipalistic, imperialist și globalizant) și de Patrie rostite în public, noi neavînd acces, iar în numele Stîngii sociale imense vorbește, de 30 de ani, în formule mincinoase, o Dreaptă ascunsă, mincinoasă și violentă (cum au învățat-o Marx, Engels, Lenin), de infractori îmbogățiți, aliniați în spatele Criminalului șef, Ion Iliescu, pe linia sinuciderii: FSN-PSD !
Iată de ce ne scufundăm și nu vom avea colac de salvare.

11 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU

miercuri, 13 noiembrie 2019

Mesaj înțelept și urgent pentru PSD

Renunțați la turul II și dați voturile lui Barnă, sens în care apelați la toți votanții, indiferent cu cine au votat la turul I; eliminarea lui Johanis este esențială și imperativă. Mișcarea aceasta vă va aduce reabilitarea Stîngii -pe care ați batjocorit-o- și întărirea în parlament a PSD, chiar la nivel majoritar, fiindcă vi se vor alătura orfanii rămași fără Bubuitorul de la Cotroceni, precum și adversarii lui Barnă. Urmează răsturnarea guvernului nerușinat al umbrelor și desemnarea altuia. Atunci solicitați-mi mie și adoptați urgent Legea partidelor politice. Ca urmare, în 2020 veți asista la triumful Stîngii adevărate.
13 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU

marți, 12 noiembrie 2019

Sinuciderea Conducătorilor Democrați


            Cel mai recent atac împotriva unui Președinte Democrat, exprimat ca amenințare de mai multă vreme, s-a produs deja, iar dumnealui, Președintele Evo Morales, neavînd pregătite forțele necesare pentru înlăturarea puciului militar și dorind să-și protejeze simpatizanții și adversarii, în fond propriul popor care l-a reales pentru a treia oară în fruntea statului Bolivia, s-a lăsat înlăturat de către forțele militare –care aveau datoria să-l apere- și cele politice adversare, datoare să respecte verdictul popular.        
Dar niciodată și nicăieri, organizațiile de dreapta n-au respectat voința alegătorilor, așa cum s-a întîmplat în peste 90 % din  statele care, în cei 102 ani ai Erei Democrate, au avut regimuri politice democrate, începînd –ca exemple- cu Spania și Grecia, continuînd apoi cu multe zeci de state, dezastrele cele mari consemnîndu-se în anii 1989-1991 și după această perioadă.
Cum de a fost posibil ? Niciunul dintre conducătorii condamnați la ”sinucidere” nu a înțeles și nu a explicat motivarea evenimentelor de forță împotriva Conducătorilor aleși, unii fiind chiar asasinați, precum: Patrice Lumumba, Salvador Allende, Nicolae Ceaușescu, Sadam Husein, Slobodan Miloșevici, Moammar Kadafi…
Pentru că nu au înțeles ce este cu adevărat Democrația, nu au organizat partide politice, nici chiar pe cel propriu, astfel încît în momentul în care niște iresponsabili sau demenți au acționat împotrivă, Conducătorul Democrat –care se rezema de gașca susținătoare ca de umbră- nu a avut nici un organism devotat, primul dintre toate fiind Partidul (care, în toate cazurile, a strălucit prin absență absolută). În Romînia, țara cu cele mai mari realizări excepționale în timpul regimului democrat, dar și cu cea mai numeroasă gașcă trădătoare, P.C.R., NU A EXISTAT NICI UN SINGUR OM, MEMBRU AL PCR, CARE SĂ-ȘI APERE CONDUCĂTORUL, toți cei 3.831.000 înlocuind spontan, în aceeași secundă, Osanalele deșănțare, cu cele mai spurcate vorbe de Ocară (stare incredibilă care durează de 30 de ani !).
Dacă PCR era Partid, ci nu stat paralel, abuziv și ne-democrat, ar fi plecat imediat la Tîrgoviște 3.831.000 de ”comuniști” care și-ar fi eliberat în triumf Conducătorul și i-ar fi pus pe frigare, pentru corbi, pe Criminalul șef, Ion Iliescu, pe bestia cu chipiu, generalul Gips, pe ceilalți complotiști: Petre Roman (cel mai spurcat dintre papițoii privilegiați), Silviu Brucan, gen. Militaru, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgăreanu…
Toți Conducătorii Democrați, întotdeauna și de oriunde, vor păți la fel, dacă nu organizează țara pe principiile politice (partide ale fiecărei clase sociale) și nu țin permanent poporul înarmat; singura excepție este grăitoare: Fidel Castro.
12 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU

sâmbătă, 9 noiembrie 2019

Culmea Tîmpitizării


            Am crezut pînă acum -și am scris deseori- despre culmea Tîmpitizării că ar reprezenta-o transformarea treptată a omului, sub molima asfixiantă a Capitalismului Imperialist și Globalist, în specie primară tîrîtoare, ceea ce am început de cîțiva ani să vedem și la noi, popor străvechi eminamente nealterat religios, de fapt singurul popor nereligios din lume; șfichiuirea degradării maxime a fost superb exprimată metaforic de Pavel Coruț care i-a numit pe telectualii înrobiți religios ”tuburi digestive dotate cu sex” – nu există ceva mai expresiv !
            În aceste zile, ale fanfaronadei electorale, am primit un telefon de la o persoană imposibil de catalogat altfel decît culmea culmilor de Tîmpitizare, ceea ce se poate înscrie în superlativele absolute ale Răului planetar. Un cunoscut, de mai mulți ani, bărbat la vreo 40 de ani, cu școala începută în timpul regimului democrat -dar neajuns atunci la gimnaziu spre a dobîndi cunoștințele generale despre gîndire, natură și societate- absolvent de liceu, calificat într-o meserie, cu vorbire fluentă și expresivă, priceput la organizare și intervenții în public, mă întreabă ”ce înseamnă a fi de stînga sau de dreapta”…
            Uluit, l-am rugat să-mi spună pe scurt părerea sa, spre a-l putea lămuri apoi și mi-a răspuns ce știe ”sigur”, anume: că cineva ”e de stînga atunci cînd e în opoziție și de dreapta cînd este la guvernare”…
            I-am explicat sensurile reale, dar n-a părut a înțelege; iată pecetea celor 30 de ani de exterminare a Poporului nostru.
10 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU

Fanfaronada votării

 
            La începutul societății omenești organizate conducătorii se desemnau ori se impuneau direct prin capacitatea lor multiplă (organizatorică, vîrstă, inteligență, înțelepciune, priceperi, preocupări, talente, forță…) evidentă și dovedită în fața comunității întregi (familie, gintă). Cu timpul, mai ales în condițiile măririi comunității, alegerea conducătorilor se făcea de către o întrunire a reprezentanților; să ne amintim cum a fost ales Regele-Președinte Burebista (toți regii noștri au fost, în realitate Președinți aleși, exceptînd cei 80 de ani cînd ne-au fost impuși dictatori străini de neam și de competențe: 1866-1947)
            În orînduirile pre- și ante- democratice (sclavagism, feudalism și capitalism) nu au existat și nu există alegeri, deoarece votații mai ales, dar și votanții nu participă la proces ca reprezentanți ai claselor sociale; de aceea votările sînt simple și adevărate mascarade, caracterizate, în primul rînd, prin ”secretizarea” celui mai important și simplu drept constituțional: votul. Aceasta înseamnă cheltuieli imense, favorizînd pe oamenii celor din conducere și posibilități nelimitate de furt și înșelătorii, culminînd cu dibăcia unică în istoria omenirii a maestrului Liviu Dragnea care a abținut chiar și 300 % voturi favorabile !!!
            În regimul politic democrat, care va fi instaurat prin victoria majoritară a Comuniștilor, se va desființa total această mascaradă, votul devenind absolut liber și deschis, cu reducerea cheltuielilor în procent de 99: alegerea se va face de către fiecare votant în prealabil prin informare complectă și deschisă, iar votarea se va înfăptui prin semnarea personală a Listei votanților pentru Cutare Candidat. După complectarea Listei, aceasta va fi semnată de reprezentanții partidelor politice care au propus candidați, prezenți în sala de votare; nu vor fi necesare decît 40-100 de coli la Comune și 400-1.000 la Orașe (mai multe coli la cele mari); toți Candidații învinși îi vor felicita pe Învingători…
            Soldații și comandanții lor, ca și milițienii, n-au ce căuta la secțiile de votare; ei stau la frontiere și, respectiv, în cuprinsul localităților (Comunele și Orașele țării) pentru apărarea Patriei și a cetățenilor.
            Iată concretizarea Democrației în faza Votării, ca finalizare a Alegerii.
9 noiembrie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU