vineri, 26 septembrie 2014

Jurnalistul



Jurnalistul

            Sînt nevoit să repet ceea ce spun mereu de 25 de ani: începînd cu 22 decenbrie 73 (1989) în Romînia nu există jurnaliști, ci anti-jurnaliști, specialiști ai secției de propagandă a CC al PCR, cu misiunea de a colora-decolora tezele și lozincile găștilor de ciocoi peceriști, devenite ”partide” anti-democratice, în scopul instaurării unui haos total, finalizat cu maximum tiranic s.f.p., pentru ca nimeni să nu mai perceapă și să nu mai priceapă nimic din realitatea social-economică, violent zdruncinată din temelii, cu consecința, deja vizibilă și pentru neinițiați, a desființării statului, nimicirii economiei, dispariția esențelor naționale –Limba, Cultura și Civilizația specifice, Portul, Independența, Politica, Patriotismul, adică Patria însăși.
            Adaug că, în mare măsură, slujitorii presei ante-decembriste erau de atunci anti-jurnaliști, calitate auto-definită prin practica cvasigenerală de a continua să funcționeze în aceleași redacții, sub aceleași firme –uneori cu schimbări ridicole de nume- cu aceleași fonduri și cu aceiași abonați (de la zeci de mii la patru milioane), DAR cu vărsarea imenselor venituri pe gîturile proprii, hulpave, însetate de eterne sentimente, opinii și atitudini anti… comuniste !
            Astfel, presa democrată a devenit în totalitate antidemocrată, cu drapelul purtat sus, tot mai sus, de marii jurnaliști peceriști în frunte cu Dumitru Tinu, Ion Cristoriu, P.M. Băcanu, unul Chireac, iar ziarele și-au pus la vedere numele reale de pe verso: Scînteia-Adevărul (deci Scînteia era Tăciunele !), Scînteia tineretului a devenit Tăciunele liber, Secera și Ciocanul-Argeșul liber… Doar Romînia liberă, posacă, nesimțită, șuie și searbădă, și-a păstrat numele, dovedind că a devenit, prin trădare, liberă de … Romînie liberă !
            În peisajul acesta, de tablou muribund al țării, au apărut și maimuțoi care au ilustrat cu desăvîrșire chipul prototipic al antijurnalistului: C.T. Popescu, unul Badea (care nu știu dacă scrie, dar hămăie, hățăie, chelălăie și schelălăie, mîrîie și latră prin microfoane și camere de luat vederi și se mișcă mușcînd scabros teatral), cu finalizare de mare ținută scenică pe numele Robert Turcescu, spectaculos autoflagelat și flagelant, ”arzînd ca Nesus” într-o recentă penibilă scenetă deplorabilă, cu iminentă debordare de lacrimi și vomă, îmbălsămat în delirium tremens cu dumnezei (buni !), judecători (drepți !) și biblii (maculatură de esență), într-un terci tip materie-antimaterie… turcească !
Nu puteam să-mi imaginez lichele (mai) desăvîrșite, vărsîndu-și dejecțiile pestilențiale peste valori intangibile precum Ministerul Apărării Naționale, servicii secrete, ofițer sub acoperire, Presă…
            Cred că totul slujește unui scop secret, demult stabilit, prin ordine de ”ofițer acoperit”, menite să-l ducă pe VV Ponta la Cotroceni, ori să-l mențină pe tovarășul Traian Băsescu în frunte (undeva), spre dezastrul prelung al unei foste mari și puternice Țări, Romînia socialistă, devenită groapă de gunoi sub tălpile imperiului european și sub cizmele barbarilor nord-americani, țintă pentru care îl împușca, turcește, în fiecare seară, prin vizor de viezure acoperit ”Ponta, guvernăm și noi ceva ?!?”; era o parolă înveninat-înflăcărat-înflecărită care trebuia să ardă și să deschidă drumuri ca un RPG, prin ”betoanele” de carton ale stîngii sociale, total sacrificată, în favoarea dreptei isterice, peste care zîmbrește ocrotitor Înaintemergătorul: eternul Ion Iliescu, criminalul din decembrie…
            Nu pot găsi nici la subsolul al nouălea din dicționar substantive și epitete pentru aceste specimene, motiv pentru care mă limitez la a vă scrie cum trebuie să fie ori să nu fie jurnalistul -absolut inexistent în peisajul faunei publice de la noi, după decembrie-cel-negru-.autonumit, cu mîndrie pesedistă ”cîine de pază” al… democrației, dar s-a dovedit a fi doar clevetici, rînjilici și clăbucici al anti-democrației, astfel păzind sutele de găști peceriste prezentate drept ”partide” !
            Un Jurnalist adevărat vede, aude, simte, pipăie, gustă, observă, constată, fotografiază și apoi reproduce, oglindește –frumos, corect și decent- prin scris, prin vorbire sau prin imagine ceea ce crede că interesează pe cititor din existența cotidiană internă și internațională, fără să aleagă ori să înlăture aspectele care nu-i convin ca simplu cetățean; el nu are sentimente, opinii, atitudini și acțiuni proprii ”pentru” sau ”contra”, ci trebuie să facă popularizare, dar nu propagandă deșănțată (prototip peceristic).
O categorie specială o formează oamenii politici care sînt și jurnaliști, mai ales dacă, în calitatea lor politică, nu au acces la public, fiind nevoiți să comunice publicului politica partidului prin mijloacele jurnalistului. Este, ca exemplu ilustrativ, chiar cazul subsemnatului care, ca președinte al Partidului Comuniștilor, legal înscris în lista partidelor politice, nu am avut acces, nici o dată, la nici un mijloc de exprimare, reprezentare, susținere și apărare, în numele partidului, a drepturilor și libertăților garantate formal de lege partidelor, pentru clasele sociale și membri pe care acestea le reprezintă, aspecte fundamentale ale societății, total și permanent ignorate și desconsiderate de guvernarea despotică, anti-democratică a contrarevoluției, în toți cei 25 de ani de prăpăstuire a țării.

            Jurnalistul neangajat la fițuici de partid, nu este ”de stînga” sau ”de dreapta”, nu respinge ori susține total un personaj sau un grup politic, ca total alb sau total negru, ci îl prezintă în complexitatea plurivalentă și multicoloră concretă, în măsura în care îl poate percepe, aceasta dîndu-i valoarea, ci nu hățăiala de jigodie, javră, jivină, jagardea, jiganie…
23 septembrie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU

”De ce n-ați reușit ? Dacă e cu dv. Poporul ?!?”


  
            Un telectual (de certă valoare de specialitate, cunoscută, recunoscută și distinsă oficial în timpul regimului democrat) rătăcit, din ere mezozoice, pînă la noi, fost, actual și permanent inamic al regimului democrat, dar, evident, pecerist (cu carnet), uitînd binefacerile de care a profitat din belșug pînă în 73 (1989), dar neuitînd (pe bună dreptate) urgisirile a căror victimă i-au fost părinții, înrolat –din vremi imemoriale- cu idei, sentimente, opinii și atitudini în Frontul Dreptei Politice, dar, abia ducîndu-și viața de la o zi la alta, se declară trup și suflet adept, iubitor și susținător devotat al tătucului Iliescu și al progeniturii plagiante, V.V. Ponta…
            Pentru că prea arareori zîmbește, mă întreabă rînjind ca un actor diplomat, din intenția de a mă desființa ca militant de stînga, fondator al Partidului Comuniștilor (radiat recent din lista oficială, pentru că nu ne-am prezentat la ”alegrile” din perioada de activitate oficială 1996-2014): De ce n-ați reușit ? Dacă e cu dv. Poporul ?!?
            Știe desigur răspunsul -i l-am și formulat deseori- pe care îl are și în cărțile mele, dar, cînd sîntem într-un grup, nu se poate lipsi de satisfacția cinică și sadică de a-și zdrobi inamicul, la fel ca orice exponent din dreapta post-decembristă, multiformă dar aparținînd întrutotul detașamentului de avangardă al clasei muncitoare care tot guvernează, nemișcată de la cîrmă, din 6 martie 1945, pînă azi 15 septembrie 98 (și încă vreo două-trei decenii mai departe).
            De notat, mai întîi, că Partidul Comuniștilor a fost recunoscut oficial de guvernul contrarevoluționar (prin in-justiția sa) abia după zece ani de la înregistrare, la care s-au adăugat alți șase ani de dispute determinate de abuzurile incomensurabile ale instanțelor de judecată pentru o revizuire corectă (ne-dispusă, însă) a hotărîrii inițiale de respingere a înscrierii, răstimp în care (80-90 /1996-2006) și 90-96 (2006-2012) s-au scurs ”alegerile” din 1996, 2000, 2004, 2007, 2008, 2009, 2012, la care s-au adăugat nenumărate alte ”alegeri” parțiale, de nivel local, județean și național.
            Spre a nu-și pierde caracterul contrarevoluționar, despotic, absolut ilegal și anti-constituțional, contrarevoluția, prin in-justiția sa, materializînd constant terorismul de stat, față de orice organizație de stînga, a și început, chiar în anul 96 (2012), judecarea cererii parchetului de radiere a Partidului Comuniștilor din lista partidelor politice legal înscrise, pe motivul că nu s-a prezentat la ”alegerile” din perioada (?!?) 78-96 (2004-2012), cerere care a și fost admisă, definitivă și irevocabilă în 2014.
            Apoi, omniprezentul mamut PCR –cu cei 3.800.000 de manechine-figurante- disimulat strategic în multe sute de găști, numite ”partide”, stăpînind toate autoritățile statului contrarevoluționar, nu ne-a acceptat nici un elementar drept legal al unui partid politic, de exemplu: nu am obținut nici un sediu în nicio localitate din țară, în vreme ce peceriștii au mii și zeci de mii de sedii.
            Îmbuibații ciocoi peceriști, care au îngrămădit în Burțile lor averile cele mari ale țării, existente în anul contrarevoluției, încălcînd toate drepturile fundamentale ale Omului și Cetățeanului, nesocotind legea specială și Constituția, Convenția Europeană și Declarația Adunării Generale a O.N.U. a introdus prevederi drastice pentru ”reînregistrarea” partidelor cu un număr catastrofal de mare de membri (25.000), introducînd de alte două ori, în anii menționați, acțiune pentru radierea partidului pe considerentul nereînregistrării cu acest număr, deși noi încă nu puteam funcționa formal, tîrîți prin infinite procese, mai abitir ca în negura sclavagismului și feudalismului tiranic. Avea dreptate VV Ponta cînd își caracteriza drept fascistă epoca, însă nu de 10 ani, ci de 25 de ani, aflată sub ”spiritus rector” al tătucilor săi – Iliescu, Roman, Constantinescu, Ciorbă, Radu Vasile, Năstase…
            Dintre multe altele, adaug că în ultimii ani, toți posibilii candidați din partea stîngii au fost blocați de tîlhăreasca dispoziție contrarevoluționară,de esență censitară, de a depune fiecare candidat o ”garanție” de 3.500 lei pentru a i se admite candidatura…
            Sarcasmul telectualilor –care se declară acum în majoritate ”socialiști”- este înveninat tocmai pentru eu am reușit să organizez, să înființez și să înscriu legal Partidul Comuniștilor, Romînia fiind, pînă la hotărîrea CEDO nr. 3/2005, singura țară din lume fără partid democrat, așa cum a redevenit din acest an (98/2014); telectualii peceriști, însă, nu se sinchisesc, căci ei nu mai știu demult ce este aia ”democrat”.
            Cu gîndul la vreun scaun ori un cașcaval, ei numesc ”socialism” proiectele celei mari retrograde și reacționare ideologii și organizări politice, de extremă dreapta – PSD- iar pentru a-și impune gogomănia se folosesc de pîrghiile cheie ale Capitalismului – Hoția și Păcăleala (despre care vom scrie în alt articol).

15 septembrie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU
De ce

SUSPENDARE ? DA, dar pentru ocuparea militară a țării și colaborare cu agresorii !



            Sfîrtecarea țării este deja iminentă, ea fiind una dintre marile ”succesuri” ale Președintelui Republicii, Traian Băsescu, toate ”împlinirile” fiind (chiar concepute de către PSD, Iliescu, CDR, Constantinescu) finalizate în perioada celor zece ani (2004-2014) de vandalizare și exterminare a Țării, a Poporului, a Limbii Naționale, a rămășițelor democrației ucisă la 22 decembrie-cel-negru.
            Căile acestei unice și incredibile isprăvi –necunoscută pînă acum în istoria niciunei țări- sînt evidente chiar și pentru orice neavenit: împingerea țării în cel mai agresiv bloc militar fascist, NATO, îmbrîncirea ei în despoticul Imperiu Cotroman Romano-German de la Strasbourg, desființareaa independenței și unității teritoriului național, ocuparea militară a pămîntului prin chemarea insistentă a agresorilor fasciști, provocarea războinică a singurei Puteri care ne-a fost întotdeauna favorabilă, Rusia vecină, asigurarea insistentă a condițiilor pentru lăstărirea unui stat-căpușă, ca o larvă canceroasă, în mijlocul Daciei străbune, ”stat” ridicol meșteșugit de străini aciuați pe lîngă noi sau de către Daci învinși ori trădători, obligați de-a lungul secolelor să vorbească limbă străină și să spună că sînt… străini și… anti-Daci…
            În aceste condiții, cînd în marea țară vecină, Ucraina, se dau -deja de mai multe luni- lupte cu caracter de război civil, premierul Romîniei -care are multe milioane de Daci (Romîni) în Ucraina- și care nu este puțilandru jucîndu-se prin țărînă-n bătătură, acceptă cu ușurință și parcă bucurîndu-se  mesajul oniric al inexistentului (legal) liberal Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu –slabă umbră întărită cu multe nume ca proptele- pentru suspendarea intempestivă, la final de mandat, a Președintelui Republicii, Traian Băsescu.
            Neavînd nici un argument împotriva Președintelui, după scurte ezitări, Plagiantul are o găselniță: Președintele ar fi vinovat pentru că chiar coechipiera Premierului ar fi susținută ca ministru în guvernul imperial al Europei; ar fi de-un rîs copios, dacă n-ar fi de plîns, căci comediantul nu-i oarecine, ci Premierul unui stat al celui mai vechi popor din Europa, Poporul Dac.
            Apoi, dacă s-ar impune suspendarea Președintelui Republicii, aceasta nu se poate întemeia pe găinăriile visate de Slabul Tăriceanu; ea ar avea justificări de granit, imputabile întregii linii de președinți-demolatori de Neam și de Țară: Iliescu-Constantinescu-Iliescu-Băsescu, linie în care îi citim și pe premierii toți, de la Roman la Ponta și în care îi cuprindem pe toți cei care au constituit Puterea contrarevoluționară post-decembristă, propunerea Slabului fiind, în fapt, un (auto)vot de blam al acestei guvernări.
Motivele reale și profunde ale întregii Puteri și Administrații post-decembriste pentru o necesară suspendare (și desființare) dorită de o majoritate covîrșitoare a Poporului, nu se învîrtesc însă în jurul înălțimii, siluetei și competentei incompetențe a pesedistei CC, ci trebuie să vizeze gravele istorice crime anti-naționale: ocuparea militară a țării (prin insistenta solicitare a propriei guvernări trădătoare) și colaborarea cu îndepărtații teroriști agresori, plonjați peste noi, împotriva marelui stat vecin, colaboratorul și ocrotitorul nostru tradițional (vinovat însă de ocuparea teritoriului Dacic din încropita Ucraină și de abuzul infracțional de nerestituire a tezaurului Dacic)…
Șiret, mistificator, abil în inversarea cîmpurilor semantice, premierul își prefigurează mobilizator voturile, contînd desigur pe dragnii experți, autoincriminîndu-se drept comunist și bolșevic, știind, sub patrafirul tovarășului Ion Iliescu, faptul esențial că tocmai aceste cuvinte deplasează în urne simpatia și voturile celor mulți și vandalizați.
Astfel motivată -pentru ocuparea militară a țării și colaborarea cu agresorii- da, sîntem pentru suspendare, împreună cu cel puțin 85 % dintre votanți. Nu credeți ? Puneți-ne la încercare !
7 septembrie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU

Sinuciderea Elenei


 
            În absența Stîngii de pe scena politică post-decembristă, fauna peceristă, exclusiv de Dreapta, care se bîțîie pentru acapararea funcției de Președinte al Republicii, a împins în față o singură persoană putea atrage atenția votanților pentru a-i ține piept uraganului turbat clocit de criminalul șef din decembrie-cel-negru, PSD, reprezentat acum de cel mai respingător dintre candidați.
            Aceasta făcuse dovada unei prezențe agreabile, simple (dar lăsînd să-i scape unele excese, impuse probabil de consilierii smuciți și sminticiți de boala copierii idioțeniilor occidentale), cu mișcări abile, nestînjenită nici de morga grașilor și groșilor din protipendada urbană și nici de cei mulți ai satelor spre care tinde și tînjește și cu care, deseori, pare a semăna…
            Elena Udrea era singura pe care o vedeam victorioasă în cavalcada zgrunțuroasă pentru cucerirea cetății de la Cotroceni, fostul luminos Palat al Pionierilor, defăimat de președinții peceriști trădători ai idealurilor democratice care i-au zămislit dar pe care le-au aruncat în noroi, ei devenind purtătorii stindardului de înjosire și desființare a Neamului Dac, a marilor realizări –neegalate în lume- din timpul regimului democrat.
            În atingerea dintre zgrunțurosul dur și finețea unei femei frumoase, lăstărită în simplitatea unui sat, instruită și deprinsă în a mînui și mopul dar și ideile și farmecul cuvintelor bine împerecheate, mîngîietoare ori sfîșiind, cu zîmbet, hiena adversă în care s-a întrupat moxul respingător, era firesc să învingă agresatul cel fin neagresant, dar…
            Nestăpînind nici prima literă din alfabetul Politicii, regina vieții sociale, în climatul ostil, în general și total a-politic, dominat de poftele aberante ale îmbuibatelor găști peceriste, Elena, în loc să urce treaptă cu treaptă drumul spre cucerirea maselor populare (care și așa erau inhibate de groteștile știri despre bogăția ei), coboară sigur și naiv, tot zîmbind.
            Primul pas în gol a fost abandonarea ”partidului” spulberat (de către alții, cu contribuția masivă a Președintelui), creat de Aristide Buzuloiu (ca partid liberal, poreclit antinomic ”democrat”), acaparat de hulpavul papițoi cu mutră respingătoare, apoi readus la matca liberală de către cel căruia i-a dăruit funcția de Primar General al Capitalei și de Președinte al Republicii…
            Rămasă în aer, neavînd un loc în circul ”unirii” Dreptei ticsită cu o mulțime de lideri dar cu foarte puțini susținători în societatea post-decembristă –care este, cam 85 %, de Stînga !- Elena a coborît încă un pas, proiectîndu-și un partid propriu (sau i-a fost dăruit), croit de o Dreaptă furibundă și muribundă pe un tipar de stînga, totul devenind ridicol și neatractiv (probabil ticluit sprecial pentru exterminarea… candidatei).
            Un dorit partid de dreapta nu se poate numi ”popular”, căci (dacă ar fi parcurs litera A din Politică, Elena ar fi știut că) Dreapta nu este, nu poate fi, populară, ea fiind… anti-populară !  Orice neavenit, absolvent al gimnaziului, știe că ”popular” este blazonul de înaltă noblețe al maselor populare, la care niciodată nu se pot ridica îmbuibații, bogații obișnuiți sau, cu atît mai puțin, politicienii lor, cu flecărelile lozincarde, specifice unui procent de 1-3 din societate, procent căruia, la noi, îi corespunde o mulțime de sute de găști de interese poreclite ”partide”, toate peceriste, în condițiile în care, în cei 25 de ani, nu a putut funcționa un partid democrat, Romînia fiind singura țară din lume cu o asemenea situație
            Toboganul alunecării început, nu mai putea fi abandonat, iar preferata Stîngii sociale, șefă de partid al Dreptei, devenită candidat la Președinție, cade în plasele pungașilor: acceptă prostituarea în găselnița de maxim prost gust a lălăitorului Danciu și-și toarnă pe cap, în public, ea însăși, găleata lăturilor occidentale, scoțînd chiar un țipăt de cochetărie sau de durere, astfel intrînd în lumea fantomelor dirijate de pricepuți anonimi sforari decăzuți…
            Hăul atrage întotdeauna pe cel pornit în prăpăstuire, iar Elena nu avea nici tăria proprie, nici instrucția politică necesară, nici sfat adecvat, nici reazem sigur și a plonjat într-unul din gunoaiele istoriei – PNȚ, dispărut de drept și de fapt în urmă cu 60 de ani, reînviat din ismele pestilențiale prin osîrdia lui Ion Iliescu, iarăși intrat în 2000 în justă murire după gloria nemeritată din 1996-2000; pîlpîind în mod ciudat și grotesc, i-a aprins călcîiele Elenei (printr-un isteț și chipeș lider), astfel a luat-o la fugă în sensul invers al intereselor ei.
            Dar Elena nu știe că din gunoaie nu mai poți ieși cu o prezență agreabilă, cei pe care dorești să ți-i apropii se îndepărtează, iar Cotrocenii devin o… Fata Morgana, nelăsînd pentru viitor nici măcar o experiență utilă.
4 septembrie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU

Brînză ori Terci ?


 
          Peceriștii, care pretindeau în mod aberant că sînt Comuniști –în vreme ce au fost constant ceea ce sînt după decembrie-cel-negru, anti-comuniști- au cultivat, chiar și în interiorul Partidului, un singur sentiment –teama- o singură ideologie –supunerea- o singură atitudine, în două dungi: scuiparea celui de jos, proslăvirea celui de deasupra, prin deșănțatul cult al personalității.
            Dacă te dibuiau că nu ești de-al lor și mai ales că ești Comunist, te ”exmatriculau” din toate cele, inclusiv din munca profesională, la fel cum fac după decembrie, mai ales dacă ești Comunist, ei, devotați și talentați constructori ai Capitalismului și Imperialismului, nu-ți permit să intri în scena politică –în totalitate ocupată de ei din 6 martie 1945-  și, treptat-treptat, îți închid toate intrările, ție dîndu-ți brînci în afara țării, pentru a deveni cerșetor, slugă, sclav, carne de tun, victimă…
            Sub ochiul sever al Conducătorului, lichelele peceriste nu-ndrăzneau să-și pună-n aplicare gîndurile mîrșave, dar în prezent s-au dovedit cei mai ingenioși, Romînia devenind țara tuturor Relelor posibile și imposibile, pe care nici la un loc nu le pot cunoaște toate celelalte țări: extremismul, terorismul, mai ales cel de stat, fascismul, religia (omniprezentă și omnipotentă, omnidevoratoarea ființei noastre naționale), formele cele mai cunoscute fiind tismănenizarea, becalizarea, corogenizarea.
            Piața propriu-zisă, în sens comercial, n-a scăpat cancerizarea peceristă; ciocoii peceriști, ca producători ori negustori, din proprie inițiativă sau din ordin fac totul ca să desființeze orice are vreo legătură cu esențele de valoare create de Poporul Dac…
            Chiar imediat după decembrie –dacă nu cumva anticipînd și pregătind dezastrul dezmățului politic- în magazinele alimentare a apărut, în bășici de purcel sau tișcoave, un terci, numit, cu maximă nerușinare, ”brînză”; conținînd un amestec de reziduuri din produse lactate, înghesuite în recipientul tradițional (burduf, bășică), terciul de negustat (”reformatat”, probabil, chiar în ”laboratoarele” magazinelor) a reapărut de curînd în alimentarele din Curtea de Argeș sub numele nobil, brînză, cuvînt-simbol de noblețe reprezentativă pentru poporul care a dat Omenirii întregi Scrierea.
            Notăm cu mînie și revoltă că peceriștii i-au învățat și i-au obligat pe Daci (care se numesc cu porecla Romîni) să se lepede de toate esențele specifice de zeci de mii de ani; astfel, Țăranii, ei înșiși, producători ai Brînzei, ajunși la orașe ori rămași în sat, nu numai că-și numesc Brînza ”brînză de burduf”, pleonastic, exact ca și cum acum ar învăța să vorbească, dar chiar cumpără caș, cașcaval, caș afumat, telemea, urdă, Terci (o amestecătură din diverse lactate și… nelactate !) sub nume de… Brînză ori chiar ”brînză de burduf”
            Un asemenea Terci a cumpărat cineva și pentru mine, trimis ca să-mi cumpere Brînză (aliment caracteristic pentru Poporul Dac, lîngă Sarmale, Miere, Țuică, Mămaligă… Cînd am tăiat bășica, mi s-au ivit un terci nemanducabil și un lichid respingător mi-a mînjit masa: era producția peceristă (că numai ei s-au făcut negustori de acest soi) prezentată sub firma ”Lacto Muntean s.r.l. strada Ion Creangă nr. 672 A Teaca, județul Bistrița-Năsăud”.
            La scrisoarea mea de reproș, un reprezentant al numitei forme m-a contactat comunicîndu-mi că dumnealor nu fac și nu-și permit să facă un asemenea fals, că eticheta este copiată fără știrea firmei, că sînt îndreptățit să-i ocărăsc pe autori, să le cer despăgubiri și să-i reclam autorităților”, ceea ce eu fac și prin prezentul text, solicitînd Oficiului pentru Protecția Consumatorului și Parchetului să întreprindă măsurile necesare potrivit competenței dumnealor, pentru a pune capăt jafului (terciul –combinație dintre caș și telemea de vacă- nu poate costa, dacă ar fi consumabil, mai mult de șapte-opt lei/kg, în vreme ce brînza /cea adevărată/ costă în jur de 30 lei/kg.)
            Dar cel mai important lucru este batjocorirea consumatorilor și, mai ales, a Poporului Dac, în întregul său, pentru care Brînza este un simbol al blazonului de valoare istorică universală. Precizez pentru uituci sau pentru mancurți că Brînza este produsul realizat (la munte) exclusiv din CAȘ DE OAIE DOSPIT una-două săptămîni, apoi FRĂMÎNTAT de multe ori de-a lungul multor zile, după care se depozitează, cu mare grijă, bine îndesat, în recipientul tradițional – Burduful- și numai în acesta; de aceea numele Brînză este nu numai necesar dar și suficient pentru a denumi această ștampilă a Poporului Dac. (Nu schimbă cu nimic acest specific faptul că, pe alocuri, se utilizează ca recipient coaja de rășinoase ori, acasă, borcanul ori sticla).
            Anexez copia etichetei care a însoțit Terciul.
29 august 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU

Viermuirea Robilor


 
            Impertinența și agresiunea deșănțată a prezențelor religioase –în special a SC Prăvălia BOR- au asigurat îmbîcsirea cu mîlul lor ciumat nu numai a întregului spațiu național, ci și a tuturor instituțiilor de stat, inclusiv sfînta Școală, mînjindu-le cu spurcăciuni devoratoare, proces început încă din timpul regimului democrat, datorită atitudinii trădătoare a ciocoilor peceriști, dovediți, chiar de atunci, a fi cei mai mari anti-comuniști organizați.
            Sînt deja cam 30 de ani de cînd zona grupurilor școlare agricol și forestier erau zdrumicate de bombardamentele acustice cu maximi decibeli insuportabili venind dinspre zidurile sinistre ale mănăstirii, de unde mașini infernale ne măcinau creierii zile și mai ales nopți în șir, cu revărsări de borăngăieli, hămăituri, mieonări, behăieli, grohăituri, nechezaturi, cu complicitatea vinovată a autorităților, cărora le-am cerut deseori –fără efect- să pună capăt acestui murdar război nedeclarat împotriva esențelor Poporului Dac liber spiritual și echilibrat comportamental.
            Recent am văzut că ”toată vremea-și are vreme”: atunci ne începuse sfîrșitul prin această spărtură prin care ne-a intrat spurcatu-n casă  și, nestingherit, joacă sarabanda pe masă…
            Transformați în robi ai străinilor –care ne-au dorit mereu a fi slugi ale lor- unii dintre noi –Daci viteji, curajoși, drepți și liberi- s-au lăsat încovoiați, și treptat, treptat au devenit masă de manevră pentru viermuirile organizate nu numai în incintele palatelor strălucitoare (căci toate mizeriile interioare se ascund prin luciri exterioare), ci chiar pe străzile orașelor asfixiate de mîlurile viiturilor  otrăvitoare.
            Vedem deseori, în cel puțin patru centre, procesiuni de viermuire a populației înrobite: Curtea de Argeș, Iași, București, Nicula, unde scene groaznice, de apocalipsă, pun la grea încercare liniștea, răbdarea, sănătatea, viața Robilor religioși, dar și sufletele lor înstrăinate, unii slobozind chiar, cu voci disperate, imprecații și osîndiri către ținte obscure…
            La Nicula, în județul Cluj, se petrec însă cele mai cumplite scene de viermuire, într-o profundă și dezolantă înjosire a ființei umane: mulțimi de entități tîrîtoare, înaintează, sub arșiță ori ploi, pe genunchi și coate spre a înconjura simbolul decăderii și desființării Neamului Dac –biserica- în speranța iluzorie de a obține un bine, o eliberare, o împlinire, o salvare, fiecare lăsîndu-și în mîini dolofane ultimul bănuț, păstrat deseori prin autoînfometare și autoflagelare…
            Întreaga înnoroire –inclusiv viermuirea din jurul palatelor sclipitoare, propovăduitoare ale dezmățului- cu sacrificarea onoarei și demnității speciei OM, se desfășoară sub ochii neîngrijorați ai autorităților care, printr-o conivență nerușinată, își declară statul a fi… laic.
            Iar grupurile, din ce în ce mai mari, devenite plutoane, companii, batalioane, aurite în odăjdii scumpe -în care s-au topit și s-au pierdut para cu para, lacrimile viermuiților- fornăie pestriț din pîntece mari și obraze rumene, cu greu abținîndu-se de la explozii de satisfacții și fericiri, sporite mereu de adîncirea progresivă a diferenței dintre tîrîtori și înalții, prea înalții bondariști fornăitori……
            Presa post-decembristă, dacă presă mai este, sigur prin aceste imagini de la viermuiri anti-Dacice își mai poate dovedi dreapta existență.
19 august 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU

Marele MIC-mititel liberal



  
            De cîteva luni de zile, după ce au văzut cît de puțini sînt la număr și la procente, dar cît de mulți sînt între ei cei care se pretind mari și tari, șefii găștilor liberale –exponenții politici ai exploatatorilor, asupritorilor, înrobitorilor, extremiștilor, teroriștilor și fasciștilor- peceriștii care constrruiesc, în entuziasm și euforie, Capitalismul, Imperialismul și Globalismul, au început să-și prezinte structura, încă nefinalizată, drept ”marele partid liberal”.
            Scopul unui asemenea deșănțat demers propagandistic este, evident, păcălirea votanților care ar trebui să înghită gogoașa cum că liberalii uniți-reuniți-neuniți ar fi mulți, iar gașca lor ar forma un… partid mare, ceea ce este cel puțin ridicol, deoarece:
Politicienii liberali, cei care formează partidele, numite sau nu, liberale sînt infractorii deveniți bogați prin exploatarea directă a angajaților lor sau prin cea indirectă a tuturor celor care apelează la bănci (cazul bancherilor). Acești bogați post-decembriști nu pot fi mai mulți de 1 % din populația țării noastre, adică  circa 200.000 la care se adaugă o parte însemnată a telectualilor, dovediți a fi retardați, absolut incapabili să priceapă chiar și esențele politicii cuprinse în termeni de bază ca: politică, partid, democrație, liberal, alegere, clasă socială, putere, Romînia fiind singura țară din lume cu telectuali analfabeți, integrați ori susținători ai Dreptei sociale (adică ai Capitaliștilor, Moșierilor, Bancherilor, Clerului îmbuibat). Din acest 1 % s-au format cele câteva sute de găști peceriste autoporeclite partide (contrarevoluționare, post-decembriste), toate liberale, unele chiar declarate sau numai demascate a fi extremiste, teroriste, fasciste, etnice, religioase, adică exact anti-partide.
Din această puzderie liberală, numai unele găști își asumă definirea proprie, iar aceste mici-mititele reunite ar forma, în viziunea propagandiștilor peceriști, ”marele partid liberal” pentru care bîțîie PNL-ul lăstărit din miasmele gunoaielor istorice, PDL-ul alăturînd două antonime perfecte -democrat și liberal- și o creație ciudată, doar imaginată, Forța care, corect, ar fi trebuit să-și zică Cinică; nu s-a ”lipit” cealaltă invenție recentă, PMP, partid anti-popular, în frunte cu singurul lider pozitiv popular, Elena Udrea, tras mereu în jos, în unghere, de un mutant în balansoare (C. Diaconescu) sau un telectual, președinte al unei fundații inițiale.
Girat de Președintele Republicii (care și-a pierdut rolul și aghiotanții), noul mititel liberal, agitat, confuz și contradictoriu, cu un președinte (nou) perceput ostil în Ardeal și chiar în Sibiu, nu va mai obține, așa reunit, nici voturile anterioare ale fiecărui component, avînd soarta PNL-ului din 2008 cînd nu a mai obținut intrare legală în parlament, fiind tras înăuntru de șmecheria lui Tăriceanu; poate că și acum acesta va fi salvatorul gunoiului istoric liberal (lîngă care, mare ciudățenie, mai pîlpîie și cîte o duhoare a celuilalt gunoi:PNȚ, ambele întreținute, strategic, de marele gunoi istoric – PSD®.
Cu mintea devastată de propaganda post-decembristă anti-democrată și, în special, anti-comunistă, dar mai ales, cu burtica asigurată încă de marile realizări ale Socialismului (avem cel mai mare procent de proprietari de locuințe din lume, avem cel mai mare procent de asigurați material (exact ca în 1990 – 14 milioane de angajați, pensionari, șomeri, asistați, întreprinzători, deși, din păcate, multe milioane, în primul rînd tineri, sînt izginite din țară), cei mulți din cei puțini care se vor prezenta la votare (nu vom avea nici acum alegere) cea mai de dreapta gașcă, prezentată mereu, chiar în acest scop, a fi de… stînga – PSD.
Și așa se va întîmpla ca din iarnă să avem iarăși președinte pesedist, ca și guvern pesedist, parlament pesedist, dezmăț pesedist…
31 iulie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU