duminică, 28 noiembrie 2010

Salvarea sau prăbuşirea Republicii Moldova

La 28 noiembrie 94 votanţii din Republica Moldova vor hotărî prin votul lor dacă-şi vor salva ţara sau o vor prăbuşi definitiv în mocirla capitalistă în care s-a zbătut în ultimul an.
Burghezo-moşierimea şi-a înscris în listele electorale vreo 40 de poziţii, între care mulţii trădători desprinşi din PCRM, toate tinzînd să risipească aderenţa pentru pilonul de salvare - Partidul Comuniştilor.
La rîndul său, singurul partid democrat aflat la guvernare, pînă acum un an, în Europa capitalistă, şi-a demonstrat, în toţi cei opt ani cînd a deţinut Puterea, abandonarea doctrinei comuniste şi a practicii de construire a Socialismului, înlocuit, de fapt, cu Capitalismul, ceea ce a dus la erodarea sprijinului popular.
Rămas, totuşi, principalul mare partid al ţării, Partidul Comuniştilor s-a zbătut din greu şi din depărtare faţă de esenţele doctrinei comuniste să-şi apropie simpatia celor mulţi, care se vor lăsa înşelaţi de vorbele goale aruncate în eter fără jenă de găştile burghezo-moşiereşti; nici măcar în cel mai simplu punct nevralgic -intrarea în Imperiul European- partidul tovarăşului Voronin n-a ştiut ce vrea, cu adevărat, poporul care, împreună cu fraţii din întreg cuprinsul Daciei, s-a luptat, pe viaţă şi pe moarte, timp de milenii, să rămînă liber, neasfixiat în mocirla puterilor suprastatale.
Între toţi aspiranţii la fotoliile din Parlamentul Republicii Moldova, se remarcă, totuşi, dreapta retrogradă (diferite formaţiuni liberale) cu puţine şanse -nu pot avea mai mult de 10-15 procente- şi comuniştii care, se pare, vor beneficia de capacitatea superioară lor, pe care o pot dovedi votanţii, de a-i pune la o nouă încercare, asigurîndu-le o majoritate, însă firavă, pe care şi-ar putea-o uşor consolida, cu două pîrghii: susţinerea deschisă şi totală a revenirii la Socialism şi abandonarea aberaţiilor privind limba "moldovenească".
Urăm succes Partidului Comuniştilor din Republica Moldova ! De la Chişinău aşteptăm să răsară Soarele pentru tot Poporul Dac !
28 noiembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU

joi, 25 noiembrie 2010

Preşedintele şi ... clica politică

Într-un discurs temperat, bine condus, deşi dur, Preşedintele Republicii, Traian Băsescu, a lansat o atenţionare-apel către politicieni Fiţi responsabili !, considerînd că astfel va reuşi să-i mobilizeze pentru reformarea Statului, în sensul modernizării, ceea ce reprezintă în viziunea sa esenţa îndatoririlor pentru găştile peceriste pe care continuă să le numească, în mod serios, clasă politică.
Regretabil că nimeni dintre specialişti, măcar universitarii de specialitate adversari, nu corectează această expresie de analfabeţi, înlocuind sintagma "clasă politică", folosită berbeceşte, cu altceva, nu neapărat cu sintagma cea mai potrivită, propusă de noi, pentru epoca noastră de mizerie post-decembristă -anume clică politică- dar cu o formulă care să nu mai fie ridicolă, inexactă, anti-ştiinţifică, stropşind cu amiroase ucigătoare ceea ce se numeşte proprietatea cuvintelor, caracteristici subliniate de împrejurarea, neîntîmplătoare, că umblătorii la poarta sensurilor termenilor, au eliminat utilizarea noţiunii de clasă pentru "clasele sociale", urmînd să înţelegem că acestea au dispărut (situaţie proprie numai Romîniei între cele peste 200 de state din lume !), locul fiind ocupat de existenţa exclusivă a găştilor peceriste, numite la un loc, fără discriminare, "clasă politică".
O cădere mai gravă ca aceasta în absurditatea necunoaşterii (asumată ostentativ prin îngroşare de piele şi de obraz), nu s-a mai aflat în nicio epocă istorică, iar o altă subliniere este dată de faptul că cei din această clică socială nu simt niciun fel de jenă să-şi afişeze ignoranţa şi barbarismele, ci, dimpotrivă, utilizează totul cu emfază şi mîndrie nedisimulată...
Preşedintele critică dur această clică politică -al cărei vîrf totuşi, oricine ştie, este chiar ... domnia sa- iar filonul de autocritică îl înţelegem uşor în sensul că regretă dureros durata imensă de timp în care s-a distrus statul democrat şi încetineala năvlegească prin care s-a nimicit economia naţională, aflată în plină şi complexă evoluţie în anul 73 (1989)...
Această idee, aproape aşa explicată chiar de către Preşedinte, l-a determinat să îndrepte o rază de lumină spre Demolatorul şef iniţial, Petre Roman, lăudat conjunctural, împletită cu o săgeată veninoasă expediată înspre patromul (nenumit) cel mare şi comun al Dezmăţului Universal, Ion Iliescu.
Cuvîntarea cea calmă dar acidă s-a infiltrat în avidele creiere şi inimi prezente la aniversarea Bursei de Valori Bucureşti, care au sorbit, cu satisfacţie, ideile demolatoare de Istorie şi Progres, toate aţintite şi lipite de chipul inexpresiv al stîlpului demolator, Mugur Isărescu, un fel de pereche devotată şi permanentă a Preşedintelui din întreaga Noapte a Neamului Dac începută la 22 decembrie 73 (1989).
Colaborator sau poate autor principal al circului actual -în care ni se flutură steagul negru al efectelor crizei capitalismului şi imperialismului, impuse strategic şi nouă- Preşedintele şi-a dovedit încă o dată măiestria politică prin care clica peceristă post-decembristă abate atenţia oamenilor muncii de la mizeria în care sînt nevoiţi să se mişte, de la starea de exploataţi de către infractorii conducători şi de asupriţi de către barbarii stresaţi şi agitaţi care au întemeiat noul Imperiu Romano-German,înrobiţi, în acelaşi timp şi asfixiaţi în cochilia otrăvită a tuturor religiilor din lume, toate aciuate în permisibila noastră Vatră, prin osîrdia guvernării contrarevoluţionare, care a pus la dispoziţia privatelor ciupercite pretutindeni, chiar bugetul sărmanei triste ţări, batjocorind pe toţi cetăţenii, cu drepturile şi libertăţile lor, enunţate zadarnic în legi speciale, în Constituţie, în convenţii Europene şi Declaraţii Universale...
Reţinem, ca excepţională, constatarea de maximă gravitate privind pe judecătorii care fac legi în loc să le aplice, "legi" de esenţă potrivnică legilor autentice existente, dar, închistat în condiţia sa de pecerist trădător, Preşedintele nu a putut descifra şi soluţia salvatoare pentru a ieşi din ghearele in-justiţiei peceriste (soluţie pe care noi am propus-o deseori).
Reţinem, de asemenea, o altă concluzie, repetată insistent în ultimele zile, privind realitatea din poliţia romînă în care funcţionează, la toate nivelele, grupuri de infractori, colaboratori ai infractorilor din afara sistemului. Apreciem ca exactă convingerea Preşedintelui (care este, fără îndoială, cel mai bine informat romîn) şi precizez că în Argeş (cel puţin) poliţia nu numai că are în interior infractori, dar aceştia batjocoresc treburile instituţiei, cu misiunea, poate expresă şi exclusivă, de a-i apăra pe infractori; cine nu crede sau cine doreşte să ia măsuri, să mă contacteze.
Nu ştie însă -ori nu vrea- Preşedintele să rezolve această stare catastrofală în care se află poliţia, ca apărătoare a infractorilor şi îi sugerăm modul concret al formulei salvatoare: să se ia, prin lege, din competenţa poliţiei toate cazurile de cercetare penală în care părţi vătămate sînt persoanele fizice, dosarele urmînd a fi încredinţate direct judecătorilor, ca astfel infractorii să nu mai beneficieze de protecţia şi favorizarea, în condiţii oculte, ale "organului de cercetare penală".
Dacă şi judecătorii ar fi, cum am propus, aleşi, pentru o perioadă de timp -ci nu numiţi pentru vecie şi inamovibili !- "justiţia" post-decembristă pusă în cătuşele ghilimelelor ar putea deveni chiar Justiţie.
În consecinţă, clica politică ar observa treptat că nu este "clasă", ci clisă, produsă din noroi autohton mestecat în dejecţii imperiale. S-ar deschide calea, blocată în 22 decembrie, spre Democraţie.
Moarte clicilor politice ! Trăiască direct şi prin reprezentanţi proprii clasele sociale fundamentale: Muncitorimea şi Ţărănimea !
25 noiembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU

joi, 18 noiembrie 2010

Nelimitate-s violenţa, ignoranţa şi extremismul telectualilor !

Am remarcat anterior un aspect al violenţei determinată de ignoranţă (şi nu numai) în cazul unor puţini inşi, agitaţi de băutură, pe fondul tîmpitizării indusă prin televiziune. Aceşti cîţiva, cărora le-am zis pucări, au însă o limită a violenţei dată de modul lor simplu de a se exprima.
Ceea ce nu se întîmplă în cazul telectualilor; aceştia sînt nelimitaţi în violenţă (de orice fel, pornind de la cea verbală şi pînă la cea bestială), ignoranţă şi extremism. În majoritate covîrşitoare, telectualii au vomat, o dată cu vîrsta, tot ce au învăţat în clasele primare şi gimnaziale; astfel, deveniţi deştepţi foc, atoatecunoscători, nu mai acceptă nimic din adevărurile simple, arhicunoscute, de toţi acceptate. De aici comportarea de extremă gravitate a telectualilor -mai ales dacă sînt învestiţi cu funcţii şi atribuţii publice- ei fiind consecvenţi susţinători, pe ascuns şi pe faţă, ai Robiei religioase, ai asupririi naţionale şi, evident, ai exploatării sociale, deci inamici totali şi desăvîrşiţi ai dorinţei şi luptei pentru Libertate şi Independenţă.
Limitaţi în cunoaştere, prin bariere autoimpuse prin înrobire, mai ales religioasă, telectualii sînt gata să-l nimicească pe Omul simplu, doritor de Libertate, pentru incapacitatea sa axiologică de a se accepta Rob faţă de orice formă a Ciumei - Religie, Exploatare, Asuprire.
În fruntea tuturor telectualilor degradaţi se află peceriştii, mai ales cei cu funcţii în aparatul de stat şi de partid în timpul regimului democrat, rămaşi şi în Capitalism sau, deseori, urcaţi în aparatul represiv, unde se manifestă şi mai puternic împotriva doritorilor de Libertate.
Ei sînt primii susţinători ai prăbuşirii noastre în Imperiul European, ei sînt în fruntea celor care au acceptat şi au cerut baze militare ale fasciştilor pe pămîntul Patriei (pe care n-o mai numesc aşa), ei sînt cei
dintîi care ne împing feciorii la războaie de cotropire în folosul bestiilor fasciste, dar pe cheltuiala Poporului nostru !
Sînt singurii care fac gălăgie mortală, dacă le spui că nu ei, ci Muncitorii şi Ţăranii trebuie să fie majoritari în Putere, căci majoritari sînt în ţară.
Iată, tovarăşi, de unde izvorăşte violenţa de limbaj a telectualilor, ei nefiind în stare -din ignoranţă, din extremism şi violenţă ca mod de definire a personalităţii lor- să accepte vreo alternativă faţă de limitarea lor stupidă, retrogradă şi reacţionară.
Deci, atenţie tovarăşi, nu-i duceţi pe telectuali în Putere ! Plasaţi-i, cînd veţi deţine Puterea, în locurile de vîrf cuvenite, potrivit competenţei şi devotamentului dovedite, în Administraţie şi Justiţie, dar închideţi-le poarta Puterii, spre a nu ieşi din comanda dv. politică, deoarece vor repeta ceea ce au făcut în anii 73-94 (1989-2010): ruinarea complexă şi complectă a ţării !
Să respectăm cea mai importantă calitate în politică - NUMĂRUL !
18 noiembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU

marți, 9 noiembrie 2010

Violenţa Pucărului ignorant

Pînă în anul 73 (1989) toţi oamenii mă lăudau şi mă felicitau văzîndu-mă că îmi fac lucrările de ţăran, mai ales, duminica şi "sărbătorile" iudeo-masonice, ale robilor religiilor.
După începutul Nopţii Neamului Dac (22 decembrie), sînt cam 150 de zile (dacă nu mai multe) pe an, cînd trecătorii mă întreabă ifosaţi "astăzi lucraţi ?" sau "tocmai astăzi lucraţi ?". Eu nu-i întreb niciodată de ce (tocmai) astăzi treceţi pe lîngă mine ?
Tîmpitizarea întregii populaţii -ventuzată la televizoarele Contrarevoluţiei- începută, de către telectuali chiar în 22 decembrie la ora 12,00 şi-a vărsat otrava în creierele multora, iar dintre aceştia Pucării au devenit violenţi.
Lîngă mama soacră locuieşte un asemenea specimen, cu care mă cunosc de multă vreme; fiind "colegi" de dus-luat vaca la islaz (el chiar văcar), am "vorbit" deseori, despre vreme, despre vaci, prilej de-a introduce vreo aluzie sau cerere directă pentru "una mică", pe care nu mereu le-am refuzat (am oroare de-a "cinsti# pe cineva deja beat !).
Tipul a devenit impertinent şi violent; cum drumurile spre casă, de la micile servicii pe care le face unora-altora, începe şi se încheie mereu pe la cîrciumă. Astfel "curajat" poate arunca blame: ieri, după obişnuita cufureală "şi astăzi lucrezi ?" a spîrcîit formula neruşinării de care numai un pucăr violent şi dezumanizat poate fi în stare: "Vezi, d-aia ţi-a murit şi nevasta !"...
Mai încolo, îşi zbuciuma saliva în faţa unei vecine, accentuînd cu gesturi largi ale ambelor mîini, delirul de rob ignorant şi pucăr violent.
Nu-l poţi alege dintre vietăţile primare, doar că acestea nu au violenţa dirijată; şi-o folosesc numai în apărare.
Am punctat cea mai de seamă realizare a Contrarevoluţiei...
Moarte Robiei religioase ! Moarte Capitalismului şi Imperialismului ! Trăiască Socialismul !
9 noiembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU

duminică, 7 noiembrie 2010

Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie

7 Noiembrie 1917, anul I al Erei Democrate, este, fără îndoială, cea mai importantă zi din istoria mondială a societăţii omeneşti, căci pentru prima dată după sute de mii de ani, are loc de facto instituirea unui regim democrat, aşa cum au visat întotdeauna masele populare şi cum au gîndit diverşi oameni polititi, politicieni şi politologi, de-a lungul mileniilor. Am în vedere întreaga istorie despre care se cunosc date şi mă bizui pe informaţia din Biblioteca de la Alexandria despre cartea "Istoria Omenirii în ultimele 252.000 de ani", fără să neg posibilitatea ca anterior -sau şi în acest răstimp- să mai fi existat perioade cu regimuri democrate.
Înţelegînd şi reţinînd corect aceste elemente, este elementar ca orice să aprecieze că la 7 Noiembrie 1917 (anul I ED) a avut loc cel mai important eveniment din istoria cunoscută a omenirii şi de aceea apare firesc faptul că, terminînd cu epoca pre-democrată, începem Epoca Democrată, motiv pentru care de la acest moment trebuie să numărăm anii !
Prin aceasta am scăpa de teroarea iudeo-masonică şi de orătăniile pe care ni le-a împins în lumina ochilor fauna reptilelor din religiile evreieşti, mai ales cele care roiesc în jurul unui spîrc, desemnat isusul evreilor, făcut caricatură de zeu şi parazeu, impus apoi prin teroare şi crime monstruoase, în mai multe părţi ale lumii, în ultimele 15 secole...
Această durată a defăimării Omului în cele 15 secole de iudeo-masonerie, nu este decît 0,5 % din istoria cunoscută a omenirii; trebuie să ne lepădăm de acest jeg încuibărit în minţile şi inimile unora... Şi atunci vom înţelege cu toţii că Lumina începe cu Libertatea celor Mulţi, pentru care 7 Noiembrie anu I ED este piatra de hotar între preistorie şi Istorie.
Era Democrată este deschisă tuturor, ea aparţine tuturor comunităţilor şi toate trebuie să aspire şi să-şi apropie jalocul de aur: 7 Noiembrie 1917 = anul I al Erei Democrate. Să facem din aceasta un Deziderat Universal şi, cum ne-am luminat, să utilizăm calendarul cel nou.
În acelaşi timp, se cuvine să nu uităm că momentul a existat şi a strălucit datorită genialităţii celui mai mare om politic cunoscut în istorie, Vladimir Ilici LENIN; se cuvine să-i întoarcem lumina recunoştinţei fireşti.
Trăiască Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie ! Trăiască 7 Noiembrie ! Trăiască Vladimir Ilici LENIN ! Era Democrată este o realitate istorică pe care ne-au dat-o.
Trăiască Socialismul !
7 Noiembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU

vineri, 5 noiembrie 2010

Vinovat de iubire !

O disculpare, aproape brutală, prevestitoare a sfîrşitului apropiat, a săvîrşit Adrian Păunescu prin povestirea autobiografică "Vinovat de iubire", care este, în fapt, un memoriu autolaudativ menit să-i fixeze victorioasa efigie bărbătească în memoria contemporanilor şi urmaşilor.
Sugestia din titlu este un testament întors prin care nu lasă nimic urmaşilor, ci le cere ca ei să-i dea iertare pentru că, deşi nimeni nu acceptă aceasta, iubirea este expresia egoismului, deci sentiment şi faptă negative.
Personalitate complexă, bătăioasă, impunătoare şi penetrantă, deşi în realitate era un om şi poet sensibil, deseori interiorizat şi duios, făcînd zgomot ca să-şi ascundă suferinţele şi timiditatea, poetul era un amalgam de temperamente, de la sangvinic la melancolic.
L-am cunoscut la începutul anilor 60 cînd, de la un moment, apărea în fundul sălii de la Casa de Cultură "Grigore Preoteasa", spre a participa la şedinţele cenaclului literar al studenţilor bucureşteni; se introducea în discuţii, tunător, debitîndu-şi precipitat opiniile, prea agitat şi cu dicţie neclară că eu, chiar ciulindu-mi urechile, nu percepeam nimic, rămînînd cu concluzia că băiatul acesta ne ceartă convins că trebuie să-i dăm ascultare...
Nu l-am putut aborda, fiind unul dintre doi participanţi (al doilea era Ana Blandiana) care-mi erau nesuferiţi.
L-am reîntîlnit, prin intermediul televizorului, în anii 70 şi 80 ca iniţiator şi promotor al celei mai mari mişcări culturale din istoria de multe milenii a Poporului Dac - Cenaclul Flacăra, devenit intersecţie astrală pentru munca şi viaţa oamenilor muncii, mai ales a sătenilor şi, în primul rînd, a ţăranilor: toţi lăsau lucrul, inclusiv cînd se aflau cu ziua la alţii şi dădeau fuga la televizor. Socialismul are prin Cenaclul Flacăra piatră de hotar şi înalt punct de reper pentru reale valori naţionale. Eu însumi îmi aranjam orele la şcoală în aşa fel încît să pot fugi acasă ca să urmăresc magnificul spectacol.
Multe sînt piscurile de lumină spre care îi înălţa pe participanţi, spectatori şi telespectatori, precum şi pe cititorii revistei sale. Între altele amintesc popularizarea unor invenţii şi descoperiri, sprijinirea autorilor în efortul de a-şi impune lucrările, publicarea informaţiilor de excepţională însemnătate naţională, europeană şi mondială despre scrierea Dacă (Tărtăria, peştera din Banat etc).
Poet antologic, Adrian Păunescu este cel mai mare de după Mihai Beniuc, iar dacă cineva ar face o antologie a celor mai valoroase texte poetice, chiar dacă numai cinci romîni ar intra acolo, Adrian Păunescu ar fi printre ei; aş putea exemplifica aici cu "Rugă pentru părinţi" sau cu elogiul adus lui Mihai Viteazul, Eroul-Martir de la Cîmpia Turzii. Citez din memorie: "Eu aş spune către unii / Arătîndu-le obrazul: / Spuneţi unde-au fost romînii / Cînd ni s-a tăiat Viteazul ?"
După 22 decembrie 73 (1989) şi-a dat în vileag caracterul său de anti-comunist congenital, pe care l-a şi ilustrat şi motivat îndelung, începînd chiar cu participarea la Contrarevoluţie şi continuînd cu apostrofarea noastră şi a Partidului Comuniştilor; ilustrăm cu două titluri din gazeta sa, prin care răspundea articolelor pe care i le trimeteam, care-l supărau enorm: "Comunismul nu mai are viitor !" şi "Comuniştii nu se mai termină ?"
Imaginaţi-vă, vă rog, ce resentimente profunde nutrea faţă de comunişti şi faţă de doctrina comunistă, dacă un menestrel notoriu de prim rang, legănat în toate graţiile peceriştilor, aruncă asemenea ghiulele unui permanent ostracizat de către pecerişti, făcut şi menţinut decenii la rînd -fără vreun temei- deţinut politic, defăimat drept bandit naţional anti-comunist, deşi toţi ştiau, fără îndoială, că sînt comunist autentic, tocmai pentru aceasta refuzat la cele şapte cereri de înscriere în PCR.
Cu astfel de titluri, este clar de ce poetul a susţinut intrarea ţării noastre în Imperiul European şi îm NAT -atitudini politice impardonabile pentru un comunist- de ce mai ales a fost şi a rămas un popularizator al ciumei celei mai spurcate - religia, cu care şi-a îmbîcsit toate cărţile şi toate poeziile, devenite, din această cauză, necitibile în public...
Atitudini exemplare de cetăţean şi tată ne-a lăsat ca demn şi mobilizator model în raport de colaborarea cu fiul său, Andrei, precum şi cu participarea "in rem" în teatrul de operaţii ale războiului transnistrean; dar nenumărate sînt momentele şi scenele în care ne-a lăsat o vie prezenţă luminoasă de cetăţean volubil şi talentat creator de frumos.
Prin moartea Poetului, scena publică romînească pierde o mare personalitate, greu sau imposibil de înlocuit. Îi vom păstra o amintire plină de acest Frumos şi de respect.
Prof. Gheorghe UNGUREANU
5 noiembrie 94