vineri, 13 martie 2020

Un adolescent zvăpăiat



            Aflat într-un mic grup de tineri care mergeau rapid prin centrul orașului Curtea de Argeș, unul dintre ei îmi întinde o carte avînd pe copertă poza proprie, spunîndu-mi: ”Vă ofer o carte pentru că purtați tricolorul”. S-o fi considerat dator cu motivarea pentru că însoțitorii i-or fi spus cine sînt eu (aproape toți conorășenii mă cunosc, eu fiind singurul purtător permanent al costumului național).
            Nu l-am văzut niciodată pe autor, dar citindu-i cartea de 96 de pagini ”Cum i-am cunoscut pe Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Băsescu și Ion Iliescu”, m-am lămurit: este George Simion, cel care, de mulți ani, îmi trimite mesaje pentru a colabora la diferite acțiuni unioniste, organizate în țară sau în Republica Moldova. (Ce-o fi căutînd Dan Barna între Președinți ?)
            Nu știu cum își asigură fondurile pentru incredibil de multele deplasări în țară și străinătate, dar îmi este clar că tumultuoasa lui activitate de adolescent zvăpăiat are susținerea din umbră a celor care ne-au distrus țara și ne-au ocupat-o, inclusiv militar, urmărind lichidarea ultimului crîmpei de Dacie încă liber. Căci aceasta ar însemna unirea Republicii Moldova cu Romînia, în condițiile în care noi sîntem, în realitate, preșul de purtare al unor imperii fasciste: UE, USA, NATO.
            Sigur că toți Dacii din Romînia și din Republica Moldova –ca și din alte părți- vrem să ne unim, dar în condițiile în care noi nu mai sîntem independenți, unirea ar fi dezastruoasă, cu efecte devastatoare pentru întregul neam și ar agrava la maximum relațiile internaționale și chiar mondiale, căci, uniți într-o Romînie subjugată, vom da șansă fasciștilor, stăpîni peste noi, ca în cîteva ore să-și ducă arsenalul morții pe malul Nistrului…
            Citindu-i textul, mi-am confirmat convingerea că energicul autor, intelectual post-decembrist, este acel adolescent zvăpăiat străin de întreaga esență a Politicii, toți termenii fundamentali fiind utilizați cu sensuri străine, bazate pe aroganța pe care o și evidențiază prin opinia ”reformării din temelii a statului pe baze (…) meritocratice” (pag. 94). Referirile la meritocrație și meritocratism ne amintesc de Primo Laurențiu și alții, susținători ai unei construcții bizare, în esență fără partide, în care să conducă despotic un grup minuscul format din cei mai incompetenți bîțîitori în politică: licențiații, doctorii, docenții, cademicienii.
            Utilizînd termenii politici cu sensuri deviate și chiar antonimice, iubitorul unirii (în această etapă absolut neprielnică) înspre prăpăstuirea Poporului nostru și a Neamului Dac, nu știe și nu acceptă că singurii competenți să hotărască drumul națiunii sînt CEI MULȚI, adică Muncitorii și Țăranii, cei care constituie clasele sociale fundamentale. Educația anti-valorică și zvăpăierea tînărului energic nu i-au permis să aprofundeze conținutul noțional real al termenilor politici fundamentali: politică, partid, democrație, alegere, bolșevism, socialism, unire (în sens social-politic), clase sociale (de care nu a auzit)… Toate acestea în ciuda faptului că deține o cunoaștere reală și o definire corectă a stării de dezastru în care ne aflăm și continuăm să ne afundăm, datorită ”găștilor politice” post-decembriste, toate organizate și conduse de către peceriștii trădători.
            Lipsa de fundamentare și claritate ideologică îl determină pe autor să formuleze un deziderat contradictoriu, totdeauna finalizat cu rezultate negative: ”Oriunde există comunități importante de romîni, aceștia trebuie să se organizeze politic”, neobservînd că, în toate cazurile, romînii îmbogățiți sînt înfrățiți, în orice țară, cu bogații, inamici ai celor mulți și îi determină pe toți la acțiuni destabilizatoare, unele foarte periculoase și anti-politice (cum au fost manifestațiile războinice anti-guvernamentale ale zecilor de mii din țară sau din afara ei). Niciodată Muncitorii și Țăranii, deveniți slugi în propria țară sau în alte țări ale Capitaliștilor (inclusiv Romîni) nu au obținut nimic pozitiv din ”unirea” în disprețul singurului criteriu corect – clasa socială.
            Ce clasă socială reprezentați, George Simion ? Ticăloșii care ucid Patriile și Democrația nu v-au susținut (căci le ziceți, ca și mine, ”găști politice”), cei mulți din clasele sociale fundamentale, Țărănimea și Muncitorimea, nu vă recunosc de-al lor (nici nu sînteți !); ce ”unire” vreți ? Niciodată nu se pot uni cei care nu sînt independenți, atît social cît și național ! 
13 martie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

marți, 10 martie 2020

Metaforă, desigur

Titlul din tableta anterioară era, desigur, o metaforă, menită să-i atenționeze pe cititori asupra faptului că  apariția virusului și urmările acesteia sînt, după părerea noastră, acțiuni bine calculate ale celor care au plan să decimeze populația planetei (este un fel de-a zice, căci se urmăreșre o ”performanță” mult mai mare !) și, să înghită bugetele țărilor, obligîndu-le în plus la contractarea unor noi împrumuturi, din ce în ce mai mari, spulberînd orice șanse de revenire la libertate și independență, mai ales că problemele cele mai grave urmează a fi produse de anti-virusul cu care se va trata virusul…
            Populația tuturor țărilor, aflată în stare de sclavie față de ”puterea” nealeasă de nimeni este lipsită de orice pîrghie nefiind organizată politic, în toate Puterile țărilor nefiind prezenți decît reprezentanții unor găști de infractori, circa 1-3 % cît reprezintă categoriile sociale formate din bogătași (burghezi, bancheri, moșieri, la care se adaugă  slugile lor).
            Cei mulți, singurii care ar putea să oprească marasmul, nu fac nimic și nu pot face nimic, deoarece nu sînt organizați politic, toți fiind într-o stare profundă de tîmpitizare, practicată prin toate felurile posibile în ultimii 30 de ani, de cînd au dispărut cele mai multe state democrate, în primul rînd cele din Europa, care formau baza puternicului sistem mondial socialist. Lipsite de partide politice proprii și, deci, de reprezentanți direcți în Putere, clasele muncitoare (Muncitorii și Țăranii) nu fac altceva decît să se expună -chemați de bandele care îi stăpînesc prin guvernare- batjocurii și bătăilor în Strada ucigătoare unde se întîlnesc, pe poziții adverse, părți ale acelorași categorii sociale, antrenate metodic în adevărate ”războaie civile”, prezente în ultimele trei decenii în toate țările lumii.
10 martie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

joi, 5 martie 2020

Corona-jihadul !

 
            Este fără îndoială că actuala pandemie provocată de coronavirus este un segment al războiului biologic purtat de globaliștii teroriști poftitori de decimarea Omenirii pentru a-și subordona întreaga existență a Planetei, acest tip de terorism fiind de multă vreme utilizat, mai ales din timpul primului război mondial și după aceea.
            Știm din confirmarea savantului nord-american de inventarea otrăvii cu care avea misiunea să extermine 1/3 din populația lumii, apoi aflăm de la jurnalista Jane Burgermeister despre ”tentativa de comitere a unui masacru uriaș (…) în scopul scăderii cu cinci miliarde a populației în zece ani”, ceea ce l-ar fi satisfăcut chiar pe sîngerosul Robert McNamara care nu se sfia să ceară ”Trebuie luate măsuri draconice de reducere demografică împotriva voinței populației (...), trebuie crescută rata mortalității. Cum ? Prin mijloace naturale: foametea și boala”.. (Am citat din cartea ”Complotul mondial împotriva sănătății” de Claire Severac).
            Savanții lumii ne avertizaseră de multă vreme, iată: ”Oamenii trebuie preveniți că sînt în pericol de moarte, știința devine criminală” (Albert Einstein), ceea ce și marele savant Stephen Hawking, stins de curînd, ne-a spus-o deseori, inclusiv cu puțin timp înainte de dispariție, după lunga și greaua suferință: ”Dacă 11 septembrie a fost ceva oribil, nu a amenințat supraviețuirea speciei umane, așa cum fac armele nucleare. Dar, pe termen lung, mă preocupă mai mult biologia. Armele nucleare necesită uzine mari, în timp ce manipulările genetice pot fi făcute într-un laborator mic. Este imposibil să controlezi toate laboratoarele din lume. Pericolul este că, accidental sau în mod voit, creăm un virus care ne va distruge”.
            Cineva a creat un asemenea virus, și-a făcut cale prin regiunea Wuhan din China –care prea și-a luat nasul la purtare și s-a instalat în fruntea țărilor lumii prin organizarea economică fundamentată de micul Mare Chinez, în cadrul politic superior dat de conducerea Partidului Comunist Chinez- a scăpat jucăreala și, ca urmare, bugetele țărilor lumii vor vărsa procente imense bestiilor globale pentru contracararea virusului prin vaccinuri foarte costisitoare și firav eficiente, cu consecința însă a marii satisfacții obținută de globaliștii fabricanți de viruși și anti-viruși, de alimente potențate să dubleze rolul virușilor și de ”medicamente”-otrăvuri, care să multiplice eforturile secerătoarei cu Coasa, la toate adăugîndu-se aplicarea grabnică, neavizată de parlamente și guverne, a măsurilor diabolice dispuse de mai multă vreme, pe deasupra Statelor, de către OMS, cu dreptul organelor din afara Justiției, de a aresta pe oricine și de a-l pitula în ”izoletă” și apoi în ascunzători sigilate, mai teribil ca mai-marii infractori sechestrați în cătușe, apoi expuși hazului-necazului public prin televiziuni…
            Ca o consecință ”colaterală” întămplătoare, cum s-ar motiva oficial fasciștii, mormanului de satisfacții i se va pune tichie un număr imens de victime, număr care va trezi, totuși, mulțumiri abia disimulate, chiar dacă nu vor fi… CINCI MILIARDE.
3 martie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

DOCTRINA COMUNISTĂ (coperta 2)


De același autor:
Publicate
- Cartea Eroilor. Argeș (colaborare), 1984
- Amintiri, 1994; ediția a II-a, 2009
- Cu Săgeți printre poeți, 1997
- Chemarea Satului, 1998
- Graiul din Comuna Cicănești, I, Urechești, 1999 (licența în filologie)
- Contrarevoluția antisocialistă, antinațională, antipopulară, 2000; ediția    a II-a, 2012
- Medalia de Jar, 2001; ediția a II-a, 2011
- Dicționarul Toponimic al Romîniei, (colaborare), Editura Academiei Romîne, vol I-VI, 2005-2015;
- Amfiteatrul Trei, 2010
- Pentru Socialism !, 2010
- De Dragoste și Dor, 2011
- Antologia Atelierului Literar Curtea de Argeș, colaborare, 2012
- Dicționar Politic (științific), 2014
- Omagiu 75, 2017
- Doctrina Comunistă (capitole, editate în broșuri), 2017
Lucrări aflate în diferite stadii de pregătire
- Limba Dacă. Mileniul chirilic (862-1862)
- Sfinții Daciei (De la Reshox la Ceaușescu)
- Obștea Moșnenilor Scăunei
- Obștea Moșnenilor Urechești
- Partidul Comuniștilor. Istoria unui proces cu Contrarevoluția
- Contribuții la monografia Comunei Cicănești
- Uzucapiunea (licența la Drept)
- Apărarea Limbii prin mijloace științifice, juridice și politice (proiect pentru Doctorat)
- Pentru Socialism ! (alte volume cu tablete publicate separat)
- Patria și Globalizarea (tablete publicate)
- Poeme pentru Dacia
- Forfecarea și Unirea Daciei. Între Jale și Speranță
- Poezii
- Epigrame
- Cronici literare
            5 martie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

duminică, 1 martie 2020

Doctrina Comunistă II

Coperta 4:


Casetă text: Oxana Cârlan Munteanu     Insomnia CuvintelorDoctrina Comunistă este totalitatea sistemică de idei, concepte, principii și teze care privesc dezvoltarea societății omenești dinspre Sclavagism, Feudalism, Capitalism, Imperialism –acestea fiind etapele ante- și anti-democratice- înspre Socialism și Comunism, prin lupta de clasă, obiectiv și istoricește determinată,  purtată de clasele sociale fundamentale, Țărănimea și Muncitorimea -acestea sînt permanent progresiste, spre deosebire de altele- uneori împreună cu alte clase și pături sociale pentru realizarea unui regim politic democrat, ca formă introductivă a Democrației, în care se deschid căi de acces în Putere pentru Muncitori și Țărani și se înlătură exploatarea omului de către om.
Clasa muncitoare, devenită dominantă, conduce societatea sub stindardul Partidului Comuniștilor care, însă, în primul Secol al Socialismului (1917-2017) și în continuare, la începutul celui de-al doilea, a vehiculat doar, în baza ”învățăturii marxist-leniniste”, teze ale Democrației, deturnate și golite de conținut de către Partidul care nu era al Comuniștilor Bolșevici, ci al inamicilor acestora, social-democrații Menșevici, practicînd Puterea ascunsă a Burgheziei și Moșierimii, ambalată în vorbele goale, măiestrit șlefuite de geniul lui V.I. Lenin și date în vileag, șocant și halucinant, de M.S. Gorbaciov.
Astfel, Secolul Socialismului, bazat pe Violență, proiectat și edificat de Burghezii și Moșierii geniali Marx, Engels, Lenin, ne-a dat măsura unor realizări excepționale ale claselor muncitoare, dar și pe-a dezastrului produs de trădarea conceptuală și practică a conducătorilor.
Redefinind corect conceptele democratice, Doctrina Comunistă va da claselor sociale muncitoare și Partidelor proprii armele ideologice și politice ale Bolșevismului real, promovînd teza (sine qua non) conducerii Partidului și a Puterii de către Cei Mulți din societate: Muncitorii și Țăranii, astfel realizînd Puterea lor, adică Democrația, căci ei sînt, în majoritate calificată, Poporul. Fără Muncitori și Țărani în Putere, în procentul real din societate, nu poate exista Democrație; este evidentă contradicția in terminis care a guvernat primul Secol al Socialismului, condus practic de o minoritate infimă din Intelectualitate, de la care au izvorît Violența și Dezastrele…
 1 martie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu





Doctrina Comunistă

Cei care doresc să obțină, cu ramburs, cartea ”Doctrina Comunistă”, o pot comanda prin mesaj la tel. 0745.056752 sau la adresa electronică   daciapcn@yahoo.com  .
Prof. Gheorghe I. Ungureanu
Adaug cîteva elemente pentru informarea cititorului:
1.

C u p r i n s u l

1. Lămurire    
6
2. Globalismul    
22
3. Politica    
27
4. Partidul    
36
5. Clasa socială; lupta de clasă   
69
6. Alegere și Votare   
76
7. Putere-Administrație-Justiție 
84
8. Democrație 
89
9. Socialism  
102
10. Comunism  
112
11. Egalitate 
115
12. Libertate   
118
13. Era Democrată    
123
14. De ce au dispărut ”partidele” ”comuniste” ?  
129
15. Apărarea Conducătorului Democrat
134
16. De lege ferenda       
140
17. Anexe  
143
- Revendicările Partidului Comunist în Germania
144
- Programul Politic al Partidului Comuniștilor
145
- Dicționar politic. Arhiva Marxiștilor pe internet
152
- Legea partidelor politice (proiect) 
159
- O surpriză incredibilă    
160
- Tablete  
162
- Bibliografie    
184
- Internaționala   
189
- Calendarul Erei Democrate  
192
- Alte calendare   
194

N.B. La fiecare pagină citiți în plus:
Scopul Doctrinei Comuniste și al Partidului Comuniștilor este de a lumina calea spre Parlament pentru elita societății – Muncitorii și Țăranii. În concret, Socialismul va arăta așa cum vor hotărî ei înșiși, prezenți în parlament ca reprezentanți direcți ai maselor populare.