”Cu ce să trăim în Sat ?”

      Mai mulți cititori mă întreabă, ca un reproș la opiniile mele ferme despre salvarea, nu doar a fiecăruia, ci a întregului Popor, prin Sat, ”cu ce să trăim în Sat ?”. Doar faptul că multe milioane dintre noi au părăsit Satul -pentru orașele din țară sau pentru satele altor țări, unde Contrarevoluția ne-a obligat să slugărim- a făcut posibilă o asemenea nedumerire, care a avut ca precedent propria dezvoltare explozivă din  timpul regimului democrat, frîntă brusc în decembrie 1989…

      Este un simplu exercițiu de repetabilă rostire să răspundem întrebării dureroase, căci nu există nici un ins care să nu știe, vorba lui Geo Bogza, că ”țara noastră a fost o țară de sate”. Vreme de mii, zeci de mii, sute de mii de ani, toate comunitățile -și nu numai la noi- trăiau în sate, chiar și conducătorii comunităților. Cu ce au trăit ? Cultivau pămîntul cu tot ce știau din practică și le trebuia, creșteau vite, practicau vînătoarea și pescuitul, iar treptat-treptat au apărut, în fiecare comunitate, meseriașii: dulgheri, tîmplari, dogari, fierari, croitori, cizmari… și, în fiecare familie, se produceau obiectele gospodărești și agricole, materialul de îmbrăcăminte și încălțăminte, produsele pentru hrana proprie și a animalelor…

      Cred că ar fi foarte bine să abandonăm iluzia unui trai mai bun asigurat prin mijlocirea Banului obținut cu greu de la bogații care și-au oprit pentru sine, din munca noastră, partea cea mai mare, iar din ce bruma ni se dă, restituim lor marea parte pentru obiecte de lux (automobile, mobilă și îmbrăcăminte sofisticate…) sau otrăvuri introduse, prin mijlocirea științei și tehnologiei în tot ce există: alimentație, medicamente, îngrășăminte pentru pămînt și animale, detergenți și ingrediente, toate transformate în sisteme și mijloace de degradare și control, în interesul unor (con)ducători necunoscuți, neștiuți, nealeși, fără vreo responsabilitate față de comunitate; ne-am transformat în simple unelte, din lașitate și pierderea simțului de solidaritate, așteptînd ”să ne dea” cei care ne iau tot ceea ce producem prin Munca noastră… Nu mai știm să vorbim limba maternă (matca Neamului Dac, de zeci de mii de ani), inclusiv cînd ne aflăm în poziții oficiale ale Statului și Poporului –ceea ce este absolut impardonabil și inadmisibil !- înlocuind-o cu scălîmbăieli hîrîitoare și scriem semne specializate pentru anumite sunete, dar pronunțăm altele, după modelul limbilor blocate în retard…

      Am fost, vreme infinită, o clasă socială fundamentală, Țărănimea, chiar confundată cu Poporul, acum nici dreptul la nume nu mai avem; infractorii și lichelele de toate tipurile ne-au șters din uz cuvintele cele mai scumpe, formînd esența existenței noastre: Țăran, Țărănime, Țară, iar Satul a devenit ”localitate”, cu ”străzi” pe toate ulițele și pîraiele, Comuna este poreclită U.A.P., statul este ”administrația regională sau locală”, Țăranul, Sfîntul Țăran, nu mai există; tîlharii îi zic ”fermier” care începe să chițăie, să grohăie, să miaune, să behăie, să mugească, să necheze, să latre și chiar să muște dacă ”administratorii” nu îi mai distribuie ”fonduri nerambursabile” care să-i asigure rotunjimile, poleiala, sclipiciul și finețea mîinilor ne-țărănești, care nu pot face nimic fără trucuri și tertipuri sau mașinării sofisticate…

      De vreo sută și cincizeci de ani s-a format cealaltă clasă socială fundamentală – Muncitorimea, care a dezvoltat orașele cu zeci de mii de fabrici și uzine, toate distruse, chiar rase din temelii, după pofta acelui himalaia de ticăloșie care ne-a rostit pieirea: ”un morman de fiare vechi”…

      Cele două clase sociale trebuie să-și reia locul propriu în Vatra multidecamilenară: Patria. Reveniți în oaza împlinirilor, Satul, Țăranii pot avea absolut totul prin Munca proprie: fiecare familie are pămînt suficient pentru culturile necesare, inclusiv pentru surplusuri, și pentru a crește 10-20 de oi, 5-10 capre, 2-3 vaci, un cal, încă mai știm să preparăm materia primă sau reînvățăm de la ”părinții din părinți”, cum ne-a spus Geniul nostru tutelar, Mihai Eminescu; nu ne trebuie nimic de la nimeni, colaborarea ori schimbul dintre cele două clase rezolvă totul, iar Viermierii –care n-au nimic în comun cu Țăranii- să asude dacă vor să-și rotunjească osînzile, cefele, crupele, fesele, foalele…

      Veniți, Țărani și Muncitori, și resfințiți locurile părăsite, Vatra însăși; aveți cadrul politic necesar, Partidul dv, prin care să vă ocupați imediat, chiar în acest an al dezmățului ducătorilor necunoscuți și nealeși de dv, locurile cuvenite de drept în Putere: 80-90 %. Veți readuce Belșugul și Lumina în casele dv, în viața copiilor, a părinților și bunicilor. Succes !

22 mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Eugen Karl Dühring renăscut ?

Eugen Karl Dühring renăscut ?

(răspuns tovarășului pseudonim Pavel)

Scuze dacă am înțeles greșit, dar dacă la mine se referă intervenția din domeniul ”Partidul Comuniștilor”, vă asigur că nu sînt Eugen Karl Dühring, renăscut și reîncarnat, cum ar zice Bazaconiștii susținători ai succesiunii infinite a vieților de după moarte…

Unele potriviri (formale) de critici privindu-i pe Karl Marx, Friedrich Engels ori V.I. Lenin –în sensul operei lor și al practicii ideologice și politice- nu justifică în nici un fel catalogarea mea în serie cu Eugen Karl Dühring, nici cu Ludwig Feuerbach sau Gheorghi Valentinovici Plehanov, nici cu ”renegatul” Karl Johann Kautsky și, nici vorbă, cu Lev Davidovici Troțki (Leib Bronștein), ca să ne limităm la vîrfuri ale variantelor posibile, de după Marx.

Aceștia toți -și alții din toate categoriile, (auto)considerați Comuniști ori anti-comuniști- nu au înțeles și nu au utilizat sensul real al termenului ”Democrație” și nici postamentele ”sine qua non” pentru realizarea practică a Democrației reale (Puterea Poporului) -acestea fiind Clasa socială, Politica și Partidul- motiv pentru care nu există nimic în comun între Doctrina Comunistă, elaborată de mine, și ”învățătura marxist-leninistă” susținută sau criticată de ceilalți.

Nu consider necesară nicio altă explicație, deoarece: 1. de la 7 Noiembrie 1917, cei 102 ani de existență a Socialismului, cu ”partide” ”comuniste” la guvernare, nu ne-au arătat nicio Putere Democrată, deși regimul politic democrat a fost instaurat în peste jumătate din statele lumii; 2. nenumărați mari savanți din Capitalism sau din fostele state democrate, care susțin ”in terminis” Globalismul ori îl combat în favoarea Capitalismului ”obișnuit” sau anti-capitalismului, variante favorabile ciudățeniei desăvîrșite numită ”soceng”, se declară ”marxiști”, ”neo-marxiști” ori ”socialiști” în sensul de Comuniști…

Reîncarnați, Engels ar scrie din nou Anti Dühring, Lenin l-ar porcăi iarăși pe ”Renegatul Kautski”, iar mustăciosul Caporal și-ar multiplica blitz-kriegurile lăstărite din ”mein damfurile” lui; norocul omenirii însă, ni l-a adus I.V. Stalin.

20 mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Distribuire gratuită ?

            Primesc următorul mesaj (repetat, în esență, la fel de mai multe ori): ”Cele mai multe cărți se distribuie, de către autori, gratuit, cu prilejul lansărilor. Dv de ce nu procedați la fel ? Ați avea mulți cititori și, desigur, recenzii, cronici, interviuri, prezentări la radio și TV… ”.

            La fel ca întrebările, răspunsul meu se repetă: Eu sînt singurul autor Comunist din Romînia și, ca atare, singurul care îmi public lucrările (toate cărțile) cu ceea ce pot economisi din pensie (neavînd alt venit, în afara micilor rezultate din munca mea de Țăran, pentru alimentația curentă). De aceea, orice carte publicată, care reprezintă deseori rezultatul eforturilor de mulți sau zeci de ani, trebuie să-mi asigure măcar o parte di prețul pentru tipărirea altei cărți (am deja mai unele finalizate –care așteaptă de ani întregi publicarea- și altele în curs de elaborare), fără să mai vorbim de faptul că am cheltuit sume importante pentru partid (la conducerea căruia voi renunța imediat după alegerile viitoare, dacă ne vom putea prezenta și rezultatele vor fi nesatisfăcătoare, toate căile noastre de afirmare fiind blocate de către peceriști).

            Problema este că nimeni dintre cei care bîzîie prin internet nu vrea să cunoască adevărul despre Politică și în special Doctrina Comunistă, în condițiile în care Muncitorii și Țăranii nu sînt orientați spre supraviețuirea claselor lor sociale și, în final, a Poporului însuși. Iar Pucării, cu buzunarele ticsite de diplome, neputînd pricepe ce este Democrația și Politica, nu pot înțelege și accepta că ei sînt autorii desființării Limbii, a Statului și apoi a Poporului însuși, căci de Patrie nici nu vor să mai audă.

            În concluzie, cine vrea să citească –adepți ori inamici ideologici sau politici, eu nu am alți inamici- cărțile mele, trebuie să le comande direct la mine (librăriile le ascund imediat sub maculaturi). La această situație degradantă ne-a adus involuția din ultimii 30 de ani, care a păstrat numai relele anterioare, din timpul regimului politic democrat, le-a adîncit și le-a multiplicat de mii de ori.

            Cîțiva colegi (în ale Scrisului) mi-au transmis aprecieri elogioase (ca și despre cărțile anterioare), dar precizînd că nu le pot publica pentru că ar fi ”urecheați” și n-ar mai reuși să-și publice propriile cărți pentru că nu ar mai fi ”sponsorizați” (ce cuvînt oribil !)…

15 mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Apel către Strădiști

            Chiar în condițiile unui pericol imens (războiul terorismului biologic) s-au găsit entități iresponsabile care i-au îndemnat pe proști să iasă în stradă cu ocări la adresa guvernului –un drept firesc pentru a-ți manifesta dezaprobarea pentru acțiuni negative- manifestanții expunîndu-se prin aceasta unei contaminări agravate, fiecare ins aflîndu-se, neprotejat, în mijlocul unei mulțimi.

            Problema este, însă, alta: nesăbuința și inutilitatea unui asemenea gest civic de joasă altitudine, de ”sub nivelul mării”, proprie ființelor sălbatice în mediul propriu, unde reglarea conflictelor se face prin forță, deci violență, ceea ce nu este nici caracteristic și nici admisibil în societatea Omului, dacă în cadrul organizării sociale există posibilitatea asocierii în partide politice.

            La noi există această posibilitate –deși foarte ciudat și anti-democratic legalizată- motiv pentru care nimeni nu are justificare de a ieși în stradă cu ocări. De aceea am inventat termenul Strădiști pentru cei care orăcăie pe străzi spre a le transmite un apel util pentru ei, pentru clasa socială căreia îi aparțin și pentru întreaga societate, ca și pentru guvernare care, pentru apărarea ordinii legale -chiar dacă nu și legitime- consumă multă energie, sub diferite forme, pe seama bugetului, alimentat, fără îndoială, de întreaga societate, deci și de către Strădiștii înșiși, aceștia fiind pe poziția de a-și fura singuri căciula...

            Cum îmi imaginez că, în afara provocatorilor anume impuși printre rînduri, Strădiștii sînt Oameni ai Muncii, aflați de 30 de ani în mari suferințe, dar nu știu care este calea sigură și dreaptă pentru a-și apăra interesele de clasă, între care și criticarea guvernării, le transmit apelul pe care îl formulez chiar în numele partidului propriu al oamenilor muncii:

Strădiștilor, nu vă mai lăsați batjocoriți de găștile politice de dreapta !

Nu vă mai fărîmați forțele în Strada care ucide !

Organizați-vă politic în fiecare localitate, în fiecare județ,

iar după alegeri nu veți mai găsi nicăieri nici urmă de guvernare ciocoiască !

Partidul Comuniștilor există pentru dv. și vă așteaptă. 

16 mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Comentariu la o plîngere penală

O plîngere penală împotriva unui conducător al statului, atîta timp cît se află în funcție, este sortită eșecului și rămîne un simplu fîs, față de temeinic justificate acțiuni politice care ar trebui luate împotriva acestui ins -care, nu de mult timp, promova violența în public, în calitate oficială, motiv pentru care și-a atras supranumele de de ”Omul cu Parul”- de către persoane juridice abilitate constituțional: ”partidele” politice prin parlament, dacă am avea o organizare politică normală și, deci, dacă am avea partide în locul găștilor reprezentînd interese egoiste de natură economică, ci nu cum avem de peste șapte decenii: o scamatorie de circ.

Abuzul cel mare -liber prin prevederile ilegitime -esențial anti-democrate- ale simulacrului de Constituție post-decembristă- constă tocmai în prezența în parlament și, de aici, în Guvern a reprezentanților unei infime minorități sociale, de circa 2-3 %, în vreme ce majoritatea covîrșitoare a votanților, de circa 85 % este împiedicată să participe la viața politică, nefiind altceva (în viziunea autorităților) decît o ”paria” menită să constituie ”corul” de osanale sau ocări care să dea iluzia prezenței demo-crate pe scena politică.

În afara unor demersuri privind organizarea politică a claselor sociale, prin reale partide proprii, asemenea plîngeri penale nu pot avea decît un singur efect: consolidarea în abuzuri a abuzanților care pot adăuga, în palmaresul lor, încă o victorie...

            Unde este ”Association Roumanie ouvriere” aflată la guvernare timp de 45 de ani prin alt simulacru de ”partid”, PCR ?!?

16 mai 103 e.d. (2020) 

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Pe sâmbătă, 16 mai 2020, 09:14:29 EEST, Romania Muncitoare a scris:

Chers camarades et amis,

Je viens de lancer une PLAINTE PÉNALE contre le Premier Ministre roumain ORBAN LUDOVIC, pour son décision de restreindre les droits des citoyens roumains, violant à la fois l'art. 53 de la Constitution de notre pays, ainsi que deux décisions récentes de la Cour constitutionnelle de Roumanie: décision no. 152 du 6 mai 2020 et la décision du 13 mai 2020 sur l'exception d'inconstitutionnalité des dispositions de l'ordonnance gouvernementale d'urgence n ° 21/2004 sur le système national de gestion des urgences.

Votre sincere,

Ciprian POP

Secretaire General

Association Roumanie ouvriere

Bucarest, le 16 mai 2020

Doliu pentru tovarășul Ion C. MARCU

            Sîntem informați că a încetat din viață, la 60 de ani, aflat în suferință, tovarășul Ion C. Marcu, înscris în Partidul Comuniștilor la data de 9 octombrie 1918, locuind și muncind de multă vreme în Franța, în localitatea Nimes.

            Tovarășul Marcu a fost născut în Comuna Sopot, județul Dolj și avea, în Romînia, ultimul domiciliu în Orașul Craiova, pe care l-a părăsit cu durere, ca foarte mulți alți oameni ai muncii, izgoniți în fapt din țară de guvernarea post-decembristă contrarevoluționară, care a desființat locurile de muncă, asigurate în timpul regimului democrat pentru fiecare și pentru toți. Absolvent de liceu, era de meserie electrician și funcționa la o firmă din Franța ca distribuitor.

            În perioada de după înscrierea în partid, deși bolnav și supus unei intervenții chirurgicale, tovarășul Marcu a colaborat cu conducerea partidului, asumîndu-și și îndeplind unele însărcinări specifice, inclusiv pentru stabilirea relațiilor de colaborare între Partidul Comuniștilor și partidul comunist din Franța, precum și pentru colaborarea general europeană, cu organizații democratice, pentru lupta împotriva imperialismului.

            Tristul eveniment ne îndoliază, stare pe care o transmitem tovarășilor și cunoscuților, colaboratorilor și colegilor dumnealui, rugînd familia îndoliată să primească sincerele noastre condoleanțe și asigurarea că vom păstra tovarășului Marcu o luminoasă amintire.

13 mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

O Putere Democrată nu poate fi înlăturată !

O Putere Democrată nu poate fi înlăturată ! 

            Începusem să scriu cîteva cuvinte despre Ziua Victoriei, 9 Mai 1945, cu care s-a încheiat, în fapt, cel de-al Treilea Război Mondial, căci ceea ce a mai urmat a fost ieșirea din vintre a veninului acumulat în pipota Americii…

            Cineva tot cu venin, dar în fiecare celulă, îmi transmite, ca replică la un articol, că ”chiar dacă ați mai veni la putere, tot o să vă ia dracu pentru că poporu nu vă suportă; nu vedeți că nu primiți nici un vot și că în toate țările comuniștii sînt înlăturați ?” Fiindcă o asemenea formă a veninului apare destul de des, în diferite nuanțe, mă simt dator să răspund, repetînd ceea ce deseori am afirmat:

1. Cînd noi vom fi majoritari în Putere, nu înseamnă că ”vom reveni” deoarece Comuniștii nu au fost niciodată majoritari în Puterea vreunui stat, ci prezenți doar simbolic, așa cum a fost la noi în perioada 1921-1924 (cînd PCdR era partid, ci nu gașcă a ”întregului popor”. A se reține că noi, Comuniștii, nu avem absolut nimic în comun cu peceriștii care se prezintă ei înșiși ori sînt acreditați drept, ceea ce nu au fost: comuniști;

2. Aserțiunea că ”poporul nu ne suportă” este exprimarea incapacității intelectuale a Pucărilor (care vor să ocupe numai ei întreg spațiul politic); incapacitatea intelectuală, morală și psihică a Pucărilor, ascunși în spatele diplomelor și funcțiilor, îi face să nu priceapă că ”poporul” înseamnă procentual, în partea lui imensă, chiar stînga socială care este reprezentată politic tocmai și firesc de stînga politică, adică de Partidul Comuniștilor, acesta fiind simpatizat și dorit de marea majoritate a populației. Chiar și aici, în internet, unde cei prezenți sînt, în majoritate, peceriști trădători și declasați, plus tinerii care nu au nicio informație reală despre Comuniști și Socialism, dar totuși mulți se exprimă în favoarea Socialismului;

 3. Numai Pucării, ocupați cu citeala, nu știu și nici nu înțeleg că cei care nu se află pe listele de candidați nu au cum să primească voturi. Iar pe lista de candidați nu se poare ajunge datorită barierelor fasciste impuse de contrarevoluția criminală –care este, în totalitate, opera peceriștilor- în tot răstimpul de 30 de ani post-decembriști;

4. Nicăieri și niciodată nu au fost Comuniștii la Putere, chiar dacă vreun conducător ar fi fost comunist, dar nu avea un partid al comuniștilor, ci o organizație ne-partid care își zicea, nejustificat, partid, motiv pentru care societatea nu a fost condusă de o Putere Democrată, ci, cum s-a dovedit de fiecare dată, social-democrată, adică anti-democrată. De aceea, toate guvernările cu regim politic democrat, autoconsiderate democrate chiar de către propria organizație care a rămas la conducere, chiar majoritară în Putere, ea însăși schimbînd caracterul societății din Socialism și Capitalism;

5. O Putere Democrată nu poate fi înlăturată din interiorul țării, căci, imediat, Puterea i-ar reține pe autorii dezmățului și i-ar condamna sever. La noi nu a existat nicio persoană din PCR care să se ridice în 22 decembrie-cel-negru în apărarea Președintelui răpit și sechestrat, apoi asasinat mișelește. Dar nu numai atît: toți peceriștii jubilau de fericire și, într-o secundă, toți, in corpore, au înlocuit lălăiala deșănțată ”mult iubite și stimate, cel mai iubit fiu al poporului” cu ”odiosul, tiranul, dictatorul…” și, General fiind, l-au ciuruit soldații trăgînd cu entuziasm în propriul Comandant Suprem. Într-o Putere Democrată, aceasta, imediat, i-ar fi executat pe puciști. Era Putere Democrată Marea Adunare Națională ? Nu știu, dar nu cred că exista nici măcar UN Muncitor și UN Țăran în MAN, iar dacă ar fi fost cîte unul, iată dovada caracterului anti-democrat al Puterii ante-decembriste. Ca să fie Democrată, acea Putere trebuia să cuprindă cel puțin 85 % Muncitori și Țărani…

            Acest ocol mi-a fost impus și, fiind nevoit, am răspuns.

            Revenind la 9 Mai 1945, voi preciza doar un singur aspect care mi se pare că ar trebui să fie clar pentru orice ins din specia Om: aceasta este cea de-a doua mare zi de sărbătoare pentru întreaga Omenire din toate timpurile, după 7 Noiembrie 1917. Fără victoria din 9 Mai 1945, Omenirea ar fi avut cu totul alt curs, iar Era Democrată inaugurată la 7 Noiembrie 1917 s-ar fi scurtat pentru multă vreme, poate secole întregi, la numai 28 de ani. Meritul de excepție pentru această glorioasă Victorie revine bravului popor Sovietic și, fără îndoială, conducătorului statului și Comandant Suprem al Armatei Roșii, Mareșalul Generalissim Iosif Visarionovici Stalin. Mă simt dator și onorat să constat că neștearsă îi rămîne amintirea, în ciuda gunoaielor aruncate pe numele și memoria sa. Cu genialitatea-i caracteristică a intuit exact viitorul cînd a spus: ”Multe gunoaie se vor așterne pe mormîntul meu, dar vînturile istoriei le vor spulbera pe toate”.

9 Mai 103 e.d. Ziua Victoriei

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

O caracterizare ?

            Vorbesc deseori, direct sau la telefon, cu persoane înscrise în Partidul Comuniștilor ori doar semnatari ai listei de susținători întocmite pentru înscrierea partidului ca persoană juridică (era înainte de modificarea legii din 2015); mulți mă întreabă despre tovarășul Laurențiu Daniel Buligă: ce caracterizare i-aș face, funcțiile pe care le are sau le solicită și pe care i le-am acordat în partid, cum colaborăm, ce opinii am despre activitatea dumnealui etc.

            Interesul și întrebările care vin spre mine pot avea ca determinare, fie invidia față de calitățile umane, profesionale, cetățenești și politice ale d-lui sau, pe aceleași baze, dorința unor grupuri pentru a-l ”captura” în folosul dumnealor (ceea ce mi se pare foarte greu sau imposibil, dacă acele grupuri nu corespund așteptărilor, evident conștiente și clare, specifice pentru o personalitate puternică, pe care le poți întrevedea de la primul schimb de replici.

            Ne-am cunoscut înainte de 2015, pe cînd Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) era neradiat (abuziv), de către autorități și, după mai multe discuții, chiar îndelungate și personale (în afara celor de la întruniri), tovarășul Buliga și-a manifestat, după cîțiva ani, acordul de a se înscrie ca susținător la reînscrierea noastră, actul noii organizări avînd loc la Curtea de Argeș în 23 aprilie 2015. A devenit, prin propria voință și acțiune, membru în Comitetul Național Provizoriu, ca reprezentant al județului Galați, poziție în care și-a adus, așadar, o contribuție însemnată la înscrierea partidului, fiind prezent și la instanța de recurs (instanța de fond ne-a respins cererea). Fiind o personalitate puternică, de tip sangvinic, cu experință politică, bun cunoscător și doritor de a contribui la succesul înscrierii și organizării care a urmat, a venit de fiecare dată cu sugestii și soluții, inclusiv vizînd competențele proprii, precum și cu materiale juridice, avînd astfel un sprijin direct din partea dumnealui, aspecte prezente în colaborarea noastră și astăzi, în spațiul extrapartinic, dar circumscrise în delimitarea interesului comun pentru Stînga socială și cea politică, pentru Socialism.

            Sînt uneori întrebat ce funcții mi-a solicitat să-i acord și care sînt cele obținute în Partidul Comuniștilor de către tovarășul Buligă. Regret, dar n-am avut șansa de a-l valida în diferite funcții (în Partidul Comuniștilor Președintele nu atribuie nicio funcție în organele de conducere alese, în care fiecare persoană vine, exclusiv, pe cale de alegere) deoarece dumnealui –ca, de altfel, toți cei din Lista de susținere pentru înregistrare, inclusiv cei trei Delegați la instanță- nu s-a înscris în Partid, rămînînd cu rolul istoric de susținător al înscrierii. Cu toate acestea, tovarășul Buligă și-a manifestat interesul pentru sprijinirea noastră la alegerile din anul 2019, rol nefinalizat fără vina d-lui.

            În prezent, cu noile măsuri adoptate pentru pregătirea și prezentarea la alegerile generale de anul acesta, dacă va vrea, va putea să se înscrie și să candideze, urmînd ca, în caz de succes, să poată ieși din partid, avînd libertatea –din punctul nostru de vedere- de a se înscrie în orice alt partid ori grup pregătitor. Această precizare este determinată de prevederile Statutului, potrivit cărora membrii fostului P.C.R. nu pot candida pentru organele de Putere.

7 mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Există o soluție salvatoare: Satul

            Indiferent dacă este real sau nu, dacă este doar un exercițiu pentru ce este programat să urmeze, virusul actual, pentru care au fost semnale publice de multă vreme, poate avea, între rezultate dezastruoase pentru fiecare și pentru Țară, și unul pozitiv: milioanele de Romîni alungați din țară de Contrarevoluție, deveniți slugi în diverse țări ale Europei și ale Lumii, s-au văzut dintr-o dată -și ei și cei dragi de Acasă- cu viața lor răvășită și cu țara devastată, nevoiți, dacă mai pot, să se întoarcă în satele lor decăzute, dezamăgiți, cu sufletele în viforniță și, ca-n vremurile regimului burghezo-moșieresc anterior, cu… botniță.

            Poate că, la un loc, toate suferințele din ultimii 30 de ani –cei mai negri din istoria multidecamilenară ai Poporului Dac- vor determina lăstărirea gîndului și dorului fundamental al Țăranului, Vatra dintîi și pentru totdeauna pentru singurul popor nemișcător din Europa, care i-a asigurat dăinuirea peste vitregii și vremuri, în timp ce alte popoare și populații s-au pierdut în neguri, cu nume cu tot: Satul.

            Satul, cu specificul lui tradițional, îmi apare locul, organizarea socială perfectă și modalitatea de asigurare a supraviețuirii unei comunități, toate confirmate de existența social-economică reală în timp îndelungat, de gîndirea ideologico-politică, chiar și din perioadele dezastruoase în care filonul Țărănesc pozitiv nu a dispărut, de realizările culturale diverse, chiar contradictorii, de expresiile artistice folclorice de cea mai înaltă ținută, fără egal în lume, cu Puritate și Frumusețe intangibile și nealterate, acest Sat din fondul nostru real, de memorie și de vis, nu este o ”fata morgana”, ci încă o realitate perste care, însă, de-o vreme se așterne spuză de cenușă, ca și peste viețile noastre: a început să se ofilească și plînge după cei plecați…

            Întoarceți-vă în sat, ca să-l revigorați și să vă reveniți; doar împreună, Țăranii și Satul, vom putea supraviețui, evitînd sau învingînd gîndurile, proiectele și faptele bestiilor fasciste care, adunînd fonduri imense din exploatarea noastră, a fiecăruia și a poporului, și-au procurat mijloace prin care ne pot extermina. Să ne retragem în satul-întăritură unde ne putem asigura toate cele necesare traiului, prin sfînta Muncă, cea care ne-a creat și ne-a înnobilat, așa cum am făcut-o în nenumărate milenii; tot ce ne trebuie pentru locuință, pentru hrană, pentru îmbrăcăminte, pentru relaxare și distracție, absolut tot, ne putem realiza singuri, împreună -în familii mari și puternice, cu părinți nedespărțiți, copii, bunici și nepoți- iar cu surplusul de produse ne cumpărăm de la muncitorii din orașul apropiat sculele și uneltele care ne-au făcut Prinți ai pămîntului: plugul, sapa, toporul, coasa, ori ni le facem noi: grebla, furca și țăpoiul, tînjala, căruța și sania cu boii falnici, acul, inul și cînepa, melița, vîrtelnița, sucala, rotanul, războiul (de țesut) cu complexul lui miraculos de ițe, vătale și suveică – ansamblu genial iscodit de Țăranul Dac…

             Nu avem pentru ce ieși din sat; nu ne trebuie mașini, elicoptere, iahturi, chimicale, alimente și medicamente-otrăvuri, îngrășăminte prin care cumpărăm moartea, cîtă vreme putem avea ca un ”cîștig colateral”, dacă am parafraza pe fasciști, bălegarul, cu parfumul lui specific venind dinspre ierburi…

            Iată Veșnicia noastră; vă chem, alungaților din țară, să vă întoarceți la ea, eu, Țăranul, care am scris încă din Socialism –atunci începuse destrămarea parțială, din bune intenții, a Satului: ”Sînt Poetul satului damnat/ Să dispară de pe-a țării hartă/ Și s-apară-n locul oazei-sat/ Huduroaie, ca o rană spartă…” (Sînt Poetul).

5 mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

La Coteț !

            Ați văzut, stimați tovarăși ? N-a fost nevoie decît de vreo trei-patru săptămîni de ”cotețare” și ne-am limitat toate activitățile, toate modalitățile de împlinire, cele mai multe dacă nu toate libertățile, chiar și pe cea mai nevinovată de-a parcurge în grabă scurtul drum pînă la cofetărie la o cafea…

            Ne-am obișnuit cu claustrarea, cu pachețelul adus la ușă, cu ideea că sîntem bătrîni de la 65 de ani (pe cînd noi lungeam mereu gîndul la peste 80), iar cei care scriem, lucrăm febril ca să finalizăm cît mai multe proiecte pînă la o adică…

            Sîntem protejați prin noi înșine de rezultatul Muncii, pensia, din timpul regimului politic democrat cînd aveam toți loc de muncă asigurat de prețuirea oficială a Muncii libere în propria Țară și, cei mai mulți dintre noi, de respectul și atenția tradiționale pe care ni le dovedesc zi de zi copiii noștri, ei dîndu-ne prima garanție și satisfacție că noi, Oamenii Muncii, sîntem ”bogați” de adevărat, aceasta sporindu-ne și mîndria de-a spune că avem o Țară Mare, oricum mijlocie, ci nu mică; ajunseserăm lîngă 25 de milioane, iar acum citim în statisticile oficiale numere care încep cu 19…

            La anii de meritată glorie, cînd ai avea dreptul, ca Moș al lor, să-ți strîngi alături și la piept pe mulții nepoți spre a le înșira poveștile frumoaselor imaginații folclorice naționale, nu poți să-i vezi decît prin ușa întredeschisă și să vorbiți antifonați cu botniță, doar în momentele permise de Fratele-mai-Mare, așa cum ați citit în cartea lui Orwell, care intuise perfect cum va arăta ”socengul” social-democrației în 1984, producător de Proli; autorul avea, desigur, la finalul deceniului al cincilea, informații dinspre forțele secrete care fabricau virusurile viitorului, pentru tocarea măruntă a omenirii; spre a nu mai pierde vremea cu războaie, boli obișnuite, chimicale, înfometare și medicamente-otrăvuri, care sînt prea puțin eficente, iar aghiotanții Fratelui-mai-Mare nu mai pot avea atîta răbdare…

            Omenirea se prăvălește în Hău, specia este în pericol, prin voința și acțiunea iresponsabilă a unor mutanți lăsați liberi să-și vîre coada și degetele în viața noastră, a fiecăruia și a comunităților, culegînd nectarul produs de Munca noastră, transformată de trîntori în averi incomensurabile, prin Exploatare, Asuprire și Înrobire, averi pe care și-au pus ghearele și de pe muntele cărora dictează că nu ne mai pot suferi fiindcă ne-am înmulțit prea mult, iar ei nu ne mai pot (h)răni pe atîția, motiv pentru care și-au propus să ne decimeze, să ne sfertuiască, să ne înjumătățească, dispunînd pînă la urmă și de cadavrele noastre…

            Căci pandemia este, fără îndoială, lucrare diavolească, venită de la oameni-neoameni; natura, de la sine, nu produce asemenea dezastre universale fără să se surpe ea însăși…

            Guvernele, devenite simple administrații de fonduri și materiale, trebuie să cumpere izolete și mortete; cine mai gîndește la drepturi și libertăți ? Cine mai întreabă cîte sute de miliarde se adună la datoriile Țării total liberă în 1989 și deținînd atunci averi imense și teancuri de bani necheltuiți, orientați pentru mari proiecte viitoare ? N-au rămas nici măcar pentru zilele noastre negre; s-au scurs ca să le albească pe-ale infractorilor…

            Mai avem vreo ultimă șansă ? Da, rapida organizare politică proprie a claselor sociale fundamentale, Muncitorimea și Țărănimea, spre a ajunge în Putere, fără de care ne sinucidem.

2 Mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

1 Mai Muncitoresc

            Puține țări mai sînt în lume cu regim politic democrat, în care 1 Mai, Ziua Internațională a Oamenilor Muncii, oferea prilejul unei exuberanțe extraordinare pentru orășeni –care participau la acțiuni organizate de sărbătorire de cître muncitori și familiile lor- iar pentru Țărani, această zi de sărbătoare națională și internațională oficială, cuplată cu cea de 2 Mai, Zi a Tineretului, se transforma într-un prilej excepțional pentru finalizarea lucrărilor de primăvară, asigurîndu-se un venit bun, pe linia tradițională a Poporului Dac, de obținere a produselor necesare în gospodăria din propria activitate de cultivare a pămîntului și de creștere a animalelor

            Din păcate, măsurile retrograde dispuse, în ultimul deceniu al Socialismului, de așa-zisul ”partid” PCR, direct sau prin intermediul organelor de stat, au determinat nu umai reduceri ale activităților agricole tradiționale, cu scăderi ale nivelului de trai și ridicarea unor tensiuni în familii și gospodării, dar și importante nemulțumiri social-politice, în condițiile în care în țară nu exista nici un fel de organizare politică pentru conștientizare și solidarizare de clasă între Oamenii Muncii din cele două clase sociale fundamentare, care erau ”reprezentate” politic și în Putere de ”partidul” care le oprima, acesta fiind, la rîndul lui, cu belciug și botniță puse de cei ”aleși” în Comitetul Central unde nu pătrundea nicio persoană fără nominalizarea expresă a ”mult stimatului cel mai iubit fiu al poporului”, motiv, probabil, pentru care toți aplaudacii, fără nici o excepție, se bucurau fără margini la răpirea și sechestrarea lui, iar la mișelescul asasinat nu mai puteau respira de Ocări pentru trecut și de Osanale pentru asasini.

            Așa se face că generațiile de după 1946 (anul ultimelor alegeri) nu au avut nicio informație privind organizarea politică, mai întîi a propriului partid PCR din perioada 1921-1946; de aceea astăzi nimeni nu se gîndește la cel mai important, poate singurul, obiectiv pe care să-l abordeze Oamenii Muncii în ziua lor: organizarea politică (chiar, sau mai ales, în jurul micilor și berii). Cum-necum, cu sau fără Virus-cu-coroană, vor veni și votările care vor fi, din nou, ca în toți anii 1946-2020, fără alegeri, deoarece Muncitorii și Țăranii -și alți oameni ai muncii- nu vor avea candidați proprii, pentru că nu au partide proprii, toți alunecînd, ca pîraiele, de pe toate ulițele și străzile spre centrele de votare (aceasta, Votarea, fiind de 74 de ani înlocuitoarea Alegerilor, dar în calea Adevărului stă mamutul PCR cu istoria, realizările (de excepție, făcute cu măciuca) și tragediile cunoscute sau încî necunoscute.

            Oameni ai Muncii,

De ziua dv. faceți un singur lucru: organizați-vă politic în organizații proprii, formate exclusiv din Muncitori și Țărani și, dintre aceștia, dintre dv, propuneți-vă candidații la toate funcțiile, dar mai ales la cele din Parlament (de unde trebuie izgoniți burjuii, trîntorii și clăbucitorii, toți anti-democrați și anti-patrioți). Dacă vreți, Partidul Comuniștilor vă stă la dispoziție. Succes !

            Trăiască 1 Mai !

1 Mai 103 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu