Ceaușescu în alb și negru
(I)
Președintele
Nicolae Ceaușescu, Marele Erou-Martir Național ar fi fost sărbătorit astăzi la
cea de-a 103-a aniversare a Zilei de naștere, cu flori și vorbe frumoase,
asemenea florilor și sentimentelor luminoase ale contemporanilor care l-am
cunoscut și ale urmașilor -de către oficialități și întregul popor- dacă el ar
fi avut în timpul vieții, și mai ales în anii lungii sale ”guvernări”, ceea ce
trebuie să aibă orice conducător politic: un Partid al clasei sociale proprii.
Dar el nu a avut Partid, ci o gașcă anti-partidică -aceasta conducînd, din umbră, prin aspre ordine intangibile, statul-servitor- și esențial anti-democrată, ceea ce a asigurat rezultatele social-economice excepționale obținute în timpul regimului democrat (1948-1989) în folosul întregului popor, dar și catastrofa totală, de neînlăturat, pregătită din timp și aplicată, profund și extins, în decembrie-cel-negru, 1989.
Nu sînt șanse ca toată lumea să înțeleagă, așa cum știu de cel puțin 31 de ani, căci se opun cei 3.831.000 de figuranți constructori din timpul regimului democrat, deveniți activi, energii și competenți demolatori din timpul (de 31 de ani) regimului contrarevoluționar despotic, banditesc și trădător al intereselor naționale, lepădate în slujba și beneficiul ocupanților externi, cei care ne-au rîrvnit de secole și milenii Vatra, pe care NU au putut-o cuceri, însă în 22 decembrie le-au înmînat-o gratuit ciocoii peceroiști, cu tăcerea complice a Prostimii.
Eu cred că am exprimat totul în frazele celor trei alineate, dar pentru că unii, mai ales Pucării telectuali și Nămolul peceriștilor, nu vor înțelege niciodată, concretizez în continuare Luminile și Umbrele care împestrițează monumentul marii personalități a Președintelui asasinat (de criminali pentru ceea ce a făcut Bine poporului) și neapărat de Beneficiari, tot pentru ceea ce a făcut Poporului, însă, sporadic și nesemnificativ, Rău, dar concentrat în ultimii ani de conducere (1983-1989) cînd nu și-a dat prin minte, iar tovarășii nici nu i-au sugerat, nici nu i-au propus și nici impus ceea ce era foarte necesar pentru propria salvare precum și a Patriei și a Poporului: să plece…
Plecat la timp, ne-ar fi descifrat multe taine, vorbind ori scriind, cum o fac asasinul său moral, Mihail Sergheevici Gorbaciov, precum și brațul criminal direct, Criminalul șef Ion Iliescu…
De ce, oare, n-a putut s-o facă, nici atunci cînd, la ședința C.P.Ex. a încercat ? Răspunsul: îl ruinase, pînă la golire de esențele Rădăcinilor Țărănești și ale Crengilor Muncitorești pline de Fructe, Răul cel mai Rău pentru o personalitate politică de prim rang: cultul deșănțat al personalității, practicat de acel Nămol toxic, atoate ucigător, numit PCR, acesta fiind Gunoiul Național în care au coabitat cele trei componente: cam 1 % Comuniști (adevărați) care nu au avut nicio cale de afirmare (prototip, în viziunea mea, Gheorghe Apostol, Constantin Pîrvulescu, Chivu Stoica, Moș Bîgu poate Constantin Doncea, acesta nestrăin, însă, de Violența marxist-leninistă), alt procent de cca 10 marii sugători, cei care au continuat și parțial înlocuit birocrația burghezo-moșierească, profund vitriolați de ideile comuniste revoluționare și de drepturile democrate, pentru care nu aveau decît desconsiderare și dispreț, iar alți vreo 90 %, beneficiarii micilor privilegii esențiale care le determinau tăcuta încovrigare servil-protectoare și osanalele toxice, schimbate exploziv și tumultuos în Ocări plenare, dirijate de acei 10 %, începînd cu 22 decembrie ora 12,00.
Esențial a fost în structura PCR din perioada 1948-1989, faptul că nici organul național colectiv de conducere (Biroul Politic, apoi Comitetul Politic Executiv) și, mai ales, nici conducătorul nominal din vîrf (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu), nu au înțeles sau nu au aplicat esențele organizării politice ale societății, aceasta desigur din cauza Labirintului Întunecat al ”învățăturii marxist-leniniste”, în ciuda faptului că, în tot răstimpul de zeci de ani de conducere, se afla permanent, cu însărcinare specială de luminare ideologică un consacrat drept Ideolog politic, ultimul fiind Dumitru Popescu, purtînd supranumele edificator de dumnezeu (la fel ca șmecheria evreiască Ely în traducerea Maculaturii de către călugărul Eremia, de-acum 1700 de ani).
Surprinza în acest sens ne vine, în primul rînd, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic de înaltă ținută, cu ”vocație de mare conducător politic” [1]), așa cum ne confirmă Gheorghe Apostol, fost Prim-secretar al PCR, dar și Marele Meșter Bijutier (în metal prețios dar mai ales în Poezie), Tudor Arghezi, care îl numește, în tableta-necrolog, din iubire, admirație și respect, toate cernite de moartea nedreaptă și nerăbdătoare, ”Scumpul General al Neamului Romînesc”.
La 19 martie 1965, ora 17,43, cînd se stingea acest Scump General, aveam deja, ca și colegii mei, opțiunile clarificate și definitive: toți îl doream în funcția rămasă fără titular chiar pe cel desemnat nominal de Dej însuși: Gheorghe Apostol, opinie pentru care se acceptase explicația mea: pe Apostol îl simpatizam, cum pe Gheorghiu-Dej îl iubeam, pe Chivu Stoica îl respectam, de Ceaușescu, desemnat deja ”Fiul Partidului”, supranume pentru care se obosise îndelung, eu mă temeam și mă depărtasem mereu începînd din decembrie 1967 de la Conferința Națională a PCR, care formulase, sub înrîurirea sa, unele concluzii negative, trecînd apoi prin momentele acuzatoare din aprilie 1968 și, mai ales, cele tragice din 21 august 1968, cu o confirmare beton publicată de Tudor Păcuraru [2]), care puteau însemna de atunci sfîrșitul nostru, amînat doar pentru 21 de ani... (Va urma)
26 ianuarie 104 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU
[1]). Eu și Gheorghiu-Dej – Editura Paco, București, 2011
[2]). în lucrarea Planul Nistru/ Днестр-1989. Implicarea G.R.U. în Revoluția din Decembrie, Editura Evenimentul și Capital, București, 2020
