luni, 30 aprilie 2018

UN COMENTARIU

privind părerea Ambasadorului Norvegiei despre dezastrul post-decembrist al Romîniei

Știm demult ce ne spune tovarășul Ambasador, dar știm și ce dumnealui nu ne spune sau nu pricepe bine: Nivelul de trai actual (cel mai) ridicat din lume, Norvegia fiind -după Liban, Romînia, Libia- a patra țară fără datorii, s-a asigurat de conducerea democrată (comunistă) instaurată imediat după cel de-al doilea război mondial și niciodată abandonată, deși, de o vreme, Comuniștii cooperează -sau alternează- la guvernare cu social-democrații, care nu sînt fasciști ca la noi...
Cît despre tovarășul Acad. Florin Constantiniu, a continuat să scrie folosind, pînă la final, sintagma oligofrenică impusă de peceriștii trădători-aceasta fiind în realitate cloacă sau clică politică, ci nu ”clasă”- deși în timpul discuțiilor pe care le-am avut mi-a promis că a înțeles explicația și că nu o va mai utiliza...
Vina cea mare aparține celor 3.831.000 de peceriști care n-au știut niciodată ce înseamnă Politică, Doctrină, Partid, Comunist, Socialism, Putere, Democrație, Putere Democrată, Alegere; ei lălăiau ca bestiile în Piscu Stînii că sînt... detașamentul de avangardă iar nămolul lor monstruos era numit autodenigrant ”partidul întregului popor”...
Demult ne păpa Gaia, ci nu doar după 22 decembrie, dacă în fruntea lor n-ar fi stat, cu credință și demnitate niște Muncitori destoinici: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu.
Merită glorie ca adevărați sfinți (deși Apostol s-a asociat cu unii trădători la un fîs...).
30 aprilie 101 e.d. Trăiască 1 Mai !
Prof. Gheorghe Ungureanu

vineri, 27 aprilie 2018

1 Mai


PARTIDUL COMUNIŞTILOR

Proletari, nu acceptaţi                                                                                                                                              Să mai fiţi exploataţi !

Comitetul Național
Nr.    13  din 18 aprilie 2018
Primăria Municipiului București
Tovarășului  Primar General,

Vă facem cunoscut că în ziua de  1 Mai 2018, între orele 10,30 și 12,00 în localitatea București, Sectorul 5, locul Parcul Carol (Parcul Libertății) se va desfășura o adunare publică organizată de către noi. La adunare vor participa circa 30 persoane. Traseele de acces spre locul adunării, precum și cele de dispersare vor fi individual, fără manifestație.
Scopul adunării publice îl constituie manifestarea tradițională muncitorească specifică Zilei Oamenilor Muncii, 1 Mai și exprimarea protestului față de acțiunile contrarevoluției antisocialiste, antinaționale și antipopulare din 22 decembie 1989, soldate cu distrugerea economiei naționale, lichidarea locurilor de muncă, alungarea din țară a oamenilor muncii de către Guvernarea contrarevoluționară, nimicirea și subordonarea Statului față de imperiile cotropitoare, transformarea țării în bază militară anti-națională agresivă, de esență fascistă.
Pentru îndeplinirea scopului propus, vom utiliza mijloace de comunicare vizuale și sonore.
Vă asigurăm că adunarea se va desfășura în mod pașnic și civilizat. Din partea noastră sînt împuterniciți să asigure și să răspundă de măsurile privind buna organizare a adunării, astfel încât aceasta să se desfășoare în condiții pașnice, civilizate și să nu degenereze în acte de violență, tovarășii:
-         FILIMON Dumitru Daniel, posesor al CI seria IF nr. 317793,
-         ILIE Șt. Silvia, posesoare a CI seria DD nr. 543811.
În sprijinul bunei desfășurări a adunării, solicităm din partea primăriei și a organelor de poliție luarea următoarelor măsuri:
-         protecția față de intervenții abuzive ale organismelor de stat,
-         idem față de grupări sau ONG-uri de dreapta.
Pentru a primi răspunsul de la dv. desemnăm pe tovarășul FILIMON Dumitru Daniel.
PREȘEDINTE, Prof. Gheorghe UNGUREANU

Notă:
Cu adresa nr. 1.618.911/ 1.674 din 27 aprilie 2018, semnată de Viceprimar General Aurelian Bădulescu, Primăria Generală ne comunică faptul că nu s-a putut reține Declarația noastră pentru manifestația de 1 Mai deoarece în același timp și același loc a fost anunțată o altă adunare publică. În această situație, la propunerea PCdR ne vom reuni cu manifestanții acestui Partid.

sâmbătă, 14 aprilie 2018

Fasciștii atacă iarăși Siria



 Tandemul fasciștilor (USA, Anglia, Franța poate și alții) se joacă din nou, la un nivel de mare gravitate, cu focul peste țările lumii, care, de aproape 30 de ani ard neîncetat, deoarece fasciștii nu suportă, din ordinul șefilor lor ascunși, guverne democrate, apărătoare de Patrii libere. Aprins în multe alte state, tontoroiul fascist, dirijat demențial de conducătorii USA și Franței, joacă pîrjolindpămîntul Străvechii țări frumoase și bogate, Siria.
            Lumea actuală și viitorul ei sînt în mare pericol ea nemaiavînd, de trei decenii, Puterea și Forțele necesare pentru stăvilirea la nivel planetar a exceselor agresive ale Godzilei mondiale, pentru că au dispărut foarte multe state, din toate continentele, cu regim politic democrat -și nu doar că nu mai sînt în frontul luptei pentru progres și democrație, ci s-au atașat de partea cealaltă a baricadei care desparte Binele de Rău- aceasta datorîndu-se trădării globale a lui Gorbaciov, care și-a nimicit nu numai Partidul, dar și Statul și Tratatul defensiv de la Varșovia.
            Această trădare a Gorbaciovului, incredibilă pentru mulți, era însămînțată chiar în embrionul germinativ al Partidului lui V.I. Lenin, numit bolșevic, dar funcționînd în realitate fără esența bolșevică –Puterea Democrată- adică împlinind dezideratele ascunse ale menșevicilor (social-democrați).
            Embrionul inițial al menșevismului a fost plantat chiar în ”genomul” uman revoluționar de către creatorii ai Doctrinei Comuniste, burghezii Karl Marx și Friedrich Engels. Fără aceste ”bombe” ascunse în sîmburele propriei doctrine, nu s-ar fi putut produce nici trădarea, nici ciudata reorganizare (în Socialism) a Capitalismului de către un circar de teapa lui Boris Elțîn, nici construirea Capitalismului în puținele țări (din cele peste 100 cu regim politic democrat) care au rămas cu structură statală democrată (socialistă) la sfîrșitul secolului al 20-lea. Unele chiar întrețin relații de strînsă colaborare multiplă cu agresorul numărul unu al planetei, USA, care, prin colaborare, le degradează și le derutează esența democrată social-economică și politică.
            Transformate în ruină, fostele țări democrate, cu rezultate excepționale –cum a fost și Romînia pînă în 1989- devin cerșetoare la jefuitori, care, disponibili, le ”reconstruiesc” în interesul Capitalismului, Imperialismului și Globalismului desființătorare de State, Patrii, Popoare și Oameni liberi. Cu conduceri anti-naționale și anti-democrate, fără partide democrate (comuniste), fostele țări sînt sortite să devină provincii și regiuni ale conducătorului globalizant, conducătorii de după 1989 neavînd nici posibilitatea și nici dorința de a se opune tăvălugului ucigaș.
            Un rol deosebit, în blocarea rostogolirii acestui tăvălug al morții le-ar reveni popoarelor din țările fasciste agresoare; greu de explicat de ce nu acționează știind că, în ciuda marilor averi naționale, masele populare din  acele țări duc o viață grea, cu Sărăcie, Analfabetism și Crime la cotele cele mai ridicate din lume…
            Cît despre noi, victime directe sau colaterale ale agresiunilor fasciste, trebuie să ne mobilizăm împotriva agresorilor, să răsturnăm guvernnele slugarnice față de agresori, să ne refacem regimul politic democrat și să ne reconstruim țările devenite ”mormane de fiare vechi”, cum zicea despre bogăția noastră anterioară, împielițatul contrarevoluționar.
14 aprilie 101 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu

Scrisoare


C ă t r e,
Academia Romînă
-Tovarășului Acad., prof. univ. dr.  Ioan-Aurel Pop-

         Vă felicit cu prilejul alegerii Dumneavoastră în înalta funcție de Președinte al Academiei Romîne ! Și vă urez succes în îndeplinirea îndatoririlor care vă revin în această calitate.
         Folosesc prilejul pentru a vă atenționa asupra tristului grav adevăr că Academia Romînă este prima instituție a statului care a pus în aplicare o măsură și exprimă prin cuvîntul unor membri ori prin fapte și acte atitudini specifice autodistrugerii și pîngăririi Țării (atît cît mai considerăm că sîntem, în imperiul dezastrului universal al Europei).
         Hotărîrile din 1993 ale Academiei au început auto-ruinarea esențelor naționale patriotice pentru care fusese înființată în urmă cu 140 de ani, aceasta prin stîlcirea și golirea de substanță națională a formelor verbului Firii, precum și prin alungarea din rostire și scriere a Regelui Limbii Dace, Î, așa încît Dacii, porecliți Romîni, sînt obligați să se schimonosească pentru ca trădătorii de Patrie să poată produce satisfacții inamicilor Poporului Dac (poreclit Romîn).
            Cred că într-un text menit să exprime ”Semnificația istorică a unor nume: romîn și Romînia” (nu cunosc conținutul) se expun asemenea aspecte, evidențiindu-se, desigur, verticalitatea definitorie pentru Demnitate Patriotică și Verticalitate Științifică.
         La crimele menționate mai sus, unii vechi și mari membri ai Academiei afirmă cu nonșalanță, de mai mulți ani, o monstruozitate incalificabilă (față de care eu nu mi-aț promova elevii de clasa a V-a) care nu mai poate justifica înaltul titlu nici pentru persoanele respective și nici pentru instituția pe care o dezonorează propunînd, în public, unirea celor mai mari (și perfecte) antonime: Știința și Religia
            Reamintesc momentul terifiant de anul trecut în care însăși conducerea Academiei își batjocorește statura și menirea; citiți, vă rog în comunicatul din 20 iunie 2017, semnat de Biroul Prezidiului: ”… Unirea de la 1 decembrie 1918 – clipa astrală a istoriei poporului român” și ”Aşa să ne ajute Dumnezeu !
BIROUL PREZIDIULUI ACADEMIEI ROMÂNE”
fragment din textul oficial în care numele lunii din ziua cea mai mare a Poporului Dac nu merită majuscula, cu care însă, respectuos, Biroul Prezidiului de la unicul înalt for științific al Patriei își onorează pocitația stăpînitoare…
         Autorii mai sînt în Prezidiu ? Mai sînt … cademicieni ?!?
         Cît despre ”clipa astrală”, Dumneavoastră, Doctor în științe istorice, le-ați putea explica acelor colegi ne- ori anti- istorici –care utilizează sintagma oligofrenică, citată cu onoare, ”clasa politică”- faptul că acea clipă a fost istorică, încununînd lupta eroică a Poporului Dac, în condițiile de necontestat ale încheierii primului război mondial și, mai ales, ale enunțării și aplicării, de către V.I. Lenin, a ceea ce a apărut și s-a statornicit pentru întreaga Omenire, Principiul naționalităților; fără Lenin și victoria MRSO, nu ar fi existat cele mai mari acte eroice ale Dacilor din Basarabia și Bucovina care au revenit la Patria Mumă, în condițiile tragice cînd aceasta era zdrobită
         Primiți, vă rog, asigurarea celor mai alese sentimente,
Prof. Gheorghe I. Ungureanu
Curtea de Argeș

vineri, 13 aprilie 2018

CONVOCARE

Membrii Comitetului Național al Partidului Comuniștilor (titulari și provizorii) sînt convocați la întrunirea tradițională de 1 Mai la București, pentru ora 10, la locul stabilit. Orice eventuală modificare o vom anunța operativ prin telefon.
13 aprilie 101 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu, Președintele Partidului

joi, 5 aprilie 2018

MEMENTO

5 aprilie 2018, internet:
Citez pe Papa Francisc: ”Nu este necesar să crezi în dumnezeu ca să fii om bun. Într-un fel, conceptul tradițional de dumnezeu este depășit. O persoană poate fi spirituală, fără, însă, a fi religioasă. Nu este necesar să mergi la biserică și să dai bani - pentru mulți oameni natura poate fi biserica. Unii dintre cei mai buni oameni din istorie n-au crezut în dumnezeu, în vreme ce unele dintre cele mai mari atrocități au fost săvîrșite în numele domnului. Papa Francisc.”
(adaug:) … și chiar de dumnezeu însuși, pe cînd se numea Eli (aceasta pînă cînd călugărului Eremia i-a venit năstrușnica idee de a-i zice criminalului abominabil ”domine dei” în traducerea bibliei din aramaică în latină); poate află și cademicienii Romîni.
Felicitări, Omule Papă ! Vă declar Om-de-Știință și Vă propun în ierarhia valorii științifice mondiale
imediat după Darwin, Newton, Stephen Havking !
5 aprilie 101 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu

marți, 3 aprilie 2018

Apel către Comuniști

Stimați tovarăși Comuniști, Zăngănirea Puștilor, ridicarea Pumnului și Lălăiala nu au nicio consecință (pozitivă). Dar, hai să admitem teza violenței (lansată de Marx și Engels, promovată de toți conducătorii ”comuniști) și am pleca la luptă cu Pușca; să zicem că am face rost de una-două... Gestul nostru ar pune în funcție cele UN MILION de Puști de care dispun guvernanții, ca să nu mai vorbim de MILIARDELE de care dispun fasciștii... La fel cu Lălăiala; cît timp noi pălăvrăgim despre CE, despre CUM, despre CÎND, despre UNDE, Religiile, Capitaliștii, Imperialiștii, Globalizanții, Fasciștii, cei din vîrful Piramidei Puterii, satrapii necunoscuți dar atotputernici ne lichidează ultimul dram de economie și de minte... De aceea rog pe cei înscriși în Partidul Comuniștilor și pe cei care doresc să se înscrie, să vorbim numai ce trebuie să facem noi -și încă urgent- să constituim organizații în fiecare localitate, să spună fiecare ce funcție vrea să aibă în Partid ori pe cine propune, ca și în organismele Puterii, poate chiar și în Administrație. Pe Comuniști îi rog tovărășește să nu mai intrați în polemică (și, oricum, excluse replicile în termeni ireverențioși), mai ales cu tovarăși care se prezintă (ca și noi, este dreptul dumnealor) a fi comuniști. Toți sîntem cetățeni ai aceleiași țări; dacă intrăm în război, ne împușcăm între noi ?!? În concluzie, noi ducem un Război greu, care este LUPTA-DE-CLASĂ; n-o mai complicați cu diferite forme înveninate. Trebuie să învingem, în numele armei superioare, MUNCA, și al dreptului suprem - NUMĂRUL. Vă asigur că vom învinge în baza Programului nostru, dar numai pe calea înscrierii în Partid pentru a realiza Solidaritatea de clasă și, astfel, să punem în valoare NUMĂRUL, principala calitate în Politică. Succes ! 3 aprilie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

Studiem

Studiem posibilitatea de a interveni în procesul Criminalilor din decembrie-cel-negru spre a reprezenta și prezenta starea, sentimentele și concluziile claselor sociale fundamentale - Muncitorimea și Țărănimea, crunt lovite prin monstruoasele crime ale puciștilor militari și ale Contrarevoluției anti-socialiste, anti-democrate și anti-naționale; o hotărîre vom adopta la ședința Comitetului Național Provizoriu din luna mai a.c. 3 aprilie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

Un singur FAPT

Tot mai mulți cititori și tot mai des cei care scriu pun problema faptelor, în locul vorbelor (de care este plin internetul, tocmai pentru a extinde și a aprofunda Tîmpitizarea, fenomenul complex, exterminator, care se produce în fiecare clipă, după 22 decembrie cel negru). Acest singur fapt este organizarea politică, anume calea unică de a ieși din Noaptea în care am intrat în decembrie; greu de realizat printre Lălăieli, căci stăm în umbra celor 3.831.000 de partizi care nu au priceput nimic niciodată despre Partid și Politică. Dar, dacă, în lipsa unei legi de organizare politică, există persoane (de stînga) convinse că trebuie SĂ FACEM, ci nu SĂ SPUNEM, fiecare, în prima clipă, are de făcut cel mai important lucru: să se înscrie în Partid; apoi și numai acolo să spună, să audă, să întreprindă în solidaritate cu cei din clasa lui socială. În rest este pierdere de timp... Peceriștii să se ducă la ei, la PCR, cu Burghezii, cu Moșierii, cu Bancherii, cu Trădătorii... Noi îi primim cu interes pe Muncitori și pe Țărani. 3 aprilie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

duminică, 1 aprilie 2018

Un text rarissim

Agrointeligența este un fel de gazetă de perete (electronică) singurul mesaj pe care nu-l elimin automat din lista care sosește zilnic, mai ales noaptea, expresie a unui comerț barbar care tinde să ne asfixieze cu oferte. Multe din textele primite, dacă nu toate, ni-l prezintă pe tovarășul Daea, ministrul agriculturii, în chip de personaj simplu, popular dar competent, preocupat de problemele agriculturii, în permanente vizite, cu abilități de relaționare și calități de țăran, ba chiar și iubitor al Țăranilor și al Ciobanilor, pe care însă, întotdeauna gazeta ni-i poreclește ca… fermieri, ceea ce îmi produce repulsia cea mare, acest termen fiindu-mi total nesuferit. De altfel, după decembrie-cel-negru, toate autoritățile și, mai ales, persoanele cu funcții de conducere nu suportă cuvîntul-cheie al Poporului Dac, Țăran, pentru că, de fapt, nu-l suportă pe Țăran și aceasta dintr-un motiv de importanță excepțională: Țăranul, talpa Țării, fiind omul total al Muncii, al sfintei Munci, este rezistent în starea sa caracteristică, de unde dîrzenia și independența, imposibilitatea de a fi încovrigat ușor de către burghezo-moșierime-bancherime și, în special, de Godzila Globalizării. Dar Capitalismul și Globalizarea au inventat ferma și fermierul, cu bani, chiar mulți, veniți de undeva din ”Piramida Puterii” (care este în fapt Piramida Brutelor), din care cea mai mare parte se duce la ”mînuitori”, iar autorii gazetei, evident și ei plătiți de aceleași Brute, au dispreț (care este și așa, ancestral) pentru Țărani, de unde realitatea că Sfîntul Gliei sfinte, Țăranul, își vede foarte rar numele lui propriu scris ori rostit în mijloacele de comunicare în masă. Ca țăran, urmaș de milenii din Țărani și Ciobani, am fost (plăcut) surprins de textul citit astăzi în gazeta cu pricina, iată-l: ”Agrointeligența”, 1 aprilie 2018: ”Șeful de la Agricultură pune mare preț pe munca ciobanilor romîni. Ministrul agriculturii Petre Daea refuză să ia miei de la crescătorii de ovine care îi sînt toți ”prieteni”. Ministrul este deja recunoscut că de fiecare dată scoate chiar și ultimul leu din buzunar cînd merge la tîrguri sau simple întîlniri cu fermierii. Petre Daea ține morțiș să remunereze produsele obținute cu multă trudă și sudoare de către țăran romîn. Refuză de fiecare dată cu desăvîrșire orice mică ”atenție” pe care agricultorii vor să i-o facă în semn de recunoaștere sau respect !” Am scos din text săbiile otrăvite anti-Dace și le-am înlocuit cu cele firești: î și sînt. Autorul textului tinde să transforme barbarismele în sinonime ale cuvîntului Țăran; Lectură plăcută ! O istorioară: În urmă cu cîțiva ani am întocmit și eu documentația pentru a primi ”subvenția” de la APIA (acesta fiind instrumentul principal de subjugare a Țăranilor față de ”Piramida Puterii”, dominanta Globalizării). Am tăiat în formulare cuvîntul ”fermier” (care înseamnă ”lucrător în agricultură, cu banii asigurați din afară”) și am scris în loc ”țăran”, dar tovarășa funcționară nu mi-a primit cererea, a motolit-o și mi-a dat alta precizîndu-mi să nu tai nimic, ci doar să complectez. Am renunțat repede la subvenții, citind în lege (cum era atunci, modificată acum) că subvențiile se dau fără a avea obligația de a lucra pămîntul… Fermierii s-au bucurat, Țăranii au dispărut ! 1 aprilie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu