O Uniune a Statelor Daciei

• comentariu la Jokerul virtual 
  

Respectuoase salutări prietenești Președintelui Federației Ruse ! Sugestia dumnealui de colaborare între Rusia, Romînia și Republica Moldova este de foarte mare interes pentru ambele popoare. Și mai ales are o maximă importanță istorică, aspect pe care îl voi concretiza cu două momente cu valoare de unicat, absolut necunoscute și nepuse în valoare de către autoritățile din cele trei state. 1. Am avut în mule și lungi perioade un stat comun, din care făceau parte și alte teritorii ale Daciei: pe vremea Marii Regine Tomiris cînd statul condus de ea cuprindea și pe Masageți (ai căror urmași sînt Rușii și Ucrainenii) și pe Geți (Dacii porecliți Romîni din Romînia, Republica Moldova și alte teritorii ale Daciei, astăzi aflate în alte state), iar Capitala se afla la Tomis (actuala Constanța), oraș care avea atunci -cu 2.500 de ani în urmă- 600.000 de locuitori. Cu toți Dacii sub ascultarea ei, cea mai faimoasă Regină de pe întreaga planetă, Tomiris, cu o oștire inferioară numeric dar net superioară pe cîmpul de luptă, a învins uriașa oaste a lui Cirus iar acesta a sfîrșit tragic fiind decapitat; de atunci Regina apare în toate țările și muzeele Lumii întregi (exceptînd Romînia, ingrata îngratelor) în sculpturi, picturi, desene, fotografii etc ținînd în mînă capul înfumuratului Rege persan care rîvnea nu numai la teritoriul Dacilor, ci și la nurii Reginei al cărei soț murise eroic în luptă. 2. La aceeași înălțime eroică se află contribuția decisivă a Rușilor la salvarea statelor Dacice -din cuprinsul actual al Romîniei, Republicii Moldova, Ucraina și altele- de asfixierea mortală pentru noi pe care ne-o impunea un stat barbar instalat, pentru mai multe secole, pe pămîntul nostru, acel stat fiind Khazaria. Războinici, violenți, cu comportament barbar, necruțători cu localnicii. Khazarii reprezentau un grav pericol catastrofal, fiind pregătită dispariția noastră iminentă. Salvarea ne-a venit de la cel mai mare și statornic prieten, Poporul Rus, urcat într-o ascensiune viguroasă spre jumătatea mileniului trecut și angajat în multe și necruțătoare lupte cu Khazarii pe care, în final, i-a zdrobit și i-a spulberat fără a-și mai putea reveni. Astfel noi le datorăm Rușilor minunăția istorică a existenței noastre. Din păcate, nu doar conducătorii nelegitimi ai noștri, dar nici savanții și nici Președintele Rusiei nu cunosc aceste episoade; aș primi cu interes și bucurie șansa unei întîlniri cu Președintele Putin, căruia să-i expun proiectul unei Uniuni a Statelor Daciei. 19 mai 104 e.d. Prof. Gheorghe I. Ungureanu

10 mai, Ziua Crimei Naționale

 

10 mai, Ziua Crimei Naționale 

10 mai este ziua celei mai mari crime naționale, constînd în aceea că a fost pus, de către proprii reprezentanți, antipatrioți, șef peste țară un străin (și încă evreu !), fără știința și fără voia Poporului care, în plenul său, își alesese liber pe Domnul Unirii…          

O gașcă de criminali burghezo-moșieri l-a înlăturat pe cel mai iubit Domn, Alexandru Ioan Cuza, simbol de împlinire și speranțe, care fusese ales, în ambele Principate ale Daciei, în condițiile de efervescență democratică ale singurei perioade din istorie cu participarea legală și oficială în Putere sau influențarea ei de către Țărani și alte categorii din Elita Poporului nostru, fiind prima dată (la 1859) cînd se realizează statornic Unirea, după multe secole de la dezmembrarea Regatului Dacia Unită de sub Regele Vlad (1064-1100).

            Această gașcă, în care strălucește cel mai hidos dintre oamenii politici moșieri, Ion Brătianu, a fost cea care ne-a pricopsit, pentru 80 de ani, cu pecetea Hopînțolilor, dinastie străină, evreiască, găsită prin noroiul Prusiei, pusă în Scaunul lui Cuza la 10 mai 1866, Ziua Crimei Naționale, mișcare dezastruoasă care avea menirea să implice în existența statului nostru tăvălugul anti-civilizator al Occidentului, care ne-a cuprins cu totul în mocirla sa asfixiantă în anii de acum, după marasmul tragediei din 1989 (2004 și 2007).

Regimul politic Otoman, mult hulit în ultimii 150 de ani, a fost totuși, în realitate, cel mai blînd din întreaga istorie a Poporului Dac din Romînia, așa cum s-a stabilit și s-a respectat, cu rigurozitate, în vestitele necunostute ”Capitulații”. Dacă revedem evoluția ”suzeranității” Porții Otomane de la 1418 și pînă la 1877, putem constata că Împăratul Turcilor își respecta firmanul dat pentru Domnul din Muntenia sau Moldova, toate tulburările perioadei de patru secole și jumătate fiind cerute și impuse de grupuri de boieri certați cu ordinea stabilită și poftitori ai Scaunului.

            Chiar și declararea Independenței, la 9 Mai 1877, n-ar fi fost cenzurată crunt de Împărat –dovadă că n-a întreprins nimic împotriva noastră în lunga perioadă 1959-1877- iar Războiul pentru Confirmarea Independenței ne-a atras mai mult la intervențiile străine, cu propriile ambiții anti-otomane cunoscute.

            Ca să fie și mai monstruoasă Crima Națională, niște smintiți au declarat Ziua Crimei drept zi națională și i-au însăilat un imn regelui străin; halal să ne fie…

10 mai 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

9 mai, Ziua Înfrîngerii

 

9 mai, Ziua Înfrîngerii

 

            De multă vreme suspectam ca ciudată, ba chiar neverosimilă, neparticiparea lui I.V. Stalin la parada Victoriei din 24 iunie 1945 și chiar am pus semne de întrebare pe exprimări și texte scrise privind acest eveniment, pînă la apariția cărților lui Victor Suvorov [1] care mi-au dat certitudinea: I.V. Stalin, cu cea mai mare și mai blindată armată a lumii din toate timpurile, a pierdut… cel de-al ”doilea” război mondial (care a fost, în realitate, al Treilea, ceea ce eu am afirmat, am argumentat și am probat cu prisosință în articolele și cărțile mele), pierderea războiului neavînd nicio justificare în fața datelor certe: Armata Roșie dispunea de efective și dotare de circa zece ori mai mari decît prea-lăudata armată hitleristă, comandată direct de un soldat… fruntaș !.

            Să ne explicăm (în fața troglodiților, mai ales Istorici, care nu vor pricepe niciodată nimic, rămînînd cimentați în ceea ce i-au îndoctrinat dascălii lor, Marxiștii Fasciști: Războiul a fost pierdut de Stalin și de Hitler și cîștigat de inamicii înverșunați ai Socialismului Comunist reprezentat de I.V. Stalin, Amata Roșie și Statul Sovietic, între pierzătorii colaterali aflîndu-se și smintitul de soldat fruntaș, austriacul Hitler, cuibărit în Germania, pe care și-a subordonat-o în totalitate, în ciuda faptului că era total lipsit de orice fel de calități –cum îl caracterizează, cu certitudine, toți biografii- exceptînd flecăreala paranoică în fața unor mulțimi, inclusiv de milioane, care tocmai flecăreli de acest gen așteptau (nefiind meritul lui, ci abominabila sete de palavre a mulțimilor); fără îndoială însă că în mulțimile adulatoare și în serviciile secrete ale hitleriștilor erau plantate insule  (diverse) de mobilizare pro-fascistă în favoarea Fasciștilor de rang înalt: guvernanții din USA, Marea Britanie, Franța, scopul tuturor fiind exterminarea Statului Sovietic…

            Aceștia sînt cei care l-au împins în sus pe Fruntaș, operațiune la care o mînă de ajutor a dat însuși Stalin, și el avînd un mare și temeinic interes în nimicirea cumpliților adversari care voiau să instaureze, de atunci, Fascismul Global, dar le sta în coaste I.V. Stalin: USA, Marea Brtitanie, Franța și, lînă ei, Germania; am alăturat Franța, pentru că, lîngă ceilalți inamici ai Uniunii Sovietice, ea, ca orice titirez, prindea coajă și curaj… Astăzi nu mai este nimeni care să nu știe că înarmarea și instruirea specialiștilor micului Fruntaș fascist, fost conducător ”comunist” în republica socialistă din 1919, au fost asigurate de țările numite mai sus, din ambele tabere, aparent opuse, fiecare însă, avînd scop diferit, esențial opus: Fasciștii voiau instalarea Statului Mondial Unic Fascist, în vreme ce Comunistul Stalin avea ca finalitate crearea unei Realități Planetare a Statelor Socialiste Suverane, cu existența Independentă a Patriilor. Pentru aceasta se pregătise intens de Război ofensiv, exclusiv ofensiv, neacceptînd (gluma sau zvonul, care îi veneau și de la surse extrem de devotate și calificate, cum era Sorge) că micul Fruntaș ar avea îndrăzneala unui atac, căci doar un dement putea să facă o asemenea încercare mortală în fața colosului militar faimos: Armata Roșie, dar, pentru succesul rapid și zdrobitor, Stalin stabilise ziua declanșării la două săptămîni după Hitler: 6 august 1941.

            Aceasta i-a creat handicapul, marile pierderi în bătăliile anilor 1941-1943 și pierderea războiului în 1945, cînd, la 9 mai, parte însemnată din Germania era ocupată de marii lui inamici, colaboratorii fățarnici (și victorioși), cu serviciile hitleriste speciale salvate în întregime și recuperate (în USA, Barea Britanie, Franța, America Latină) pentru viitoarea organizare și victorie a Statului Global Fascist: exact ceea ce se înfăptuiește după 1989-1993, acesta fiind argumentul suprem și cert că I.V. Stalin a pierdut războiul, ceea ce el știa înainte de 9 mai 1945, anume la data deschiderii celui de-al doilea front anti-german de către principalii inamici ai Armatei Roșii (nu la Salonic, ci în… Franța, lîngă Germania !), motiv pentru care nu a vrut să primească parada… Victoriei (și nici să-ți asume titlurile și însemnele acesteia, pe care i le acordau autoritățile de stat și de partid).

            Pentru limpezirea Trecutului și proiectarea Viitorului ar fi necesar ca ideologii, politologii, oamenii de stat, istoricii, inclusiv cei militari, să-și asume acest adevăr neîndoielnic: cel de-al treilea război mondial (cunoscut ca fiind al doilea) s-a purtat între marii fasciști, în final cîștigători –USA, Marea Brtitanie, Franța), care s-au îmbogățit prin prestațiile pentru Hitler- și Uniunea Sovietică, aceasta decimîndu-și Armata, Populația, Economia, așa cum s-a întîmplat întotdeauna cu cei înfrînți…

           

9 mai 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

---

[1] . Victor Suvorov – Ultima Republică, Editura Polirom, Iași, 2010-2011

8 Mai

  

            Nici măcar o persoană nu a fost interesată de propunerea mea de-a reorganiza Partidul înființat la 8 Mai 1921 prin desprinderea din Partidul Socialist (care era social-democrat, deci anti-comunist) a celor care se considerau Comuniști și doreau să instaureze un stat al Muncitorilor și Țăranilor, după modelul dat Omenirii de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie.

            Acest Partid, în ciuda unor erori de interpretare și orientare, de organizare și conducere –în condițiile existenței unor Internaționale opuse, în care predominau (în ambele !) anti-comuniștii marxiști- chiar a fost un Partid real, declarat al Clasei Muncitoare, adept al Democrației în sensul propriu al termenului, caracteristici pe care le-a pierdut treptat după 23 August 1944 și le-a abandonat după asfixierea în PSDR (1948). Acesta, cînd i-a venit rîndul, după 1989, și-a eliminat complet partenerul din 1948-1989 iar în decembrie 1989 s-a dovedit că în stuful de 3.431.000 nu mai exista nici un Comunist, după ce acest colos imens și-a ucis conducătorul…

            Pînă în prezent nu a apărut, în cei 32 de ani ai Contrarevoluției, nici măcar un ins din interiorul acelui colos care să fie și să se declare în public a fi Comunist, deși au apărut grupuri mai mici sau mai mari care își spun ”comuniști” și lălăie, ca toți marxiștii globaliști ce bine le este ori le-ar fi ca partid comunist în interiorul imperiilor obișnuite sau a celui Globalizant lăudîndu-l pe Marx și făurind Fascismul unificator, agățați de barba lui, cum zice un cademician…

            Din marele colos, trecut în negură într-o secundă, nu a rămas nici o luminiță: unii s-au dovedit, cum erau, tîmpiți și profitori și înainte și după, alții s-au tîmpitizat sub loviturile ”tămăduitoare” ale Marxismului Fascist, acționînd cu pricererea dată de înaltele studii la ”Ștefan Gheorghiu” sau ȘNSPA, devenind formatori talentați, pricepuți și devotați în Cauza cea mare a Marxismului Globalizant – tîmpitizarea maselor populare, ceea ce, observăm, s-a realizat cu mult succes; auzim, chiar astăzi, că o ”judecătoare celebră” este agasată de organizarea… neomarxiștilor…

            Probabil, contaminată de tîmpitizare, ea crede că neomarxiștii ar fi… comuniști și i-ar pune în pericol ”fieful”; stai liniștită, cumătră, în cei 174 de ani de la Manifestul Partidului Comunist, nu a existat nici un Comunist între Marxiști !

            Așadar, 8 Mai 1921 rămîne o dată memorabilă, uitată, trădată și abandonată de toți pretinșii comuniști. Noi o ținem la înaltă valoare, atît în lucrările noastre cît și în partidul –a cărui organizare am început-o în 22 decembrie 1989- numit, cum firesc devine ”Comuniștii (Anti-Marxiști)”.

8 Mai 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu