Nu-i
nevoie ca cineva să mă prezinte; fac parte din marea tagmă de circa 10.000 de vorbăreți pe toate lungimile de undă care
zbierăm pur și simplu la cei care contactează posturile TV sau de radio și la
cei care (mai) răsfoiesc puținele ziare care mai există (printre încă
nenumăratele maculaturi)
Știu
părerile prostimii care nici nu ascund disprețul față de noi, dar, în ciuda
acestora, tot prostimea ne-a dus în funcții care nicidecum nu erau destinate
jurnaliștilor cu prestație de jongliori de cuvinte și fraze, circari de talie
extrauniversală, cum ar fi: unul ajuns parlamentar, altul europarlamentar, alta
primar general, iar unul continuă să facă pe jurnalistul, de tot rîsu-plînsu,
schimonosindu-se de neimaginat, dar această stratagemă are efecte mereu de la
Caragiale și pînă astăzi, așa că profesia noastră își aduce din plin
contribuția la degradarea societății prin oficializarea Răului prezentat și
repetat în public, primit cu rîsete, în loc de-a fi hulit, întru desființarea
Statului, a Patriei și a Poporului, unii dintre noi par a fi chiar întruchipări
ale imaginatului Scaraoschi; ia să încercați o suprapunere cu CTP…
Chiar
de credeți că în Romînia de după 22 decembrie 1989 nu ar exista jurnaliști
adevărați, totuși dintre cele multe mii îmi apar unii foarte aproape de
definiție, precum: Mihai Gîdea, necontaminat din Socialism, Bogdan Chirieac și
Horia Alexandrescu, parcă păstrați într-o ciudată verticalitate, uneori,
printr-o incredibilă revenire, chiar Ion Cristoiu, fondatorul anti-presei
post-decembriste…
Poate
un jurnalist cu legitimație la SZPR nu este nominalizat prezidențiabil, dar
mulți dintre cei 14 cavaleri rătăcitori, total anti-prezidențiabili –cu o
aparentă excepție parțială în cazul Dăncilă- apar destul de des în postură de
jurnaliști –”ei, bine” o tipă este de
multe luni prezentă în televiziuni, cu fraze frumoase și goale, care nu ne-au
spus nimic, nimic prezidențiabil- motiv pentru care m-am întitulat Jurnalist
Prezidențiabil.
Nicio
teamă: voi, proștii, votați orice; eu nu m-aș vota, pentru că toată așa-zisa
presă post-decembristă este exclusiv maculatură de propagandă de partid (mă
corectez: ”de gașcă”, de vreme ce la noi nu există partide). Ne-am împlinit, de
bună seamă, îndemnul lui Eliade: ”Scrieți,
băieți, orice, numai scrieți”; deși priceput, n-a știut s-o-ntoarcă nici
măcar după mai mult de 40 de ani: ”nu mai scrieți !”
Votați-mă:
sînt chiar mai toxic decît Tunătorul de la Cotroceni… Cu lucrul-scrisul meu
bine… formulat, vă voi face o țară normal de… anormală !
6 noiembrie 102 e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu