Potrivit Doctrinei Comuniste, a Libertății totale
și Democrației, orice clasă/ pătură socială are dreptul să se organizeze
politic și să depună candidaturi, inclusiv la Președinția Republicii, iar
astăzi eu presupun că sînt candidatul Moșierimii.
Nu
fiți proști, voi, prostimea; toți moșierii și angajații noștră devotați există
–au avut și reprezentare politică după 1989, PNȚ, ”scos dintre gunoiaiele
istoriei”, cum spun conducătorii voștri comuniști- numai că, șireții (au fost
3.831.000 de deștepți) n-au mai folosit numirile vechi, desuiete, ci le-au
mascat, acum se numesc ”fermieri”,
adică viermieri, cum zic ai voștri,
care, cum ziceți, ”sug sîngele poporului”, cum spunea nenea Caragiale, omul
nostru de bază care vă făcea să rîdeți de noi și credeați, de proști ce
sînteți, că, prin rîs, îndreptați societatea după pofta voastră, dar nici acum
nu v-ați prins de păcăleala asta …
Eu,
Moșierul, am depus candidatura pentru a fi Președinte al Republicii (vă rog,
tovarăși, să utilizați cele două substantive mereu împreună, căci Dreapta a cam
făcut deja din funcția de Președinte al Republicii o… monarhie; aveți la
îndemînă exemplele recente !) fiindcă, deși noi sîntem în societate doar 0,1 %,
am reușit să am (nu ca prostimea !) sute de mii de semnături, aduse de
funcționari din instituțiile statului și de la firme (care sînt tot ale
oamenilor care conduc statul), toate fiind, după părerea voastră, ”falsuri
grosolane”; chiar dacă ar fi, voi, prostimea, nu aveți ce face pentru că
Președintele e al nostru, parlamentul e al nostru, guvernul e al nostru, AEP e
a noastră, BEC e al nostru, iar voi, proști cum sînteți, nu puteți trăi fără
noi, oamenii competenți; chiar voi vă mirați, cînd șefii voștri vă cer să
candidați ”noi, proștii, să candidăm ?!?”
Vreau
să fiu Președinte al Republicii și să mă comport ca monarh. În această poziție
voi asigura, prin atribuțiile constituționale, toate libertățile distinșilor
mei susținători – moșierii/ viermieri, cum șe ziceți voi, și marilor
Telectuali, devotați dintotdeauna Dreptei cea dreaptă, precum și colaboratorilor
colaterali (cunoașteți voi conjurațiile anterioare): distinsa Burghezie –au și
ei cam 1 %-, cu care colaborăm după apariția maeștrilor Marx și Engels, la care
adaug mica mulțime puternică, atotstăpînitoare, Bancherimea și, sigur, mai vin
aluviuni.
Mulțumiți
de tătucul nostru, Ion Iliescu (v-aminiți: ”tovarășe Coposu, politician ca
dv…”), îi vom ține sus poza-i zîmbitoare, tușată-n purpură, dar vom face unele
plusări: vom pune și pe dragul Mihăiță (ce, dacă n-a fost de-al vostru,
proștilor ? Și ce, dacă n-a fost monarh adevărat și nici n-a depus jurămîntul
?!?). Apropo: Fiindcă voi fi Președinte-Monarh, voi înnobila și jurămîntul-înjurătură,
la adresa voastră, poștilor, astfel: ”Din mila lui Eli și voința nărodului… jur
să fac parteneriat strategic cu norodul lui Eli”, chiar așa neporeclit, pe
latinește (de ciufutul acela de călugăr Eremia), căci Eli nu era stăpînul zilei
și al luminii, ci al crimelor și tuturor monstruozităților numite și nenumite, exterminator
nu doar de persoane, ci de sate și cetăți, de popoare și țări întregi, încît
nici Atila nu l-a putut întrece, asigurînd prin vitejia lui, dreptul poporului
de a stinge răul care i se opunea și a-și întrona stăpînirea peste toată lumea …
Voi
face tot posibilul să vă onorez prin a vă lua tot pămîntul –pe care l-ați lăsat
în paragină- și să-l cultiv eu cu mijloacele moderne de care dispun, iar vouă
vă voi da o coajă de pîine ca să puteți lucra de azi pe mîine și chiar să
lălăiți poezii, cum știm că vă pricepeți: ”mălai negru zguruit și uscat și
mucezit”, că mai mult nu meritați; greul muncii îl duc eu, ca să fac planurile,
să aduc mașini și unelte, să vă chem pe voi la muncă, să organizez strîngerea
recoltelor, valorificarea produselor…
Voi
ce știți ? Să beți, să vă plîngeți, să faceți copii, să fugiți de muncă… D-aia
trerbuie să mă votați pe mine, că altfel veți muri de foame…
27 octombrie 102
e.d.
Prof. Gheorghe I. UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu