miercuri, 9 februarie 2022

Accept cu interes sugestia

Mi s-a sugerat ca să accept ideea ca un comitet pregătitor pentru alegerea Delegaților Suveranității să fie format din cei care și-au exprimat aprecierea pentru propunerile mele. Este excelent, nici nu trebuie ca eu să accept; toți cei care și-au expus aprecierile pot, ei înșiși, să constituie comitetul pregătitor, dar ar fi necesar ca, mai întîi, fiecare să dezvolte și să concretizeze aprecierea în acest sens. Începutul ar fi foarte simplu pentru că, probabil, sînt reprezentate toate sau aproape toate județele, motiv pentru care voi reproduce lista persoanelor în cauză (din ultimele șase luni), iată: Achimfiev Geo, Adrian Banuta, Alexandru Alex, Alexandru Maria, Alexandru Pascan, Anton Oros, Aurel Florin Mirica, Aurelian Ghita, Balan Cristi, Bălan Spiru, Bogdan Caramalac, Caplescu Vasile, Călin Viorel Dan, Cezar Constantinescu, Ciprian Constantin Luciu, Claudiu-Florin Alimpesc, Constantin Mazilu, Cosmin Murariu, Cristi Cărare, Constantin Toma, Constantin Georgian, Dan Constantin Soroiu, Daniel Glinta, Dorel Mercaș, Dorin Vesa, Dorian Teodor, Doru Dumitrescu, Doru Dumitru, Elena E. Boca, Eliade Marieta Glavan, Epure Valerian, Eugen Gabriel Călin, Geo Vasy, Georgeta Avram, Gheorghita Zbaganu, Gorita Taparlea, Ioan David, Ioan Oprea, Ionut Costea, Ionut Nicolescu, Ionuț Carian, Ion Ferariu, Ion Popescu, Ion Popa Bogsiganu, Laura Ionita, Lixandra Tudorache, Lucian Mirauta, Marius Popescu, Mihai Trofin, Mihai Vlada, Mihail Carcota, Marcică Calot, Mihaela Coman, Nicolae Carbunaru, Nicolae Vaduva, Nelut Gusa, Nelu Ilie, Nelu Rusu, Oana Mar, Oiță Constantin, Panciuc Coostel, Popescu Marian, Pascal Romulus, Popescu Andaluz, Petru Bulzan, Radu Costoi, Remy Radu, Sever Man, Sorin Rymbu, Stan Nicolae, Stan Petre, Ștefan Enache, Teodor Ilinca, Tudor Mihai, Vasile V. Miron, Valerica Tarca, Varjasi Rodica, Vasile Ionescu, Veronica Răducanu, Vasile Manolache

Am avut lista la dispoziție în ordine alfabetică, în raport de cum persoanele respective și-au scris numele. Cineva sau eu însumi ne putem asuma a face o ordine, în raport de județe, dacă primim precizările necesare. Ar fi un pas de excepțională valoare, cu care am demonstra monștrilor care consumă miliarde de lei pentru așa-zisele alegeri, că pentru unele cinstite, reale și deschise, nu trebuie niciun fel de fonduri.

9 februarie 105 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Niciun comentariu: