Două sinonime antonimice

Hitler și Stalin – două sinonime antonimice

-o explicație pentru Pucări- 

            Sînt deja teancuri de lucrări, inclusiv volume masive în care apologeții imperialismului fascist, deveniți foarte agresivi în ultimele trei decenii, îi caracterizează triumfător, ca mari descoperitori, în portrete asemănătoare pe cei doi conducători de state, neuitînd să menționeze, pentru trăsăturile negative, rădăcinile comune ale ideologiei lor și ale ”partidelor” pe care le-au organizat și le-au condus: învățătura marxist-leninistă.

Unul născut în Georgia (1879) a devenit ”cel mai bun Rus” după o definire a lui Lenin și conducător al Uniunii Sovietice, celălalt, născut cu zece ani mai tîrziu (1889), în Austria, cetățean austriac, ajuns conducător al Germaniei, au intrat de tineri în mișcarea revoluționară spre care i-a îndrumat starea materială precară și ura împotriva Burgheziei și a conducerii imperiale, ambii dorind îndepărtarea acestora, prin Violență, pentru că așa le dicta ”învățătura”, primul avînd ca exemplu de urmat pe V.I. Lenin, cel de-al doilea, cu dispreț pentru carte și studiu, și-a luat modele din zurbele Străzii.

Amîndoi au suferit rigorile pedepselor venite de la autorități pentru acțiunile anti-guvernamentale, amîndoi au fost perseverenți și stăruitori, ajungînd astfel conducători pe partid și de stat -pentru care Hitler a fost sprijinit masiv de Stalin- și a folosit și vicleșuguri și talentul oratoric. Avînd în mînă conducerea, fiecare și-a urmat calea pentru făurirea Statului Unic, pentru care doar Hitler ne-a lăsat proiectul global în ”Mein Kampf”, în vreme ce Stalin, echilibrat și studios, devenit genial, introvertit ca și Hitler (”de la tinerețe pînă la bătrînețe !”), nu ne-a lăsat propriul proiect înspre care arunca unele raze de lumină în discursuri publice, menționînd că doar Războiul va crea situația necesară pentru victoria altor revoluții socialiste, explicînd în rest bazele teoretice și practice ale modelului: V.I. Lenin.

Niciunul n-a definit științific și n-a dat contur juridic și politic pentru noțiunile esențiale ale construirii societății visate: Politica, Partidul, Puterea și Democrația, neputînd ieși din carapacea turnată în betonul Violenței și Lălăielilor despre clasa muncitoare din Manifestul Partidului Comunist de către Marx și Engels; de aceea clasa muncitoare n-a intrat niciodată și nicăieri în Putere (cu excepția primei nopți a Revoluției Bolșevice, dar era Putere Revoluționară spontană, ci nu aleasă).

Dar este clar că, deși ambii urmăreau realizarea Statului Mondial, între proiectele lor exista o mare deosebire antonimică: Hitler voia un stat în care să nu mai existe Patrii și nici Popoare, toți oamenii să fie sclavi, uniți într-un glas în proslăvirea Fuhrerului și a Germaniei, în vreme ce I.V. Stalin dorea o Uniune Sovietică a tuturor Republicilor din Lume, devenite Socialiste, unite în construirea Socialismului Planetar, în regim politic democrat -cu păstrarea specificului național, inclusiv a Limbilor Naționale- și apoi a Comunismului, prin înfăptuirea de facto a Puterii Democrate, cu ridicarea necontenită a nivelului de trai al tuturor popoarelor, în timp ce Conducătorul, retras în modestia vieții proprii, în dacea lui sărăcăcioasă unde avea pentru sine, ca bogăție, doar mantaua de soldat de dinaintea Primului Război Mondial, pe care arbora (dintre multele decorații, unele neacceptate) exclusiv mica steluță de ”Erou al Muncii Socialiste”.

Personalități-fenomene rarisime, cei doi colectează zeci și zeci de caracteristici negative (Hitler, de la un autor italian, Hedwig Gusto) sau pozitive la superlativ (Stalin, de la un mare adversar rus, ofițer de informații, stabilit în Occident, Victor Suvorov). Puși în antinomie, micul caporal impulsiv -incapabil să gîndească și să proiecteze operații militare de anvergură ori să-și doteze propria armată, ros de ambiții delirante și de frustări- a deschis nenumărate fronturi în toate continentele și a dat buzna, la 22 iunie 1941, peste Marea Uniune Sovietică, deși avea în dotare forțe infinit inferioare, sprijinit în secret de Anglia și USA (care doreau nimicirea între ei a celor doi beligeranți) în vreme ce Stalin, Mare Mareșal, cu imensă experiență și dotare, a fost surprins catastrofal, cu doar două săptămîni înainte de propriul atac proiectat pentru 6 iulie 1941, asigurîndu-și devastatorul succes final, datorită superiorității absolute, dar cîștigătorii celui de-al Doilea Război Mondial (de fapt era Al Treilea, fiindcă cel De-al Doilea a rulat între 1918-1922 !) au fost Sforarii din umbră, aceștia atacîndu-i și sprijinindu-i pe amîndoi, înlăturînd cuprinderea Socialismului (democrat)…

Consecința este evidentă, pentru cine înțelege: Patriile au început să dispară, prin tușul final al anti-comunistului Mihail Sergheevici Gorbaciov, idealul Socialismului (democrat) planetar este în ceață, în vreme ce Globalismul planetar anti-democrat, fascist prinde contur administrativ, militar și de Putere ocultă, sub doctrina Marxismului fascist, cu un prim succes vizibil în USA, 2020.

Ieșiți în față, Globaliștii fasciști se declară deschis, socialiști, adepți ai învățăturii lui Marx și Engels, iar unii dintre SuperPucări scriu delirînd: ”…insusi Marx a prevazut acest lucru, o lume globala inseamana prietenie si solidaritate intre proletari din toata lumea fara granite si deosebiri intre rase etnii , chiar si in Biblie se spune vom fi o turma si un Pastor. Desigur ca nu va fi chiar asa, deoarece daca la noi Pastorul e Hristos la alte natii si culturi pot fi altii.”

Dacă n-ar fi de cumplită jale, am rîde hulind cu Grigore Vieru: ”Huideo, Potaie !”, iluminați, totuși, că există și un superlativ absolut al SuperPucărului…

1 martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu