miercuri, 16 februarie 2011

Doctrina Comunistă și Democrația

Definită și aplicată corect, ca Doctrină a Libertății Desăvîrșite, Doctrina Comunistă este singura din intoria mișcării de idei din toate timpurile și locurile care asigură înfăptuirea Democrației. De fapt, de aceea s-a elaborat Doctrina Comunistă, spre a se călăuzi masele populare spre Puterea lor; chiar aceasta înseamnă Democrație: prezența în Putere a maselor populare !
Înțelegînd deplin și profund noțiunea de Democrație, putem constata cu ușurință că este necesar să țesălăm învățătura materialist-dialectică, așa cum s-a constituit pînă acum, de zgura adunată în cei 160 de ani, să înlăturăm poleiala din fraze, spre a-i opri pe cîrîitorii peceriști care articulează boscorodeli fără rost și fără noimă.
Știți, desigur, că PCR era prezentat ca detașamentul de avangardă al clasei muncitoare, că cei mai buni fii ai lui și ai clasei muncitoare erau desemnați candidați pentru toate verigile Puterii (și, normal, pentru cele ale Administrației și Justiției), dar, în realitate, în Putere nu au fost nici Muncitori și nici Țărani! Și aceasta era temelia de ”granit” din paie, intangibilă și invincibilă ! Dacă a fost așa sau nu, știți cum au dispărut ca prin ceață, într-o clipă, toate persoanele și toate verigile de Putere. În afară de subsemnatul -care nu am putut fi admis nici măcar să candidez ca deputat în satul meu !- nimeni nu a ridicat glasul pentru apărarea Socialismului și pentru Democrație. În toată țara, la 22 decembrie 73, nu s-au auzit aceste cuvinte; doar în comuna mea (Cicănești) și la Curtea de Argeș (unde am condus Revoluția, devenind Președintele organismului revoluționar), s-a proclamat înlăturarea peceriștilor de la Putere, sub deviza ”Pentru Democrație și Socialism !. Dacă ar fi existat 7.000 de comuniști (cîte unul în fiecare comună), care să arboreze cerințele revoluționare ”Jos peceriștii ! Pentru Democrație și Socialism !”, astăzi eram tot țara fericită, bogată și independentă, Republica Socialistă Romînia...
Dar Puterea nu s-a constituit niciodată, la noi, în mod democratic; de aceea nu s-au întrunit nici Consiliul de Stat, nici Marea Adunare Națională, pentru a lua hotărîrile care se impuneau în condițiile în care șeful statului fusese răpit, sechestrat, batjocorit, asasinat și hulit cu hula cuvenită numai răpitorilor și asasinilor săi.
Fenomenul, absolut neclarificat în învățătura marxist-leninistă nu a fost numai la noi, doar că aici a fost totul deturnat în tragedie, căci aveam cea mai bună situație economico-socială și financiară din lume și nu era de crezut că s-ar găsi mai mult de șapte rătăciți să acționeze împotriva regimului democrat.
De altfel toți conducătorii partidelor comuniste ajunse majoritare în Putere, nici nu s-au gîndit, nici nu și-au pus problema Puterii autentic democrate, care i-ar fi obligat ca în Putere, la orice nivel, să ajungă atîți Muncitori și Țărani cîți sînt în țară; adevărul crunt este că Muncitori și Țărani nu erau în putere nici ca în regimul feudal sau în cel burghezo-moșieresc. Aceștia nici nu erau atrași în Putere, ba chiar -incredibil, dar se susținea oficial- că, spre exemplu, ne aliem cu țăranii numai pînă îi învingem pe moșieri... Perversitatea aceasta chiar se numea... strategia Partidului !
Drept replică, pentru a-și ascunde trădările, conducătorii comuniști ciocoiți, nemaidînd vreo socoteală maselor populare, au început să fîsîie despre ... primăvară, perestroci, glasnosti și altele, tot atîtea numiri leproase care evidențiau absența Democrației, determinată de golirea Doctrinei Comuniste de esența specifică și alterarea pînă la contrariu.
Dezastrul s-a împlinit în toate țările democratice din Europa și continuă în celelalte continente, deoarece de peste șase decenii nu mai există Internaționala Comunistă, iar ”peceriștii” din toate țările se fac mereu că nu înțeleg necesitatea reorganizrii acestui bastion, sfărîmat de anti-comuniștii de la vîrfurile partidelor aflate la guvernare în deceniile 4-6 ale secolului trecut.
Orice gînd de refacere pornește de la definirea corectă, științifică, a Doctrinei Comuniste și a Democrației.
Pentru membrii Partidului Comuniștilor ținem la dispoziție acest ziar, cărțile noastre și un ”Dicționar politic științific” aflat în lucru.
Trăiască Doctrina Comunistă, singura bază a Puterii Democrate !
16 februarie 95
Prof. Gheorghe UNGUREANU

Un comentariu:

Anonim spunea...

http://partidulcomunistilor.org/alegeri.html

.