marți, 8 decembrie 2020

Primul gest pozitiv

 

Omul-cu-parul a demisionat: primul gest pozitiv
Premierul a comis, în sfîrșit, gestul mult așteptat: și-a dat demisia, deși cu puține ore anterior își umflase gîtlejul declarînd că micuța gașcă, PNL, ar fi... victorioasă. În realitate, cu cca șase-șapte procente favorabile din masa alegătorilor, gașca s-ar putea, cu temei, să se considere victorioasă, căci procentul corect de susținători din societate nu poate fi mai mare de 1-1,5. Dar locul real, bine justificat, inclusiv istoric, este toboganul terminal, după cealaltă grămăjoară de gunoi - PNȚ. Așteptăm, cu mare interes, să se producă și acest rezultat, mai ales că vrem să știm ce vor face Buboaiele care trecuseră strategic -spre a scăpa de răspundere penală- de sub umbrela găurită a PSD sub cea ”consolidată” a Omului-cu-parul care, probabil, își va relua deviza preferată: ”Dați cu parul în Primar ! Dați cu parul în Președinte ! Dați cu parul în Guvern !” Remarcăm, în același timp, orientarea diavolească antinațională, a Președintelui Republicii care a desemnat ca interimar un militar aflat, desigur, sub comanda pluriimperială a UE, USA și NATO (cu ordine de la tovarășul General Geoană), știut fiind că, după 1989, „armata” noastră este doar o structură de mercenari, plătiți de poporul nostru, pentru ca, sub comandă străină, să lupte în afara teritoriului național, împotriva statelor și popoarelor prietene ale noastre... 8 decembrie 104 e.d. Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Niciun comentariu: