Toți
marii autori, intelectuali desigur, licențiați, doctori, docenți și
cademicieni, din lumea occidentală –ca și cei din țările foste sau actuale
democrate, pe care îi excludem însă din discuție- susținători ai
Capitalismului, Imperiaismului și Globalismului (s-ar putea adăuga în listă și
Fascismul, mai ales cel religios) strălucesc fără excepție prin a nu fi înțeles
nici un termen din sfera ideologiei și politicii, pe care chiar și absolvenții
școlii noastre gimnaziale îi stăpînesc, cel puțin în esența lor noțională; am
avut prilejul să nominalizez texte și autori -în afara sutelor de articole- în
două cărți fundamentale: ”Dicționar Politic (științific)” (2014) și ”Doctrina
Comunistă” (2019).
Într-o lucrare publicată în trei volume, totalizînd cca 3.000 de pagini,[1] unul dintre acești mari autori prezintă o cercetare aproape exhaustivă asupra ”învățăturii marxist-leniniste” și, mai ales, a practicii din secolele 20-21, formulînd aprecieri critice extrem de severe la adresa societății socialiste care a debutat la 7 Noiembrie 1917, dată desemnată de noi ca început al Erei Democrate, fără autorul să fi înțeles măcar ce înseamnă ”comunismul” și nici ”socialismul”, confundîndu-le impardonabil între ele ca societate, dar și doctrina cu societatea, iarăși impardonabil, amestec pentru care eu nu l-aș fi promovat în clasele elementare, deși citează de mai multe ori și interpretează caracteristicile fixate de clasicii învățăturii: Marx, Engels, Lenin, pentru toți fiind foarte clar, ca și pentru Demolatorul Gorbacov, că despre practica socială numită ”comunism” urma să vorbim peste mai multe sute de ani.
În această vîltoare nebuloasă se lasă antrenat, cu mare satisfacție, și ”patronul” editurii (Humanitas) care trage tuș cu roșu pe coperta finală despre cartea savantului lăudînd-o și preluînd din ea biciuirea societății socialiste notînd că masiva operă ”Este, în definitiv, procesul complect și lămuritor făcut celui mai criminal regim politic din lume: comunismul”. Redactorul cărții îl ”împușcă” imediat, alături, cu un citat dintr-un mare condei, Jean-Paul Sartre: ”Orice anticomunist e un cîine”…
Complexitatea și numărul nelimitat al confuziilor pun în umbră documentarea amplă, cu reținerea unor date definuitorii, în special pentru istoria socialismului în Uniunea Sovietică. Asemenea celor menționați, personulități din toată lumea, așezați pe teancuri de masive opere și purtînd cu mîndria binemeritată onorurile Capitalismului, Imperialismului și Globalismului, se declară, fără echivoc, în ultimii ani a fi… Marxiști și susținători ai făuririi Socialismului pe care îl numesc adesea… Globalism, iar lor li se vor alătura, în puțină vreme, toți marii gînditori, care se vor strădui să… salveze Planeta de pericolul unor ”patrioți” ca Trump, nesinchisindu-se că nu-i alege nimeni, nu-i numește nimeni și nici măcar nu-i cunoaște nimeni…
Marxiștii sînt aceia care își zic ei înșiși astfel, începînd din urmă cu un secol și jumătate, după lansarea și publicarea lucrării, program pentru un Partid unic și unitar (suprastatal) prezentat a fi al clasei muncitoare (proletariat), Manifestul Partidului Comunist, partidul avînd secții (filiale) încă de la 1847 în diferite state, precum Germania, Franța, Anglia, Polonia… După adoptarea Manifestului ca program al partidului unic, reunind partidele preexistente, organizațiile din fiecare stat se numeau Partidul Comunist din (Germania, Franța, Anglia…) și, treptat, pînă la sfîrșitul secolului s-au organizat de sine stătător, în fiecare stat, dar toate afiliindu-se la Internaționala aparținătoare, conturîndu-se tot mai pronunțat caracteristicile deosebitoare între ele (Socialistă, Social-Democrată, Comunistă…), determinate de pretenția fiecăreia de a conduce filialele din subordine, nu numai ideologic, ci și politic-organizatoric.
Acest ultim aspect, politic-organizatoric, suprastatal, a creat mari discuții și dispute, critici și tulburări, pînă cînd I.V. Stalin a reușit să-i înlăture (chiar și din viață !) pe conducătorii suprastatali (Zinoviev, Kamenev, Troțki…) ai Internaționalei Comuniste, înființată de Lenin, care nu mai era dorită nici de conducătorii comuniști din afara Uniunii Sovietice (Italia, Franța, Iugoslavia…). În ultimii 30 de ani, cu puține excepții, Marxiștii nu-și mai spun Comuniști, ci Socialiști, ba chiar Social-democrați, toți fiind anti-democrați, deci anti-comuniști și susțin, tot mai evident, realizarea Globalizării.
Pentru a ne referi doar la conducători (căci chiar ei numesc masele… prostime), cei mai mulți Marxiști conducători au fost sau au devenit Bogați, după modelul burghezo-moșierilor Marx, Engels, Lenin; de aceea au fost anti-comuniști și s-au întors la social-democrați, cei mai mari inamici ai Comuniștilor.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu 24 decembrie 104 e.d.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu