Cătușele globalizării

6. Moneda suprastatală Moneda fiecărui stat suveran este -și trebuie să rămînă permanent- neatinsă de nicio intervenție din partea altor state ori organisme inter-naționale sau mondiale. Ea este definitorie pentru Stat și Popor, așa cum este Limba națională. Cînd aceste două caracteristici dispar, este semnul cert că dispare statul respectiv, iar poporul, dacă mai este, se află încătușat, pregătit pentru expiere. Cineva m-a întrebat, după ce a citit articolul despre Limba națională, dacă noi, Comuniștii, nu am fi de acord cu o limbă mondială, cum ar fi ESPERANTO. I-am răspuns și repet aici: da, sîntem de acord, dar aceasta să nu se substituie limbii naționale, ci să devină o limbă paralelă facultativă, așa cum, în urmă cu mai multe decenii, Esperanto cunoștea o extindere deosebită, în unele țări existînd sute de mii și chiar milioane de utilizatori; eu însumi am făcut exerciții de cunoaștere și de utilizare a acestei limbi frumoase, utile și simple, în urmă cu vreo 50 de ani. Apreciez că tendințele globalizatoare ale unor forțe oculte au determinat abandonarea acestei inițiative excepționale, limba mondială care înlesnea comunicarea între toate popoarele, fără să le jignească și să le știrbească demnitatea națională. Aceeași situație este și cu moneda națională, cu putere și nume care evocă de la sine țara și poporul, acestea venind din textul legii fundamentale în cazul fiecărei țări. În cazul nostru, Constituția, chiar și cea caricaturală de după 1989, dispune: ”Moneda națională este LEUL, iar subdiviziunea acestuia, banul.” Denumiri unicat pe planetă, ele ne reprezintă Patria, indiferent de forța pe care o au, în diferite condiții economice sau politice, fiind expresia creșterii și dezvoltării social-economice sau a unor momente dificile. În 1989 Romînia dispunea de un munte de monedă proprie cu certă și stabilă acoperire, dată de averea țării și dublată de valoarea societății care își baza existența și progresul pe cel mai simplu și genial lucru – MUNCA. În consecință, statul nostru dispunea de mare mobilitate în tranzacții internaționale și avea în trezorerie și în credite zeci de miliarde de valută diferită, în condițiile în care la datorii cifra definitorie era și se menținea constant: ZERO, ceea ce ne face să reiterăm cu bucurie mîndria de a susține că eram liberi și independenți economic, urmînd, la nivelul planetei, exemplul Libanului, prevestind pe al celorlalte două state: Libia și Norvegia. Cum de a fost posibilă această performanță ? Explicația stă în independența și suveranitatea statelor respective care au asigurat o evoluție normală într-un regim politic democrat, definit ca atare, cel puțin în cazul Romîniei (începînd cu 1947), Libiei socialiste de sub conducerea Președintelui Kaddafi, Norvegiei (sub guvernarea comunistă începînd cu 1945). După îmbrîncirea țării în băltoaca asfixiantă și pestilențială -Imperiul European Cotroman Romano-German (2007)- și în blocul militar agresiv de tip fascist NATO (2004), Romînia și-a pierdut toate valorile, o dată cu independența, suveranitatea și libertatea, precum și mîndria multimilenară specifică Poporului Dac, înscriindu-și sentința de condamnare la moarte chiar în textul Constituției –care ar fi trebuit să rămînă sfînt- adăugînd la cel citat prevestirea dezastrului final: ”În condițiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică, se poate recunoaște circulația și înlocuirea monedei naționale cu aceea a Uniunii Europene”. Orice stat încetează să mai existe de facto dacă i-ai desființat moneda națională, el devenind o parte (colonie, provincie, regiune, teritoriu, guantanamă) a satrapilor imperiali. Cînd statul, component al unei uniuni de state egale, fiecare cu drept de VETO, își menține neștirbită moneda proprie, a cărei putere o stabilește exclusiv statul însuși, poate exista, în paralel, și o monedă comună, dar aceasta, evident, nu poate fi cea a unuia dintre statele unionale. Folosesc prilejul de a consemna un gest indezirabil și condamnabil, care chiar ar trebui să fie condamnat penal: aruncarea banilor propriului stat, la noi acest semn reprobabil de dispreț întîlnindu-se cotidian, toate drumurile fiind pline de monede de 1 ban, 5 bani, 10 bani. Îl echivalează doar apucătura Băncii Naționale care produce mereu, în cantități mari, fără justificare, moneda de 1 ban, pentru a licări pretutindeni în noroaiele străzilor și ulițelor, deși ar trebui s-o producă pe cea de 1 LEU (valoare care nici nu există decît ca bancnotă). Vom mai reveni cu privire la monedă și paritate. 13 ianuarie 100 e.d./ 2017. Prof. Gheorghe Ungureanu