7 Noiembrie – cea mai mare sărbătoare a
Omenirii
Știm
că în Biblioteca de la Alexandria –fondată de cel mai mare General și
conducător de stat Dac, Alexandru Macedon- au existat documente și cărți despre
istoria Omenirii, una dintre ele menționînd chiar în titlu vechimea la care se
referă: 253.000 de ani. O altă istorie a omenirii, datorată călugărului
babilonian Berosos, se referă la 432.000 de ani.
Mulți
învățați au citit și au menționat titlul acestor cărți care, din păcate, au
căzut pradă focului devastator care a mistuit inegalabila comoară… Nimeni nu a
menționat că în răstimpul istoric impozant ar fi existat și vreo societate
democrată, în succesiunea diferitelor tipuri, astfel încît șansa de a cunoaște
prima societate democrată din lunga istorie a Omenirii a revenit generațiilor
contemporane, începutul fiind marcat la 25
Octombrie 1917/ 7 NOIEMBRIE 1917 pe stilul nou, prin victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie.
La
data respectivă, în orașul numit ulterior Leningrad, Muncitorii, Țăranii și
Soldații din Rusia, mobilizați de Partidul Comunist (Bolșevic), au preluat
conducerea țării inaugurînd Era Democrată, prima eră democrată cunoscută în
istorie, cea care, treptat-treptat, a adus în peste jumătate din țările lumii,
Dreptate și Libertate pentru cei Mulți, împlinirea drepturilor fundamentale ale
Omului și Cetățeanului, în primul rînd înlăturarea Exploatării.
Atunci,
la 7 Noiembrie anul I al Erei Democrate, a început Secolul Socialismului, sub
luminile directoare ale geniului lui Vladimir Ilici Lenin, dar în cei 101 ani
ai Socialismului. Acesta a cunoscut mari convulsii, mai ales în anul 1989 cînd,
prin trădarea menșevicului Mihail Sergheevici Gorbaciov, Socialismul a primit
cumplite lovituri, mai ales în Europa, dar și în celelalte continente, din
partea complotului internațional anti-socialist. Toate partidele,
guvernamentale și neguvernamentale, care se numeau ”comuniste”, au abandonat de plano lupta declarîndu-se ceea ce au
fost mereu: social-democrate.
În Romînia
conducătorii PCR au organizat și înfăptuit un puci militar, apoi
Contrarevoluția, l-au răpit din biroul de lucru pe Președintele Republicii,
Eroul-Martir Național Nicolae Ceaușescu, împreună cu soția, i-au sechestrat și
i-au asasinat mișelește; NICI UN pecerist din cei 3.831.000 nu s-a ridicat
pentru apărarea Socialismului, subsemnatul fiind singurul Comunist
(ne-pecerist) care am instituit Comitetul Popular Revoluționar și am proclamat
apărarea Socialismului.
Am organizat
apoi Partidul Comuniștilor în condiții extrem de dificile, avînd o înverșunată
opoziție din partea multor sute de ”partide” ale peceriștilor. Sperăm ca în
2019 să intrăm în Parlamentul imperiului european, apoi să candidăm la Președinție,
iar în 2020 să obținem peste 50 % din posturile de parlamentari. Cu un asemenea
demers vom înlătura Contrarevoluția, vom reda țării Independența și
Suveranitatea, vom relua construirea Socialismului, înlăturînd gravele
încălcări ale Doctrinei Comuniste, practicate
de către PCR în anii 1946-1989.
Trăiască 7
Noiembrie, cea mai mare sărbătoare a Omenirii !
7 Noiembrie 101 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu