Am
primit de curînd o propunere din partea a două partide înscrise în ultima
vreme, pentru organizarea unei Alianțe a ”partidelor noi” cu scopul ”sa facem front comun impotriva tuturor celor
care din 1990 incoace au condus si distrus Romania si sa inchegam o alianta a
noastra,capabila sa invinga raul si sa-i trimita acasa pe toti guvernantii care
au jefuit Romania si ingenunchiat poporul roman”. (Am respectat textul așa
cum l-au conceput și l-au redactat autorii).
Am
răspuns imediat, trecînd peste problemele mesajului sau ale scrierii, pentru
că, încă de la victoria contrarevoluției, Partidul Comuniștilor a conceput o
asemenea colaborare între toți cei care nu s-au lăsat ori nu au reușit să fie
cuprinși în Puterea devastatoare a trădătorilor. Deseori am făcut cunoscută
această idee în comunicate, articole și în cărțile mele, dar, cum în Romînia
post-decembristă nu există presă, în afara unor mijloace de lălăială și
hămăială de profundă ticăloșie, nu s-a antrenat nimeni în cea mai importantă necesitate vitală a
celor trei decenii – organizarea politică a țării.
Fiindcă
acum sîntem deja trei partide favorabile
Alianței propuse, sugerăm cititorilor ca toți cei care înțelegeți ce este
un Partid, fără de care nu poate
exista Regina vieții sociale, Politica,
să acționați în interiorul partidelor dv. (mă refer la cele neparlamentare) spre
a-i determina pe cei care le conduc să accepte propunerea și să ne contacteze
urgent, astfel ca, la alegerile europarlamentare din mai 2019 și la cele
prezidențiale din noiembrie 2019, să putem valorifica procentul imens (63 %) de
absenteiști de la alegeri, astfel încît Țara
să nu mai fie guvernată de o infimă minoritate desemnată de minoritatea de 1/3
prezentă la votarea din urmă (procent aflat în scădere permanentă în toți
cei 28 de ani ai Contrarevoluției).
Noi
am adus propunerii inițiale amendamente importante, publicate deja, iar alți
colaboratori le pot dezvolta și înmulți.
Așteptăm
să vă alăturați inițiatorilor.
27 noiembrie 102
e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu