Sînt deja scurşi 40 de ani de la acea zi în care am ascultat transfiguraţi, dis-de-dimineaţă, ştirile de la postul naţional de radio (atunci exista un asemenea post naţional serios şi de toată lumea ascultat).
Ştiam de mai multe luni că în Cehoslovacia au loc schimbări esenţiale şi se pregătesc transformări politice de substanţă, ceea ce mă îngrijora (şi confirm că îngrijorarea era comună majorităţii cetăţenilor). De aceea am fost surprins cînd Preşedintele Republicii, întors dintr-o scurtă vizită din Cehoslovacia, cu cîteva zile înainte de 21 august, a afirmat că (citez din memorie) "în Cehoslovacia Socialismul nu este în pericol !".
Am fost convins, chiar din acea clipă, şi am spus-o în public permanent, cum o fac şi acum, că Preşedintele a fost în eroare totală; este fără nici o îndoială adevărat că în 1968, în Cehoslovacia Socialismul a fost în pericol, deşi oamenii din afara ţării nu şi-au dat seama, pentru că, spre deosebire de Ungaria din 1956, cînd hoardele barbare invadatoare au intrat din afară, înarmate, în Cehoslovacia pericolul venea din interior, fiind şi mai virulent, şi mai adînc, Alexander Dubcek nefiind altceva decît un Gorbaciov "avant la letre".
Poporul cehoslovac a dat măsura valorii pozitive a gestului, rămas simbolic, al armatelor aliate: vă propun să vă reamintiţi că O MIE DE COMUNIŞTI au semnat apelul de salvare, cu caracter de S.O.S., şi la acest apel au răspuns oamenii politici reprezentînd regimurile democratice din Europa Centrală şi de Est, reuniţi la Cierna nad Tisu (localitate pe vechiul pămînt dacic, din Maramureş), iar hotărîrea lor au executat-o forţele militare din ţările democrate, cu excepţia Romîniei.
Această excepţie îşi avea rădăcini clare în propriile devieri marcate de conducerea Partidului Comunist Romîn începînd cu Conferinţa Naţională din decembrie 1967 şi subliniate grosier nu numai pe plan politic, la şedinţa plenară a Comitetului Central din aprilie 1968, ci şi pe plan economico-social prin introducerea (vremelnică) a unor sisteme de organizare a comerţului pe principii antisocialiste, de esenţă capitalistă, ceea ce a pus mare semn de întrebare pe corectitudinea viziunii în practica economică de perspectivă, încheiată, mai tîrziu, cu un fapt de o profunzime şi unicitate incredibile pentru întreaga omenire: oamenii muncii au devenit -a doua oară, căci în primul rînd erau proprietari ca făcînd parte din Popor, singurul proprietar al marii avuţii naţionale- au devenit, repet,proprietari ai unor "părţi sociale" ale diverselor întreprinderi şi organizaţii economice, toate expropriate de Contrarevoluţia din decembrie 1989, la fel cum au fost expropriaţi toţi proprietarii de terenuri şi bunuri din CAP, prin faimoasa defăimantă Lege nr. 18/1991, lege PROFUND ANTICONSTITUŢIONALĂ (care i-a jefuit ilegal pe proprietari şi i-a împroprietărit pe infractori, toţi deveniţi membri ai comisiilor de spoliere a ţăranilor sau beneficiari ai jafului).
Preşedintele nostru ştia sigur că devierile, începute la noi, reprezintă ţinta celor politice din Cehoslovacia, unde se ciuperciseră, sub umbrela lui Dubcek, peste 600 de "partide", burghezo-moşiereşti, monarhice, etnice, religioase, extremiste, chiar teroriste şi fasciste; la noi toate aceste nuanţe se regăseau în activitatea conducătorilor pecerişti (aproape toţi veritabili ciocoi).
Ne-a plăcut apărarea fermă a ideilor de respectare a suveranităţii şi independenţei, de neamestec în treburile altui stat, de rezolvare pe cale paşnică a litigiilor etc., dar pe mine m-a îngrijorat profund (şi s-a confirmat temeiul de granit al îngrijorării) faptul că, în preamult lăudata cuvîntare a Preşedintelui, în faţa unei mulţimi impresionante, categoric spontan adunată, dumnealui a arătat că Romînia este izolată în cadrul sistemului democrat, expunînd-o astfel şacalilor capitalişti şi imperialişti, care imediat, de fapt, ne-au înfipt colţii lor otrăviţi în rărunchi, impunîndu-ne împrumuturi împovărătoare, cu scop asfixiant - de care n-am mai scăpat decît în aprilie 1989.
Atunci, în 21 august 1965, a început dezastrul nostru şi de atunci am rămas singuri pînă în 22 decembrie 1989 cînd ne-au măcelărit cei 80.000 de ostaşi sovietici care, patronaţi de CIA, au purtat războiul împotriva regimului democrat, încheiat cu îmbrîncirea noastră în cea mai neagră Noapte a Istoriei Naţionale.
Cehoslovacii, milioanele de oameni ai muncii, ca şi conducătorii comunişti, n-au căzut în capcana întinsă Preşedintelui nostru: ei i-au primit pe "oaspeţii" sosiţi, cu tancuri cu tot, în celebrele AN şi, la coborîrea lor din tancuri, mulţimea s-a urcat cu flori pe acestea, manifestîndu-se diferit: unii îi lăudau şi le mulţumeau, alţii îi întrebau nedumeriţi, zîmbind: "de ce aţi venit la noi ?" Parcă era un spectacol cu cei 1.000 de romani maghiari care ne-au "ocupat" Bucureştiul acum vreo doi ani de zile; şi noi i-am primit tîmpi pe aceşti mongoli, care nu puteau fi romani, nici prin siluirea istoriei, şi nu le-am putut oferi nici flori, nici zîmbete (doar Guvernul i-a ospătat, dar acesta ... nu este al nostru !).
Dacă la noi, însă, veneau tovarăşii cu AN-urile în 1965, făceam, sînt sigur, măcel. Aşa cum facem acum jucînd tontoroiul în pielea goală în faţa capitaliştilor şi imperialiştilor care ne cred, beţi, sălbatici, idioţi, loviţi cu leuca ...
De unde gîndul că în 22 decembrie 1989 nu am putut da riposta cuvenită din cauza lui 21 august 1965, iar asta ne va costa, peste decenii, incomensurabil (dacă va mai avea cine pune problema)...
21 august 1965 este o zi defăimată şi defăimantă, iar ceea ce ciripesc, prin mijloacele de comunicare în masă,slugile Capitalismului, Imperialismului, Terorismului Internaţional de stat, trebuie luat sub beneficiu de inventar.
Jos Capitalismul ! Moarte Imperialismului şi Terorismului Internaţional de stat ! Trăiască Socialismul !
Prof. Gheorghe UNGUREANU, Preşedintele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu