luni, 28 martie 2022

”Pentru ce ?” !?!

”Pentru ce ?” !?!

Așa se întreabă ipocrit retoric Președintele Ucrainei într-un mesaj transmis Armatei, Poporului și Președintelui Putin, după afirmația –nu știm cît este de reală- că au murit 16.000 de ostași Ruși. Vrea să acrediteze ideea că nu ar exista justificare importantă pentru această pierdere, scontînd în efectul de adversitate al Poporului Rus față de Armata sa și conducerea ei tehnică și politică.

            Eroica Armată Rusă duce un război Sfînt pentru ocrotirea Pămîntului și Poporului străvechi care au intrat parțial sub presiuni otrăvitoare ale unor orătănii ca Biden și Macron, prin mijlocirea trădătorului secesionist Zelenski acesta punînd teritoriul acestei reguni a cuprinsului rusesc la dispoziția hoardelor fasciste din UE și USA, grupate în blocul militar fascist NATO, scopul final fiind desființarea tuturor Patriilor și generalizarea Statului Unic Global Extremist.

Acest stat -care nu este ”paralel”, cum se stropșesc vorbe delirante în toate televiziunile- este Godzila coordonată ideologic de Marxismul Fascist și realizat prin Violență și înghițirea Patriilor, concretizare a tezei evreiești ”O Turmă și un Păstor”, revenind celor de teapa lui Zelenski să încerce fărîmițarea celei mai mari Patrii, pronunțată deja clae și explicit că nu-și abandonează idealul istoric de Patrie.

Nu întîmplător le-a revenit Khazarilor –prezentați drept evrei, aceasta fiind un fals istoric- misiunea de a pune la dispoziția Orătăniilor pămîntul rusesc al Ucrainei, pentru că aici a existat statul Khazaria timp de cinci sute de ani, stat format de cele mai criminale triburi sălbatice din estul Asiei, unde Stalin (care știa și respecta Istoria Patriilor !) a înființar o republică autonomă a pretinșilor evrei.

Multe mii și zeci de mii de Eroi Ruși își dădură viața pînă i-au nimicit și risipit pe intruși, iar cei scăpați, acaparînd conducerea țărilor din Vestul Sălbatic al Europei și din USA au revenit mereu, cum o fac acum Bidon și Macron, cu pîrjol de arme chimice și biologice, împotriva Poporului Rus, nimicindu-i mai întîi regiunea numită Ucraina și țintind la întreaga Rusie…

Pentru asta, Zelenski, și-au dat viața cei 16.000 de Eroi Ruși, spre a rămîne, Verticale și Demne, Poporul Rus și Rusia, ca Patrie, ci nu colonie, cum ai făcut-o, Zelenski, pe Ucraina, sărmana margine a Rusiei, unde zac sub jugul tău multe milioane de Daci (porecliți Romîni, Olahi, Vlahi, Blaki…) mulți, înstrăinați de cînd ne-au călcat Barbarii de Romani, nici astăzi nu știu că Poporul Dac al lor poartă rușinea poreclelor ”Romîni” și ”Romînia”, iar niște smintiți, dintre noi, se și mîndresc cu această ocară…

27 martie 105 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

 

Niciun comentariu: