Votul
propriu-zis ori votarea, ca fapt fizic, manual, este gestul cel mai simplu și
cel mai ușor de realizat, doar în cîteva secunde, deși apare infinit de
complicat și… complex în organizarea autorităților anti-democrate (pentru a
impresiona, a impune respect sau teamă, pentru a-i îndepărta rezultatul și
efectele distanțîndu-l de autori, pentru a putea fi ascuns, refăcut,
metamorfozat, re-analizat, re-interpretat și, adesea, re-votat…).
Ceea
ce este foarte important și laborios, de maximă importanță socială și
națională, de multe ori istorică, reprezintă tocmai partea fundamentală,
esențială, capitală pentru procesul social-politic –alegerea- care durează, cu
toate fazele sale, de regulă patru-cinci ani și se constituie, cu etapele
anterioare într-un fenomen de lungă durtă, întinzîndu-se pe decenii ori secole
întregi.
Clasele
sociale de dreapta și organizațiile lor politice –care se prezintă public a fi
partide, ceea ce nu sînt în realitate- ascund maselor de votanți adevărul despre
cele două instituții, iar aceia se lasă manipulați –cu idei, argumente și, mai
ales, cu obiecte, uneori chiar… contondente- neavînd nici priceperea, nici
pregătirea, nici partide proprii, absolut necesare, precum și nici un istoric
convingător: muncitorii și țăranii, cei mai mulți, nu au nici 70 de ani de cînd
li s-a ”acordat” dreptul de a alege.
De
aceea evidențiem datoria oricărei generații a fiecărei clase/ categorii sociale
să-i formeze pe viitorii votanți încă din adolescență, astfel ca, la împlinirea
vîrstei de majorat (la noi 18 ani), să știe precis fiecare ins care este
partidul clasei lui sociale, să-l contacteze, să facă tot ce este posibil
pentru a-i cunoaște conducătorii și pe candidați, iar, în cazul dat, să-și
ofere serviciile și candidatura; la sediul oricărui partid –mai ales la cele
ale claselor sociale fundamentale, Țărănimea și Muncitorimea- trebuie, în mod
normal, să fie o afluență permanentă…
În
loc de acestea, imaginați-vă ce simt conducătorii devotați ai partideleor cînd
le vine cîte un ins, la o lună o dată, să se înscrie, iar după ce primește
amiroase, chiar străine intereselor lui și ale clasei sociale respective, iese
din partid cu ocări, tot din partea lui, lansează autolamentații deplorabile,
excremente verbale de tipul ”nu mai am încredere în partid” –nepricepînd că
încrederea are săgeata de orientare valorică și determinantă invers îndreptată-
ori chiar vorbele declasării bestiale desăvîrșite: ”după mine – potopul !”
Cei
cu asemenea grad de degradate generală -și, în primul rînd,
psiho-morală-rațională-intelectuală- nu au ce căuta în spațiul public, necum în
domeniul politic. Toți ceilalți care-și știu partidul propriu și-și cunosc
Candidații, se duc cu lumină-n inimi și-n priviri la urna de votare,
depunîndu-și votul pentru care au făcut, împreună cu clasa lor socială,
Partidul propriu, apoi alegerea perfectă.
Cei
care nu-și cunosc Partidul, nu i-au adus nici un semn de întărire a
solidarității de clasă, nu au propus, nu cunosc și nu și-au oferit o
candidatură, nu au ce căuta la votare; nefăcînd alegerea strict și imperativ
necesară, prezența lor la votare ar încurca toate socotelile nu numai ale
clasei sociale proprii, ci ale întregului popor, ale esenței sale statale…
Ceea
ce se întîmplă cu noi de 29 de ani, motiv pentru care NICI UN UN OM AL MUNCII
NU ARE DE CE SE PREZENTA LA VOTAREA DIN 26 MAI a.c.
3 mai 102 e.d.
Prof. Gheorgher I. Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu