Poporul
nostru și-a irosit 30 de ani din zbuciumata lui existență, fiind acum pe cale de
expiere, impusă tîlhărește de către corifeii peceriști –în frunte cu criminalul
șef Ion Iliescu- în ciuda faptului că chiar ei pretindeau că-i pregătesc
viitorul de aur, ceea ce se confirmase temeinic sub conducerea Comuniștilor
Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, amîndoi, poate, ultimul sigur,
victime ale marii trădări criminale din partea ciocoimii peceriste.
Aș
vrea să înscriu ca pe o axiomă adevărul indubitabil că o putere democrată nu poate fi înlăturată fără un război de agresiune
(din afară, desigur). Cum la noi a fost înlăturat, într-o secundă, regimul
politic democrat, iar toți cei 3.831.000 de peceriști subit s-au comportat -și
chiar s-au declarat expres- anti-comuniști, deducem simplu că, în perioada 1947-1989, nu a existat
Democrație, motiv pentru care toți cetățenii majori, inclusiv peceriștii,
cu excepția celor trei asasinați, deveniți Eroi-Martiri, erau anti-comuniști;
ei toți l-au și votat, în 20 mai 1990, ca șef al statului, cu o majoritate
revoltătoare, pe șeful criminalilor, scuzîndu-se apoi sau chiar concomitent, că
Martirul era… analfabet, dictator, tiran, despot, oprimator al mulțimilor (pe
care totuși el, distins și elegant, cu limpezime și inteligență de Țăran Dac,
le numea ”minunata clasă muncitoare”), ”vărsător de sînge nevinovatu”, cum ar
zice un cronicar (despre un tiran adevărat, l-am numit pe Ștefan cel Mare)...
Nesimțiți,
în perfecta lor grosolănie, peceriștii, fără
excepții cunoscute, s-au bucurat enorm în mod manifest, prin toate mijloacele
–vorbe deșănțate, bolborosite in corpore,
mimică, gesturi, sentimente, opinii critice, niciuna autocritică, condamnări
funeste, țopăieli de toate felurile, împletite cu injurii, calomnii,
amenințări, defăimări sinistre și tot ce cuprinde și nu poate să cuprindă
lexicul limbii noastre bogate și măiestre fără egal pe planetă- îl încoronau
încornorîndu-l pe cel ponegrit pînă la ora 12 în 22 decembrie 1989 ca ”cel mai
iubit fiu al poporului”…
Toți
peceriștii, ca desăvîrșite lepădături, au mutat imediat macazul acestui
deșănțat elogiu pe numele criminalului pe care l-au votat ca Președinte, la
numai cinci luni, în unanimitate, dar nu numai ei, ci și cu un spor de 2,5 ori
mai mulți, mobilizîndu-și, așadar, familiile și întregul neam la opera de
distrugere generală a marii opere de construcție, Socialismul, condusă cu
devotament și credință de Eroul-Martir, asfixiat în osanale, apoi îmbălsămat în
ocări…
Niciodată
pe planeta noastră nu s-a produs, în afara cataclismelor și războaielor, o
distrugere mai profundă și mai cuprinzătoare cum s-a practicat în ultimii 30 de
ani în Romînia contrarevoluționară, chiar de către parlamentul, guvernul și
”justiția” țării, toate puse în slujba unor imperii barbare –USA, UE, NATO.
De
puțin timp, cu aceeași osîrdie specifică, intrați într-un reviriment
iresponsabil și descalificabil, peceriștii și-au reluat osanalele
înroșit-înverzite și învinețite, din nou înroșite și, în gesturi deplorabile,
de clovni, și-au înjghebat chiar organizații, pe care, inconștienți, le numesc
”partide”, care sunt toate, evident, anti-comuniste, deci anti-democratice în general,
toți peceriștii numind despotismul post-decembrist contrarevoluționar, chiar…
democrație.
Dar,
la nivelul societății, în special în rîndul claselor sociale fundamentale
-Țărănimea și Muncitorimea- s-a conștientizat nevoia stopării autodistrugerii,
abandonării Capitalismului și Imperialismului, cu salvarea Poporului și a
Neamului prin revenirea la Socialism. Pentru aceasta mai sînt, adevărat puține,
dar mai sînt șanse, atîta vreme cît mai există nepeceriști care simt, gîndesc
și vorbesc despre societatea umană și democrată, Socialismul, pentru care
stindardul se află în mîinile Partidului Comuniștilor.
Marea
șansă și condiție ”sine qua non”, posibil de înfăptuit în climatul creat în
anul 2020, este înfăptuirea dezideratului politic ”Nicio Putere fără Comuniști
!”
25 aprilie 102 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu