În anii cei
frumoși ai Socialismului, precum și înainte existența regimurilor democrate,
sindicatele muncitorești (numai astfel de sindicate este firesc să existe) și
partidele conduse de Comuniști organizau mari manifestații sărbătorești în
toate țările lumii, reprimate deseori de autoritățile burghezo-moșierești, cu
sprijinul forțelor organizate ale menșevicilor (social-democrați).
Astăzi
în foarte puține țări muncitorii, lipsiți de sindicate și de partidul propriu,
se mai întrunesc pentru cinstirea Zilei Internaționale a Oamenilor Muncii, iar
grupuri minuscule de muncitori cu vederi progresiste încearcă de 30 de ani să
recîștige drepturile pe care ”partidele” ante-decembriste le-au sugrumat și, în
consecință, abia 10-15 inși se mai pot aduna să fluture cîte un steag
singuratic și să asculte mici ”cuvîntări” lipsite de claritate și de siguranța
perspectivei de schimbare, aproape toate invocînd enigmaticul mamut PCR,
metamorfozat într-o secundă de la extaz abominabil la tragedie și sinucidere.
La
fel se întîmplă în majoritatea țărilor din lume unde piețele și străzile sînt
dominale de efigia simpaticului corifeu exportator al Contrarevoluției, ”El
Comandante” Che Guevara, medicul argentinian care, bolnav de Marx, credea că va
impune victoria Revoluției proletare prin Violența armată înfăptuită de o
echipă de 18 combatanți înarmați cu Kalașnikov; CIA și Rene Barientos,
președintele bolivian, făceau haz de năstrușnicia Visătorului scăpat din
frîiele Comandantului Suprem, Fidel Castro…
În
mari țări ale lumii, unde funcționează legal partide care își zic ”comuniste”,
cu sedii, mijloace bănești și de comunicare în masă, uneori parlamentari și
ministeriabili, muncitorii, colorați în roșu, galben, roz, umplu străzile și,
țopăind, chiar cîntîd, își pun trupurile la dispoziția polițiștilor pentru
masaj educativ; nimeni dintre ”comuniștii” inspirați de Marx-Engels-Lenin nu le
spune ce simplu ar fi să-și adjudece drepturile înrolîndu-se în partidul
propriu și, astfel, prin candidații proprii și vot, ocupînd în organele Puterii
locurile care li se cuvin.
Impunerea
prin Forța Străzii este întotdeauna sortită eșecului și, deci, nu trebuie
încercată decît dacă lipsește dreptul la organizare politică de clasă
autentică; organizarea falsă, pe baza vorbelor goale despre ”competență”
telectualistă duce la dispariție de pe scena politică (cum a ajuns celebru
cazul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova).
Organizat
politic, legal, pentru cucerirea Puterii, proletariatul nu trebuie să iasă în Stradă
împotriva celor care ie-au dat dreptul la organizare, solicitîndu-le masajul
dorsal, ci pentru a dovedi că și-a înțeles dreptul și, eventual, pentru a
mulțumi, în vreme ce polițiștii ar putea aplauda mulțimea de muncitori
manifestînd pașnic în sărbătoare; nimeni n-ar mai numi ”democrație” brutalul
despotism universal și, mai ales, cel din odiosul imperiu cotroman
romano-german de la Strasbourg.
Să
trăiască 1 Mai, sărbătoarea Internațională a Oamenilor Muncii !
30 aprilie 102 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu