Impertinența și agresiunea deșănțată
a prezențelor religioase –în special a SC Prăvălia BOR- au asigurat îmbîcsirea
cu mîlul lor ciumat nu numai a întregului spațiu național, ci și a tuturor instituțiilor
de stat, inclusiv sfînta Școală, mînjindu-le cu spurcăciuni devoratoare, proces
început încă din timpul regimului democrat, datorită atitudinii trădătoare a
ciocoilor peceriști, dovediți, chiar de atunci, a fi cei mai mari
anti-comuniști organizați.
Sînt deja cam 30 de ani de cînd zona
grupurilor școlare agricol și forestier erau zdrumicate de bombardamentele
acustice cu maximi decibeli insuportabili venind dinspre zidurile sinistre ale
mănăstirii, de unde mașini infernale ne măcinau creierii zile și mai ales nopți
în șir, cu revărsări de borăngăieli, hămăituri, mieonări, behăieli, grohăituri,
nechezaturi, cu complicitatea vinovată a autorităților, cărora le-am cerut
deseori –fără efect- să pună capăt acestui murdar război nedeclarat împotriva
esențelor Poporului Dac liber spiritual și echilibrat comportamental.
Recent am văzut că ”toată vremea-și
are vreme”: atunci ne începuse sfîrșitul prin această spărtură prin care ne-a
intrat spurcatu-n casă și, nestingherit,
joacă sarabanda pe masă…
Transformați în robi ai străinilor
–care ne-au dorit mereu a fi slugi ale lor- unii dintre noi –Daci viteji,
curajoși, drepți și liberi- s-au lăsat încovoiați, și treptat, treptat au
devenit masă de manevră pentru viermuirile organizate nu numai în incintele
palatelor strălucitoare (căci toate mizeriile interioare se ascund prin luciri
exterioare), ci chiar pe străzile orașelor asfixiate de mîlurile viiturilor otrăvitoare.
Vedem deseori, în cel puțin patru
centre, procesiuni de viermuire a populației înrobite: Curtea de Argeș, Iași,
București, Nicula, unde scene groaznice, de apocalipsă, pun la grea încercare
liniștea, răbdarea, sănătatea, viața Robilor religioși, dar și sufletele lor
înstrăinate, unii slobozind chiar, cu voci disperate, imprecații și osîndiri către
ținte obscure…
La Nicula, în județul Cluj, se
petrec însă cele mai cumplite scene de viermuire, într-o profundă și dezolantă
înjosire a ființei umane: mulțimi de entități tîrîtoare, înaintează, sub arșiță
ori ploi, pe genunchi și coate spre a înconjura simbolul decăderii și
desființării Neamului Dac –biserica- în speranța iluzorie de a obține un bine,
o eliberare, o împlinire, o salvare, fiecare lăsîndu-și în mîini dolofane
ultimul bănuț, păstrat deseori prin autoînfometare și autoflagelare…
Întreaga înnoroire –inclusiv
viermuirea din jurul palatelor sclipitoare, propovăduitoare ale dezmățului- cu
sacrificarea onoarei și demnității speciei OM, se desfășoară sub ochii
neîngrijorați ai autorităților care, printr-o conivență nerușinată, își declară
statul a fi… laic.
Iar grupurile, din ce în ce mai
mari, devenite plutoane, companii, batalioane, aurite în odăjdii scumpe -în
care s-au topit și s-au pierdut para cu para, lacrimile viermuiților- fornăie
pestriț din pîntece mari și obraze rumene, cu greu abținîndu-se de la explozii
de satisfacții și fericiri, sporite mereu de adîncirea progresivă a diferenței
dintre tîrîtori și înalții, prea înalții bondariști fornăitori……
Presa post-decembristă, dacă presă
mai este, sigur prin aceste imagini de la viermuiri anti-Dacice își mai poate
dovedi dreapta existență.
19
august 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu