În absența Stîngii de pe scena
politică post-decembristă, fauna
peceristă, exclusiv de Dreapta, care se bîțîie pentru acapararea funcției
de Președinte al Republicii, a împins în față o singură persoană putea atrage
atenția votanților pentru a-i ține piept uraganului
turbat clocit de criminalul șef din decembrie-cel-negru, PSD, reprezentat acum
de cel mai respingător dintre candidați.
Aceasta făcuse dovada unei prezențe
agreabile, simple (dar lăsînd să-i scape unele excese, impuse probabil de
consilierii smuciți și sminticiți de boala copierii idioțeniilor occidentale),
cu mișcări abile, nestînjenită nici de morga grașilor și groșilor din
protipendada urbană și nici de cei mulți ai satelor spre care tinde și tînjește
și cu care, deseori, pare a semăna…
Elena
Udrea era singura pe care o vedeam victorioasă în cavalcada zgrunțuroasă pentru
cucerirea cetății de la Cotroceni, fostul luminos Palat al Pionierilor,
defăimat de președinții peceriști trădători ai idealurilor democratice care
i-au zămislit dar pe care le-au aruncat în noroi, ei devenind purtătorii
stindardului de înjosire și desființare a Neamului Dac, a marilor realizări
–neegalate în lume- din timpul regimului democrat.
În atingerea dintre zgrunțurosul dur
și finețea unei femei frumoase, lăstărită în simplitatea unui sat, instruită și
deprinsă în a mînui și mopul dar și ideile și farmecul cuvintelor bine
împerecheate, mîngîietoare ori sfîșiind, cu zîmbet, hiena adversă în care s-a
întrupat moxul respingător, era firesc să învingă agresatul cel fin neagresant,
dar…
Nestăpînind nici prima literă din
alfabetul Politicii, regina vieții
sociale, în climatul ostil, în general și total a-politic, dominat de
poftele aberante ale îmbuibatelor găști peceriste, Elena, în loc să urce
treaptă cu treaptă drumul spre cucerirea maselor populare (care și așa erau
inhibate de groteștile știri despre bogăția ei), coboară sigur și naiv, tot
zîmbind.
Primul pas în gol a fost abandonarea
”partidului” spulberat (de către alții, cu contribuția masivă a Președintelui),
creat de Aristide Buzuloiu (ca partid liberal, poreclit antinomic ”democrat”),
acaparat de hulpavul papițoi cu mutră respingătoare, apoi readus la matca
liberală de către cel căruia i-a dăruit funcția de Primar General al Capitalei
și de Președinte al Republicii…
Rămasă în aer, neavînd un loc în
circul ”unirii” Dreptei ticsită cu o mulțime de lideri dar cu foarte puțini
susținători în societatea post-decembristă –care este, cam 85 %, de Stînga !-
Elena a coborît încă un pas, proiectîndu-și un partid propriu (sau i-a fost dăruit), croit de o Dreaptă furibundă și
muribundă pe un tipar de stînga, totul devenind ridicol și neatractiv
(probabil ticluit sprecial pentru exterminarea… candidatei).
Un dorit partid de dreapta nu se
poate numi ”popular”, căci (dacă ar fi parcurs litera A din Politică, Elena ar
fi știut că) Dreapta nu este, nu poate fi, populară, ea fiind… anti-populară ! Orice neavenit, absolvent al gimnaziului, știe
că ”popular” este blazonul de înaltă
noblețe al maselor populare, la care niciodată nu se pot ridica îmbuibații,
bogații obișnuiți sau, cu atît mai puțin, politicienii lor, cu flecărelile
lozincarde, specifice unui procent de 1-3 din societate, procent căruia, la
noi, îi corespunde o mulțime de sute de găști de interese poreclite ”partide”,
toate peceriste, în condițiile în care, în
cei 25 de ani, nu a putut funcționa un partid democrat, Romînia fiind singura
țară din lume cu o asemenea situație…
Toboganul alunecării început, nu mai
putea fi abandonat, iar preferata Stîngii sociale, șefă de partid al Dreptei,
devenită candidat la Președinție, cade în plasele pungașilor: acceptă prostituarea în găselnița de maxim prost
gust a lălăitorului Danciu și-și toarnă pe cap, în public, ea însăși,
găleata lăturilor occidentale, scoțînd chiar un țipăt de cochetărie sau de
durere, astfel intrînd în lumea fantomelor dirijate de pricepuți anonimi
sforari decăzuți…
Hăul atrage întotdeauna pe cel
pornit în prăpăstuire, iar Elena nu avea nici tăria proprie, nici instrucția
politică necesară, nici sfat adecvat, nici reazem sigur și a plonjat într-unul din gunoaiele istoriei – PNȚ, dispărut de drept
și de fapt în urmă cu 60 de ani, reînviat din ismele pestilențiale prin osîrdia
lui Ion Iliescu, iarăși intrat în 2000 în justă murire după gloria nemeritată
din 1996-2000; pîlpîind în mod ciudat și grotesc, i-a aprins călcîiele Elenei (printr-un
isteț și chipeș lider), astfel a luat-o la fugă în sensul invers al intereselor
ei.
Dar Elena nu știe că din gunoaie nu
mai poți ieși cu o prezență agreabilă, cei pe care dorești să ți-i apropii se
îndepărtează, iar Cotrocenii devin o… Fata Morgana, nelăsînd pentru viitor nici
măcar o experiență utilă.
4
septembrie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu