Jurnalistul
Sînt nevoit să repet ceea ce spun
mereu de 25 de ani: începînd cu 22 decenbrie 73 (1989) în Romînia nu există jurnaliști, ci anti-jurnaliști, specialiști ai secției de propagandă a CC al
PCR, cu misiunea de a colora-decolora tezele și lozincile găștilor de ciocoi peceriști,
devenite ”partide” anti-democratice, în scopul instaurării unui haos total, finalizat
cu maximum tiranic s.f.p., pentru ca
nimeni să nu mai perceapă și să nu mai priceapă nimic din realitatea
social-economică, violent zdruncinată din temelii, cu consecința, deja vizibilă
și pentru neinițiați, a desființării statului, nimicirii economiei, dispariția
esențelor naționale –Limba, Cultura și Civilizația specifice, Portul,
Independența, Politica, Patriotismul, adică Patria însăși.
Adaug că, în mare măsură, slujitorii
presei ante-decembriste erau de atunci anti-jurnaliști, calitate auto-definită
prin practica cvasigenerală de a continua să funcționeze în aceleași redacții,
sub aceleași firme –uneori cu schimbări ridicole de nume- cu aceleași fonduri
și cu aceiași abonați (de la zeci de mii la patru milioane), DAR cu vărsarea
imenselor venituri pe gîturile proprii, hulpave, însetate de eterne sentimente,
opinii și atitudini anti… comuniste !
Astfel, presa democrată a devenit în
totalitate antidemocrată, cu drapelul purtat sus, tot mai sus, de marii
jurnaliști peceriști în frunte cu Dumitru Tinu, Ion Cristoriu, P.M. Băcanu,
unul Chireac, iar ziarele și-au pus la vedere numele reale de pe verso:
Scînteia-Adevărul (deci Scînteia era Tăciunele
!), Scînteia tineretului a devenit Tăciunele
liber, Secera și Ciocanul-Argeșul liber… Doar Romînia liberă, posacă, nesimțită,
șuie și searbădă, și-a păstrat numele, dovedind că a devenit, prin trădare,
liberă de … Romînie liberă !
În peisajul acesta, de tablou muribund al țării, au apărut și maimuțoi
care au ilustrat cu desăvîrșire chipul prototipic al antijurnalistului:
C.T. Popescu, unul Badea (care nu știu dacă scrie, dar hămăie, hățăie, chelălăie
și schelălăie, mîrîie și latră prin microfoane și camere de luat vederi și se
mișcă mușcînd scabros teatral), cu finalizare de mare ținută scenică pe numele
Robert Turcescu, spectaculos autoflagelat și flagelant, ”arzînd ca Nesus” într-o recentă
penibilă scenetă deplorabilă, cu iminentă debordare de lacrimi și vomă,
îmbălsămat în delirium tremens cu dumnezei (buni !), judecători (drepți !) și biblii
(maculatură de esență), într-un
terci tip materie-antimaterie… turcească !
Nu
puteam să-mi imaginez lichele (mai) desăvîrșite, vărsîndu-și dejecțiile
pestilențiale peste valori intangibile precum Ministerul Apărării Naționale,
servicii secrete, ofițer sub acoperire, Presă…
Cred că totul slujește unui scop
secret, demult stabilit, prin ordine de ”ofițer acoperit”, menite să-l ducă pe
VV Ponta la Cotroceni, ori să-l mențină pe tovarășul Traian Băsescu în frunte
(undeva), spre dezastrul prelung al unei
foste mari și puternice Țări, Romînia socialistă, devenită groapă de gunoi
sub tălpile imperiului european și sub cizmele barbarilor nord-americani, țintă
pentru care îl împușca, turcește, în fiecare seară, prin vizor de viezure
acoperit ”Ponta, guvernăm și noi ceva ?!?”;
era o parolă înveninat-înflăcărat-înflecărită care trebuia să ardă și să
deschidă drumuri ca un RPG, prin ”betoanele” de carton ale stîngii sociale,
total sacrificată, în favoarea dreptei isterice, peste care zîmbrește ocrotitor Înaintemergătorul: eternul
Ion Iliescu, criminalul din decembrie…
Nu pot găsi nici la subsolul al
nouălea din dicționar substantive și epitete pentru aceste specimene, motiv
pentru care mă limitez la a vă scrie cum trebuie să fie ori să nu fie
jurnalistul -absolut inexistent în peisajul faunei publice de la noi, după
decembrie-cel-negru-.autonumit, cu mîndrie pesedistă ”cîine de pază” al…
democrației, dar s-a dovedit a fi doar clevetici,
rînjilici și clăbucici al anti-democrației, astfel păzind sutele de găști
peceriste prezentate drept ”partide” !
Un Jurnalist adevărat vede, aude, simte, pipăie, gustă, observă,
constată, fotografiază și apoi reproduce, oglindește –frumos, corect și
decent- prin scris, prin vorbire sau prin imagine ceea ce crede că interesează
pe cititor din existența cotidiană internă și internațională, fără să aleagă
ori să înlăture aspectele care nu-i convin ca simplu cetățean; el nu are
sentimente, opinii, atitudini și acțiuni proprii ”pentru” sau ”contra”, ci
trebuie să facă popularizare, dar nu propagandă deșănțată (prototip
peceristic).
O
categorie specială o formează oamenii
politici care sînt și jurnaliști, mai ales dacă, în calitatea lor politică,
nu au acces la public, fiind nevoiți să comunice publicului politica partidului
prin mijloacele jurnalistului. Este, ca exemplu ilustrativ, chiar cazul
subsemnatului care, ca președinte al Partidului Comuniștilor, legal înscris în
lista partidelor politice, nu am avut acces, nici o dată, la nici un mijloc de
exprimare, reprezentare, susținere și apărare, în numele partidului, a
drepturilor și libertăților garantate formal de lege partidelor, pentru clasele
sociale și membri pe care acestea le reprezintă, aspecte fundamentale ale societății,
total și permanent ignorate și desconsiderate de guvernarea despotică, anti-democratică a contrarevoluției, în toți cei
25 de ani de prăpăstuire a țării.
Jurnalistul neangajat la fițuici de
partid, nu este ”de stînga” sau ”de dreapta”, nu respinge ori susține total un
personaj sau un grup politic, ca total alb sau total negru, ci îl prezintă în
complexitatea plurivalentă și multicoloră concretă, în măsura în care îl poate
percepe, aceasta dîndu-i valoarea, ci nu hățăiala de jigodie, javră, jivină,
jagardea, jiganie…
23
septembrie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu