De cîteva luni de zile, după ce au
văzut cît de puțini sînt la număr și la procente, dar cît de mulți sînt între
ei cei care se pretind mari și tari, șefii găștilor liberale –exponenții
politici ai exploatatorilor, asupritorilor, înrobitorilor, extremiștilor,
teroriștilor și fasciștilor- peceriștii care constrruiesc, în entuziasm și
euforie, Capitalismul, Imperialismul și Globalismul, au început să-și prezinte
structura, încă nefinalizată, drept ”marele partid liberal”.
Scopul unui asemenea deșănțat demers
propagandistic este, evident, păcălirea votanților care ar trebui să înghită gogoașa cum că liberalii uniți-reuniți-neuniți
ar fi mulți, iar gașca lor ar forma un… partid mare, ceea ce este cel puțin
ridicol, deoarece:
Politicienii
liberali, cei care formează partidele, numite sau nu, liberale sînt infractorii
deveniți bogați prin exploatarea directă a angajaților lor sau prin cea
indirectă a tuturor celor care apelează la bănci (cazul bancherilor). Acești
bogați post-decembriști nu pot fi mai mulți de 1 % din populația țării noastre,
adică circa 200.000 la care se adaugă o
parte însemnată a telectualilor, dovediți a fi retardați, absolut incapabili să
priceapă chiar și esențele politicii cuprinse în termeni de bază ca: politică,
partid, democrație, liberal, alegere, clasă socială, putere, Romînia fiind singura țară din lume cu
telectuali analfabeți, integrați ori susținători ai Dreptei sociale (adică
ai Capitaliștilor, Moșierilor, Bancherilor, Clerului îmbuibat). Din acest 1 %
s-au format cele câteva sute de găști peceriste autoporeclite partide
(contrarevoluționare, post-decembriste), toate liberale, unele chiar declarate
sau numai demascate a fi extremiste, teroriste, fasciste, etnice, religioase,
adică exact anti-partide.
Din
această puzderie liberală, numai unele găști își asumă definirea proprie, iar
aceste mici-mititele reunite ar forma, în viziunea propagandiștilor peceriști,
”marele partid liberal” pentru care bîțîie PNL-ul lăstărit din miasmele
gunoaielor istorice, PDL-ul alăturînd două antonime perfecte -democrat și liberal- și o creație ciudată, doar imaginată, Forța care, corect,
ar fi trebuit să-și zică Cinică; nu s-a ”lipit” cealaltă invenție recentă, PMP,
partid anti-popular, în frunte cu singurul lider pozitiv popular, Elena Udrea,
tras mereu în jos, în unghere, de un mutant în balansoare (C. Diaconescu) sau
un telectual, președinte al unei fundații inițiale.
Girat
de Președintele Republicii (care și-a pierdut rolul și aghiotanții), noul
mititel liberal, agitat, confuz și contradictoriu, cu un președinte (nou) perceput
ostil în Ardeal și chiar în Sibiu, nu va mai obține, așa reunit, nici voturile
anterioare ale fiecărui component, avînd soarta PNL-ului din 2008 cînd nu a mai
obținut intrare legală în parlament, fiind tras înăuntru de șmecheria lui
Tăriceanu; poate că și acum acesta va fi salvatorul gunoiului istoric liberal
(lîngă care, mare ciudățenie, mai pîlpîie și cîte o duhoare a celuilalt
gunoi:PNȚ, ambele întreținute, strategic, de marele gunoi istoric – PSD®.
Cu
mintea devastată de propaganda post-decembristă anti-democrată și, în special,
anti-comunistă, dar mai ales, cu burtica asigurată încă de marile realizări ale
Socialismului (avem cel mai mare procent de proprietari de locuințe din lume,
avem cel mai mare procent de asigurați material (exact ca în 1990 – 14 milioane
de angajați, pensionari, șomeri, asistați, întreprinzători, deși, din păcate,
multe milioane, în primul rînd tineri, sînt izginite din țară), cei mulți din cei puțini care se vor prezenta
la votare (nu vom avea nici acum alegere) cea mai de dreapta gașcă,
prezentată mereu, chiar în acest scop, a fi de… stînga – PSD.
Și
așa se va întîmpla ca din iarnă să avem iarăși președinte pesedist, ca și
guvern pesedist, parlament pesedist, dezmăț pesedist…
31
iulie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu