joi, 13 ianuarie 2011

Partid unic ?

Nu știu exact cum sînt cei care crăuie după partid unic: nepricepuți, iresponsabili, infantili, oligofreni, retrograzi, reacționari, poate din toate acestea, dar sigur sînt anti-democrați, deci anti-comuniști.
Un om cît de cît inteligent și ager cam cît un elev de gimnaziu, dacă nu este bogat, deci infractor, sau oligofren, știe sau descifrează în general ce se înțelege prin partid. Luînd-o ca la clasele primare, putem pricepe și reține că, pentru a vorbi de partid, ne gîndim mai întîi la un grup (mare) de oameni, iar ca să fie grup, acei oameni trebuie să se potrivească în felul de a munci, a trăi, aspirații economice și, în consecință, politice, sentimente, opinii, atitudini, adică să facă parte din aceeași clasă socială și, evident, dacă s-au întîlnit, trebuie să aibă o finalitate comună, un scop licit, ceea ce determină existența unei structuri organizate, cu reguli, mijloace, principii, sancțiuni...
Într-o societate, mai ales așa divizată cum este Romînia post-decembristă, bîjbîind în Întuneric, există multe clase și categorii sociale; trebuie să fii imbecil pentru a debita idioțenii de tipul ”vrem partid unic”, ceea ce este obiectiv imposibil. Cum să aduci la același numitor pe infractorii bogătași care nu mai pot ține evidența averilor cu cei care scormonesc prin coșurile de gunoi (la propriu !) pentru a recupera o coajă de pîine ?
Iar dacă sînt astfel de entități cu forme de om, aceștia, cerînd ”partid unic”, au devenit deja extremiști, teroriști, fasciști, bestii anti-politice și nu doresc altceva decît adîncirea prăbușirii societății; v-ați dus cu gîndul deja la tismăneni, becali, corogeni sau și mai rău la religii și entități religioase...
Într-o societate care evoluează ori tinde să evolueze normal (în sens pozitiv), este firesc și necesar să existe cel puțin atîtea partide politice cîte clase și categorii sociale există. Sîntem de principiul că chiar și în cadrul aceleiași clase sociale -în cazul celor fundamentale, cum sînt la noi Muncitorimea și Țărănimea- pot exista mai multe partide cu expresii politice diferite, neantagoniste, cu proiecte social-economice puțin sau esențial diferite. Acceptăm chiar ca o parte a Muncitorimii să proiecteze și să susțină o societate de tip capitalist (cum eliberează unii din gură vorbe nepricepute chiar în acești ani), alții chiar de tip feudal. Am auzit pe unii zavragii afirmînd (cred că nu glumeau) că ”ar fi bine ca pe vrea moșierilor, ca să ne aciolăm și noi pe la curtea lor”...
Potrivit Doctrinei Comuniste, doctrina Libertății Depline, Complexe, Unice și Unitare, Puterea democrată înseamnă obligatoriu prezența tuturor claselor și categoriilor sociale înlegislativ și nu oricum, ci în procentul real din societate. Cum să fii în legislativ, fără partid politic ?
Comuniști și simpatizanți, alți oameni ai muncii, reflectați și nu dați atenție circarilor care blehăie chemîndu-vă la partid unic ! Aceia sînt anti-democrați periculoși, mai periculoși decît burghezii, moșierii, stăpînii de sclavi, chiar și decît ciumele religioase.
Respingeți ideea partidului unic, aceasta nefiind altceva decît organizare infracțională, de tip gașcă, esențialmente anti-politică, formă de dictatură a imposturii, cale de întoarcere la Întunericul trecutului pre- și anti- democratic.
Noi înțelegem și acceptăm nevoia obiectivă, imperioasă a existenței multor partide, atît cîte sînt justificate social-economic, deoarece, să ne amintim, politica este un sistem de concepții și idei despre organizarea și conducerea societății, inclusiv cu acțiunile de aplicare în practică; Mujistatea Sa și scormonitorul în gunoi NU POT fi într-un singur partid, în același partid !
Pentru că înțelegem această esență, nu numai că acceptăm partidele tuturor claselor și categoriilor sociale și considerăm că ele sînt absolut și obiectiv necesare, pentru ca Partidul Comuniștilor, cînd va fi guvernamental, să-și îndeplinească programul construirii societății democrate - Socialismul.
13 ianuarie 95
Prof. Gheorghe UNGUREANU

Un comentariu:

Anonim spunea...

VEZI MISCAREASOCIALISTA VREM NATIONALIZATE PARTID UNIC SI PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LEI CITESTE SI DA MAI DEPARTE