Am avut prilejul (şi plăcerea) să scriu deseori (inclusiv poezii) despre Moş Gerilă, personaj mitologic, existent de multe mii de ani în creaţiile folclorice ale popoarelor, întîlnit mai ales la cele din Eurasia de Nord. La noi, pe pămîntul Daciei, are o prezenţă specială, numit chiar Moş Gerilă sau doar Moşul, asociat din vechime, cu multe mii de ani înainte de inventarea Spîrcului evreu, cu momentele din miez de iarnă, cu zăpadă multă şi ger în teritoriile la care am făcut trimitere, în care păstrarea focului în sobă de la o zi la alta era o preocupare de seamă a familiei şi se asigura punîndu-se în foc seara buturi din noduri de copaci din locul înnodării cracilor, ca să reziste pînă dimineaţa.
Pentru că fiica unui popă vecin, devenită cadru didactic şi doctor în domeniul teologiei, îşi foloseşte o deosebită capacitate intelectuală şi abilităţile de cercetător ca să explice, prin fantasmagorii, termenul "crăciun" şi invenţia devenită pornografică prin îmbăloşare religioasă "Moş crăciun", am să reproduc, ca replică la o conferinţă -pe teme religioase- a distinsei vecine, un fragment din volumul al II-lea al cărţii mele "Contrarevoluţia...", scris în anul 2004, ca răspuns la o întrebare:
"Întrebare: Dv. nu respectaţi sărbătorile de iarnă: crăciunul, anul nou, boboteaza ? (Dumitru Sechelariu din oraşul Techirghiol, 24 decembrie 92, Eforie Nord).
Răspuns: Aţi cuprins în noţiunea „sărbători de iarnă” atît pe cele reale ale poporului nostru cît şi pe cele religioase evreieşti; deci pe unele le respect căci vin din tradiţia străveche dacică, de multe mii -sau zeci de mii- de ani, iar altele nu sînt ale noastre, fiind lipite cu mîzgă spurcată de lumina noastră în ultima vreme (de la o sută la cinci sute de ani).
Un moment tradiţional dacic, Crăciunul, a fost îmbăloşat de religiile evreieşti în cel mai stupid mod scabros, transformîndu-l în prăvălie, specifică sistemului evreiesc. Această "sărbătoare" comercială susţinută de prăvăliile religioase -bisericile- sau de magazinele normale, nu are nimic comun cu aşa-zisa naştere a Spîrcului; ea desemnează trecerea la anotimpul de iarnă, specific Daciei, la solstiţiul de iarnă, caracterizat prin sporirea gerului, motiv pentru care strămoşii aveau mare grijă pentru păstrarea focului, a jarului în vatră, pe timpul nopţii, exact aşa cum facem încă în prezent (aspect revenit după decembrie 73 (1989) de cînd a dispărut practic „gazul” lampant de pe piaţă).
Această păstrare a focului se asigură (şi astăzi) punînd în vatră o bucată de lemn cîlţoasă, rezistentă, mai groasă, care se găseşte în cracii copacului (un crac, doi craci); de aici avem craciu-n foc, crăcină („Ia crăcina aia s-o punem în foc la noapte !”) exprimare pe care nu au putut s-o aducă ori s-o preia străinii (căci ei nu pot rosti ci, în afară de Daci şi vecinii tradiţionali, slavii) adăugînd sărbătorii noastre smintitele aiureli evreieşti, despre inventatul Spîrc, metamorfozat în zeu şi despre mamă-sa, născătoare a şapte copii, rămasă, însă, şi cîntată permanent... fecioară !
Crac, craci este cu o familie bogată la noi, în Limba Dacă: substantivul care numeşte atît cracii unui copac precum şi cracul, cracii cioarecilor (şi pantalonilor), cracul, cracii unei văi, unui deal sau munte. Fiecare crac are cracă şi la plural crăci. Familie productivă, ea are alte cuvinte noi, formate prin mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului: crăcană-crăcăni, crăcan-crăcane, Crăcănel, Crăcilă, crăcină, verbe a crăci, a crăcăna, adjective participiale crăcit, crăcănat şi substantive noi din aceste adjective: crăcitul, crăcănatul, inclusiv ca substantive proprii (porecle) etc.
Nici evreii şi nici romanii nu au aceste cuvinte şi nu le pot avea (romanii pentru că nici nu mai sînt) deoarece ei nu au avut şi nu au nici motivarea materială a fenomenului (nefiind nevoiţi să folosească, pentru păstrarea jarului, craciu-n foc.
În jurul focului, în timpul iernii dacice, în răgazul oferit de încheierea muncilor de toamnă, cu recoltatul şi înmagazinarea produselor, strămoşii –la fel ca ţăranii de acum- practică muncile de iarnă (prelucrarea cînepii, inului, lînii) şi, desigur, petrec, astfel născîndu-se jocurile specifice: capra, ursul, plugul, păpuşile, Moş Gerilă, cu şezătorile şi clăcile specifice poporului nostru. Toate au fost îmbîcsite de comerţul cu sfinţii, zeii şi parazeii evreieşti, care nu au nimic comun cu ceea ce este al nostru, dar ele au fost impuse, mai ales în ultimele două-trei secole, prin înrobirea spirituală, psihică şi intelectuală, ba chiar şi morală a cărturarilor adăpaţi la străine izvoare otrăvite, ei fiind predispuşi oricînd şi oricum la trădare şi ne-credinţă, deoarece erau, întotdeauna, fii ai bogătaşilor care, nu de puţine ori, aveau şi … sînge străin (sau numai străin)!
În pragul Anului Nou are loc urarea cea mare – plugul sau pluguşorul, specific iarăşi Poporului Dac (nu cred că se ară prin nisipurile evreieşti), iar la 1 ianuarie („gerar” sau „undrea”), actualele numiri ale lunilor sînt împrumuturi, dar noi aveam nume proprii, cînd se începe anul, intră în funcţie crenguţa de măr înflorit, devenită sorcovă, pentru a ura sănătate, înflorire, viaţă lungă… Ce să caute la noi „iordanul” cîtă vreme avem Dunăre, şi Olt, şi Argeş, Nistru şi Tisă ?!?
Numai tîmpitizarea iudeo-romană, esenţialmente înrobitoare şi comercială, impusă prin telectualii ciumaţi, a determinat murdărirea parţială a luminii noastre ancestrale, dar aceasta nu va dura mult; poporul nostru are drum lung înainte, fără sfîrşit şi-şi va scutura zgura aceasta de rîie…"
Întru aceasta îl aşteptăm cu drag şi speranţe, în fiecare an, pe Moş Gerilă.
Prof. Gheorghe UNGUREANU
12 decembrie 94
5 comentarii:
Romania = colonie sub cizma F.M.I. Cum suna din fluier F.M.I. imediat se aliniaza Base' si Boc si pun in aplicare masuri criminale contra poporului. Sau revine socialismul (cel real, promovat de adevarati comunisti, nu de nomenclaturistii oportunisti si tradatori care l-au impuscat pe N. Ceausescu in urma cu 21 ani), sau dispare Romania de pe harta !! Proletari din toate tarile (aflate sub cizma F.M.I.), uniti-va !
Dar Mos Ungureanu cand sarbatorim....aloo schimba medicamentatia ca nu are efect.
MISCAREASOCIALISTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LEI CITESTE SI DA MAI DEPARTE
@Anonim eu credeam ca vreti niste creier sa nu mai scrieti aberatii.
Ciuma rosie a murit...speram pt. totdeauna. ii adevarat mai umbla niste fosile vii care impartasesc doctrina cu pricina dar cu timpul....se curata si astia.
Romanii si mai devreme dacii nu avut Mos Gerila(care e defapt importat de la rusi unde se numeste Ded Moroz). Romanii au Mos Craciun care este un personaj mitologic reprezentand focul si lumina(deci n-are cum sa fie un Mos Gerila, o zeitate ce ingheta totul). Cu etimologia Craciun-craca sunt de acord.
Trimiteți un comentariu