Gheorghe APOSTOL - supravieţuitorul unui şir de înfrîngeri

Chiar astăzi, am avut convorbiri la Bucureşti, despre tovarăşul Gheorghe Apostol, cu mai mulţi participanţi la cel de-al XV-lea Congres al P.C.R. Abia ajuns acasă, am aflat vestea morţii sale (ştiam de mai mult timp că este bolnav, motiv pentru care nu l-am deranjat pentru a-i transmite o carte care îl omagiază special, prin aceea că i-am pus pe copertă poza sa).
L-am remarcat din adolescenţă, la începutul anilor 50 ai secolului trecut şi, nu după mult timp, a devenit principala personalitate care mă atrăgea, după Gheorghe Gheorghiu-Dej (poate pentru că deseori îl vedeam în preajma acestuia).
Ştiam însă, de timpuriu, sau doar o secretă diversiune adolescentină îmi alimenta supoziţia, că este ţinut aproape pentru a nu urca, neobservat, mai mult decît ar fi dorit şeful de partid, abilul, iubitul şi temutul Dej. Şi, dintr-odată, o minune incredibilă m-a descumpănit, confirmîndu-mi încurcătura psiho-raţională: Apostol devine în 1954, nici mai mult nici mai puţin, şeful Partidului, deci chiar şeful şefului Gheorghiu-Dej...
Dar imediat, în 1955, Dej îşi repară autopăcăleala şi niciodată Gheorghe Apostol nu va mai fi primul în vreo funcţie; era primul prim vice-prim ministru, dar şeful era ... prim-ministrul !
A rămas, totuşi, în prima linie a conducerii colective în Partid (Biroul Politic) pînă în 1969, dar Ceauşescu, neavînd abilitatea şi siguranţa că este cel mai bun, cum era cazul lui Dej, l-a îndepărtat definitiv, după ce l-a surclasat miraculos şi misterios în martie 1965, "furîndu-i", cu ajutorul lui Maurer şi Chivu Stoica, funcţia supremă în Partid...
Chiar în 19 martie 1965, la ora 17,43, cînd s-a stins Gheorghiu-Dej, între toţi cei preocupaţi au început discuţiile şi "disputele". Eram, alături de cei mai mulţi, favorabil lui Gheorghe Apostol, căruia îi vedeam "de drept" acordarea funcţiei. Dar, neutralizat de propunerea de a fi Preşedinte al Consiliului de Stat, Chivu Stoica nu a mai avut replică, iar Maurer, inteligent, şiret şi dominator, credea că pe Apostol -puternic susţinut de Sindicate (care erau, atunci, adevărate !- nu l-ar putea "dirija" cu flerul său de ascultat "îndrumător competent", cum ar face-o cu mai tînărul Ceauşescu.
Înfrînt şi acum, avea să fie demolat principial în aprilie 1968, printr-o critică dură şi deschisă, la care a replicat tot aşa de dur, dar participanţii la şedinţa plenară a Comitetului Central au uitat că sînt comunişti. Apoi, fuseseră atacaţi crunt Alexandru Drăghici şi însuşi ... Monumentul - Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a rămas cu oficierea dezvelirii statuii nepusă în practică, astfel că bestiile dezlănţuite după 73 (1989) nu au mai avut ce dărîma...
La puţin timp, în 1969, a fost evacuat din partidul pentru care fusese Constructor de bază şi conducător de vîrf. După mulţi ani albi, îndeplineşte, cu demnitate, neînsemnate misiuni diplomatice care îi definitivează înfrîngerile.
Revine fulminant, autodenigrator, în anul intrării Poporului în Noapte, 73 (1989), prin fîsul cu semnătura de ocară pusă alături de trădători pe o depeşă ruşinoasă adresată Latrinei Europei, împotriva propriului partid şi, în fapt, a propriului popor, pecetluindu-şi înfrîngerile. Demn şi sigur în 1968 îi reproşa în şedinţă Secretarului General că şi el este părtaş egal la nelegiuiri, dacă acestea există, dar acum, prăbuşit, îl reclamă la simbriaşii diavolului plătiţi de odioşii imperialişti de la conducerea U.S.A.
L-am contactat de mai multe ori după victoria (vremelnică) a Contrarevoluţiei, între altele, pentru a-i propune conducerea onorifică a Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) sau o soluţie radicală împotriva Contrarevoluţiei, în septembrie 74 cînd minerii Belzebutului tronau în Bucureşti.
Mi-a răspuns ca un înfrînt; era de acord cu mine, îmi spunea că în Bucureşti se trage ca la război (eu vorbeam din Curtea de Argeş, auzeam focurile), dar trebuie să hotărască tovarăşul ... Ilie Verdeţ !
L-aţi văzut vreodată pe Ilie Verdeţ hotărît şi energic ? Nici eu ! (poate cu excepţia anilor cînd era Prim-ministru).
Acum s-a stins Gheorghe Apostol, ca un om comun, dar a fost o mare personalitate, cu o singură imensă umbră: scrisoarea celor şase: o figură luminoasă, încurcată între semnăturile vitriolante ale celor cinci negrotei !
Îi vom păstra tovarăşului Gheorghe Apostol o vie amintire plină de respect, cu regretul că nu a rămas ori că nu a ajuns din nou în primul fotoliu al Partidului.
22 august 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
http://gheorghiudej.blogspot.com/