duminică, 19 aprilie 2009

"Credinţă" - numele necredinţei

De la victoria (vremelnică) a contrarevoluţiei antisocialiste, toţi termenii esenţiali pentru cunoaşterea, organizarea şi conducerea societăţii au fost deturnaţi, dîndu-li-se alte sensuri, eronate şi, mai ales, opuse. Este cazul pentru: politică, democraţie, partid, alegeri, putere, opoziţie etc.
Între aceşti termeni, cu conţinutul inversat, cel mai insultător la adresa poporului nostru este "credinţă". Exprimînd tradiţional, de mii de ani, baza relaţiilor dintre un cetăţean şi Patria sa, cuvîntul are, dintotdeauna, menirea să sublinieze devotamentul total şi necondiţionat al fiecărui individ faţă de Poporul său, faţă de Ţară şi conducătorii ei, această credinţă fiind de neştirbit, impunîndu-se "de plano", chiar indiferent şi împotriva unor opţiuni psihice, intelectuale, morale, artistice, ştiinţifice personale. Cu alte cuvinte, Datoria de a-ţi respecta şi apăra Patria, de a respinge orice agresor al ei, este deasupra oricărei particularizări sau delimitări; a fi credincios, nici măcar ca vorbire nu poate şi nu trebuie să fie adresată pentru altceva ori altcineva... Eşti, spre exemplu, republican ca gîndire politică, dar nu-ţi poţi lepăda credinţa cu care eşti dator Patriei, pe care n-ai dreptul s-o trădezi, pe considerentul că, din întîmplare, comandantul sau şeful statului este un ... rege !
A-ţi afirma "credinţa" pentru altceva decît Patria ta este cea mai mare ne-credinţă; nimic nu-ţi statuează mai murdar şi mai adînc necredinţa decît importîndu-ţi (din afara Patriei) obiectele iubirii şi devotamentului, în acelaşi timp dispreţuind ceea ce eşti dator, ca cetăţean, să preţuieşti şi să respecţi.
În această ordine de idei, numindu-te "credincios" faţă de un străin spîrc inventat pentru asuprirea lumii şi a ta, eşti vinovat de necredinţă, căci pîngăreşti ceea ce este al tău, fără de care nu te mai poţi defini şi, astfel, eşti deja pregătit, rob, legat fedeleş, pentru a intra în turma sclavilor cu un singur păstor; adică devii Nimic. Şi ca acest nimic să devină imens, te mai şi numeşti ... liber !
Aceasta este Robia cea mare, numită "religie", definită prin autodefinirea ca gunoi; de aceea, doctrina libertăţii totale, depline şi definitive - Comunismul- cere tuturor compatrioţilor credinţă, adică devotament, respect şi dăruire, inclusiv sacrificiu şi jertfă, mai ales în momentele grele de suferinţă şi Întuneric, faţă de sinele naţional ! A fi comunist înseamnă a fi credincios, gata să faci totul, inclusiv să-ţi asumi moartea, cum a făcut-o Marele Erou Martir Naţional asasinat mişeleşte, Nicolae Ceauşescu, pentru apărarea Patriei şi a Libertăţii, ca Om şi ca Ţară ! Aceasta, ci nu prosternarea în faţa invenţiilor şmechereşti străine, înseamnă Credinţă !
Vă îndemn, deci, mai ales pe tineri, la devotament şi respect, credinţă adică, pentru Patrie ! Cu acestea împlinite, începe propria împlinire !
Jos Robia ! Trăiască Libertatea, adică Socialismul !
Prof. Gheorghe UNGUREANU, Preşedintele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti).
19 aprilie 93

Niciun comentariu: