Un adversar politic, şef de partid, aflat pe la Curtea de Argeş, mă întreabă cu un aer încuietor şi maliţios: "Dacă sînteţi aşa de competent, cum apăreţi în cărţi şi articole, şi răspundeţi respectuos, inclusiv adversarilor, reţinînd şi faptul că dv. nu treceţi peste voinţa votului exprimat la urne, spuneţi, vă rog, ce am putea face noi, guvernanţii actuali, pentru masele populare pe care le reprezentaţi ? Menţionez că nu e vorba de chemarea dv. la guvernare, pe care ne-o păstrăm, dar să zicem că vrem şi putem să luăm măsurile miraculoase cu care dv., comuniştii, aţi salva ţara şi pe "cei mulţi".
Voi concentra esenţa cu idei şi texte din mai multe luări de poziţie de-a lungul anilor, în care se rezolvă problema pusă, creionînd şi unele aspecte noi.
Guvernanţii actuali chiar pot detensiona situaţia social-politică şi să asigure reluarea activităţii economice la un nibel sporit, dacă ar înţelege şi ar aplica aceste măsuri, pe care le prezint exemplificativ:
A. În domeniul economic:
1. Stabilirea prin lege a unui ecart bancar maxim de 1 %, toate băncile putînd funcţiona în continuare (căci sîntem în regim burghezo-moşiresc !); imediat ar pleca infractorii cei mari, iar micii întreprinzători ar cunoaşte o explozie generală a activităţii productive şi de servicii, ca şi masele claselor fundamentale: Ţărănimea şi Muncitorimea.
2. Preţ unic pentru toate produsele, stabilit şi controlat sever de către Guvern. Imediat s-ar elimina produsele de proastă calitate precum şi intermediarii hulpavi; ar spori concomitent calitatea produselor, eliminîndu-se ciurucurile, contrafacerile, mofturile.
B. În domeniul social-politic:
Totul fiind bolnav, măsurile cele mai eficiente (în acelaşi cadru politic) ar trebui plasate în partea putredă a organismului bolnav - Justiţia.
1. Sancţionarea oricărui funcţionar de stat, autor de infracţiuni, comisive ori omisive, cu pedepse duble faţă de cetăţenii obişnuiţi;
2. Cînd infractorii, funcţionari de stat sau demnitari aleşi, sînt membri ai partidului de guvernămînt, pedeapsa prevăzută să fie triplă;
3. Toţi magistraţii să fie aleşi de către justiţiabili şi să se excludă inamovibilitatea (care a produs catastrofa în care se află ţara !);
4. Introducerea, pentru justiţiabili, a dreptului de a-i da în judecată pe magistraţi pentru soluţiile date în procese, considerate abuzive sau aberante;
5. Judecarea magistraţilor să se facă de către persoane alese din afara sistemului de justiţie, iar sancţiunile, în caz de vinovăţie, să fie:
a). îndepărtarea din funcţie,
b). obligarea la plata despăgubirilor cauzate justiţiabililor.
Aplicarea acestor măsuri nu ar ştirbi cu nimic (ba, ar consolida) regimul politic burghezo-moşieresc, iar oamenii, mai ales masele populare, ar intra într-un proces de revitalizare, tulburările sociale ar dispărea...
Pot pune la dispoziţia guvernanţilor, în 24 de ore, un proiect de reglementare legală corespunzătoare; dv., tovarăşe Adversar, spuneţi-i Primului ministru.
Vă urez să înţelegeţi bine !
18 septembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
sâmbătă, 18 septembrie 2010
joi, 16 septembrie 2010
Nu - străzii, DA - ORGANIZĂRII POLITICE !
Toate demonstraţiile "sindicale" post-decembriste nu au avut decît rezultate negative pentru Muncitori, Ţărani şi alţi Oameni ai Muncii. Acesta fiind efectul, putem uşor dezvălui cauzele (cunoscute de altfel de Muncitorime).
Aşa-numitele sindicate nu sînt, în realitate, ceea ce se cheamă, ci comandouri guvernamentale anti-sindicale, iniţiate special de către guvernarea Contrarevoluţionară, pentru ca prin ele să se blocheze adevărata organizare politică şi de sindicat a Muncitorilor (şi, în general, a oamenilor muncii).
Simplu de observat de oricine: şefi "imbatabili" ai acestor "sindicate", fie că se declarau simpatizanţi ai Dreptei, fie ai Stîngii, au fost impuşi acolo pentru a-şi face popularitate spre a fi apoi împinşi în locuri de conducere în Partid şi Guvern, necontînd din ce gaşcă făceau parte, căci, de fapt, toate erau... peceriste, de dreapta.
Muncitorii şi Ţăranii ştiu şi-mi pot şopti nume de maximă rezonanţă, pentru confirmarea acestui adevăr de neclintit, precum, Ciorbă, Mitrea...
Jocul se prefigurează şi acum: unele găşti politice, care vor să le înlocuiască pe cele din Administraţie, au sunat alarma la comandourile lor, spre a arăta din stradă adversarilor cît de mare este numărul de adepţi ai organizatorilor, spre a-i zdruncina pe cei din găştile care guvernează, în scopul de a le ceda maşinăria Exploatării, a Asupririi naţionale şi a Robiei religioase. Dar mişcarea sindicală este esenţialmente politică: ea trebuie să apere drepturile oamenilor muncii, iar aceasta este esenţa politicii partidului (partidelor) democrate (comuniste), ci nu burghezo-moşiereşti ! Uitaţi-vă, Muncitori şi Ţărani, la graşii care conduc "sindicatele" !.
Politica, însă, nu se face în stradă; aceasta tulbură, destabilizează, degradează, demoralizează, instigă la dezordine, produce suferinţe şi alte consecinţe posibil mai grave.
De ce să facem aceasta cînd am ajuns o găoace în care Imperiul (şi alţii) îşi deversează dejecţiile, cerîndu-ne să-i aplaudăm şi să spunem că sîntem mici şi săraci, ei fiind cei care ne-au făcut cerşetori, sclavi şi robi ai altora ?
Hai să ne folosim energia şi bruma de mijloace, tot mai puţine şi mai greu obţinute, pentru organizare politică ! Să ne facem în fiecare localitate organizaţie de partid democrat (comunist), să ne unim în organizaţii judeţene, să ne dezvoltăm partidul la nivel naţional şi atunci, sub călăuza cea dreaptă, clară şi fermă, la primele votări -care astfel ar deveni alegeri- spulbera-vom toate găştile peceriste anti-democrate, iar Sindicatul va şti ce şi cum să ceară sub direcţionarea ideologică a Partidului revoluţionar propriu.
Aşadar, NU - străzii, care vă va aduce doar umilinţe şi felurite multe suferinţe, ci DA - ORGANIZĂRII POLITICE !
Partidul Comuniştilor stă la dispoziţia Muncitorilor şi Ţăranilor; aceste două clase sociale, fundamentale pentru societatea noastră, trebuie să fie, împreună, în acelaşi partid. Am creat Partidul în acest scop; folosiţi-l !
"Sculaţi, nu-i nicio mîntuire/ În regi, ciocoi şi dumnezei;/ Unire, muncitori, unire/ Şi lumea va scăpa de ei !"
Jos Burghezia şi Moşierimea, moarte Capitalismului !
Trăiască Socialismul !
16 septembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Aşa-numitele sindicate nu sînt, în realitate, ceea ce se cheamă, ci comandouri guvernamentale anti-sindicale, iniţiate special de către guvernarea Contrarevoluţionară, pentru ca prin ele să se blocheze adevărata organizare politică şi de sindicat a Muncitorilor (şi, în general, a oamenilor muncii).
Simplu de observat de oricine: şefi "imbatabili" ai acestor "sindicate", fie că se declarau simpatizanţi ai Dreptei, fie ai Stîngii, au fost impuşi acolo pentru a-şi face popularitate spre a fi apoi împinşi în locuri de conducere în Partid şi Guvern, necontînd din ce gaşcă făceau parte, căci, de fapt, toate erau... peceriste, de dreapta.
Muncitorii şi Ţăranii ştiu şi-mi pot şopti nume de maximă rezonanţă, pentru confirmarea acestui adevăr de neclintit, precum, Ciorbă, Mitrea...
Jocul se prefigurează şi acum: unele găşti politice, care vor să le înlocuiască pe cele din Administraţie, au sunat alarma la comandourile lor, spre a arăta din stradă adversarilor cît de mare este numărul de adepţi ai organizatorilor, spre a-i zdruncina pe cei din găştile care guvernează, în scopul de a le ceda maşinăria Exploatării, a Asupririi naţionale şi a Robiei religioase. Dar mişcarea sindicală este esenţialmente politică: ea trebuie să apere drepturile oamenilor muncii, iar aceasta este esenţa politicii partidului (partidelor) democrate (comuniste), ci nu burghezo-moşiereşti ! Uitaţi-vă, Muncitori şi Ţărani, la graşii care conduc "sindicatele" !.
Politica, însă, nu se face în stradă; aceasta tulbură, destabilizează, degradează, demoralizează, instigă la dezordine, produce suferinţe şi alte consecinţe posibil mai grave.
De ce să facem aceasta cînd am ajuns o găoace în care Imperiul (şi alţii) îşi deversează dejecţiile, cerîndu-ne să-i aplaudăm şi să spunem că sîntem mici şi săraci, ei fiind cei care ne-au făcut cerşetori, sclavi şi robi ai altora ?
Hai să ne folosim energia şi bruma de mijloace, tot mai puţine şi mai greu obţinute, pentru organizare politică ! Să ne facem în fiecare localitate organizaţie de partid democrat (comunist), să ne unim în organizaţii judeţene, să ne dezvoltăm partidul la nivel naţional şi atunci, sub călăuza cea dreaptă, clară şi fermă, la primele votări -care astfel ar deveni alegeri- spulbera-vom toate găştile peceriste anti-democrate, iar Sindicatul va şti ce şi cum să ceară sub direcţionarea ideologică a Partidului revoluţionar propriu.
Aşadar, NU - străzii, care vă va aduce doar umilinţe şi felurite multe suferinţe, ci DA - ORGANIZĂRII POLITICE !
Partidul Comuniştilor stă la dispoziţia Muncitorilor şi Ţăranilor; aceste două clase sociale, fundamentale pentru societatea noastră, trebuie să fie, împreună, în acelaşi partid. Am creat Partidul în acest scop; folosiţi-l !
"Sculaţi, nu-i nicio mîntuire/ În regi, ciocoi şi dumnezei;/ Unire, muncitori, unire/ Şi lumea va scăpa de ei !"
Jos Burghezia şi Moşierimea, moarte Capitalismului !
Trăiască Socialismul !
16 septembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
marți, 14 septembrie 2010
Tîmpitizaţi, nu rătăciţi !
Mai mulţi tovarăşi, inclusiv Muncitori şi Ţărani, îmi cer, în mod repetat, să nu mai formulez critici aspre la adresa telectualilor, cum le zic eu, în legătură cu atitudinea lor faţă de religie şi biserici, pentru că, în al doilea rănd, eu însumi sînt intelectual...
Eu sînt Ţăran -prin tot ceea ce fac, simt şi gîndesc- şi afirm permanent aceasta ! Am făcut studii pentru o profesie, dar mi-am menţinut şi mi-am apărat permanent Credinţa, adică Devotamentul nestrămutat faţă de Popor şi Clasa socială în care am apărut, precum şi faţă de Adevărurile ştiinţifice; trădătorii care au studii şi acceptă starea de Robie religioasă, se laudă cu ea şi lălăie în favoarea ei, au devenit telectuali !
Primul motiv al criticilor ar fi că intelectualii -absolvenţi de studii superioare şi, cei mai mulţi, şi ai gimnaziului şi liceului !- nu pot fi acuzaţi că sînt oligofreni, idioţi, tîmpiţi etc.
BA ! Tocmai că au mai mult de patru clase primare şi chiar licenţe, intelectualii care şi-au trădat menirea Învăţării şi au devenit exemple şi unelte ale înrobirii semenilor, nu sînt rătăciţi, cum mi se sugerează, ci tîmpitizaţi, această stare fiind superlativul de la oligofren, merită, cu îndreptăţire, să le zicem idioţi, tîmpiţi, oligofreni ! De aceea le zicem telectuali, pentru a-i opune de plano intelectualilor care nu admit, pentru ei şi pentru alţii, ciuma robiei religioase
Nu este nimic de explicat aici: telectualii ştiu că spîrcul evreu şi întreaga faună de microbi şi viruşi din Cartea tuturor măcelurilor imaginate şi neimaginabile (am numit biblia) sînt invenţii spurcate, absurde şi abominabile. (Multe alte epitete, profund justificate prezintă, pe larg şi cu trimiteri exacte la textele spurcate, scriitorul Pavel Coruţ, de exemplu în Mîntuirea de după cumplita rătăcire, Editura Coruţ Pavel, Bucureşti, 93/2009).
Deci, dacă ştiu, şi laudă, şi propovăduiesc Robia, nu sînt rătăciţi, ci tîmpitizaţi; de aceea nu merită nicio înţelegere, ceea ce fac fiind impardonabil !
Uitaţi-vă, iubiţi Muncitori şi Ţărani, în jurul dv. cînd vă aflaţi în prăvăliile numite biserici şi înţelegeţi: cine miorlăie, hămăie, scheaună, behăie, nechează, borăngăie, schelălăie -la unison ori afonic- şi vă veţi dumiri: toţi sînt telectuali !
Quod erat demonstrandum !
Moarte Robiei religioase ! Doctrina comunistă (doctrina Libertăţii Totale, Depline şi Definitive, Unică şi Unitară) cere: înlăturarea exploatării sociale, lepădarea corsetului de asuprire naţională şi moartea robiei religioase; pe aceste trepte, Omul va urca la statutul iniţial al Omenirii de Om Liber !
14 septembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Eu sînt Ţăran -prin tot ceea ce fac, simt şi gîndesc- şi afirm permanent aceasta ! Am făcut studii pentru o profesie, dar mi-am menţinut şi mi-am apărat permanent Credinţa, adică Devotamentul nestrămutat faţă de Popor şi Clasa socială în care am apărut, precum şi faţă de Adevărurile ştiinţifice; trădătorii care au studii şi acceptă starea de Robie religioasă, se laudă cu ea şi lălăie în favoarea ei, au devenit telectuali !
Primul motiv al criticilor ar fi că intelectualii -absolvenţi de studii superioare şi, cei mai mulţi, şi ai gimnaziului şi liceului !- nu pot fi acuzaţi că sînt oligofreni, idioţi, tîmpiţi etc.
BA ! Tocmai că au mai mult de patru clase primare şi chiar licenţe, intelectualii care şi-au trădat menirea Învăţării şi au devenit exemple şi unelte ale înrobirii semenilor, nu sînt rătăciţi, cum mi se sugerează, ci tîmpitizaţi, această stare fiind superlativul de la oligofren, merită, cu îndreptăţire, să le zicem idioţi, tîmpiţi, oligofreni ! De aceea le zicem telectuali, pentru a-i opune de plano intelectualilor care nu admit, pentru ei şi pentru alţii, ciuma robiei religioase
Nu este nimic de explicat aici: telectualii ştiu că spîrcul evreu şi întreaga faună de microbi şi viruşi din Cartea tuturor măcelurilor imaginate şi neimaginabile (am numit biblia) sînt invenţii spurcate, absurde şi abominabile. (Multe alte epitete, profund justificate prezintă, pe larg şi cu trimiteri exacte la textele spurcate, scriitorul Pavel Coruţ, de exemplu în Mîntuirea de după cumplita rătăcire, Editura Coruţ Pavel, Bucureşti, 93/2009).
Deci, dacă ştiu, şi laudă, şi propovăduiesc Robia, nu sînt rătăciţi, ci tîmpitizaţi; de aceea nu merită nicio înţelegere, ceea ce fac fiind impardonabil !
Uitaţi-vă, iubiţi Muncitori şi Ţărani, în jurul dv. cînd vă aflaţi în prăvăliile numite biserici şi înţelegeţi: cine miorlăie, hămăie, scheaună, behăie, nechează, borăngăie, schelălăie -la unison ori afonic- şi vă veţi dumiri: toţi sînt telectuali !
Quod erat demonstrandum !
Moarte Robiei religioase ! Doctrina comunistă (doctrina Libertăţii Totale, Depline şi Definitive, Unică şi Unitară) cere: înlăturarea exploatării sociale, lepădarea corsetului de asuprire naţională şi moartea robiei religioase; pe aceste trepte, Omul va urca la statutul iniţial al Omenirii de Om Liber !
14 septembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
vineri, 10 septembrie 2010
Exceptîndu-i pe imperialişti, infractorii interni (bogaţii), slugile celor două categorii şi oligofrenii...
O veche cunoştinţă, P.c. Ion Ch., trebăluia azi printre flori, în imensa curte regală a noii sale vile (începută cu cîteva luni în urmă). Cînd m-a văzut -ca toată lumea !- m-a acostat cu întrebări despre politică (ceea ce îmi face mare plăcere):"Aşa este că la 22 decembrie v-aţi gîndit că se va schimba totul în bine ? Eu cred că niciun om n-a gîndit altfel, dar o ducem din ce în ce mai prost ! Oare pentru că nu s-a schimbat nimic, absolut nimic ?"
- "Eu văd că n-o ducem prost, i-am răspuns, ba chiar în realitate încă nu a început Răul cel mare; avem încă asigurate cele necesare traiului datorită realizărilor de excepţie din timpul regimului democrat, care nu au fost nimicite decît parţial în cei 21 de ani şi vă precizez că vom mai rezista încă 30-40 de ani..."
Părea nedumerit, îmi spunea nu-ştiu-ce despre unul, Vîntu, turbat şi spulberat, despre care i-am precizat că n-am auzit, nu este nici muncitor şi nici ţăran, iar ceilalţi nu mă interesează în mod special, în calitatea mea de preşedinte al Partidului Comuniştilor. Cît despre "niciun om n-a gîndit altfel",i-am reamintit (de mai multe ori am dezbătut tema şi, în plus, este cititor al cărţii mele "Contrarevoluţia antisocialistă, antipopulară şi antinaţională") că ştiu din 22 decembrie 73 (1989) de la ora 8,15 -cînd am auzit la "Latrina Europei" comunicatul pentru declanşarea contrarevoluţiei- că, în cazul victoriei acesteia, va urma numai şi numai Rău pentru majoritatea covîrşitoare a poporului şi pentru interesele noastre naţionale. Tot ceea ce a urmat, an de an, lună de lună, zi de zi şi ceas de ceas a confirmat această certă previziune firească.
La întrebarea despre schimbare, observînd că şi-a pierdut abilităţile de fost secretar de Partid, repetîndu-i că "tocmai pentru că s-a schimbat TOTUL în viaţa social-economică, ne explicăm dezastrul prin care vom trece; doar bestiile peceriste au rămas nemişcate, fiind mutate, de valul turbat, într-un singur sens: în sus; nu mai exista cenzura de Adevăr şi Calitate pe care o reprezenta Preşedintele asasinat".
Am continuat şi l-am lăsat să-şi admire minunăţiile florale, dînd din cap:""Sînt convins din 22 decembrie 73 (1989) că, exceptîndu-i pe imperialişti, infractorii interni (bogaţii), slugile celor două categorii şi oligofrenii, niciun om întreg la minte nu s-a aşteptat să fie mai bine.
Ştiu de ani buni că cei mulţi au înţeles aceasta.
Moarte Capitalismului şi Imperialismului !
Trăiască Socialismul !
10 septembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
- "Eu văd că n-o ducem prost, i-am răspuns, ba chiar în realitate încă nu a început Răul cel mare; avem încă asigurate cele necesare traiului datorită realizărilor de excepţie din timpul regimului democrat, care nu au fost nimicite decît parţial în cei 21 de ani şi vă precizez că vom mai rezista încă 30-40 de ani..."
Părea nedumerit, îmi spunea nu-ştiu-ce despre unul, Vîntu, turbat şi spulberat, despre care i-am precizat că n-am auzit, nu este nici muncitor şi nici ţăran, iar ceilalţi nu mă interesează în mod special, în calitatea mea de preşedinte al Partidului Comuniştilor. Cît despre "niciun om n-a gîndit altfel",i-am reamintit (de mai multe ori am dezbătut tema şi, în plus, este cititor al cărţii mele "Contrarevoluţia antisocialistă, antipopulară şi antinaţională") că ştiu din 22 decembrie 73 (1989) de la ora 8,15 -cînd am auzit la "Latrina Europei" comunicatul pentru declanşarea contrarevoluţiei- că, în cazul victoriei acesteia, va urma numai şi numai Rău pentru majoritatea covîrşitoare a poporului şi pentru interesele noastre naţionale. Tot ceea ce a urmat, an de an, lună de lună, zi de zi şi ceas de ceas a confirmat această certă previziune firească.
La întrebarea despre schimbare, observînd că şi-a pierdut abilităţile de fost secretar de Partid, repetîndu-i că "tocmai pentru că s-a schimbat TOTUL în viaţa social-economică, ne explicăm dezastrul prin care vom trece; doar bestiile peceriste au rămas nemişcate, fiind mutate, de valul turbat, într-un singur sens: în sus; nu mai exista cenzura de Adevăr şi Calitate pe care o reprezenta Preşedintele asasinat".
Am continuat şi l-am lăsat să-şi admire minunăţiile florale, dînd din cap:""Sînt convins din 22 decembrie 73 (1989) că, exceptîndu-i pe imperialişti, infractorii interni (bogaţii), slugile celor două categorii şi oligofrenii, niciun om întreg la minte nu s-a aşteptat să fie mai bine.
Ştiu de ani buni că cei mulţi au înţeles aceasta.
Moarte Capitalismului şi Imperialismului !
Trăiască Socialismul !
10 septembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
duminică, 29 august 2010
Treptele Eliberării
Un "colaborator", care se pretinde comunist pentru că aşa zic cei mai mulţi membri ai partidului său, tot încearcă să-mi "impună" ideea de a renunţa la tezele principiile şi formulările despre eliberare, căci "nu vedeţi, săntem liberi, cine nu e liber dintre noi ?!?"
I.am răspuns şi repet aici şi pentru alţi tovarăşi:
Preopinentul meu (intelectual, format după 22 decembrie, el este, cert, anti-comunist !) nu stăpîneşte nicio noţiune de politică, fiind total în afara sferei, ca şi cum nu ar fi fost la şcoală nici o zi !
Iată, aşadar, care sînt treptele Eliberării, pe care trebuie să le urcăm spre a relua viaţa într-un regim democrat, brusc întreruptă la 22 decembrie 73 (1989), cînd am intrat în cea mai neagră şi densă Noapte a Poporului nostru, fiind împinşi în mîlul asfixiant al tuturor formelor de dependenţă posibile. Unii imediat, alţii mai tîrziu, toţi după 20 de ani, ştim că sîntem încovrigaţi şi că trebuie să ne eliberăm. Lichelele trădătoae dintre noi cred că sînt deja libere, pe considerentul că au devenit sluji ale asupritorilor, jucîndu-şi rolul de bici împotriva celor mulţi...
Cel mai uşor se observă starea de supunere socială şi, în consecinţă, lupta, sub diferite forme, pentru eliberare socială se evidenţiază prima. În Socialism, cel puţin 99 % din persoane şi familii erau libere social datorită locurilor de muncăasigurate de regimul democrat. După 22 decembrie, cele 212,5 milioane locuri de muncă s-au redus drastic şi aceasta a generat exploatarea celor mulţi de către cei puţini. îmbogăţiţi prin jefuirea Statului şi a persoanelor fizice. Lupta pentru eliberare este nu numai evidentă, dar şi obligatorie şi necesară pentru a ieşi din impas şi a ne relua viaţa normală. Pentru aceasta, clasele sociale exploatatetrebuie să-şi organizeze partide politice, condiţie "sine qua non" pentru a reintra în mişcarea socială pozitivă.
O altă componentă a aceluiaşi întreg este libertatea naţională, nefiind posibil ca vreun popor (sau vreun om) asuprit -sau care asupreşte- să fie liber fără aceasta. În ce ne priveşte, poporul nostru -care continuă să fie numit şi auto-numit "romîn" de către trădători (noi fiind, în realitate Poporul Dac)- ne-am pierdut libertatea naţională o dată cu victoria (vremelnică) a contrarevoluţiei, la 22 decembrie, stare de fapt devenită realitate de jure prin ocuparea ţării de către hoardele barbare şi fasciste ale NATO (în special USA) şi prin intrarea în Imperiul Cotroman nRomano_German de la Strasbourg, unde am devenit zona geografică nr. 8, adică groapa de gunoi a imperiului. Evident că nu putem redeveni liberi decît prin şi după ieşirea din această mocirlă europeană.
Cea mai cruntă şi profundă formă de dependenţă, pe lîngă exploatarea socială şi asuprirea naţională, este Robia religioasă. Poporul Dac, liber sub aspectul religiilor inventate de exploatatori şi asupritori -aşa cum ne confirmă mărturiile călătorilor străini de multe sute de ani şi analizele pertinente din actualitate- a început chiar din 22 decembrie 73 să fie supus unui "bombardament" de dresaj religios, pentru înrobirea sa spirituală, în care sens se fac eforturi extraordinare care au dus deja la mocirlirea -pînă la nerecunoaştere- a tuturor instituţiilor Statului, începînd cu cea mai importantă - Şcoala ! Sînt atinse de microbi şi materii pestilenţiale -din fericire, doar formal, căci avem măruntaiele rezistente- toate autorităţile (Puterea, Administraţia, Justiţia), cu împodobiri băloase şi scene penibile de ritualuri; vedeţi spaţiile "armatei", spitalelor, primăriilor, prefecturilor, parlamentului, ministerelor, activităţile publice cu grupuri de oameni...
Această Robie religioasă se constituie în cel mai mare inamic al fiecărei persoane şi al comunităţii, căci ea are menirea să paralizeze politica şi nevoia de politică, făcînt din fiecare om in invalid, pregătit să muncească, să trăiască şi să moară pentru o in ventată lume hidoasă şi în dispreţ pentru sine. Neeliberat de această Robie, omul încetează de a mai fi Om, fiind îmbrîncit de cître înrobitorii săi în abisul lumii primare, sălbatice, deci uşor de exploatat şi de asuprit.
Căile eliberării -despre care ne vom ocupa în alt articol- sînt aceleaşi ca şi cele ale lichidării libertăţii: înrobirea se produce material, fizic, instructiv, educativ, prin dresaj, emoţional,raţional, moral, spiritual... Prin aceleaşi mijloace se realizează şi revenirea, doar că un regim politic democrat (Socialismul) nu foloseşte forţa, ci Puterea; forţa începe unde se sfîrşeşte Puterea !
Noi sîntem puternici !
Moarte Sclaviei sociale, exploatării naţionale, Robiei Religioase !
Trăiască Libertatea Deplină, complexă, unică şi unitară, asigurată de Doctrina Comunistă !
29 august 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
I.am răspuns şi repet aici şi pentru alţi tovarăşi:
Preopinentul meu (intelectual, format după 22 decembrie, el este, cert, anti-comunist !) nu stăpîneşte nicio noţiune de politică, fiind total în afara sferei, ca şi cum nu ar fi fost la şcoală nici o zi !
Iată, aşadar, care sînt treptele Eliberării, pe care trebuie să le urcăm spre a relua viaţa într-un regim democrat, brusc întreruptă la 22 decembrie 73 (1989), cînd am intrat în cea mai neagră şi densă Noapte a Poporului nostru, fiind împinşi în mîlul asfixiant al tuturor formelor de dependenţă posibile. Unii imediat, alţii mai tîrziu, toţi după 20 de ani, ştim că sîntem încovrigaţi şi că trebuie să ne eliberăm. Lichelele trădătoae dintre noi cred că sînt deja libere, pe considerentul că au devenit sluji ale asupritorilor, jucîndu-şi rolul de bici împotriva celor mulţi...
Cel mai uşor se observă starea de supunere socială şi, în consecinţă, lupta, sub diferite forme, pentru eliberare socială se evidenţiază prima. În Socialism, cel puţin 99 % din persoane şi familii erau libere social datorită locurilor de muncăasigurate de regimul democrat. După 22 decembrie, cele 212,5 milioane locuri de muncă s-au redus drastic şi aceasta a generat exploatarea celor mulţi de către cei puţini. îmbogăţiţi prin jefuirea Statului şi a persoanelor fizice. Lupta pentru eliberare este nu numai evidentă, dar şi obligatorie şi necesară pentru a ieşi din impas şi a ne relua viaţa normală. Pentru aceasta, clasele sociale exploatatetrebuie să-şi organizeze partide politice, condiţie "sine qua non" pentru a reintra în mişcarea socială pozitivă.
O altă componentă a aceluiaşi întreg este libertatea naţională, nefiind posibil ca vreun popor (sau vreun om) asuprit -sau care asupreşte- să fie liber fără aceasta. În ce ne priveşte, poporul nostru -care continuă să fie numit şi auto-numit "romîn" de către trădători (noi fiind, în realitate Poporul Dac)- ne-am pierdut libertatea naţională o dată cu victoria (vremelnică) a contrarevoluţiei, la 22 decembrie, stare de fapt devenită realitate de jure prin ocuparea ţării de către hoardele barbare şi fasciste ale NATO (în special USA) şi prin intrarea în Imperiul Cotroman nRomano_German de la Strasbourg, unde am devenit zona geografică nr. 8, adică groapa de gunoi a imperiului. Evident că nu putem redeveni liberi decît prin şi după ieşirea din această mocirlă europeană.
Cea mai cruntă şi profundă formă de dependenţă, pe lîngă exploatarea socială şi asuprirea naţională, este Robia religioasă. Poporul Dac, liber sub aspectul religiilor inventate de exploatatori şi asupritori -aşa cum ne confirmă mărturiile călătorilor străini de multe sute de ani şi analizele pertinente din actualitate- a început chiar din 22 decembrie 73 să fie supus unui "bombardament" de dresaj religios, pentru înrobirea sa spirituală, în care sens se fac eforturi extraordinare care au dus deja la mocirlirea -pînă la nerecunoaştere- a tuturor instituţiilor Statului, începînd cu cea mai importantă - Şcoala ! Sînt atinse de microbi şi materii pestilenţiale -din fericire, doar formal, căci avem măruntaiele rezistente- toate autorităţile (Puterea, Administraţia, Justiţia), cu împodobiri băloase şi scene penibile de ritualuri; vedeţi spaţiile "armatei", spitalelor, primăriilor, prefecturilor, parlamentului, ministerelor, activităţile publice cu grupuri de oameni...
Această Robie religioasă se constituie în cel mai mare inamic al fiecărei persoane şi al comunităţii, căci ea are menirea să paralizeze politica şi nevoia de politică, făcînt din fiecare om in invalid, pregătit să muncească, să trăiască şi să moară pentru o in ventată lume hidoasă şi în dispreţ pentru sine. Neeliberat de această Robie, omul încetează de a mai fi Om, fiind îmbrîncit de cître înrobitorii săi în abisul lumii primare, sălbatice, deci uşor de exploatat şi de asuprit.
Căile eliberării -despre care ne vom ocupa în alt articol- sînt aceleaşi ca şi cele ale lichidării libertăţii: înrobirea se produce material, fizic, instructiv, educativ, prin dresaj, emoţional,raţional, moral, spiritual... Prin aceleaşi mijloace se realizează şi revenirea, doar că un regim politic democrat (Socialismul) nu foloseşte forţa, ci Puterea; forţa începe unde se sfîrşeşte Puterea !
Noi sîntem puternici !
Moarte Sclaviei sociale, exploatării naţionale, Robiei Religioase !
Trăiască Libertatea Deplină, complexă, unică şi unitară, asigurată de Doctrina Comunistă !
29 august 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
duminică, 22 august 2010
Gheorghe APOSTOL - supravieţuitorul unui şir de înfrîngeri
Chiar astăzi, am avut convorbiri la Bucureşti, despre tovarăşul Gheorghe Apostol, cu mai mulţi participanţi la cel de-al XV-lea Congres al P.C.R. Abia ajuns acasă, am aflat vestea morţii sale (ştiam de mai mult timp că este bolnav, motiv pentru care nu l-am deranjat pentru a-i transmite o carte care îl omagiază special, prin aceea că i-am pus pe copertă poza sa).
L-am remarcat din adolescenţă, la începutul anilor 50 ai secolului trecut şi, nu după mult timp, a devenit principala personalitate care mă atrăgea, după Gheorghe Gheorghiu-Dej (poate pentru că deseori îl vedeam în preajma acestuia).
Ştiam însă, de timpuriu, sau doar o secretă diversiune adolescentină îmi alimenta supoziţia, că este ţinut aproape pentru a nu urca, neobservat, mai mult decît ar fi dorit şeful de partid, abilul, iubitul şi temutul Dej. Şi, dintr-odată, o minune incredibilă m-a descumpănit, confirmîndu-mi încurcătura psiho-raţională: Apostol devine în 1954, nici mai mult nici mai puţin, şeful Partidului, deci chiar şeful şefului Gheorghiu-Dej...
Dar imediat, în 1955, Dej îşi repară autopăcăleala şi niciodată Gheorghe Apostol nu va mai fi primul în vreo funcţie; era primul prim vice-prim ministru, dar şeful era ... prim-ministrul !
A rămas, totuşi, în prima linie a conducerii colective în Partid (Biroul Politic) pînă în 1969, dar Ceauşescu, neavînd abilitatea şi siguranţa că este cel mai bun, cum era cazul lui Dej, l-a îndepărtat definitiv, după ce l-a surclasat miraculos şi misterios în martie 1965, "furîndu-i", cu ajutorul lui Maurer şi Chivu Stoica, funcţia supremă în Partid...
Chiar în 19 martie 1965, la ora 17,43, cînd s-a stins Gheorghiu-Dej, între toţi cei preocupaţi au început discuţiile şi "disputele". Eram, alături de cei mai mulţi, favorabil lui Gheorghe Apostol, căruia îi vedeam "de drept" acordarea funcţiei. Dar, neutralizat de propunerea de a fi Preşedinte al Consiliului de Stat, Chivu Stoica nu a mai avut replică, iar Maurer, inteligent, şiret şi dominator, credea că pe Apostol -puternic susţinut de Sindicate (care erau, atunci, adevărate !- nu l-ar putea "dirija" cu flerul său de ascultat "îndrumător competent", cum ar face-o cu mai tînărul Ceauşescu.
Înfrînt şi acum, avea să fie demolat principial în aprilie 1968, printr-o critică dură şi deschisă, la care a replicat tot aşa de dur, dar participanţii la şedinţa plenară a Comitetului Central au uitat că sînt comunişti. Apoi, fuseseră atacaţi crunt Alexandru Drăghici şi însuşi ... Monumentul - Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a rămas cu oficierea dezvelirii statuii nepusă în practică, astfel că bestiile dezlănţuite după 73 (1989) nu au mai avut ce dărîma...
La puţin timp, în 1969, a fost evacuat din partidul pentru care fusese Constructor de bază şi conducător de vîrf. După mulţi ani albi, îndeplineşte, cu demnitate, neînsemnate misiuni diplomatice care îi definitivează înfrîngerile.
Revine fulminant, autodenigrator, în anul intrării Poporului în Noapte, 73 (1989), prin fîsul cu semnătura de ocară pusă alături de trădători pe o depeşă ruşinoasă adresată Latrinei Europei, împotriva propriului partid şi, în fapt, a propriului popor, pecetluindu-şi înfrîngerile. Demn şi sigur în 1968 îi reproşa în şedinţă Secretarului General că şi el este părtaş egal la nelegiuiri, dacă acestea există, dar acum, prăbuşit, îl reclamă la simbriaşii diavolului plătiţi de odioşii imperialişti de la conducerea U.S.A.
L-am contactat de mai multe ori după victoria (vremelnică) a Contrarevoluţiei, între altele, pentru a-i propune conducerea onorifică a Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) sau o soluţie radicală împotriva Contrarevoluţiei, în septembrie 74 cînd minerii Belzebutului tronau în Bucureşti.
Mi-a răspuns ca un înfrînt; era de acord cu mine, îmi spunea că în Bucureşti se trage ca la război (eu vorbeam din Curtea de Argeş, auzeam focurile), dar trebuie să hotărască tovarăşul ... Ilie Verdeţ !
L-aţi văzut vreodată pe Ilie Verdeţ hotărît şi energic ? Nici eu ! (poate cu excepţia anilor cînd era Prim-ministru).
Acum s-a stins Gheorghe Apostol, ca un om comun, dar a fost o mare personalitate, cu o singură imensă umbră: scrisoarea celor şase: o figură luminoasă, încurcată între semnăturile vitriolante ale celor cinci negrotei !
Îi vom păstra tovarăşului Gheorghe Apostol o vie amintire plină de respect, cu regretul că nu a rămas ori că nu a ajuns din nou în primul fotoliu al Partidului.
22 august 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
http://gheorghiudej.blogspot.com/
L-am remarcat din adolescenţă, la începutul anilor 50 ai secolului trecut şi, nu după mult timp, a devenit principala personalitate care mă atrăgea, după Gheorghe Gheorghiu-Dej (poate pentru că deseori îl vedeam în preajma acestuia).
Ştiam însă, de timpuriu, sau doar o secretă diversiune adolescentină îmi alimenta supoziţia, că este ţinut aproape pentru a nu urca, neobservat, mai mult decît ar fi dorit şeful de partid, abilul, iubitul şi temutul Dej. Şi, dintr-odată, o minune incredibilă m-a descumpănit, confirmîndu-mi încurcătura psiho-raţională: Apostol devine în 1954, nici mai mult nici mai puţin, şeful Partidului, deci chiar şeful şefului Gheorghiu-Dej...
Dar imediat, în 1955, Dej îşi repară autopăcăleala şi niciodată Gheorghe Apostol nu va mai fi primul în vreo funcţie; era primul prim vice-prim ministru, dar şeful era ... prim-ministrul !
A rămas, totuşi, în prima linie a conducerii colective în Partid (Biroul Politic) pînă în 1969, dar Ceauşescu, neavînd abilitatea şi siguranţa că este cel mai bun, cum era cazul lui Dej, l-a îndepărtat definitiv, după ce l-a surclasat miraculos şi misterios în martie 1965, "furîndu-i", cu ajutorul lui Maurer şi Chivu Stoica, funcţia supremă în Partid...
Chiar în 19 martie 1965, la ora 17,43, cînd s-a stins Gheorghiu-Dej, între toţi cei preocupaţi au început discuţiile şi "disputele". Eram, alături de cei mai mulţi, favorabil lui Gheorghe Apostol, căruia îi vedeam "de drept" acordarea funcţiei. Dar, neutralizat de propunerea de a fi Preşedinte al Consiliului de Stat, Chivu Stoica nu a mai avut replică, iar Maurer, inteligent, şiret şi dominator, credea că pe Apostol -puternic susţinut de Sindicate (care erau, atunci, adevărate !- nu l-ar putea "dirija" cu flerul său de ascultat "îndrumător competent", cum ar face-o cu mai tînărul Ceauşescu.
Înfrînt şi acum, avea să fie demolat principial în aprilie 1968, printr-o critică dură şi deschisă, la care a replicat tot aşa de dur, dar participanţii la şedinţa plenară a Comitetului Central au uitat că sînt comunişti. Apoi, fuseseră atacaţi crunt Alexandru Drăghici şi însuşi ... Monumentul - Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a rămas cu oficierea dezvelirii statuii nepusă în practică, astfel că bestiile dezlănţuite după 73 (1989) nu au mai avut ce dărîma...
La puţin timp, în 1969, a fost evacuat din partidul pentru care fusese Constructor de bază şi conducător de vîrf. După mulţi ani albi, îndeplineşte, cu demnitate, neînsemnate misiuni diplomatice care îi definitivează înfrîngerile.
Revine fulminant, autodenigrator, în anul intrării Poporului în Noapte, 73 (1989), prin fîsul cu semnătura de ocară pusă alături de trădători pe o depeşă ruşinoasă adresată Latrinei Europei, împotriva propriului partid şi, în fapt, a propriului popor, pecetluindu-şi înfrîngerile. Demn şi sigur în 1968 îi reproşa în şedinţă Secretarului General că şi el este părtaş egal la nelegiuiri, dacă acestea există, dar acum, prăbuşit, îl reclamă la simbriaşii diavolului plătiţi de odioşii imperialişti de la conducerea U.S.A.
L-am contactat de mai multe ori după victoria (vremelnică) a Contrarevoluţiei, între altele, pentru a-i propune conducerea onorifică a Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) sau o soluţie radicală împotriva Contrarevoluţiei, în septembrie 74 cînd minerii Belzebutului tronau în Bucureşti.
Mi-a răspuns ca un înfrînt; era de acord cu mine, îmi spunea că în Bucureşti se trage ca la război (eu vorbeam din Curtea de Argeş, auzeam focurile), dar trebuie să hotărască tovarăşul ... Ilie Verdeţ !
L-aţi văzut vreodată pe Ilie Verdeţ hotărît şi energic ? Nici eu ! (poate cu excepţia anilor cînd era Prim-ministru).
Acum s-a stins Gheorghe Apostol, ca un om comun, dar a fost o mare personalitate, cu o singură imensă umbră: scrisoarea celor şase: o figură luminoasă, încurcată între semnăturile vitriolante ale celor cinci negrotei !
Îi vom păstra tovarăşului Gheorghe Apostol o vie amintire plină de respect, cu regretul că nu a rămas ori că nu a ajuns din nou în primul fotoliu al Partidului.
22 august 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
http://gheorghiudej.blogspot.com/
duminică, 15 august 2010
Dan Diaconescu şi Partidul "Poporului" vă vor LUA -nu vă vor DA- bani !
ŢĂRANII DACI ("romîni") mi-au făcut din nou dovada suverană a certitudinii milenare că ei sînt cei mai inteligenţi şi deştepţi componenţi ai neamului nostru.
Mă aflam, de curînd, în satul natal la o şedinţă cu mulţi ţărani şi un telectual; tîmpitizat deja deplin prin inamicul public nr. 1, televizorul, telectualul şi-a vîrît iute codiţa otrăvită în discuţia comună, propunîndu-le celor prezenţi să se înscrie în Partidul "Poporului", pentru că, între altele, vor primi cîte 20.000 de euro (de fiecare).
N-am apucat să răspund la întrebarea unanimă, căci unul dintre ţăranii prezenţi a făcut-o mai bine şi, poate, mai convingător (pentru cei de-o seamă); reproduc din memorie:
- Ascultaţi, mă, nu fiţi proşti ! Dan ala nu are cît îi trebuie nici pentru el, iar în banca ţării nu mai e nimic; totul s-a furat ! Aşa s-au îmbogăţit cei care au fost mai şireţi. Unii au venit mai tîrziu, dar vor şi ei avere; de aceea au repus în joc şurubăria Cojocaru. Prin aceasta, cei dornici să devină bogaţi se vor înscrie la Dan Diaconescu, vor impune prin lege impozite şi taxe ca să facă la stat teancul de 20.000 euro, calculat pentru fiecare cetăţean, noi vom primi o hîrtie cu cifra asta, iar banii se vor vărsa -după ce se vor strînge de la noi !- în conturile "competenţilor". Aceştia se vor îmbogăţi, noi vom sărăci fiecare cu cei 20.000 de euro (plătiţi în 20 de ani), la final noii îmbogăţiţi, cu Diaconescul lor în frunte, vor spune că nu le-a ieşit nimic (pentru a ne da şi nouă)...
Marii bogaţi, cu miniştrii, preşedintele, parlamentarii nu-i vor lua de urechi fiindcă, apărînd o nouă pătură de burghezi, ei se vor îndepărta de nesuferitele "mase populare" şi apoi, economic vorbind, vor avea de cîştigat şi ei de la cele cîteva zeci de mii de mici burghezi, situaţie declarată imediat o mare realizare a Capitalismului care vrea, neapărat şi mereu, clasă socială... de mijloc (deşi capitaliştii -de la noi- nu recunosc existenţa celor din stînga, adică "mijlocul" nu e mijloc !).
Quod erat demonstrandum !
Iată de ce mereu mă bucur să spun că sînt ţăran.
Cele mai mari personalităţi ale Neamului Dac sînt Muncitorul şi Ţăranul ! Ei trebuie să fie în Legislativ atîţia cîţi sînt în ţară !
15 august 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Mă aflam, de curînd, în satul natal la o şedinţă cu mulţi ţărani şi un telectual; tîmpitizat deja deplin prin inamicul public nr. 1, televizorul, telectualul şi-a vîrît iute codiţa otrăvită în discuţia comună, propunîndu-le celor prezenţi să se înscrie în Partidul "Poporului", pentru că, între altele, vor primi cîte 20.000 de euro (de fiecare).
N-am apucat să răspund la întrebarea unanimă, căci unul dintre ţăranii prezenţi a făcut-o mai bine şi, poate, mai convingător (pentru cei de-o seamă); reproduc din memorie:
- Ascultaţi, mă, nu fiţi proşti ! Dan ala nu are cît îi trebuie nici pentru el, iar în banca ţării nu mai e nimic; totul s-a furat ! Aşa s-au îmbogăţit cei care au fost mai şireţi. Unii au venit mai tîrziu, dar vor şi ei avere; de aceea au repus în joc şurubăria Cojocaru. Prin aceasta, cei dornici să devină bogaţi se vor înscrie la Dan Diaconescu, vor impune prin lege impozite şi taxe ca să facă la stat teancul de 20.000 euro, calculat pentru fiecare cetăţean, noi vom primi o hîrtie cu cifra asta, iar banii se vor vărsa -după ce se vor strînge de la noi !- în conturile "competenţilor". Aceştia se vor îmbogăţi, noi vom sărăci fiecare cu cei 20.000 de euro (plătiţi în 20 de ani), la final noii îmbogăţiţi, cu Diaconescul lor în frunte, vor spune că nu le-a ieşit nimic (pentru a ne da şi nouă)...
Marii bogaţi, cu miniştrii, preşedintele, parlamentarii nu-i vor lua de urechi fiindcă, apărînd o nouă pătură de burghezi, ei se vor îndepărta de nesuferitele "mase populare" şi apoi, economic vorbind, vor avea de cîştigat şi ei de la cele cîteva zeci de mii de mici burghezi, situaţie declarată imediat o mare realizare a Capitalismului care vrea, neapărat şi mereu, clasă socială... de mijloc (deşi capitaliştii -de la noi- nu recunosc existenţa celor din stînga, adică "mijlocul" nu e mijloc !).
Quod erat demonstrandum !
Iată de ce mereu mă bucur să spun că sînt ţăran.
Cele mai mari personalităţi ale Neamului Dac sînt Muncitorul şi Ţăranul ! Ei trebuie să fie în Legislativ atîţia cîţi sînt în ţară !
15 august 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)