Direcția greșită

  

            Televiziunile anunță că un sondaj de opinie stabilește (în procent de 86, exact cel cu care mulțimea l-a votat în 20 mai 1990 pe Criminalul șef din decembrie 1989) că direcția în care merge țara (de fapt alunecă fiind împinsă energic și special) este greșită. Rezultatul sondajului nu este greșit, dar foarte tardiv; intervievații și, în esență, poporul întreg trebuia să știe din 22 decembrie ora 12,00 că direcția nimicirii țării este total eronată. Ba, chiar mai devreme, de la ora 8,15 știam ce va urma din momentul difuzării, de către Latrina Europei, a comunicatului despre destituirea autoritărilor plănuită de stat, dar, în loc de îngrijorare și măsuri corespunzătoare pentru a ne putea apăra în fața taifunului dezlănțuit, începînd cu puciul militar, de forțele armate, populația și-a schimbat doar direcția decibelilor, punînd în locul deșănțatului cult al personalității și osanalelor penibile, tocmai orăcăielile și ocările împotriva ”mult iubitului și sti(g)matului…

            Mîrșăvia despre virus și ”tratarea” lui, dublate de atragerea dezorientaților în stradă, spre a fi măcelăriți, constituie doar preteste pentru mocirlirea mai profundă și mai rapidă a unui popor care și-a pierdut Verticalitatea și Demnitatea, și-a lăsat izgoniți din Patrie multele milioane de oameni ai muncii și a urcat pe grumazul propriu, altădată rezistent și eroic, ciurucurile însetate de averi și de sîngele nostru…

            Ciudățenia cea mare stă în faptul că, deși sîntem cel mai vechi și cel mai mare Popor și Neam din Europa, ne lăsăm păcăliți și vînturați de scursurile de mizerii prelinse pe pămîntul nostru de nomazii care ne-au călcat glia străbună de-a lungul mileniilor, împrumutînd de la ei mucilagiile cu care ne-au acoperit Lumina: nume ale neamului, poporului și limbii, comportamentul de sclavi, idealuri de autonimicire, noi înșine, din proprie inițiativă, trecînd la proslăvirea inamicilor în propriul imn și, mai ales, le vindem glia și le-o lăsăm lor, abandonată chiar de noi, cei care am înnobilat-o milenii multe cu sînge eroic și cu Sfînta Muncă; ne ducem la ei, ca slugi rătăcite, să ne sfîrșim viața și istoria încovrigați și înstrăinați…

            Aceasta în vreme ce Lălăitorii din televiziuni abia reușesc să-și ascundă zîmbetele și satisfacțiile de fericire că străzile se umplu de buimaci ca sacii în care își fac exercițiile de box alții dintre noi, plătiți bine, ca să ne ciomăgească, așa cum ar trebui s-o facă pe spinarea fiarelor sălbatice care ne golesc țarcurile, tîrlele și oboarele de sărmanele noastre animale, din ce în ce mai puține și cu greu crescute de bătrîneii care au mai rămas prin casele și curțile dărăpănate, aceleași care străluceau, în timpul Socialismului, de împliniri, jocuri și rîsete ale cetelor de copii, curgînd în șiruri spre școlile, grădinițele și creșele existente pretutindeni, pe care le mai putem încă identifica prin grămezile de vechituri dărăpănate…

            Cum să nu fie greșită direcția, sondatorilor de opinii și lălăitorilor ?!?

30 martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

 

E Timpul !

”E timpul, slugă veche și robul celui rău,

Tu, Omule și Frate, să fii stăpînul tău !” 

            Am pus ca moto versurile lui Arghezi și cred că se potrivesc deplin cu momentul și starea de dezastru în care a intrat deja Omenirea, jocul fiind făcut de ”învățătura marxist-leninistă” care, prin idei și teze între 1847-1917, apoi prin practici social-politice între 1917-prezent ne-a proiectat și realizat aplicații ale ”noii societăți”, numită în general Socialism în care s-a instaurat un regim politic democrat (dar nu Democrație), cu Puterea exercitată în numele clasei muncitoare de către o organizație pretinsă ”partid”, care însă nu a existat nicăieri și niciodată.

            După știința mea, neverificată exhaustiv, nici ca sămînță nu au fost Muncitori și Țărani în vreo Putere din cele peste jumătate din țările lumii în care s-a instituit Socialsmul, cu excepția primului organ de Putere (Revoluționară, nealeasă) care a ținut o zi și o noapte, după victoria M.R.S.O. Încă o excepție a licărit tot în Rusia, Sovietică de acum, în care, la alegerile din noiembrie 1917, programate anterior de MRSO, de către Guvernul Provizoriu de la Leningrad, au participat toate partidele existente pentru Constituantă și cele mai multe voturi le-au obținut Socialiștii Revoluționari (S.R., scris în limba rusă C.P. și rostit Eserii, de la eS.,eR.).

            În ianuarie 1918 s-a întrunit Constituanta, în care Bolșevicii erau minoritari, iar Eserii se uitau în două direcții (opuse), motiv pentru care Lenin a fost profund nemulțumit și a ”dizolvat” Adunarea, în stil peceristic, după puține minute și, bineînțeles, s-au organizat alte ”alegeri” după care, treptat, au rămas numai… bolșevicii, dar fără Muncitori, Țărani și Soldați, ca în toate țările lumii.

            Nu dispun de cercetări privindu-i pe Eseri, dar, din informațiile sumare, aș aprecia că ei, numai ei în toată perioada 1847-2021, au fost Comuniștii reali, anti-Marxiști, adică ne-violenți, cu principiile organizării partidelor pe criteriul clasei sociale (conform proclamației din 1847 a Partidului Comunist din Germania), cu trimiterea în Parlament nu a sintagmei ”clasa muncitoare”, ci a Muncitorilor înșiși, ca persoane fizice. Mai precizez că în tot timpul vieții lor, Marx și Engels, deși votanți ai Proclamației Partidului Comunist din Germania –nu aveau încotro:majoritatea Comitetului erau Muncitori- nu au pus-o în valoare și nici măcar nu au discutat-o vreodată, iar Lenin nu-i putea suferi în conducere pe ne-profesioniști, în timp ce singurul diferit față de cei trei, dar nu ne-a lăsat texte cu însemnări personale, a fost I.V. Stalin (care a murit sărac, acoperit, la moarte, cu vechea manta de soldat dinainte de Primul Război Mondial).

            Încă un element, după care concluzia: Musolini, Hitler, Horty (și alții ca ei din Ucraina) au început ca militanți comuniști, Hitler fiind chiar în Conducerea Republicii Socialiste, toți adepți ai Violenței marxist-leniniste, au devenit Fasciști; ei, cu sprijin masiv de la Capitaliști și Imperialiști, mai ales, USA și Anglia, au cîștigat, în realitate Războiul Mondial 1939-1945 (Al Treilea), iar aceasta a permis Globalizarea Fascismului din acești ani (cu prima victorie elocventă împotriva USA în 3 noiembrie 2020).

            Iată datele esențiale pentru orice Muncitor și Țăran care să priceapă încotro să se îndrepte, fie spre Fascism -prin Marx-Engels-Lenin, prin Violență și cu găști de ”profesioniști” ne și anti-muncitori- fie Socialism -cu regim democrat, apoi Democrație, pentru care este necesar Partidul clasei sociale proprii și recuperarea Patriilor-  prin respect total pentru fiecare clasă socială și partidul ei, dar mai ales cu intrarea efectivă în parlament a Muncitorilor și Țăranilor, ci nu doar a vorbelor despre ei.

            E timpul ! Care nu așteaptă; Fasciștii sînt în galop…

18martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Criminalii se dezlănțuie

            Aud că în parlament s-a depus un proiect de lege pentru vaccinarea obligatorie a populației; deci, acolo există și funcționează niște minorități (infime în societate) ale fasciștilor, stare de maximă gravitate explozivă, care ar justifica o profundă insurecție națională pentru destituirea din funcții a tuturor fasciștilor și a susținătorilor lor, judecarea urgentă și excluderea definitivă din viața politică a poporului.

            Din păcate, nu există nici un parlamentar, nici măcar UNU, exponent real al majorității covîrșitoare a Poporului (care este, de 31 de ani, în adormire finală, și-a abandonat toate drepturile, de toate categoriile), motiv pentru care, chiar în locurile publice importante, lălăie nestingheriți, ”împotriva” criminalilor fasciști tocmai cei mai reprezentativi fasciști anti-politici, marca poziționării lor în fruntea fasciștilor fiind dată de chemările turbate la scoaterea populației în stradă, cu scopul, evident, de a fi decimată și de a ”justifica” guvernanților fasciști, cu șefii lor, mari specialiști, care au învățat și au perfecționat nimicirea și decimarea ”răzvrătiților”, a altor găști și mai bestiale.

            Împotriva acestei dezlănțuiri ar trebui să se ridice Zidul Inexpugnabil al Majorității, dar acesta nu există, pentru că cei 85 % Oameni ai Muncii au fost supuși unui proces profund și rafinat de Tîmpitizare a cărui esență este îndepărtarea de Regina Vieții Sociale, Politica…

            În numele acestei Regine, vă chem pe toți care aspirați la recucerirea demnității de Om, în primul rînd referindu-mă la clasele sociale fundamentale, Muncitorimea și Țărănimea, elita societății noastre, să reacționăm rapid și total pentru desființarea acelui proiect de lege, dar și a celor care l-au propus, cu desființarea mlaștinii ucigătoare: parlamentul. Pentru aceasta, să întocmim Liste nominale pe care să le anexăm unui Memoriu pentru dizolvarea parlamentului și organizarea Partidelor Politice.

            Apreciez că toate organizațiile înscrise legal ca ”partide” ar putea să colaboreze, exceptîndu-i pe fasciști. Pentru aceasta, neuitînd că Strada ucide, îi aștept pe susținătorii proiectului să mă contacteze, trimițîndu-mi adresa complectă poștală și electronică, cu precizarea nivelului la care dorește fiecare să colaboreze (local, județean, național).

9 martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Două sinonime antonimice

Hitler și Stalin – două sinonime antonimice

-o explicație pentru Pucări- 

            Sînt deja teancuri de lucrări, inclusiv volume masive în care apologeții imperialismului fascist, deveniți foarte agresivi în ultimele trei decenii, îi caracterizează triumfător, ca mari descoperitori, în portrete asemănătoare pe cei doi conducători de state, neuitînd să menționeze, pentru trăsăturile negative, rădăcinile comune ale ideologiei lor și ale ”partidelor” pe care le-au organizat și le-au condus: învățătura marxist-leninistă.

Unul născut în Georgia (1879) a devenit ”cel mai bun Rus” după o definire a lui Lenin și conducător al Uniunii Sovietice, celălalt, născut cu zece ani mai tîrziu (1889), în Austria, cetățean austriac, ajuns conducător al Germaniei, au intrat de tineri în mișcarea revoluționară spre care i-a îndrumat starea materială precară și ura împotriva Burgheziei și a conducerii imperiale, ambii dorind îndepărtarea acestora, prin Violență, pentru că așa le dicta ”învățătura”, primul avînd ca exemplu de urmat pe V.I. Lenin, cel de-al doilea, cu dispreț pentru carte și studiu, și-a luat modele din zurbele Străzii.

Amîndoi au suferit rigorile pedepselor venite de la autorități pentru acțiunile anti-guvernamentale, amîndoi au fost perseverenți și stăruitori, ajungînd astfel conducători pe partid și de stat -pentru care Hitler a fost sprijinit masiv de Stalin- și a folosit și vicleșuguri și talentul oratoric. Avînd în mînă conducerea, fiecare și-a urmat calea pentru făurirea Statului Unic, pentru care doar Hitler ne-a lăsat proiectul global în ”Mein Kampf”, în vreme ce Stalin, echilibrat și studios, devenit genial, introvertit ca și Hitler (”de la tinerețe pînă la bătrînețe !”), nu ne-a lăsat propriul proiect înspre care arunca unele raze de lumină în discursuri publice, menționînd că doar Războiul va crea situația necesară pentru victoria altor revoluții socialiste, explicînd în rest bazele teoretice și practice ale modelului: V.I. Lenin.

Niciunul n-a definit științific și n-a dat contur juridic și politic pentru noțiunile esențiale ale construirii societății visate: Politica, Partidul, Puterea și Democrația, neputînd ieși din carapacea turnată în betonul Violenței și Lălăielilor despre clasa muncitoare din Manifestul Partidului Comunist de către Marx și Engels; de aceea clasa muncitoare n-a intrat niciodată și nicăieri în Putere (cu excepția primei nopți a Revoluției Bolșevice, dar era Putere Revoluționară spontană, ci nu aleasă).

Dar este clar că, deși ambii urmăreau realizarea Statului Mondial, între proiectele lor exista o mare deosebire antonimică: Hitler voia un stat în care să nu mai existe Patrii și nici Popoare, toți oamenii să fie sclavi, uniți într-un glas în proslăvirea Fuhrerului și a Germaniei, în vreme ce I.V. Stalin dorea o Uniune Sovietică a tuturor Republicilor din Lume, devenite Socialiste, unite în construirea Socialismului Planetar, în regim politic democrat -cu păstrarea specificului național, inclusiv a Limbilor Naționale- și apoi a Comunismului, prin înfăptuirea de facto a Puterii Democrate, cu ridicarea necontenită a nivelului de trai al tuturor popoarelor, în timp ce Conducătorul, retras în modestia vieții proprii, în dacea lui sărăcăcioasă unde avea pentru sine, ca bogăție, doar mantaua de soldat de dinaintea Primului Război Mondial, pe care arbora (dintre multele decorații, unele neacceptate) exclusiv mica steluță de ”Erou al Muncii Socialiste”.

Personalități-fenomene rarisime, cei doi colectează zeci și zeci de caracteristici negative (Hitler, de la un autor italian, Hedwig Gusto) sau pozitive la superlativ (Stalin, de la un mare adversar rus, ofițer de informații, stabilit în Occident, Victor Suvorov). Puși în antinomie, micul caporal impulsiv -incapabil să gîndească și să proiecteze operații militare de anvergură ori să-și doteze propria armată, ros de ambiții delirante și de frustări- a deschis nenumărate fronturi în toate continentele și a dat buzna, la 22 iunie 1941, peste Marea Uniune Sovietică, deși avea în dotare forțe infinit inferioare, sprijinit în secret de Anglia și USA (care doreau nimicirea între ei a celor doi beligeranți) în vreme ce Stalin, Mare Mareșal, cu imensă experiență și dotare, a fost surprins catastrofal, cu doar două săptămîni înainte de propriul atac proiectat pentru 6 iulie 1941, asigurîndu-și devastatorul succes final, datorită superiorității absolute, dar cîștigătorii celui de-al Doilea Război Mondial (de fapt era Al Treilea, fiindcă cel De-al Doilea a rulat între 1918-1922 !) au fost Sforarii din umbră, aceștia atacîndu-i și sprijinindu-i pe amîndoi, înlăturînd cuprinderea Socialismului (democrat)…

Consecința este evidentă, pentru cine înțelege: Patriile au început să dispară, prin tușul final al anti-comunistului Mihail Sergheevici Gorbaciov, idealul Socialismului (democrat) planetar este în ceață, în vreme ce Globalismul planetar anti-democrat, fascist prinde contur administrativ, militar și de Putere ocultă, sub doctrina Marxismului fascist, cu un prim succes vizibil în USA, 2020.

Ieșiți în față, Globaliștii fasciști se declară deschis, socialiști, adepți ai învățăturii lui Marx și Engels, iar unii dintre SuperPucări scriu delirînd: ”…insusi Marx a prevazut acest lucru, o lume globala inseamana prietenie si solidaritate intre proletari din toata lumea fara granite si deosebiri intre rase etnii , chiar si in Biblie se spune vom fi o turma si un Pastor. Desigur ca nu va fi chiar asa, deoarece daca la noi Pastorul e Hristos la alte natii si culturi pot fi altii.”

Dacă n-ar fi de cumplită jale, am rîde hulind cu Grigore Vieru: ”Huideo, Potaie !”, iluminați, totuși, că există și un superlativ absolut al SuperPucărului…

1 martie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Nu-mi trebuie ”prieteni” !

 

Partidul Comuniştilor

9h  ·

Nu-mi trebuie ”prieteni” !

Mii și mii de scrietori de prin internet (care nu au nimic de spus Omenirii) solicită sau oferă ”prietenie”, inclusiv în alte limbi decît în cea națională proprie... Foarte mulți mi s-au adresat și mie de-a lungul anilor și continuă să apară cu astfel de solicitări, deși am refuzat constant această mascaradă. De aceea repet din nou: NU-MI TREBUIE ”prieteni” (de regulă cei care-și spun așa sînt ori devin, în realitate, inamici, cu împroșcarea celor mai reprobabile vorbe). Internetul s-a transformat de multă vreme în teatru de război, la dispoziția Pucărilor și, mai ales, a stăpînilor acestora, în scopul Globalizării, cu finalizarea țintei: o Turmă și un Păstor, pe prima linie a frontului situîndu-se, cum era de așteptat, peceriștii. Ba, chiar este unul, ca SuperPucăr care se și laudă cu binefacerile imense pe care le-ar aduce Omenirii Globalizarea; m-am lămurit de idioțenia și ticăloșia lui desăvîrșite, cînd am remarcat că își prefațează numele cu ”dr.” Nici nu se putea altfel; nu mai are de urcat decît două trepte spre desăvîrșire: ”acad” și ”președinte acad.” spre a-l putea detesta deplin și la infinit...

Eu NU AM NEVOIE de ”prieteni” de acest fel, ci doar de colaboratori aliniați cu mine pentru lupta împotriva Globalizării și pentru salvarea Patriilor.

26 februarie 104 e.d. Prof. Gheorghe I. Ungureanu

Sfîrșitul Omeniei și al Omenirii

Sfîrșitul Omeniei și al Omenirii

 

            Globalizarea, ca fenomen care va realiza, în esență, distrugerea statelor și a comunităților naționale, desființarea independenței, inclusiv ca persoană și a oricărei libertăți, va scoate din uz Omenia, adică va dispărea Respectul, care nici nu s-ar mai justifica între bestialul Păstor fascist și Turma de ovine care vom deveni noi, prostimea tîmpitizată.

            Sfîrșitul Omeniei va determina regresul drastic și galopant al existenței Omului ca specie, cu implicarea într-un parcurs relativ scurt a dispariției Omenirii, căci pleava netrebnică, cea care și-a asumat și a impus sclavizarea Turmei, se va depărta tot mai mult și nu va mai cunoaște nici recunoaște esența definitorie a speciei, Munca, de unde prăpăstuirea.

            ”A cui e vina ?” sînt întrebat adesea, iar răspunsul meu, mereu același, de zeci și zeci de ani, este acceptat formal de cei mulți care, însă, nu fac nimic niciodată pentru a stopa dezastrul, adăugînd de regulă replica idiotului: ”N-avem ce face; noi sîntem mici…”.  Așa i-au dresat Pucării telectuali că ei, cei mari, sînt mici și nimeni nu poate face nimic de unul singur… Turma nu vede, nu aude, nu pricepe, nu înțelege că cei care i-au făcut sclavi, deși foarte, foarte puțini, spun că sînt ”marele partid liberal” sau ”cel mai mare partid al Stîngii”, formula găștii celei mai de dreapta, PSD, și tot așa mai departe, în vreme ce tocmai cei mulți sînt dresați să se simtă că sînt puțin și slabi…

            Așa i-au învățat Marx și Engels spunîndu-le că ”Muncitorii nu au patrie” și îndemnîndu-i să fie violenți, ca să determine împotrivă-le represalii și exterminări, practicate apoi cu maximă dăruire de către toți Leniniști, astfel încît aceștia pun în operă, chiar în aceste zile, fascizarea complectă a Omenirii prin înfăptuirea Globalizării, adică desființarea Patriilor și transformarea Oamenilor Muncii de pretutindeni în sclavi, ajunși la cheremul despoților îmbogățiți prin furt și violență.; iată Turma Și Păstorul.

    Ne-am putea salva numai prin organizare politică a fiecărei clase sociale... 

19 februarie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

N. CEaușescu în alb și negru (2)

Ceaușescu în alb și negru   (2) 

Am fost și am rămas un adept, nu doar de natură psihică, al lui Gheorghe Apostul, care era conducătorul PCR cînd m-am pregătit și am devenit utemist (1955) în organizația comunei Oești din raionul Curtea de Argeș și eram întrebat –inclusiv de Prim-secretarul raional al UTM, Gheorghe Caravan- dacă știu cine este Prim-secretar al PCR; sigur că știam și răspundeam cu mîndrie. La fel am răspuns și în zilele lui martie 1965 -după ce s-a anunțat public starea de sănătate a lui Gheorghiu-Dej- cînd colegii m-au consultat ca pe un cunoscător: ”Cine ar fi potrivit să-i urmeze lui Dej ?” și am răspuns fără nicio ezitare: ”Bineînțeles, Gheorghe Apostol !”. Intervine un coleg mai în vîrstă, membru de partid, desigur, care era mereu cu semnul… îndoielii: ”Și va fi așa ?!?” Nu știu, am răspuns căci mai sînt doi pretendenți, unul egal, Chivu Stoica, iar altul… ambițios și, deși mai tînăr, are vechime în Secretariat…

M-au felicitat toți colegii (deseori se repeta fenomenul privitor la diferite evenimente al căror demers în prevesteam) cînd am aflat că cel nominalizat de însuși Gheorghiu-Dej (cu limbă de moarte, cum se spune) este Apostol și acceptat fără opoziții de către Secretariat și Biroul Politic, ceea ce nu s-a schimbat nici imediat după 19 martie 1965, ora 17,43 cînd s-a consumat decesul lui Dej, conducător profund iubit de mine, resimțit, chiar în clipa respectivă, printr-o reacție neuro-psihică ciudată, spunîndu-le colegilor ”acum a murit”. Însă după aceea totul s-a răsturnat prin rolul de cutriță al lui Maurer (pe care nu-l puteam suferi, pentru ținuta lui de burghez), în condițiile în care Gheorghe Apostol, deja stabilit ca succesor, nu a schițat nici un gest, din delicatețe, deși avea aversiuni și argumente puternice împotriva ”cîștigătorului”, cum aflăm apoi din mărturiile celor implicați și ale cercetătorilor, inclusiv din cartea lui Gheorghe Apostol.[1])

Pe Apostol îl simpatizam, pe Gheorghiu-Dej îl iubeam, pe Chivu Stoica îl respectam, de Ceaușescu ne îngrijoram, iar unii chiar se temeau și, fără să știm de întîmplările legate de colectivizare, mai ales din Moldova, de exemplu la Vadu-Roșca, depărtîndu-mă mereu începînd din decembrie 1967 de la Conferința Națională a PCR, trecînd prin momentele profund acuzatoare (la adresa unora) din aprilie 1968 fără să cuprindă și analiza autocritică, cu finalul neinaugurării statuii lui Gheorghiu-Dej care era gata lîngă Sala Palatului și mai ales din 21 august 1968 cînd, prin atitudinea adoptată, Ceaușescu a inaugurat cavalcada degradării țării și a propriei pierzări. Aprecierea privind poziția lui Dubcek și a neafectării Socialismului prin aceasta, urmate de atitudinea zgomotoasă a Romîniei față de intervenția din Cehoslovacia au constituit începutul ferm al rătăcirii noastre în cadrul sistemului țărilor socialiste, finalizat cu dezastrul total din 1989.

Aldădată voi reveni la perioada anterioară, dar acum voi puncta degradările de substanță care au urmat din martie 1965 și au pregătit dezastrul din decembrie 1989. Nu voi face istorie; s-au scris așa de multe cărți cu osanale pînă în 1989 și cu ocări după 22 decembrie, încît toate ar trebui aruncate la gunoi ori utilizate la focuri de tabără. Nimeni nu l-a prezentat corect pe Ceaușescu, deși avea trăsături evidente, ușor de observat: plin de energie, patriot nativ, ca țăran, rezistent la suferințe ca muncitor greu încercat dar înaripat de idealuri înalte, asumate și explicate în public, cu spirit de sacrificiu, inteligent ca orice țăran, dur în replici față de exploatatori, cu un pronunțat respect pentru ceilalți și cuviincios, cum mi l-a descris un consătean, tovarăș din vremea copilăriei din Scornicești (profesorul Constantin Georgescu, acesta avînd sentimente și opinii pozitive pentru întreaga familie a viitorului Președinte).

Dornic de cunoaștere și de solidarizare, adolescentul și tînărul, devenit luptător comunist, și-a format de timpuriu aptitudini de organizator și chiar de conducător, cum a dovedit-o în cadrul organizației tinerilor comuniști, dar, devenit conducătorul din vîrf, în condițiile în care PCR nu era, în realitate, partid –pentru a impune forța colectivului- și cu atît mai mult partid comunist –pentru a-și echilibra asperitățile și ieșirile prin cenzura Democrației- nu a mai avut cine-l realinia și a-l readuce la linia de plutire cum o făcea, înțelept și înțelegător Gheorghiu-Dej, ajungînd să se pună la dispoziția Capitalismului de la care, în mișcarea lui centrifugă față de Moscova și Varșovia, a acceptat împrumuturi bănești și recunoașteri insultătoare prin onoruri compromițătoare, urmate de inițiative politice mult lăudate de inamicii Socialismului (de ex. relațiile cu Germania Federală și Israel).

Prof. Gheorghe I. Ungureanu                                                                      7 februarie 104 e.d

---

[1]). Eu și Gheorghiu-Dej, Editura Paco, București, 2011