sâmbătă, 26 ianuarie 2019

MULȚUMIRI !

          Prezent în Cimitirul Ghencea din București, unde se află Mormîntul Sfînt al Președintelui cel Mare, Eroul-Martir Național, Nicolae Ceaușescu, am ținut un scurt cuvînt de omagiere de Ziua Demnității și Iluminării Naționale, exprimînd, în numele Comuniștilor -și în special în numele partidelor din Alianța Comuniștilor- nu doar mulțumirea oamenilor muncii pentru viața frumoasă și plină de realizări din timpul regimului democrat, ci și hotărîrea, tot mai fermă, de a ne organiza pentru a recuceri Puterea, astfel încît să înlăturăm Contrarevoluția anti-socialistă, anti-democrată și anti-națională și să reluăm construirea Socialismului, societatea umană și democrată, care, în ansamblul planetei, a intrat în al 102-lea an al existenței, inaugurată prin victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie (7 Noiembrie anul I al Erei Democrate).
          Remarcăm și cuvîntul, viu colorat de emoție dar și de înflăcărare, al tînărului comunist din județul Dîmbovița, Stanciu E. Florin-Cristian, în vîrstă de 18 ani, care a prezentat, în momente succesive, aspecte ale evoluției tinerei generații de la cunoașterea vieții și activității Marelui Patriot Erou-Martir, pînă la sacrificul suprem dat pe altarul luptei pentru apărarea Patriei și Socialismului, răpus fiind, prin odios atac mișelesc, de către cei aflați în conducerea supremă a partidului (care își zicea comunist) și în înalte dregătorii ale statului socialist,  în urmă cu 29 de ani .         
          Din partea Alianței Comuniștilor a vorbit și tovarășul Petre Ignatencu.
          O surpriză plăcută, în tradiționalul spirit Dacic, ne-a făcut-o un grup de admiratori ai memoriei Președintelui care ne-a oferit în dar o pungă cu bunătăți și cîte o porție de colivă; nu au vrut să-și declare identitatea și de aceea nu putem să nominalizăm mulțumirile.
          Peceriști trădători i-au mînjit și de această dată (ca și în unii ani anterior) imaginea luminoasă a Președintelui alăturînd lîngă portretul acestuia chipul iventat al unui personaj străin, reprrezentînd pe principalul inamic extern al poporului Dac.
          Am exprimat, o dată cu omagierea Președintelui și respectul pe care i-l datorăm, hotărîrea Comuniștilor de a colabora pentru a obține cît mai multe mandate în parlamentul Imperiului European pentru a-l transforma în ceea ce se numește -Uniune- precum și funcția de Președinte al Republicii.
26 Ianuarie 102 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu

joi, 24 ianuarie 2019

Prima Mare Unire

La 24 Ianuarie 1859 s-a împlinit cea dintîi Mare Unire a Dacilor, după temeiul istoric pus la 5 Ianuarie 1859 și care a constituit cadrul de granit al celei de-a doua Mari Uniri de la 27 Martie 1918, la ambele momente Moldova Dacică fiind Coloana de Rezistență și Lumină.
La primul eveniment, Unirea Dacilor a reprezentat împlinirea celui mai mare Deziderat Național, iar aceasta a fost o replică elocventă și dură dată forțelor hrăpărețe care, la 1812 și după Războiul Crimeii, ne-au pus ziduri între părțile aceluiași Neam...
Din păcate, cele două evenimente. care au realizat voința masivă a maselor populare, au fost pecetluite, în numele acestora, de către ”intelighenția” minoritară (telectualii slujitori ai Exploatatorilor și susținători ai mișcării anti-naționale și anti-patriotice numită în istorie ”Școala Ardeleană”) care a știrbit în părți esențiale atît Unirea statală cît și numele statului, înlăturîndu-se cel firesc - Dacia.
Cea de-a doua Mare Unire, la care tot Moldovenii, în mod exclusiv de data aceasta, și-au adus contribuția, s-a realizat printr-un miracol excepțional, misterios chiar, prin care Basarabenii, liberi ca Neam și ca țară -ca urmare a principiului și decretului Leninist privind autodeterminarea- s-au unit cu Țara-Mamă atunci cînd aceasta era învinsă și dispărută, ajustată la valoarea unui simbol.
Eroismul Basarabenilor sporește exponențial prin aceea că armata romînă a intrat pe teritoriul noii Republici Democrate de la Chișinău și au înlăturat-o prin violență (cum se va întîmpla ulterior și în Vest, la Budapesta), dar Dezideratul Național nu a fost abandonat.
Încă un merit de excepție patriotică revine Basarabenilor și Bucovinenilor prin aceea că și-au mobilizat toate forțele capabile de luptă, reorganizînd Armata Romînă, cu efective din întregul cuprins al pămînturilor Dacice, continuînd, cu toți Dacii uniți, lupta pentru eliberarea Ardealului, Maramureșului și Banatului, iar prin unirea acestora cu Țara Mamă, în luna decembrie 1918, s-a realizat, a treia oară, după 1064 (sub Regele Vlad) și 1600 (sub Mihai Vodă) finalizarea Marilor Uniri din martie și noiembrie 1918.
Din păcate pentru istoria noastră străveche, s-a menținut numele țării dat de porecla anti-istorică (Romînia) a Neamului nostru Dac, iar marele și luminosul nostru Domn, Alexandru Ioan Cuza a fost înlăturat prin trădare mișelească de către grupul unor spurcați în fruntea cărora s-a aflat familia de tristă amintire, Brătianu.
Fericiți să fie cei care îi slăvesc pe făuritorii Unirii !
24 Ianuarie 102 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu

luni, 21 ianuarie 2019

Regretăm că am avut dreptate


            Mă bucur (doar parțial) că membri ai unor partide declarate comuniste îmi spun și îmi scriu, cu părere de rău, că eu am avut dreptate în cazul nerealizării unei înțelegeri de colaborare pentru alegerile (europene și prezidențiale) din acest an.
            Doresc să precizez că este firesc, pentru fiecare în parte, să înțeleagă și să respecte hotărîrea conducerii propriului partid, cu toate că există eventualitatea ca, neprimind numărul de voturi prevăzute de lege, Partidul Comuniștilor să fie, din nou radiat în viitorul apropiat, iar această situație va determina, în baza legii actuale diabolice, pierderea numelui și, mai ales, a semnului cel mai drag – Secera și Ciocanul.
            Cum aceste două lucruri vă sînt scumpe tuturor și suferiți de pe acum pentru eventualitatea evocată, m-am gîndit și, cu acordul membrilor din conducerea colectivă a Partidului, precum și a membrilor de rînd, vă sugerez o posibilă soluție salvatoare (pentru ipoteza că noi nu vom putea strînge semnăturile de susținere a candidaturilor și, deci, nu vom depune candidaturi): toți cei care vă considerați Comuniști (fără alte disocieri) puteți veni să candidați pe lista Partidului Comuniștilor; nu este problema noastră privind relația fiecăruia cu propriul partid.
            Reușind să strîngem semnăturile necesare și să depunem candidaturile, după criteriile Statutului nostru, vom intra cu un lot semnificativ în parlamentul european, apoi vom putea obține victoria cea mare la prezidențiale; la dorința fiecăruia ori după încheierea mandatului, veți fi liberi să vă întoarceți la partidele proprii, iar pentru 2020 vom avea timp și baze comune pentru alianțe, pentru unire etc.
            Pentru împlinirea acestei ipoteze, îi rog pe membrii Partidului Comuniștilor și le sugerez celorlalți să înceteze orice afront și bălăcăreală reciprocă. Dacă vor veni la noi membri din trei partide, fiecărui grup îi vom acorda zece locuri, exact ca și partidului nostru, iar  angajații fiecărui viitor Deputat european vor fi recrutați la propunerea Deputatului. Orientarea politică și locul grupului de Comuniști din Romînia în parlamentul european vor fi stabilite de conducerea Partidului Comuniștilor.
            Așteptăm orice alte sugestii rezonabile, dar trebuie să vă grăbiți; cel tîrziu la 31 ianuarie trebuie să avem totul stabilit: înscrierea, eliberarea carnetelor, constituirea organizațiilor locale și județene (unde nu există), desemnarea echipelor de strîngere a semnăturilor (pe care NU LE VOM FURA de la instituțiile statului, ci le vom culege în stradă).
            Vă doresc și vă urez succes, tovarăși !
21 ianuarie 102 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu

vineri, 11 ianuarie 2019

Gest inadmisibil și impardonabil


            Aseară s-a întîmplat un eveniment memorabil pentru Statul (cît mai există) și Poporul nostru: reprezentanți oficiali ai Imperiului European s-au deplasat la noi pentru a ne aduce năframa neagră, spre a ne face să nu uităm că, în urmă cu 12 ani, ei ne-au prins, împinși de conducătorii noștri trădători, și ne-au cuprins în mocirla lor asfixiantă.
            Guvernul, în ținuta lui slugarnică, mereu confirmată în periplul înjosirii și devastării europene, a mai avut putere și mijloace să demonstreze oaspeților cît sîntem de talentați și mari creatori de valori în diferite domenii și să ne aplaude, poate sincer, căci talentele noastre, ca și averile, tot lor le folosesc.
            Popor străvechi, bază a formării celor reprezentate de vizitatori, am știut să-i gîdilăm cu vorbe meșteșugite, iar unul dintre ei ne-a răspuns chiar în dulcea limbă Dacă (pentru care i se cuvin laude).
            În economia evenimentului a făcut excepție un gest absolut inadmisibil și impardonabil: președintele Senatului Romîniei, reprezentant oficial al Statului, ca al doilea om în stat, prezent în calitatea sa oficială, și-a rostit alocuțiunea în limba fasciștilor anglo-americani, spre a ne umple de mînie și revoltă.
            Actul reprobabil și ofensator pentru marele nostru popor, egalează cu o faptă de înaltă trădare, cu atît mai mult cu cît limba utilizată de ipochimen nici nu (mai) aparține vreunui stat component al Uniunii Europene; ce-o fi vrut să demonstreze insul ?!?
            Apreciem că se impune ca, de urgență, partidul dumnealui și Senatul țării să-i retragă toate funcțiile și să inițieze procedura legală de retragere și a funcției de Senator, precum și pentru a introduce în lege, chiar în Constituție, prevederea de înlăturare din orice funcție oficială a celui care, în acea calitate, vorbește în public în alte limbi, ceea ce semnifică desființarea Statului și a Poporului.
11 ianuarie 102 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu

marți, 1 ianuarie 2019

Candidăm sau nu candidăm ?


            Biroul Permanent al Comitetului Național al Partidului Comuniștilor anunță că în prima decadă a lunii ianuarie vom finaliza candidaturile pentru parlamentul european și pentru funcția de Președinte al Republicii. De aceea solicităm pe membrii Comitetului Național și pe primii-secretari de la organizațiile județene ca și pe ofertanți să ne transmită urgent toate propunerile și ofertele, avînd în vedere acțiunea foarte urgentă și de maximă importanță de strîngere a semnăturilor de susținere; precizăm că noi vom strînge semnături reale, nu vom utiliza falsuri cum au procedat găștile peceriste în cei 29 de ani.
            Candidatura la alegeri este o înaltă datorie cetățenească, politică și morală, iar dacă nu există hotărîrea de a candida, vom rămîne și ne vom cufunda tot mai mult în Bezna Capitalismului, Feudalismului și Sclavagismului în care ne-au îmbrîncit Puciul militar și Contrarevoluția din decembrie 73 e.d./ 1989.
            Dv., Comuniștii, hotărîți dacă vom candida sau nu.
           
1 Ianuarie 102 e.d.
Prof. Gheorghe Ungureanu

Adevăr-Bine-Frumos

La Mulți Ani ! La 30 de ani de la debutul Nopții, în 22 decembrie-cel-negru, ar trebui să se crape de ziuă... După tradiția observată în curgerea Istoriei, perioada de 30 de ani ar constitui o generație în care se fac acumulări capabile să provoace explozii de schimbare... După o asemenea acumulare intens negativă, cunoscută de țara noastră, s-ar impune, prin resuscitare Dacică, un salt calitativ în sensul pozitiv, astfel încît anul 102 al Erei Democrate ar putea însemna pentru Romînia începutul revenirii. Cu alegerile europarlamentare și cele prezidențiale, Romînia ar putea reveni la Lumină, acest nou an ar putea însemna un nou Răsărit. Din nefericire, sîntem prea profund scufundați în nămolul asfixiant, iar tînăra generație, care ar trebui să preia stindardul Răsăritului, pare a purta, în sclavia ei europeană și transatlantică, depărtată de Patrie și de Libertate, eșarfa Nopții. Să sperăm că Răsăritul îi va lumina gîndul care, împletit cu sensibilizarea iubirii de Glie, va revitaliza visul Coloanei Infinite... Avem stindardul cu simbolul cel mai drag, Secera și Ciocanul, însemnele sfinte ale Muncii; trebuie doar, abandonînd Rătăcirea, să vă orientați spre Lumina proiectată de Partidul Comuniștilor: n-avem tancuri, nici Kalașnikov, nu ridicăm pumnul amenințării, ci doar chemarea ”Proletari, nu acceptați să mai fiți exploatați !” Anul care începe azi poate însemna revenirea la triumviratul Adevăr-Bine-Frumos. La Mulți Ani ! 1 Ianuarie 102 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

La Mulți și Buni Ani !


În numele Comuniștilor și al Partidului Comuniștilor, urez TUTUROR CETĂȚENILOR ROMÎNI sănătate și împliniri pentru ei, pentru familiile lor și pentru tovarăși ! Ca cetățeni, noi, Comuniștii, nu avem inamici; toți trebuie să conlucrăm, în partide adverse, printr-o concurență cinstită, pentru împlinirea idealurilor fiecărei clase sociale. Vă propun TUTUROR, mai întîi Comuniștilor, să eliminăm insultele, calomniile, amenințările, ponegririle și defăimările, nici nu mai vorbim de îndemnuri și invocații ale Morții li să înlocuim toate aceste aspecte negative în relaționarea noastră cu RESPECTUL sincer pe care ni-l datorăm mai ales ca adversari (ne putem critica în interiorul partidului, dar nu în public). Ar fi de dorit ca fiecare grupare (pretinsă partid) să înceapă orice mesaj prin a spune ce categorie/ clasă socială reprezintă, cam așa: Noi, Partidul Moșierilor/ Burghezilor/ Bancherilor... numit... proiectăm ca în parlamentul european să trimitem, pentru a susține interesele poporului romîn, numai Moșieri, Burghezi, Bancheri și îi rugăm pe toți votanții, mai ales pe Țărani și Muncitori să ne voteze... La fel dorim și în parlamentul național unde să nu intre proști, leneși și bețivi de-ai Țăranilor și Muncitorilor. Iar ca Președinte să votați unul dintre noi, care să șteargă orice identitate națională și să ridice la cota cea mai înaltă (con)topirea poporului Romîn în masa comunității europene, care să nu mai aibă decît o Limbă, o Cultură, o Civilizație, un singur guvern, o singură armată, o singură justiție, iar Conducătorii să nu mai fie cunoscuți de nimeni...
Așa mesaje ar fi, în sfîrșit, înțelese și acceptate de toată lumea.
31 decembrie 102 e.d. La Mulți Ani !
Prof. Gheorghe Ungureanu, Președintele Partidului Comuniștilor