Zdrăngănăul
Pe ruta Pitești-Curtea de Argeș a reapărut Zdrăngănăul, un fel de ”dîrzînă” pe care o știam din anii adolescenței, călătorind cu CFF de la Oești la Curtea de Argeș și retur, uneori chiar pînă la Cumpăna, Capra sau Braia, pe unde ”trenulețul” transporta bușteni, metri steri, muncitori și chiar… turiști. Am avut și ocazia rarisimă să merg și cu dîrzîna, căci într-o zi, aflîndu-mă la Cumpăna, venind spre casă de la Stîna Mare, unde lucram la preseacă, s-a oprit lîngă mine miraculosul vehicul gata-gata să mă calce și dinăuntru m-auzii strigat: ”Măi, băiete, nu ești al lui Ion ? Hai cu noi”…
Era consăteanul Vasile Surdu, de-ai lui Pîrvulescu, ajuns director al UFET-ului, iar eu, da, eram al lui Ion, tatăl meu, pe care-l respecta directorul. Am mers așa lin și frumos, secondat prin Cheile Argeșului de o muzică în sunet diafan, cu un țăcănit în surdină, abia perceptibil, ca un zumzet de albine, pînă la Oești, unde era șef de stație alt consătean, tot Vasile Surdu, frate cu faimosul național ”ghicitor” și tămăduitor Lisandru lu Voicuț; nu am avut nicio neplăcere din partea bijuteriei, iar despre călătoria asta minunată am vorbit deseori, cu mîndrie…
Acum, urcat în Zdrăngănău, am parcurs cam 90 de minute pînă la Pitești (și, respectiv, Curtea de Argeș, la retur) și relatam unor tineri (exuberanți și rîzîtori) despre ce minunat era să călătorești de la Curtea de Argeș la București (și retur) în cam 110 minute, în urmă cu vreo 60 de ani cînd Romînia era… Țară (se priveau mirați adolescenții) și funcționa un tren adevărat, cu totul ”romînesc”, dar ziceam că mergem cu ”trenul japonez”…
Urcat de curînd pe plaiul înspre îmbătrînire, am regretat expres de cel puțin 90 de ori, în cele 90 de minute, că nu mi-am făcut asigurare pentru incidente cu CFR-ul și mă gîndeam, echilibrîdu-mi suferința, la ce-or fi pățit bieții noștri conaționali, în urmă cu vreo două sute de ani, cînd li s-a pus la dispoziție primul tren în Banatul nostru (Oricît este el de mare/ trei feluri de drumuri are…), grănițuit atunci de alții…
Pot să cred că nici în Ucraina, sub bombardamente apocaliptice, nu circulă trenuri care să-l egaleze în grotesc și dezmăț pe zdrăngănăul nostru; dacă vreți să înțelegeți, văzînd cu proprii ochi, cît de cumplită este groapa de gunoi în care ne-a aruncat Contrarevoluția din 1989, vă sugerez să încercați Zdrăngănăul pe ruta Pitești-Curtea de Argeș.
30 august 105 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu