Ziua lui EMINESCU

  Cei mai frumoşi ani sînt cei ce vor veni ...

(articol de Mihai Eminescu – în presa anilor 1870 – 1889)

      „De cînd lumea, nu s-a văzut ca un popor să stea politicește sus și economicește jos; amîndouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strînsă; civilizaţia economică e muma celei politice.

Dacă în timpul cînd ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întîmple peste cîţiva ani, desigur ar fi fost declarat prooroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sînt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atîrne atît de mult de autorităţile supreme încît aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa – n.r.), care nu face nici cinci, și că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători și de administratori în Romînia sînt tovarăși de cîștig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi rîs de dînsul și totuși nu numai acestea, ci multe altele s-au întîmplat și se întîmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Nu există alt izvor de avuţie decît munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Cînd vedem milionari făcînd avere fără muncă și fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vînd sîngele și averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-și petrece viaţa la pușcărie.

Funcţiunile publice sînt, adesea, în mîinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sînt bugetofagii, gheșeftarii de toată mîna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decît oarbă.
Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cît se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuși cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiș a-l reabilita, alegîndu-l în Senat.

Partidele, la noi, nu sînt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanţi ai voinţei legale și sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia, care miroase de departe a pușcărie.” 

Adaug o poezie închinată Geniului tutelar al Poporului și Neamului Dac:

Lui Eminescu de Gheorghe Mînzatu

(din volumul ”Mi-e dor de toate pe pămînt”)

 

Cînd rostesc pe Eminescu,

Cerul pare mai aproape;

Mulțumescu-ți, ție, doamne,

Că ne-ai dat din tine-o parte...

Cînd rostesc pe Eminescu,

Simt în mine un fior

Și, privind în Susul lumii,

Sînt cuprins de-un mare Dor !

Cînd rostesc pe Eminescu,

Văd pe lacul lui de Dor

Cum se prinde nemurirea

Într-un dans amețitor,

Cînd rostesc pe Eminescu,

Ochii mi-i îndrept spre înalt,

Să privesc prin bolta lumii,

Pe tărîmul celălalt

Și să-l văd pe Eminescu-n

Jilțul său de Patriarh”.

 15 ianuarie 104 e.d. 

Prof. Gheorghe I. Ungureanu
tel.: 0745.056752