Cauza înfrîngerii lui Trump: lipsa partidelor politice
Posibil că fraudele ”electorale” și
presiunile Globaliștilor îl vor înlătura pe Președintele Trump din funcția pe
care a avut-o și pe care, evident, a redobîndit-o la 3 noiembrie anul trecut.
Cauza înfrîngerii constă în schimbarea ”macazului” pe care a lansat-o la 24
septembrie 2019 la ONU, Organizația Nimicirii Umanității, formă cunoscută a
dirijării Omenirii de către Globaliștii Marxiști înspre realizarea ”socengului”
– nimicirea Patriilor și a maselor populare din toate țările sortite
dispariției și trecerii lor sub conducere despotică a unei Forțe necunoscute,
fascistă și inaccesibilă, așa cum ne-au prevenit în romanele lor George Orwell (1948), Gheorghe Păun (1993) și, anterior, încă în 1924, Evgheni Zamiatin în
romanul său Noi, prezentînd
societatea degradării maxime, care nu este doar o ”utopie coșmarescă” după cum
crede Orlando Figes [1] , ci
o posibilă cruntă imagine a unui viitor social nu îndepărtat (ba, chiar foarte
apropiat, după cum ne demonstrează evoluția celui mai slab și mai retrograd
dintre state: USA).
Găștile pretinse politice din USA, Democrații (anti-democrați) și Republicanii (imperialiști și, desigur, anti-democrați) sînt formate și conduse de inamici ai Patriei, toți capitaliști imperialiști, unii adepți ai imperiului propriu, ceilalți supuși Imperiului Global, în totalitate reprezentînd interesele unui procent de 5-6 din populațua țării, adică o nimic toată față de cît pot fura din voturi și unii și alții, precum și față de cît pot plăti Imperialiștii Globaliști care pot fabrica zilnic miliarde nelimitate de hîrtii desemnate drept ”bani”; în fața lor nu poate rezista nici un Președinte, fie chiar miliardar din miliardari, ca Donald Trump, cu atît mai puțin bogătașii obișnuiți –Burghezi, Moșieri, Bancheri- pentru care a se vinde este modul de a fi…
În sprijinul lui mai poate veni un procent semnificativ, mobilizat de ținuta Patriotică, Naționalistă –pentru care s-a exprimat prea tîrziu Președintele, de-abia cînd și-a văzut apropiindu-se sfîrșitul- de conservare a realizărilor pozitive –care sînt extrem de firave pentru o mare parte populației, care nici nu are rădăcini în pămîntul înroșit, chiar de către conducerea statului, cu sîngele indigenilor.
Sprijinul masiv, demoralizant și chiar desființător pentru Imperialiștii Globaliști, i-ar fi putut veni de la masele largi ale populației, în primul rînd de la Muncitori și Țărani, prin Partidul Comuniștilor, care este, însă, oprimat la cotele maxime chiar de către conducerea statului, cel puțin în ultimii 70 de ani, împrejurare la care se adaugă incapacitatea conducătorilor proprii de a-și defini statutul politic de partid, fiind, la fel ca celelalte, gașcă în care coabitează comuniștii adevărați cu infinite varietăți de social-democrați care, toți, sînt anti-comuniști, doritori și susținători ai realizării ”socengului”, iar după ce se va organiza ”socengul”, socialismul marxist anti-Socialism, ei, cei mulți vor deveni, prin propriul efort… Proli, entități care mai au doar asemănare (exterioară) cu Proletariatul.
I-am propus Președintelui Trump, drept recompensă pentru cuvîntarea din 24 septembrie 2019, o consiliere adecvată pentru a deveni Învingător, dar ai lui, ghiftuiții, dornici de trădare, nu l-au să Învingă; lor le va fi mai bine, ca tuturor bogătașilor infractori, la fel ca în Romînia, ca slugi la DEspoții cei mari…
8 ianuarie 104 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu