Conferința Națională din 21 decembrie 103 e.d./ 2019, a Partidului Comuniștilor a analizat activitatea Partidului de la înființare, a caracterizat situația prezentă și a adoptat diferite măsuri privind existența și activitatea viitoare, mai ales privind participarea a alegerile din anul 2020.
Conferința a constatat că, doar cu puține excepții, nu s-au constituit statutar organizații locale și județene, nu există practic, în afara sediului central, sedii și nici interes pentru aceasta, nu se încasează taxa de înscriere și nici cotizația lunară a membrilor de partid deținători ai carnetului de membru, ceea ce face inoperante nu numai prevederile statutare, ci și ale legilor care reglementează diferite aspecte ale activității partidelor.
Aceste cauze și altele au făcut ca, în cele mai multe județe, să nu avem încă lista cu posibilii candidați la alegerile parlamentare și, desigur, locale și județene. Față de această situație, s-a adoptat hotărîrea ca, cel mai tîrziu la 19 ianuarie viitor, organizațiile existente și membrii din străinătate să confirme expres dorința de participare la alegeri, cunoscînd că, dacă nu vom avea candidați în cel puțin 23 de județe, nu ne vom înscrie nici anul acesta la alegeri.
Aceasta va determina adoptarea unei hotărîri corespunzătoare privitoare la imposibilitatea realizării scopului pentru care ne-am înființat.
Conferința Națională apreciază că putem lua în calcul ca viitori membri ai Partidului Comuniștilor și, posibil, viitori candidați la alegeri, pe cei care sînt adepți ai Socialismului, în primul rînd Muncitori și Țărani, dacă ne anunță imediat și trimit cerere sau adeziune pînă la 19 ianuarie viitor
Conferința Națională a aprobat propunerea Președintelui de a se retrage calitatea de membru al Comitetului Național și al Biroului Permanent pentru toți membrii care, aleși anterior sau cooptați cu titlu provizoriu, nu au constituit organizațiile locale și județene care să-i desemneze statutar, iar documentele nu vor ajunge la Președinte pînă la 19 ianuarie viitor
Viitoarea Conferință Națională va avea loc la sfîrșitul lunii ianuarie viitor și va adopta hotărările care se impun.
31 decembrie 103 e.d./ 2019
Prof. Gheorghe I. Ungureanu,
Președintele Partidului Comuniștilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu