Jo Hannis a pășit impasibil de 100
de ori ca Președinte pe fruntea țării producînd tot atîtea im-pasuri pentru poporul care a început, deja demult, să-l simtă
că nu este de-al lui, cum citim într-un loc de Lălăiri, Fese-buci…
Preluînd poziția jucătorului
Băsescu, a devenit vîrf al Dreptei, dar, neștiind cu ce se mănîncă Politica, nu
i-a spus nimeni, iar singur nu a băgat de seamă, că aria dreptei în Romînia nu
cuprinde mai mult de 1-2 % din populație, iar toți reprezentanții ei umplu
Puterea, Administrația și in-Justiția, practic toate modulele sistemului de
stat.
Din acest sistem, vîrfurile sînt, în
cvasitotalitatea lor, pușcăriași ori pușcăriabili: un prim-ministru, un șef
național al procurorilor, judecători în CCR, mari Senatori și Deputați,
miniștri, președinți CJ și mari primari, baroni și saltimbanci, toată cloaca politică apolitică…
Pregătit în America să-și preia
funcția (tot de pe-acolo dăruită ?), și-a însușit unele ticuri specifice
poltronilor: își numără în public zilele
puterii, își arborează (cu greu, încă stîngaci) un zîmbet-rînjet ca o
grimasă de actor debutant, citește rar, cu pauze prelungi textele pregătite și
antepuse pe pupitru (O Bamă scoate,
în văzul asistenței, hîrtia din buzunar, șefei
de la Berlin nu i se dă țidulă, căci s-a instruit la ”Ștefan Gheorghiu”)…
Răspunde ultra-sec ofensînd păsurile
celor 24 de milioane de Daci –care nu sînt Șarli-
și nu înțeleg de ce vin la noi hoardele fasciste înarmate și privind furios
înveninate la Răsăritul nostru luminos, unde multe milioane multe de-ai noștri
se gîndesc tremurînd cu groază la rachete și bombe cu care li s-au burdușit hotarele,
la marea noastră Negrită de fierătaie sofisticate și de gemete plutind și
forfăind în ea, prin ea, și peste ea…
Nici o dată, niciodată, în zeci de
mii de ani, pe crîmpeiul de Dacie cît ne-a mai rămas nu a fost atîta prevestire
de Jale și de Moarte, iar primul ne-Păsător al țării rînjește între generali
străini ornați cu fireturi, cărora le permite să ne facă Patria o guantanamă…
S-a dus Jo Hannis, repetat, ca un
Han, cu pași sumbri să ne
pregătească sfîrșitul, la Paris și Berlin, la Chișinău și Kiev, unde bat inimi
care așteptau de la București solidaritate de lumină Dacică, nu hoarde barbare
ale NATO…
Poate
citi cu mîndrie în bilanț că a pus
țării bi lanțuri drept cătușe
sinucigașe pentru prăpăstuirea în Hău a Neamului Dac: Imperiul european și NATO
ne-au înlănțuit pe noi, Dacii cei Liberi și Eterni, pentru libertatea lor…
O
sută de zile, o sută de Pași negri;
apăruse o luminiță, pe care și noi (apoi și Monica) i-am sugerat-o Șoltuzului:
cea privind prima necesitate a țării – organizarea politică, inexistentă la noi
de 70 de ani, dar după un gest firav de Pas -eliminarea numărului astronomic de
semnături pentru înscrierea partidelor- a urmat Nimic, deșertul.
I-am
pregătit Mai-marelui și un acrostih ca sugerare de răspuns, cum ne apare nouă,
la Păsurile noastre:
20 martie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu