miercuri, 2 martie 2011

Scrisoare deschisă către CONSILIUL DE SECURITATE

1 martie 95 (2011)


Scrisoare deschisă
C ă t r e,
Membrii Consiliului de Securitate

Am luat cunoștință, cu stupefacție, de hotărîrea unanimă cu care ați acceptat tirania unor forțe oculte, de tip barbar și fascist, dispunînd ca, în numele Guvernelor, Statelor și Popoarelor dv., să interveniți –inclusiv cu mijloace de constrîngere și de forță- în viața unui Stat, egal cu al dv. membru al aceleiași organizații, ceea ce este impardonabil și violează esențial hotărîri epocale ale ONU, precum și actele istorice de constituire.
Asemenea hotărîri, privind de data aceasta Libia și conducerea sa constituțională au deja precedente de extremă periculozitate, prin care au fost masacrate țările și popoarle în forme bestiale, punîndu-le la cheremul barbarilor mondiali: Panama, Albania, Irak, Afganistan, Somalia, Iugoslavia … (ca să ne referim numai la cele din ultimele două decenii), la care se pot adăuga ingerințele, pe aceleași căi, în provocarea tulburărilor actuale din țări ale Africii și Orientului Mijlociu.
Ați ucis prin aceasta organizația mondială în spiritul și țelurile ei pozitive, ați demonstrat că, cel puțin în Consiliul de Securitate, nu mai există reprezentanți ai statelor democrate, cu atitudine democrată, transformîndu-vă în dictatori puși în slujba Bușiblerilor, care n-au altă preocupare decît înlăturarea și exterminarea alternativelor la tirania lor fascistă.
Uitați, stimați membri ai Consiliului de Securitate, sau nu aveți capacitatea de a înțelege și reține că fiecăruia vă va veni rîndul la decimare și exterminare din partea aceluiași agresor, ale cărui crime le ascundeți și le faceți nepedepsibile prin hotărîrea dv. !
Dispunînd intervenții barbare împotriva unui Stat și a conducătorilor săi, în favoarea unor grupuscule de derbedei și zurbagii -pregătiți probabil, cu momeli, alcool și droguri- v-ați dezvăluit nimicnicia prin alăturarea față de minuscule minorități împotriva imenselor majorități, deci esența atitudinilor anti-democratice, barbare și fasciste; să notăm, ilustrativ, că în Egipt asemenea zurbe încropite de circa 0,1 – 0,5 % din populație și-au impus voința dementă restului de 99,5 % din populație, iar dv. ați aclamat această aberație…
Este cert și evident că vă lipsesc ori ingnorați cu bună știință criterii pozitive, indubitabil democratice, în aprecierea și analizarea situației dintr-o țară; de aceea îmi fac datoria de onoare spre a vi le sugera, astfel ca, aplicîndu-le, să puteți stabili dacă în acel caz există sau nu un regim democrat:
1. Existența unui organ legislativ ales, din concurenți electorali diferiți și adversari politici;
2. Dacă legislativul cuprinde pe reprezentanții tuturor claselor și categoriilor sociale;
3. Dacă statul îndeplinește efectiv și eficient condiția primordială a asigurării Democrației – obligatoria existență și libertate de acțiune pentru partid politic propriu al fiecărei clase și categorii sociale.
Pentru că Excelențele Voastre reprezentați State, ci nu zurbe puse la dispoziția unor barbari, este obligatorie, pentru fiecare dintre dv, spre a vă onora, nu dezonora, misiunea, să ascultați pe toți conducătorii partidelor politice și pe conducătorii Statului și numai după aceea să adoptați o hotărîre, care nu poate trece niciodată dincolo de obligarea statului la îndeplinirea celor trei condiții spre a fi considerat sau a deveni Democrat.
În afara acestui cadru, dv. sînteți și acționați pentru nimicirea Statelor și a Umanității, iar organismul dv. propriu nu poate fi considerat democrat dacă permiteți existența vreunul soldat pe teritoriul străin de țara sa, precum și existența de instanțe internaționale care să se abată de la singurul principiu corect posibil în justiție: fiecare cetățean are drept să fie judecat numai de propriul Stat !
Cu speranță în triumful Rațiunii și Democrațieri !

Prof. Gheorghe UNGUREANU,
Președintele Partidului COMUNIȘTILOR (Nepeceriști)

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mai pica si Ghadaffi, urmeaza Corea de Nord. Ce misto.

Anonim spunea...

Sobolanii rosii pica unul cate unul .