O veche cunoştinţă, P.c. Ion Ch., trebăluia azi printre flori, în imensa curte regală a noii sale vile (începută cu cîteva luni în urmă). Cînd m-a văzut -ca toată lumea !- m-a acostat cu întrebări despre politică (ceea ce îmi face mare plăcere):"Aşa este că la 22 decembrie v-aţi gîndit că se va schimba totul în bine ? Eu cred că niciun om n-a gîndit altfel, dar o ducem din ce în ce mai prost ! Oare pentru că nu s-a schimbat nimic, absolut nimic ?"
- "Eu văd că n-o ducem prost, i-am răspuns, ba chiar în realitate încă nu a început Răul cel mare; avem încă asigurate cele necesare traiului datorită realizărilor de excepţie din timpul regimului democrat, care nu au fost nimicite decît parţial în cei 21 de ani şi vă precizez că vom mai rezista încă 30-40 de ani..."
Părea nedumerit, îmi spunea nu-ştiu-ce despre unul, Vîntu, turbat şi spulberat, despre care i-am precizat că n-am auzit, nu este nici muncitor şi nici ţăran, iar ceilalţi nu mă interesează în mod special, în calitatea mea de preşedinte al Partidului Comuniştilor. Cît despre "niciun om n-a gîndit altfel",i-am reamintit (de mai multe ori am dezbătut tema şi, în plus, este cititor al cărţii mele "Contrarevoluţia antisocialistă, antipopulară şi antinaţională") că ştiu din 22 decembrie 73 (1989) de la ora 8,15 -cînd am auzit la "Latrina Europei" comunicatul pentru declanşarea contrarevoluţiei- că, în cazul victoriei acesteia, va urma numai şi numai Rău pentru majoritatea covîrşitoare a poporului şi pentru interesele noastre naţionale. Tot ceea ce a urmat, an de an, lună de lună, zi de zi şi ceas de ceas a confirmat această certă previziune firească.
La întrebarea despre schimbare, observînd că şi-a pierdut abilităţile de fost secretar de Partid, repetîndu-i că "tocmai pentru că s-a schimbat TOTUL în viaţa social-economică, ne explicăm dezastrul prin care vom trece; doar bestiile peceriste au rămas nemişcate, fiind mutate, de valul turbat, într-un singur sens: în sus; nu mai exista cenzura de Adevăr şi Calitate pe care o reprezenta Preşedintele asasinat".
Am continuat şi l-am lăsat să-şi admire minunăţiile florale, dînd din cap:""Sînt convins din 22 decembrie 73 (1989) că, exceptîndu-i pe imperialişti, infractorii interni (bogaţii), slugile celor două categorii şi oligofrenii, niciun om întreg la minte nu s-a aşteptat să fie mai bine.
Ştiu de ani buni că cei mulţi au înţeles aceasta.
Moarte Capitalismului şi Imperialismului !
Trăiască Socialismul !
10 septembrie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Un comentariu:
Cum iti permiti sa jignesti 22 milioane de oameni, sa-i faci slugi si oligofreni sa calci in picioare memoria celor ucisi de comunisti inainte si dupa decembrie 1989 ??!! Sa punctam ca tu esti doar un basinos batran si senil adica un mare CACAT si zero barat. Nu te stie nimeni, nu a auzit nimeni de tine, spui ca ai lucrat in Ministerul invatamnantului probabil pe "pile" asa cum era traditia (PCR=Pile cunostiinte Relatii). Daca te-as vedea pe strada ti-as da doua suturi in fund si o palma dupa cap poate iti mai revi.
P.S Daca vrei sa fi respectat invata sa respecti nu-i mai cataloga pe restul in fel si chip.
Trimiteți un comentariu