La Bucureşti a avut loc, de curînd, în localul Clubului "Scînteia", prima întîlnire între o delegaţie a Partidului Comunist din Grecia condusă de tovarăşul George HAVATZAS şi o delegaţie a Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) condusă de tovarăşul Gheorghe UNGUREANU, cu scopul cunoaşterii şi stabilirii unor relaţii de colaborare bilaterală şi internaţională.
A avut loc un larg schimb de informaţii despre istoria şi activitatea celor două partide comuniste, despre specificul gîndirii politico-ideologice pentru promovarea şi aplicarea Doctrinei comuniste, doctrina Libertăţii totale şi complexe, unică şi unitară, pentru Om şi pentru Comunitate.
Delegaţia Romînă a propus insistînd asupra necesităţii ca cele două partide să contacteze orice alt partid comunist din lume în scopul reînfiinţării Internaţionalei Comuniste, cele două partide -şi altele contactate în timp- să se informeze asupra susţinătorilor acestei propuneri.
Internaţionala Comunistă va avea un caracter informal şi teoretic principial, pentru a asigura tuturor Partidelor şi Mişcărilor comuniste sprijin internaţionalist privind Doctrina şi Practica Comunistă, practica social-economică democrată în regimul politic al Socialismului, analiza şi sinteza ştiinţifică a experienţelor Socialismului, precum şi sprijin în popularizare reciprocă şi generală, toate acestea vizînd înlăturarea condiţiilor obiective şi subiective care fac posibile victorii (vremelnice) împotriva regimurilor politice democrate. Acest pericol (cum s-a întîmplat în Europa în 1989) subzistă, chiar în aceşti ani fiind evidente breşe principiale în politica de stat a ţărilor democrate în care partidele comuniste (guvernamentale) militează şi conduc societatea spre ... Capitalism !
Cele două delegaţii şi-au exprimat hotărîrea comună de a lupta împotriva Imperialismului, Extremismului, Terorismului Internaţional de Stat şi Fascismului, deseori materializate în războaie de agresiune fascistă, cum s-a întîmplat în Somalia, Panama, Romînia, Albania, Iugoslavia, Afganistan, Irak...
Internaţionala Comunistă va avea menirea de a sprijini, în spirit internaţionalist, ţările şi popoarele care construiesc Socialismul precum şi organizaţiile politice care oregătesc revoluţiile socialiste.
A fost lansată ideea ca cele două partide să aibă întîlniri periodice, mai ales în anii cînd nu se vor regăsi la întruniri comuniste internaţionale.
Trăiască Doctrina Comunistă ! Trăiască Socialismul !
Biroul de Presă al P.C.(N.)
15 noiembrie 93
2 comentarii:
Nu am stiut ca si-au facut si grecii partid de scara blocului.
Partidul Comunist Grec- KKE are deputati in Parlamentul European, este un partid de peste 80 ani, Anonimule
Trimiteți un comentariu