joi, 25 mai 2017

Nu candidăm la ”alegerile” parțiale

Cei mai de seamă anti-comuniști, grupați în găști ale Dreptei monstruoase, în frunte cu PSD, se-nghesuie ei pretutindeni, mai ales în bazinele electorale ale Stîngii. De aceea Comuniștii, care nu-și înțeleg distanțarea lungă de acești circari, chiar dacă ar avea șanse certe, cum ar fi în orașul Craiova, nu candidează… În toate localitățile unde vor avea loc ”alegeri” parțiale vor fi doar candidați ai Dreptei, toți peceriști cu carnete vechi sau fără carnete, dar cu aceleași năravuri. Au fost intenții de candidaturi sub simbolul nostru –Secera și Ciocanul- dar noi nu avizăm peceriști pentru nicio funcție în organismele Puterii sau pentru cele alese din Administrație. Știm din 22 decembrie-cel-negru (anul 73 e.d./ 1989) și fiecare zi din cei 27 de ani ne-a confirmat acest adevăr crunt că, în PCR nu au existat la momentul cel mare al dezastrului decît trei Comuniști (Președintele Republicii, soția sa și Generalul Milea) pe care i-au asasinat mișelește cei din puhoiul anti-comunist: 3.831.000 de peceriști, toți anti-comuniști… Aceștia nu vor fi niciodată candidații noștri. Iată răspunsul nostru la întrebări și nedumeriri. 24 mai 100 e.d. Prof. Gheorghe UNGUREANU

luni, 8 mai 2017

8 Mai

Cea mai importantă zi din istoria mișcării muncitorești revoluționare din Romînia a fost și rămîne 8 Mai anul 5 e.d. (1921), ziua cînd a luat ființă Partidul Comunist Romîn, prin victoria bolșevicilor în lupta internă cu menșevicii, aspect subliniat de justa orientare în alegerea șefului de partid, în persoana unui muncitor, plăpumarul Gheorghe Cristescu. De menționat că în timpul regimului burghezo-moșieresc anterior, comuniștii adevărați (bolșevicii) nu se ascundeau după deget și își continuau lupta, indiferent de represaliile prin care erau obligați să treacă, pentru unii zeci de ani de condamnări politice și închisoare. Comparați și înțelegeți ce s-a petrecut la 22 decembrie 73 e.d./ 1989: toți cei 3.831.000 de peceriști (exceptîndu-i pe cei trei asasinați de acest conglomerat anti-comunist) s-au dovedit ceea ce au fost întotdeauna și continuă și după 27 de ani: anti-comuniști, peste toți călărind marginalizatul și surghiunitul, crimalul șef, Ion Iliescu. Cum de-a fost posibil ? Partidul Comunist, prefigurat de Marx și Engels și numit chiar bolșevic de Lenin în 1918 (anul I e.d.), a reprezentat materializarea organizatorică a întemeietorilor –Marx, Engels, Lenin- care nu au fost comuniști revoluționari activi, ci ideologi revoluționari, cu gîndire de menșevici (ei fiind intelectuali), adică social-democrați, cu existență personală și familială de nobili sau capitaliști. Ca urmare tot ce-au conceput și au determinat organizatoric (partid, internațională) a purtat pecetea menșevică, chiar și în timpul guvernării sovietice sau, la noi, între 1947 și 1989. Așa se explică de ce monștrii PCUS și PCR nu au făcut nici un gest întru apărarea regimului democrat în 1991 și, respectiv, 1989; dimpotrivă: toți lălăitorii ”comuniști” au devenit constructori, pricepuți, devotați și entuziașți ai Capitalismului și Imperialismului, adepți ai imperiilor, ai globalizării și chiar ai fascismului. De aceea, pentru istoria fiecărui om, a fiecărei familii, a fiecărei comunități și a poporului în întregul său, este de maximă importanță să nu lase organizarea și conducerea partidelor comuniștilor pe seama telectualilor și, mai ales, aceștia nu trebuie să ajungă în Putere decît în număr minim, reprezentînd propria pătură. Spiritul lui 8 Mai 1921 trebuie să revină; altfel poporul –nu numai spiritul democrat și revoluționar- merg spre pieire. Muncitorii și țăranii, alți oameni ai muncii trebuie să învețe și să se grăbească; orice zi pierdută înseamnă un pas în prăpastie… Partidul Comuniștilor îi așteaptă. Trăiască 8 Mai 1921 ! Trăiască Socialismul ! 8 mai 100 e.d. Prof. Gheorghe UNGUREANU

sâmbătă, 6 mai 2017

Teze comuniste în aprilie 100 E.D. (2)

Lenin a avut dreptate: proletariatul rus nu s-a dovedit a fi la înîlțimea sarcinilor care i-au revenit, observație valabilă nu numai pentru cei 74 de ani de guvernare a partidului ”comunist” –nu a existat un partid al ”comuniștilor”, cei care și-au zis ”comuniști de stînga”, dar care nu au fost lăsați să se organizeze, chiar de către partidul ”comunist”, numit excepțional ”bolșevic” !- iar despre Partidul Comunist -din orice țară care a cunoscut un regim politic democrat- nu se poate spune nici măcar cu rezerva specificată pentru proletariatul rus. Observația lui Lenin, corectă și întemeiată, este în realitate o autocritică, din păcate neexprimată, adresată personal sieși și mai ales partidului ”condus” de el, care, în fapt, nu exista pînă în anul I e.d. (1918), motiv pentru care, nu întîmplător, Lenin a creionat și a dirijat sarcinile revoluționare spre ”proletariat” și le-a rezolvat prin singura cale eficientă – sovietele, ca organism revoluționar, la început insurecțional, de Putere. Acesta a desemnat guvernul sovietic, numit astfel pe întreaga perioadă a existenței Puterii sovietice în Rusia (1917-1991), ca și în alte țări, mai ales în primii ani ai Erei Democrate (1917-1919). De fapt, Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, ca și cea din februarie, a fost înfăptuită fără Partid al Comuniștilor și fără V.I. Lenin; el a ”picat”, post-factum, la Leningrad în mijlocul revoluțiilor (ambele) deja realizate, culegîndu-le doar roadele; e adevărat însă, că aceia care au stat în fruntea mișcărilor, fie că își ziceau Comuniști (bolșevici), fie social-democrați (menșevici), inclusiv Troțki, fost adversar redutabil devenit colaborator credincios și competent, îl cunoșteau și îl recunoșteau pe Lenin ca superiorul gîndirii revoluționare care a împletit lumini și umbre, finalizate, acum, spre începutul celui de-al doilea secol al Erei Democrate, cu o situație tragi-comică în care se evidențiază abandonarea esențelor, tocmai pentru că aceste esențe nu erau, în realitate, bolșevice, ci menșevice, precum: PCUS își distruge Statul, al căui șef rămîne fără fotoliu, apoi împinge în hău Partidul însuși, scos, vremelnic, chiar în afara legii (ca și în 1917, după prima revoluție); complotul imperialist contrarevoluționar desființează, cu maximă ușurință, statele democrate din Europa (1989), într-un singur stat (Albania) partidul comuniștilor dezvoltă un puternic reviriment victorios, înlăturat însă prin agresiunea militară fascistă a blocului imperialist NATO, culmea cruzimilor fiind planificată și înfăptuită în Romînia, cu asasinarea mișelească și odioasă a Președintelui –de către conducători ai partidului ”comunist”- și cu 1.600 de morți, din care 400 aparținînd trupelor invadatoare (80.000 de militari, din spațiul sovietic, toți sau majoritatea fiind Romîni); unele partide comuniste, guvernamentale, continuă să conducă țările, dar construind… Capitalismul (!), altele dispar pur și simplu, numindu-se drept ceea ce sînt: organizații anti-comuniste, deci anti-democrate, de tip menșevic. În puține țări (China, Coreea de Nord, Cuba, Laos, Sry Lanka, Vietnam) continuă regimul politic democrat, parțial cu amestec ciudat de Capitalism, în altele se menține un regim semi-democrat, dificil de definit (unele state ori replublici din spațiul sovietic ori din alte zone, Norvegia, Venezuela și altele), totul purtînd parcă pecetea de confuzie ideologică imprimată de Marx și Engels și concretizată de Lenin, după tipicul gîndirii intelectualist menșevice: ”să spunem cum vor să audă cei mulți, dar să conducem noi, cei puțini”. Altfel cum ar fi posibil ca un conducător ”comunist” de vîrf să pretindă că a fost ”marginalizat”, ba chiar ”surghiunit”, motive pentru care și-a asasinat pe cel care, în fapt, îl ocrotise ? Lenin însuși a imprimat o asemenea conduită într-un demers confuz în care, în cei 100 de ani scurși, nu s-au delimitat –ideologic, doctrinar, în constituții și legi, în organizare politică și în procesul constituirii organelor de stat- Puterea, Administrația și Justiția, în esența lor dorită, specifică regimului democrat și spiritului comunist direcționat de bolșevism. Deși licențiat în drept, teoreticianul și practicianul comunist, Lenin, nu are nici un text, nici o frază în care să despartă cele profund despărțite: Puterea și Administrația. De aceea toți conducătorii comuniști, el însuși, nu au făcut nimic pentru proiectarea și constituirea unei Puteri Democrate, ba, dimpotrivă, prin aparatul propriu de partid și de stat, se opuneau dîrz, chiar violent, oricărei pătrunderi democrate în Putere; de aceea toate guvernările socialiste s-au pulverizat ca niște castele de nisip, în vreme ce conducătorii ”comuniști” au rămas în funcții ori au urcat, devenind satrapi anti-comuniști, burghezi, bancheri, moșieri, disprețuitori ai maselor populare, ai claselor sociale fundamentale, ai esenței democrate – bolșevismul; nici unu din cei 3.831.000 de peceriști nu este comunist și se declară profund și total anti-bolșevic (în fapt ei toți nici nu înțeleg ce înseamnă noțional acest termen). În Tezele din aprilie elaborate de Lenin și în prezentul text al nostru, două sînt cele mai importante idei-obiective: necesitatea imperativă a definirii și organizării Partidului Comuniștilor, singurul care poate asigura instaurarea Puterii Democrate în baza Doctrinei Comuniste (doctrină complexă a Libertății Totale, Depline, Definitive, Unice și Unitare) și instituirea Internaționalei Comuniste, calea unică a practicării internaționalismului proletar pentru analiza tezelor-antitezelor-sintezelor privind construirea Socialismului și apoi a Comunismului, cu necesara blocare a exportului de revoluție și contrarevoluție. Tezele lui Lenin –îndrumătorul intelectual prudent, postat în coada maselor, dar beneficiar al inițiativelor acestora, ca toți menșevicii- au fost superficial elaborate, artificial și parțial înfăptuite dar rapid abandonate, toți conducătorii partidelor ”comuniste” guvernamentale și în primul rînd ai PCUS –Lenin, Stalin, Hrușciov, Brejnev, Andropov, Cernenko, Gorbaciov, fiind în realitate menșevici- nici măcar nu au definit partidul ca fiind al comuniștilor (bolșevic), nu au instituit Puterea Democrată, nu au acceptat în realitate lupta-de-clasă în sensul ei propriu, politic și ideologic, ci nu de ”război”, nu au înlăturat (ci, dimpotrivă, au întărit) partidul din conducerea unităților economice, nu au dus în parlamente ca reprezentanți, propuși de partidul ”comunist”, pe cei care formau baza socială a revoluției: Muncitorii și Țăranii, nu au militat constant și deplin pentru înlăturarea deplină a exploatării sociale, a asupririi naționale și, mai ales, a înrobirii religioase (aici, cu o excepție notabilă, în Albania). Astfel, statele socialiste, edificate artificial, doar cu lozinci, s-au spulberat uluitor de rapid, cu mari dezastre în consecințele lor, trădarea in corpore a idealurilor ”sfinte” propovăduite de partidele ”comuniste” și trecerea la Capitalism fiind pretutindeni evidente și pregătind apariția unor imperii și chiar a globalizării, ca formă a imperiului universal. Iată de ce ne apar mai actuale ca oricînd cele două teze fundamentale: constituirea Partidului Comuniștilor și organizarea Internaționalei Comuniste, ambele însă definite radical diferit și profund față de direcțiile proiecțiilor lui V.I. Lenin, care nu s-a putut depărta de titlurile sale nobiliare și de esența din textele lui Martov elaborate la 1898 pentru partidul social-democrat rus, precum și de indispozițiile pe care i le provocau țăranii, uneori răsculați (Siberia de Vest, Tambov, Kronstadt) sau muncitorii care ajungeau chiar la insurecții anticomuniste (ca la Moscova, 6 iunie 1918, revoltă încurajată de ”observatorul” Lenin), inclusiv în timpul vieții lui Lenin. Este necesar de asemenea să fie preluat critic fondul de aur al gîndirii lui Marx și Engels, înlăturîndu-se formulele anti-revoluționare din Manifestul Partidului Comunist, în primul rînd privind Patria și Partidul Internaționalist, reținîndu-se că singurii care au Patrie sînt Muncitorii și Țăranii, iar Partidul Comuniștilor nu trebuie să fie internațional, ci exclusiv național, deci patriot; participarea lui la Internaționala Comunistă trebuie să aibă, obligatoriu, un pronunțat caracter patriotic internaționalist. La Moskova funcționează o Comisie specială pentru aniversarea primului secol al Erei Democrate, condusă de Președintele Partidului Comunist Rus, partid care a fost, temporar, scos în afara legii, dar a revenit, uneori cu dimensiuni doar simbolice, rămînînd tot ”comunist” dar nu al comuniștilor bolșevici, conducerea aparținînd constant intelighenției ruse, în vreme ce Muncitorii și Țăranii, nefiind vreodată parlamentarii de bază ai regimului democrat, pleacă în Occident după o viață de sclavie, mai ”bună”… Iată un final al gîndirii și practicii ”codiste” ale lui Lenin pentru un partid bolșevic inițiat, condus și deturnat de… menșevici, aspect esențial care a pus în pericol esența Socialismului, profitorii fiind Capitalismul, Imperialismul, fascismul, globalismul… De aici reies primele teme care ar trebui să stea în miezul acțiunilor aniversare: definirea și realizarea unui real partid național al Comuniștilor, exclusiv bolșevici patrioți și constituirea Internaționalei Comuniste, ca for de studiu, analiză și sinteză ideologică. 16 aprilie 100 E.D. Prof. Gheorghe UNGUREANU

luni, 1 mai 2017

1 Mai Muncitoresc

La 1oo de ani de la debutul Erei Democrate prin victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917 (devenit anul I al Erei Democrate), oamenii muncii, în special Muncitorii, am sărbătorit în libertate și optimism ziua noastră de mare sărbătoare, în jumătate din statele lumii care au cunoscut un regim politic democrat… Astăzi sărbătorirea se mai întîmplă în puține țări, iar la noi, în Romînia, nu mai este decît un apendice și nu (mai) are aproape nimic în comun –cum nu a avut nici în timpul Socialismului- cu esența luptei politice, de clasă. Partidul Comuniștilor a inițiat și a organizat o sărbătorire a zilei de 1 Mai, în anul 78 e.d./ 1995 la Curtea de Argeș și a pus în discuțiue, așa cum trebuie s-o facem și astăzi, o singură și cea mai importantă temă: înființarea de organizații ale partidului în toate localitățile și în toate județele și întocmirea listelor de candidați –Muncitori și Țărani- pentru alegerile următoare; fără candidați proprii pentru organele de Putere, dar și pentru Administrație, nu existăm, situație în care nu are nici un rost să ne întîlnim pentru doi mici și o bere… Așadar, Oameni ai Muncii, înscrieți-vă în Partidul Comuniștilor și pregătiți-vă să candidați pentru alegerile care urmează (normale sau parțiale). Trăiască 1 Mai, Ziua Internațională a Oamenilor muncii ! 30 aprilie 100 e.d. Prof. Gheorghe UNGUREANU

luni, 17 aprilie 2017

TEZE ÎN APRILIE 100 E.D.

La 16 aprilie 1917, înainte de debutul Erei Democrate, V.I.Lenin a citit (de două ori !) în prezența unei mulțimi de revoluționari (ne aflam la numai cîteva săptămîni de la revoluția din februarie) chiar în gara din (viitorul) Leningrad, imediat după sosirea din lungul exil, textul Sarcinile proletariatului în actuala revoluție, la care lucrare chiar în tren, rămas în conștiința revoluționară a omenirii ca faimoasele Teze din aprilie. Anul acesta, la trecerea în al doilea secol al Erei Democrate, avem datoria și prilejul să facem un scurt și esențial bilanț privind evoluția organizării politicii comuniste, istoria regimurilor democrate, ce, cît și cum s-a realizat din tezele leniniste. Punînd față în față Tezele de atunci cu evoluția mișcării comuniste, mai ales din ”țara Socialismului victorios”, Uniunea Sovietică, cu starea gravă și penibilă în care ne aflăm după 1989-1991, vom înțelege ce a fost șubred și insuficient elaborat în acele Teze, de ce inițiatori și conducători ai primului partid comunist victorios, devenit guvernamental, l-au părăsit ori au fost înlăturați, ba chiar au format dizidență a ”comuniștilor de stînga” (sintagmă incredibilță !). Victoria ”definitivă” și ”ireversibilă” de la 7 Noiembrie 1917, devenit anul 1 al Erei Democrate, a fost spulberată, după doar 74 de ani, chiar de către marele conducător al PCUS, care acum, după 25 de ani, trece liber peste meridiane și paralele, nu a fost executat, nici măcar nu s-a sinucis, bîrîie chiar pe la diverse televiziuni, dă interviuri, scrie articole și cărți, se zice că s-a îmbogățit, are case în inima Capitalismului ”muribund”… Credeți sau nu, chiar Lenin a pregătit o asemenea evoluție pentru Partid, numit ”Comunist”, dar nu era al Comuniștilor, precum și pentru Stat, căruia nu i-a asigurat o Putere adevărată și, mai ales, nu a prescris drumul spre Puterea Democrată. În condițiile în care în cei 100 de ani s-a instituit un regim politic democrat în jumătate din țările planetei, doar într-o singură noapte, într-un singur loc, a funcționat o Putere Democrată, dar și aceea instituită pe cale insurecțională, ci nu prin alegeri: 24-25 Octombrie 1917 (stil vechi). Această Putere revoluționară a asigurat victoria cea mai importantă din istoria cunoscută de 255.000 de ani a Omenirii: trecerea din preistorie la Istoria adevărată, la Era Democrată prin instituirea primului guvern democrat din lume, guvernul sovietic. În a doua zi, la cel de-al doilea Congres al Sovietului, Puterea Democrată a dispărut, iar în cei O SUTĂ DE ANI nu găsim în parlamentele țărilor cu regim politic democrat nici Muncitori, nici Țărani și nici Soldați, adică exact pe cei care au făcut Marea Revoluție Socialistă din Octombrie… Totul se descifrează ușor dacă știm să citim și să înțelegem, cu minte și spirit comunist, cărțile fundamentale ale Socialismului: ”Manifestul Partidului Comunist” datorat lui Marx și Engels, și lucrările lui Lenin. Acestea și autorii lor, cu complexele și complicațiile vieții specifice, ne vor lumina spre a înțelege drumul înălțărilor trumfale și al căderilor lamentabile, toul fiind proiecția în societate a confuziilor și neclarităților, explicabile istoric, științific, organizatoric, social și personal. V.I.Lenin, născut la Simbirsk în familia Ulianov la 22 aprilie 1870 și decedat la 21 ianuarie anul 6 al Erei Democrate (adică 1924, la șase ani de la victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie/1917) s-a ridicat la rangul excepțional de cel mai mare om politic al Omenirii, el fiind cel care a gîndit și a înfăptuit –chiar dacă nu a avut conștiența măreției unice a realizării epocale- trecerea de la Preistorie la Istoria Omenirii, inaugurînd Era Democrată. Nu întămplător, un documentat biograf scrie, cu o nuanță de sarcasm și blasfemie că Lenin ”a devenit cel mai publicat autor din istoria umanității”, precizînd însă cu perfidie că ”tirajul scrierilor lui a depășit tirajul unor cărți sfinte” , deși ne este clar că mai sfinte decît cărțile lui Lenin nici nu există (decît ale noastre). 5 aprilie 100 e.d. (Va continua) Prof. Gheorghe UNGUREANU . Christopher Read în ”Lenin. O viață de revoluționar”, editura ”Meteor Publishing”, București, 2014 . Numind chiar cele două maculaturi arhicunoscute de o parte din omenire (dar necitite): biblia și coranul, pag. 327

joi, 23 martie 2017

Un mecanism despotic de esență anti-democrată

La 9 martie a.c., Parlamentul European a adoptat raportul privind „Crearea unui mecanism al Uniunii pentru democrație, Statul de drept și drepturile fundamentale”, care împlinește rezoluția aceluiași parlament din 25 octombrie 2016 și, desigur, în esență aceste hotărîri pun în aplicare planul secret al Germaniei și Franței pentru crearea Imperiului Cotroman Romano-German, ca esență a noii închisori a popoarelor europene. Bănuim că acest afront barbar adus Poporului Dac (poreclit Romîn) a fost votat și de reprezentanții guvernului Romîniei (care nu sînt și ai Poporului nostru, deoarece noi nu am acceptat -nefiind nici măcar întrebați- îmbrîncirea în mocirla acestui imperiu). Evidențiem faptul că, în totalitate, textul proiectului de acord este esențialmente inadmisibil, tot eșafodajul asasinării popoarelor europene evitînd definirea științifică a noțiunilor de bază la care se referă documentul, anume: ”democrație” și ”stat de drept”, din a căror stîlcire derivă, fără nicio îndoială, că și ”drepturile fundamentale”sînt creionate într-o viziune despotică și sclavagistă. Nu putem pretinde de la parlamentarii romîni trimiși în parlamentul imperial ca să cunoască ori să accepte definițiile științifice ale noțiunilor discutate, motiv pentru care se impune ca toți cetățenii –este vorba în primul rînd de masele populare, formate din clasele sociale fundamentale, Muncitorimea și Țărănimea- afectați de barbarul proiect imperial să se preocupe de cunoașterea și folosirea corectă a cuvîntului ”democrație” și a sintagmei ”stat de drept”, care trebuie să fie, obligatoriu, complectată la forma ”stat de drept democrat”. Aceasta deoarece toate statele existente în prezent în lume –în afara celor puține care mai sînt democrate –China, Vietnam, Coreea Democrată, Cuba, Laos, Sry Lanka, alte cîteva în interiorul Indiei și unele în fostul spațiu sovietic- se prezintă ca state de drept, dar sînt, în realitate, state de drept anti-democrat, adică exact opusul ”statului de drept democrat”. Pentru înțelegerea și aplicarea corectă a celor două sintagme este imperios necesară definirea științifică a noțiunii ”democrație”, a cărei esență o formează Puterea în care să fie prezentate legal toate părțile statului, în proporția existentă în societate. De aici rezultă, pentru orice om care a parcurs clasele primare și este întreg la minte, că prioritatea obligatorie în drumul spre Democrație o formează organizarea politică a țării, care trebuie să fie realizată printr-o lege democrată, avînd în centrul ei definirea științifică a POLITICII și a PARTIDULUI, acestea fiind total absente în viața politică a Romîniei de după 1946 (la noi neexistînd în cei 71 de ani nici un partid politic propriu-zis). Pentru a ne salva, ca Stat și ca Popor, apoi ca Neam –toate fiind în mare și grav pericol- este neapărat necesar să dăm curs acestor trebuințe, începînd cu a înțelege esența noțiunilor, căci, vorba lui Victor Hugo, nimeni nu acceptă și nu face ceea ce nu înțelege. Pentru a înțelege ceea ce este vital, pentru noi, fiecare în parte și pentru toți, împreună, în clasa socială căreia îi aparținem, există o singură cale: înscrierea în partidul propriu, adică, în cazul oamenilor muncii, Partidul Comuniștilor. 16 martie 100 e.d./ 2017 Prof. Gheorghe UNGUREANU, Președintele Partidului Comuniștilor

luni, 20 februarie 2017

Lecție de... Patriotism ?

Toți cademicienii Romîni în viață au învățat definirea Patriei, precum și Patriotismul, în timpul regimului democrat (=Socialismul), dar așa s-au fixat de bine în memoria și în comportamentul civic al d-lor încît imediat după dezmățul din 22 decembrie au uitat totul ori l-au transformat în contrariu prin multe din gesturile publice și oficiale, dintre care cel mai dezastruos este –în ciuda responsabilităților majore și esențiale ale Academiei- abandonarea scrierii oficiale, susținută chiar de către ea însăși, la începutul adoptării, total nejustificată, a grafiei latine în locul celei tradiționale specifice (cea chirilică), utilizată timp de un mileniu (862-1862 i.m.). Supusă, poate inconștient, poftelor imperiale ale unor străini –care salivează privind la bogățiile Patriei noastre, la potența fără egal a cetățenilor (în primul rînd a oamenilor de știință), la poziția geostrategică excepțională și la istoria multideca-milenară a Daciei și a Poporului Dac- Academia a paralizat, prin hotărîrea din 1993, cel mai important element distinctiv al Poporului nostru, Limba, intoxicată apoi de nenumărate viituri pestilențiale. Importanța profund negativă a acestei ”condamnări la moarte” a Limbii Dace, poreclită Romînă, nici nu mai trebuie argumentată, motiv pentru care amintesc doar faptul că mari savanți ai lumii din toate punctele cardinale afirmă temeinic probat, că Limba Poporului Dac este prima limbă a Omenirii și se vorbește, în stadii diferite de evoluție sau de conservare, pe toate continentele, inclusiv în localități sau țări cu utilizare compactă masivă (precum statul Punjab din India, de către 80.000.000 de locuitori). Scoaterea lui î cel real –Împăratul Limbii Dace- din scrierea cuvintelor și înlocuirea cu caracatița străină â, scris fără diacritice de Academia însăși, reprezintă cel mai cumplit și devastator atac împotriva Patriei; lăsată fără specific, porecla șută a numelui Țării ne-a dus în imperiul lingvistic, în general necunoscut, al Romaniei, în istoria întunecată a fragmentelor din evoluția Dacă sud-dunăreană, ne-a vărsat în mulțimea de 10-15 milioane a zavragiilor europeni care –ce coincidență, ca incident istoric !- tocmai și-au pus, prin televiziunile Ramaniei, nou nume care să se înrudească ușor-ușor cu al Romanilor și -de ce nu, de vreme ce locuim împreună în același spațiu ?- și cu al Romînilor… Probabil o nouă ”școală ardeleană” va aduce și alte modificări substanțiale pe care, din nou, cademia le va tivi cu comunicate Patriotice care cheamă la… unitate a… dezbinării, aceasta pentru că distinșii oameni de știință –cu remarcabile realizări de frunte în ansamblul planetei- nu le explică demonstranților ce este Politica și cum trebuie practicată ea prin intermediul Partidelor care să disocieze societatea în trebuințele specifice, de clasă, pe care să le exprime neîngrădit fiecare, ci nu să le… unească în Turmă (cum le e drag unora care se visează… Păstor !). Chiar am auzit pe unii dintre Dv, distinși Savanți, că ar fi bine să unească într-un tot unitar cele mai de seamă antonime; ar mai supraviețui firma ”Academia Romana” ? Comunicatul Academiei pare frumos și este scris, probabil, prin 1964, dar publicat acum, fără a se ține seama că Poporul nostru a involuat masiv în cei 27 de ani de cădere programată, astfel că, spre bucuria unora, semănăm mai mult cu o… populație, deja nomadă, parțial. Propun Academiei, deținătoarea de vîrf a științelor și cunoștințelor, să definească –nu se admite plagiere, căci nu se atribuie diplome sau titluri !- într-un apel-comunicat public, primii 10-12 termeni de maximă importanță politică; mă ofer să-i sugerez o posibilă listă. Îmi pot permite un mic exemplu ”poeticesc” ? Iată-l: Patriotismul ? Sentiment ce nu se-afirmă, Ci prin fapte se confirmă; Vorbe goale îl infirmă, De rămîne-o simplă firmă, Lozincardă și… infirmă ! 20 februarie 2017. Prof. Gheorghe Ungureanu