vineri, 8 ianuarie 2021

Cauza posibilei înfrîngeri a lui Trump

 

Cauza înfrîngerii lui Trump: lipsa partidelor politice

 Posibil că fraudele ”electorale” și presiunile Globaliștilor îl vor înlătura pe Președintele Trump din funcția pe care a avut-o și pe care, evident, a redobîndit-o la 3 noiembrie anul trecut. Cauza înfrîngerii constă în schimbarea ”macazului” pe care a lansat-o la 24 septembrie 2019 la ONU, Organizația Nimicirii Umanității, formă cunoscută a dirijării Omenirii de către Globaliștii Marxiști înspre realizarea ”socengului” – nimicirea Patriilor și a maselor populare din toate țările sortite dispariției și trecerii lor sub conducere despotică a unei Forțe necunoscute, fascistă și inaccesibilă, așa cum ne-au prevenit în romanele lor George Orwell (1948), Gheorghe Păun (1993) și, anterior, încă în 1924, Evgheni Zamiatin în romanul său Noi, prezentînd societatea degradării maxime, care nu este doar o ”utopie coșmarescă” după cum crede Orlando Figes [1] , ci o posibilă cruntă imagine a unui viitor social nu îndepărtat (ba, chiar foarte apropiat, după cum ne demonstrează evoluția celui mai slab și mai retrograd dintre state: USA).

            Găștile pretinse politice din USA, Democrații (anti-democrați) și Republicanii (imperialiști și, desigur, anti-democrați) sînt formate și conduse de  inamici ai Patriei, toți capitaliști imperialiști, unii adepți ai imperiului propriu, ceilalți supuși Imperiului Global, în totalitate reprezentînd interesele unui procent de 5-6 din populațua țării, adică o nimic toată față de cît pot fura din voturi și unii și alții, precum și față de cît pot plăti Imperialiștii Globaliști care pot fabrica zilnic miliarde nelimitate de hîrtii desemnate drept ”bani”; în fața lor nu poate rezista nici un Președinte, fie chiar miliardar din miliardari, ca Donald Trump, cu atît mai puțin bogătașii obișnuiți –Burghezi, Moșieri, Bancheri- pentru care a se vinde este modul de a fi…

            În sprijinul lui mai poate veni un procent semnificativ, mobilizat de ținuta Patriotică, Naționalistă –pentru care s-a exprimat prea tîrziu Președintele, de-abia cînd și-a văzut apropiindu-se sfîrșitul- de conservare a realizărilor pozitive –care sînt extrem de firave pentru o mare parte populației, care nici nu are rădăcini în pămîntul înroșit, chiar de către conducerea statului, cu sîngele indigenilor.

            Sprijinul masiv, demoralizant și chiar desființător pentru Imperialiștii Globaliști, i-ar fi putut veni de la masele largi ale populației, în primul rînd de la Muncitori și Țărani, prin Partidul Comuniștilor, care este, însă, oprimat la cotele maxime chiar de către conducerea statului, cel puțin în ultimii 70 de ani, împrejurare la care se adaugă incapacitatea conducătorilor proprii de a-și defini statutul politic de partid, fiind, la fel ca celelalte, gașcă în care coabitează comuniștii adevărați cu infinite varietăți de social-democrați care, toți, sînt anti-comuniști, doritori și susținători ai realizării ”socengului”, iar după ce se va organiza ”socengul”, socialismul marxist anti-Socialism, ei, cei mulți vor deveni, prin propriul efort… Proli, entități care mai au doar asemănare (exterioară) cu Proletariatul.

            I-am propus Președintelui Trump, drept recompensă pentru cuvîntarea din 24 septembrie 2019, o consiliere adecvată pentru a deveni Învingător, dar ai lui, ghiftuiții, dornici de trădare, nu l-au să Învingă; lor le va fi mai bine, ca tuturor bogătașilor infractori, la fel ca în Romînia, ca slugi la DEspoții cei mari…

           

8 ianuarie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

 

 

 

 



[1] ). Revoluția Rusă 1891-1924, Editura Polirom, București, 2016, p 666.

joi, 7 ianuarie 2021

Numai Pucării numesc Democrație Despotismul !

În USA nu a fost niciodată democrație, ci un regim politic despotic, terorist, rasial și fascist, inițiat cu genocidul populației autohtone, după sosirea coloniștilor bestiali.

Doar ”politicienii” falși își declară surprinderea față de ce se petrece în USA la Casa Albă; prevăzusem totul, chiar și dezastrele care vor urma, cel mai tîrziu la 24 septembrie 2019, ziua discursului fulminant al Președintelui Trump la ONU. Din acel moment s-a accentuat războiul dintre Capitalismul imperialist ”tradițional”, reprezentat de Trump și Imperialismul Globalist Marxist, reprezentat de ”pionul” Biden, în numele unor organizații ascunse, care dirijează mulțime de interese economice, comerciale, medicale, politice din teritorii întinse afectînd multe zeci de state. Nu știm dacă zurbagii de la Casa Albă erau ai Globaliștilor (cum se pare) sau dizidențe ale conducerii oficiale a USA, dar important este ca Trump să nu cedeze Președinția; greu de realizat, căci el este vîrful imixtiunilor fasciste în zeci de state pe care le-a arat USA cu bombe, din ordinul lui sau al precedesorilor de la J.F. Kennedy  și chiar mai înainte. Țările independente și suverane, care mai există -Romînia nu mai există- au datoria morală și politică să-l susțină pe patriotul (măcar declarativ) Donald Trump, Președintele în exercițiu (și sigur reales) al USA.

7 ianuarie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

miercuri, 30 decembrie 2020

Jos Despotismul, sus Republica !

 

Să transformăm DESPOTISMUL actual în REPUBLICĂ !
Sînt solicitat să organizez eu pe cei care nu suportă despotismul actual (instaurat la noi de către ciocoii peceriști) și să-l înlocuim cu REPUBLICA. Acesta fiind visul de aur (nu A.U.R. acela fascist, reprezentat de acea avocată delirantă !) al fiecărui popor și al Omenirii întregi, m-a bucurat sugestia, motiv pentru care, iată, reacționez imediat. Și, pentru a nu cumula eu toate inițiativele, sînt de părere ca tovarășul profesor Ion Popescu (prezent cu intervenții în aceste pagini), licențiat în Științe sociale, să prezinte o listă a claselor/ categoriilor sociale actuale care, prin cei care ne citesc, să-și desemneze reprezentanți (auto) propuși pentru organizare și colaborare, după care voi sugera demersul de urmat. Clasele/ categoriile sociale înseamnă cea mai simplă categorisire a grupurilor, spre exemplu: ȚĂRĂNIME și MUNCITORIME (organizate politic prin partidul Comuniștilor pe care îl conduc), BURGHEZIE, MOȘIERIME, BANCHERIME (un om politic serios și democrat nu le poate exclude, de vreme ce ele există !), INTELECTUALITATE, MICI ÎNTREPRINZĂTORI, FUNCȚIONARI, MESERIAȘI, LIBER-PROFESIONIȘTI, ȘOMERI, PENSIONARI (de regulă aparțin de clasa proprie, căci unii au o pensie de cîțiva lei, alții de... 200.000 de lei !). Să-l ascultăm pe tovarășul profesor Ion Popescu. 30 Decembrie 104 e.d. Prof. Gheorghe I. Ungureanu

30 Decembrie, Ziua Republicii !

 

30 Decembrie, Ziua Republicii !
În numele meu și al Comitetului Național al partidului Comuniștilor felicit pe toți Comuniștii, pe toți Muncitorii și Țăranii, greu încercați în anii Puterii contrarevoluționare (31 de ani), precum și pe toți cetățenii țării, iubitori ai Patriei, cu ocazia Zilei Republicii, 30 Decembrie și cu prilejul Anului Nou !
Cea mai mare sărbătoare a unui popor liber format din oameni liberi este, fără îndoială, instituirea Republicii, forma de guvernămînt democratică. Din păcate, la noi este în fapt abolită și nici măcar numele republicii nu se folosește în această perioadă despotică, el fiind menționat doar pitulat o singură dată într-un text secundar, fără să facă parte din denumirea țării, aceasta în simulacrul de Constituție post-decembristă contrarevoluționară. De altfel în toată lumea, mai ales în țările foste democrate, termenul a fost înlăturat, prăbușirea tuturor fiind generalizată, sub spectrul lui Marx, care învăluie Planeta cu ”Socialismul” Globalist, în felul acesta ”învățătura marxist-leninistă” dezvăluindu-și, în sfîrșit, și pentru neinițiați, caracterul ascuns profund anti-Comunist. 30 Decembrie 104 e.d. Prof. Gheorghe I. UNGUREANU, Președintele partidului Comuniștilor.

vineri, 25 decembrie 2020

ANUNȚ


La Conferința Extraordinară a Partidului Comuniștilor, cu prezență redusă, s-au hotărît modificări ale Statutului și a fost reorganizat Comitetul Național și Biroul Permanent. În funcția de Președinte a fost ales prof. Gheorghe I. Ungureanu, Președintele de Onoare al Partidului, iar tovarășul Dr. Hetea D. Nicolae-Alin, Prim-secretar al Comitetului Județean București, a fost ales în funcția de Vicepreședinte. Au mai fost desemnați ca membri ai Comitetului Național tovarășii: Panea Alin-Răzvan (reprezentînd județul Dolj), Bucur- Constantinescu Marius (Ilfov), Ovreuță Sabina-Alexandra (Arad), Obrocea A. Ruxandra-Niculina (Argeș). Acești noi membri ai Comitetului Național au statut provizoriu, la fel cu cei desemnați anterior care nu fuseseră aleși în organizațiile județene, toți putînd deveni membri titulari numai după confirmarea organizațiilor județene. Același statut îl vor avea, potrivit Statutului, și reprezentanții altor județe care se vor înscrie în partid și vor deveni reprezentanți ai organizațiilor locale, pînă la alegerea în funcție de către organizațiile județene. 25 decembrie 104 e.d. Prof. Gheorghe I. Ungureanu

joi, 24 decembrie 2020

CINE și CE sînt Marxiștii ?


          Toți marii autori, intelectuali desigur, licențiați, doctori, docenți și cademicieni, din lumea occidentală –ca și cei din țările foste sau actuale democrate, pe care îi excludem însă din discuție- susținători ai Capitalismului, Imperiaismului și Globalismului (s-ar putea adăuga în listă și Fascismul, mai ales cel religios) strălucesc fără excepție prin a nu fi înțeles nici un termen din sfera ideologiei și politicii, pe care chiar și absolvenții școlii noastre gimnaziale îi stăpînesc, cel puțin în esența lor noțională; am avut prilejul să nominalizez texte și autori -în afara sutelor de articole- în două cărți fundamentale: ”Dicționar Politic (științific)” (2014) și ”Doctrina Comunistă” (2019).

            Într-o lucrare publicată în trei volume, totalizînd cca 3.000 de pagini,[1] unul dintre acești mari autori prezintă o cercetare aproape exhaustivă asupra ”învățăturii marxist-leniniste” și, mai ales, a practicii din secolele 20-21, formulînd aprecieri critice extrem de severe la adresa societății socialiste care a debutat la 7 Noiembrie 1917, dată desemnată de noi ca început al Erei Democrate, fără autorul să fi înțeles măcar ce înseamnă ”comunismul” și nici ”socialismul”, confundîndu-le impardonabil între ele ca societate, dar și doctrina cu societatea, iarăși impardonabil, amestec pentru care eu nu l-aș fi promovat în clasele elementare,  deși citează de mai multe ori și interpretează caracteristicile fixate de clasicii învățăturii: Marx, Engels, Lenin, pentru toți fiind foarte clar, ca și pentru Demolatorul Gorbacov, că despre practica socială numită ”comunism” urma să vorbim peste mai multe sute de ani.

            În această vîltoare nebuloasă se lasă antrenat, cu mare satisfacție, și ”patronul” editurii (Humanitas) care trage tuș cu roșu pe coperta finală despre cartea savantului lăudînd-o și preluînd din ea biciuirea societății socialiste notînd că masiva operă ”Este, în definitiv, procesul complect și lămuritor făcut celui mai criminal regim politic din lume: comunismul”. Redactorul cărții îl ”împușcă” imediat, alături, cu un citat dintr-un mare condei, Jean-Paul Sartre: ”Orice anticomunist e un cîine”…    

Complexitatea și numărul nelimitat al confuziilor pun în umbră documentarea amplă, cu reținerea unor date definuitorii, în special pentru istoria socialismului în Uniunea Sovietică. Asemenea celor menționați, personulități din toată lumea, așezați pe teancuri de masive opere și purtînd cu mîndria binemeritată onorurile Capitalismului, Imperialismului și Globalismului, se declară, fără echivoc, în ultimii ani a fi… Marxiști și susținători ai făuririi Socialismului pe care îl numesc adesea… Globalism, iar lor li se vor alătura, în puțină vreme, toți marii gînditori, care se vor strădui să… salveze Planeta de pericolul unor ”patrioți” ca Trump, nesinchisindu-se că nu-i alege nimeni, nu-i numește nimeni și nici măcar nu-i cunoaște nimeni…   

Marxiștii sînt aceia care își zic ei înșiși astfel, începînd din urmă cu un secol și jumătate, după lansarea și publicarea lucrării, program pentru un Partid unic și unitar (suprastatal) prezentat a fi al clasei muncitoare (proletariat), Manifestul Partidului Comunist, partidul avînd secții (filiale) încă de la 1847 în diferite state, precum Germania, Franța, Anglia, Polonia… După adoptarea Manifestului ca program al partidului unic, reunind partidele preexistente, organizațiile din fiecare stat se numeau Partidul Comunist din (Germania, Franța, Anglia…) și, treptat, pînă la sfîrșitul secolului s-au organizat de sine stătător, în fiecare stat, dar toate afiliindu-se la Internaționala aparținătoare, conturîndu-se tot mai pronunțat caracteristicile deosebitoare între ele (Socialistă, Social-Democrată, Comunistă…), determinate de pretenția fiecăreia de a conduce filialele din subordine, nu numai ideologic, ci și politic-organizatoric.

            Acest ultim aspect, politic-organizatoric, suprastatal, a creat mari discuții și dispute, critici și tulburări, pînă cînd I.V. Stalin a reușit să-i înlăture (chiar și din viață !) pe conducătorii suprastatali (Zinoviev, Kamenev, Troțki…) ai Internaționalei Comuniste, înființată de Lenin, care nu mai era dorită nici de conducătorii comuniști din afara Uniunii Sovietice (Italia, Franța, Iugoslavia…). În ultimii 30 de ani, cu puține excepții, Marxiștii nu-și mai spun Comuniști, ci Socialiști, ba chiar Social-democrați, toți fiind anti-democrați, deci anti-comuniști și susțin, tot mai evident, realizarea Globalizării.

            Pentru a ne referi doar la conducători (căci chiar ei numesc masele… prostime), cei mai mulți Marxiști conducători au fost sau au devenit Bogați, după modelul burghezo-moșierilor Marx, Engels, Lenin; de aceea au fost anti-comuniști și s-au întors la social-democrați, cei mai mari inamici ai Comuniștilor.   

Prof. Gheorghe I. Ungureanu                                   24 decembrie 104 e.d.



[1]. Thierry WoltonO istorie mondială a Comunismului, Editura Humanitas, București, 2018-2020

miercuri, 16 decembrie 2020

Socialismul global

 

Progeniturile lui Marx-Engels-Lenin

construiesc Socialismul… global ! 

            Este fără îndoială adevărat că, oricîtă instrucție ar deține un om de înaltă formație intelectuală, nu se poate îndepărta de esența pozițiilor clasei sociale din care provine, ceea ce mi-a apărut ca firesc, chiar de la adolescență –cînd am aflat de la un profesor al meu elemente ale originii celor trei ”mari clasici ai marxism-leninismului”- și mi-am exprimat surprinderea că niște Burghezi și Moșieri, chiar foarte ”deștepți” (mai tîrziu am stabilit că tocmai de aceea) pot susține interesele amărîților de țărani și muncitori…

            Acum, după 173 de ani de cînd s-a adoptat ”Manifestul Partidului Comunist” și 104 ani de la deschiderea Erei Democrate prin victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, ar trebui ca toată lumea să priceapă pe cine i-au slujit făuritorii ”învățăturii marxist-leniniste”, deoarece capitaliștii imperialiști și imperialiștii globaliști spun în gura mare că ei sînt… marxiști și că, nici mai mult, nici mai puțin, ei construiesc… Socialismul global ! Adică societatea bestială, sălbatică, esențialmente depravată, pe care o găsim zugrăvită în cărțile lui George Orwell și Gheorghe Păun, respectiv ”Anul 1984” și  ”Anul 1994. Schimbarea care nu schimbă nimic”.

            Cei doi autori nu știu că proslăvesc genialitatea lui Marx, Engels și Lenin, care au teoretizat (și terorizat !) - ultimul a și început- înfăptuirea Socialismului, pe care l-au văzut chiar globalist și globalizant, chiar dacă termenii nu ajunseseră la această expresivitate, iar globalizarea era imaginată, în fapt, într-o primă fază, în care prindeau contur trei imperii globalizante, iar socialismul era –de unde depravarea- ”soceng”, adică… englezesc.

            Esența este aceeași: Oamenii Muncii, cărora Nicolae Ceaușescu, simplu Muncitor lăstărit ca fiu de Țărani, ajuns conducător (discreționar, din păcate fără Putere Democrată), le spunea ”minunata clasă muncitoare”, au ajuns în viziunile globalizante la cea mai jalnică stare de degradare, simple obiecte disprețuite, cu existența redusă –ca și numele: proli- la condiția de vietăți anacronice, puțin folositoare, putregaiuri, cu drept de viață și de moarte asupra lor în mîna netrebnică a ”Fratelui mai Mare”, conducător sinistru, nevăzut și necunoscut, neales și nevotat de nimeni… Aspecte tipice pentru Globaliști.

            Nici chiar semenii lui apropiați nu-l pot accepta, ceea ce produce, în ascuns -neputîndu-se declara pe față- ”războaie”, mereu cîștigate de Fratele cel Mare, așa cum, posibil, se va întîmpla și în aceste zile între exponentul capitalismului imperialist ”normal”, Președintele USA, Donald Trump, și sacrificatul Imperialismului Global, cavalerul rătăcitor, ca un nou ”el ingenioso hidalgo”, zdruncinatul zdruncinător Biden…

            Nu vor cîntări prea mult, poate chiar deloc, cele 15 milioane de voturi obținute în plus de Președinte Trump -de la votanții de stînga, de centru și chiar de dreapta- și nici discursul său, tardiv, extrem de tardiv, incredibil și fulminant, din 24 septembrie 2019 la Adunarea Generală a ONU, în favoarea Națiunii și Patriei, străjuite cu frontiere certe și asigurate chiar cu ziduri, reducerea și condamnarea producției, comerțului și monedei globaliste –în ciuda faptului că el însuși și-a apropiat multele miliarde în dolari prin afaceri de acest tip cu China, Rusia și Germania. Nu-l vor avantaja nici funcția de Președinte (în exercițiu), nici serviciile secrete (să ne-amintim de J.F. Kennedy !), nici calitatea de Comandant Suprem al Armatei, nici străinii de sub ”aripa” lui, aflați și sub aripa Globalismului…

            Victorios ori învins, fost sau viitor Președinte al USA, Donald Trump nu va pricepe niciodată de ce țara lui și Lumea întreagă a ajuns la acest impas contemporan, prevestitor și pregătitor al unui Final cumplit: n-a știut și nici nu ar fi vrut ca cele peste 300 de milioane de ”supuși”, din care mulți l-au votat, să se organizeze în partide politice constituite pe singurul criteriu firesc, fiecare reprezentînd o clasă socială, în vreme ce atît el cît și globaliștii cred, o spun și o susțin public, de zeci și sute de ani, că găștile anti-partide, Republican și Democrat, ar fi… partide; neștiind nicio boabă din necunoscuta Politică, n-au învățat niciodată conținutul noțional al cîtorva cuvinte: Politică, Partid, Democrație, Alegere, Votare, Putere…Panta rhei…

9 decembrie 104 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu